Daniel Dăianu - "Incapacitatea României de a absorbi fonduri europene mi se pare a fi un eșec mai grav decât neaderarea la Spațiul Schengen”

Profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, fost ministru de finanțe, fost europarlamentar

În arșița politică a acestei veri, s-a vorbit mult de Curtea Constituțională, de referendum și de par­tide politice, dar prea puțin de economie. Cu toa­te acestea, printr-un miracol, economia n-a sucom­bat, deși pericolele au fost majore. Situația amintește de anii '80, când Italia se dezvolta frenetic, deși, după război, avusese nu mai puțin de 52 de guverne! Cam unul și jumătate pe an. Și la noi, ca odinioară în Italia cea prosperă, sistemul economic, chiar dacă la o cotă mi­nimalistă, a funcționat practic fără guvern; mai co­rect spus, fără intervenția semnificativă a politicienilor de la Palatul Victoria. Pe scurt, în pofida furtunilor politice, nu am avut "derapaje” economice. De acest lucru ne asigură un finanțist de talie internațională, pro­fesorul Daniel Dăianu, fost ministru de finanțe și fost europarlamentar.

"Ar fi fost bine să nu avem un conflict politic atât de acut, având în vedere criza din zona euro”

- În ce măsură a fost afectată economia ro­mâ­nească de tensiunile politice ale acestei veri, domnule profesor?

- Economia nu poate fi disociată de mediul politic. Când acesta din urmă se învolburează, se poate trece un anume prag, un "tipping point” (punct de bascu­la­re), ce afectează mersul economiei prin noi incer­ti­tudini, prin expectativa mărită în care se poziționează firme și investitori. Costul finanțării deficitelor poate crește. Ar fi fost bine să nu avem un conflict politic atât de acut, având în vedere criza din zona euro, încetinirea activității economice în Europa. Avem și o secetă te­ribilă în acest an, alături de o absorbție jalnică a fon­durilor europene. În condițiile în care se continuă con­solidarea finanțelor publice, fondurile europene erau singura pârghie forte de a susține cheltuielile statului, activitatea economică. Incapacitatea României de a absorbi fonduri europene mi se pare a fi un eșec mai grav decât neaderarea la Spațiul Schengen. Să avem în vedere că aceste fonduri ar fi adus la bugetul public și la bugete private, în medie, peste 4% din PIB-ul anual, începând cu 2009, și ar fi indus modernizare în eco­no­mie. Trebuie spus însă că, în pofida intemperiilor ex­terne și a crizei politice de acasă, a anului electoral, nu exis­tă derapaje economice, și acordurile cu parte­nerii ex­terni finanțatori (FMI, UE, Banca Mondială) se men­țin.

- De la o economie "multilateral dezvoltată”, din tim­pul lui Ceaușescu, am rămas, după 1989, cu câ­teva centre industriale minore. Ce sectoare ale eco­nomiei mai funcționează astăzi, domnule Dăianu?

- Există o diferență de esență economică, socială și politică, între România de dinainte de 1989 și cea de acum, deși, în ambele ipostaze, ea rămâne la mare dis­tanță de ceea ce vedem în țările dezvoltate. Industria­lizarea forțată în sistemul de comandă (comunist) nu a surmontat marile decalaje, chiar dacă a mărit ponderea lucrătorilor industriali și a creat noi ramuri industriale. Astăzi, avem o societate/economie deschisă, cu piețe libere, mai ales după intrarea în UE, fie că ne referim la forța de muncă sau la mărfuri, servicii și capital. Dar creșterea economică din ultimul deceniu s-a bazat ex­cesiv pe consum finanțat prin îndatorare. În plus, multe in­vestiții s-au făcut în ramuri ce nu ajută producția in­ternă, exporturile (exemplu: imobiliar, retail, chiar servicii financiare). Aparent, avem o structură eco­no­mică similară cu cea a țărilor dezvoltate, dar ce se pro­duce la noi are, în general, valoare adăugată scăzută. Există unele activități industriale ce iau ochiul (de pildă, auto la Mioveni sau componente aviatice la Ba­cău), dar este puțin; țesutul industrial are mari insu­ficiențe și nu avem poli de dezvoltare, chiar dacă se încearcă constituirea de clustere (grupuri de specialiști) aproape de centre universitare unde ar exista excelență inginerească și de cercetare. În UE, România se află la periferia zonei euro, care este considerabil mai puțin dezvoltată industrial decât Germania sau Olanda și care suferă de deficit mare de competitivitate. De aici rezultă o morală: o economie nepregătită capotează în mod inevitabil într-o uniune monetară, care nu mai permite utilizarea politicii monetare și a cursului de schimb drept instrumente de corecție.

