SELECȚIA "Formula AS”

Adriana Bittel
Erico Verissimo, "Noapte”, traducere de Mi­ca­ela Ghițescu, Editura Vivaldi (tel. 021/210.88.97), 158 pag.

Prozatorul brazilian Erico Verissimo (1905-1975) a putut fi citit la noi încă din anii comunismului da­to­rită emi­nentei traducătoare Micaela Ghițescu. Această doam­nă aparent fragilă, a cărei viață a adunat de tim­puriu multă suferință, nedreptate și persecuții din par­tea regimului dictatorial, a re-creat în românește opere valoroase din literatura de limbă portugheză, spaniolă, franceză, ger­mană și engleză - vreo 80 de volume până acum. (Asupra cărții ei autobiografice Între ui­tare și memorie, apărută zilele trecute, voi reveni.) Apreciat în țara lui și în lume drept cel mai bun scriitor brazilian al secolului XX, Erico Verissimo e originar din statul Rio Grande do Sul, în a cărui capitală, Porto Alegre, a locuit aproape toată viața (cu excepția pe­rioa­delor când a călătorit prin America Latină, Europa, Orientul Mijlociu și a anilor petrecuți în SUA, într-o funcție culturală.) Opera lui vastă cuprinde nu­­meroase romane - între care capodopere sunt trilogia Timpul și vântul, o saga a regiunii natale de la 1745 până în 1945, care rezumă toată literatura ei populară și cultă, Dom­nul ambasador, o ficțiune puternic anti­to­talitară, și Incident la Antares, o tragicomedie po­litică despre liber­tățile fundamentale ale omului. Toate au apărut, mutilate de cenzură, până în 1989, și în ro­mâ­nește, și se vindeau cu cozi la librării, căci satira dic­taturii sud-ame­­ricane rezona cu realitatea trăită de noi, cu abu­zu­rile, teroa­rea, mize­ria, min­ciuna pro­pa­gan­dis­tică a regi­mului Ceau­șescu. Con­dam­na­rea viguroasă de că­tre Ve­rissimo a ori­căror forme de li­mitare a liber­tății de opinie, de ex­presie, a drep­turi­lor omului dă­­dea glas tăcerii noas­tre timora­te și ne bucu­ra, din­colo de fru­mu­­sețea sti­lului și cons­truc­ția im