"Contează enorm că rezervele valutare ale BNR rămân considerabile”

- Cum apreciați politica BNR și evoluția leului în raport cu valutele principale?

- BNR, ca bancă centrală, are nu numai mandat de a asigura stabilitatea prețurilor; ea are deopotrivă mi­si­unea de a proteja stabilitatea financiară. Economia noas­tră este puternic "euroizată”: numeroase tranzacții (și depozite) sunt denominate în euro. Aici găsim ra­țiunea pentru care o depreciere puternică a leului ar ca­u­za stricăciuni (prin deteriorare de bilanțuri) gospo­dăriilor, firmelor și băncilor. În consecință, deprecierea leului se vede rapid în mișcarea prețurilor pe filiera cursului de schimb. Presiunile din acest an de pe piața valutară își au originea în acutizarea crizei din zona euro, în creșterea aversiunii față de risc, în plecări de fonduri speculative (inclusiv prin vânzări de titluri de stat românești), în foarte slaba absorbție a fondurilor europene și, în fine, în criza politică internă. Una peste alta, este de remarcat că deprecierea leului în acest an nu este mai amplă decât mișcările zlotului și ale fo­rintului, de exemplu. La noi, din cauza "euroizării”, exis­tă o psihoză a deprecierii. Contează enorm că re­zervele valutare ale BNR rămân considerabile. Ar fi grozav să reușim o "de-euroizare” a economiei, care ar mări spațiul de manevră în politica economică.

- BNR a început să plătească datoriile. S-au plătit deja 500 milioane DST (peste 600 milioane euro). Alte rate la fel de mari bat la ușă. Vor reuși Banca Națională și Guvernul să plătească uriașele sume către FMI?

- Ce se înțelege mai puțin este că o mare parte a îm­prumutului contractat de România în 2009 se află în cufărul BNR; peste 12 miliarde euro au intrat în re­zerva valutară a țării, nefiind cheltuiți, așa cum ar cre­de unii. Deci, povara de rambursare a împrumutului nu apasă numai pe bugetul public. Drept este că rezer­vele valutare ale țării trebuie să fie la un nivel adecvat, având în vedere incertitudinile mari de pe piețele internaționale și criza zonei euro. De aceea, România trebuie să fie prezentă pe piețele financiare, acasă și în străinătate, pentru a-și reface rezervele la BNR. Este ne­cesar să ne întărim, să strângem rândurile, în inte­rior, să rezolvăm "marea neînțelegere” politică de aca­să pe căi democratice, constituționale.

"A ținti să intri în zona euro cât mai repede este un non-sens din punct de vedere al politicii economice concrete”

- În acest context de criză, mai este ambiția Ro­mâniei, de a intra în zona euro, una recomandabilă? Va găsi România mai multă protecție sub umbrela monedei europene?

- Sunt două precondiții pentru ca o țară să-și gă­sească un loc avantajos în Uniunea Monetară Euro­peană (UME): 1. Să fie competitivă, ceea ce înseamnă un grad corespunzător de productivitate și instituții ce funcționează bine; 2. Uniunea monetară să funcționeze bine. Ambele precondiții nu există acum. Câștiguri de productivitate majore nu se pot realiza peste noapte, iar UME nu este o uniune monetară veritabilă; este mai degrabă o "arie monetară comună”, care a adus laolaltă economii între care există discrepanțe structu­rale considerabile. Așa se explică accentuarea unei fracturi economice între Nord și Sud. Zona euro nu are aranjamente instituționale și de politici caracteristice unei uniuni monetare (în SUA, ca uniune monetară, există buget federal, un FED ca împrumutător de ultimă instanță, autorități federale de reglementare și supraveghere etc). Cum funcționează acum, zona euro este mai constrângătoare decât regimul etalonului aur, din perioada interbelică. Se vorbește acum de o uniune bancară în UE, dar aceasta nu va rezolva situația, dacă nu va fi însoțită de aranjamente fiscale integraționiste, de mutualizare de datorii. Tratatul Fiscal al UE nu echi­valează cu o uniune fiscală, cum se afirmă uneori în mod greșit. A ținti să intri în zona euro cât mai repede, fără a judeca circumstanțele, este un non-sens din punctul de vedere al analizei și al politicii economice con­crete.

- S-a spus că instabilitatea politică a alungat investitorii străini. Și-au pierdut străinii încrederea în economia românească?

- Când veștile bune se înmulțesc, banii vin. Când se produc tensiuni politice, banii "fierbinți” ies, ceea ce se simte pe piața valutară, dacă nu sunt compensați de alte fluxuri. Și sunt date ale BNR care arată că așa s-a întâmplat în ultima perioadă. Dar este vorba de hot money, bani fierbinți, folosiți pentru speculații finan­ciare. Mai grav ar fi să nu reușim să restabilim o stare cât de cât normală a situației politice, ceea ce ar înrău­tăți percepția economiei românești prin creșterea incertitudinilor. De aceea, este necesar ca decizia Curții Constituționale privind referendumul să fie respectată. În plus, avem nevoie ca, după alegerile din noiembrie, să se înscăuneze un guvern solid, cu puternică susți­nere parlamentară. Mai ales că, în Europa, criza eco­nomică va persista o perioadă lungă.

"Bine că s-a reușit anularea contractelor cu «băieții deștepți» la Hidroelectrica!”

- FMI a fost din nou la București. Ce direcții a "tra­­­sat” guvernului?

- Nu este nevoie să spună FMI sau Comisia Europeană ce este de făcut. Sunt treburi ce țin de buna administrare a economiei prin politica publică, pe care tre­buia să le fi înțeles până cum. Consolidarea finan­țelor publice trebuie să continue; acest proces înseamnă nu numai ajustare de cheltuieli, ci și încasări fiscale cres­cute, printr-o colectare mai bună (e necesară re­forma ANAF!) și prin mărirea bazei de impozitare. În același timp, așa cum am subliniat, eficiența utilizării banului public trebuie să fie mult ameliorată. La noi se cheltuiește deseori aiurea; vedem câte resurse publice sunt irosite, dar nu ne apucăm de lucruri esențiale pentru infrastructură: autostrăzi, sisteme de irigații, poduri, îndiguiri etc). Ministerul Finanțelor Publice a realizat recent o analiză excelentă privind situația fron­tului de investiții publice în România, cred că sin­gura efectuată în ultimul deceniu. Reforma compa­niilor de stat merge prea încet. Trebuie să se curme numirile pe criterii politice, de clientelism; profesionalismul tre­buie să domine. Avem nevoie de investiții mari în ener­gie și, pentru așa ceva, funcționarea unor prețuri care să permită recuperarea investițiilor este necesară. Bine că s-a reușit anularea contractelor cu "băieții deștepți” la Hidroelectrica! Reforma sistemului asistenței medicale este o prioritate; există o asimetrie între populația ac­ti­vă și cea pensionată. După ce că suntem codași în UE, la câți bani publici alocăm sănătății (ca și educației de altfel), îi irosim și pe aceștia. Cât privește fondurile eu­ro­pene, rezultatul lamentabil arată nu numai vicii ale dis­pozitivului imaginat și construit inițial (aici și ex­per­ții Comisiei Europene sunt de vină!), ci și metehne ale administrației publice centrale și locale, corupție și legături certate cu legea. Blestemul formei fără fond a cu­prins România, cu grave consecințe pentru eco­no­mie.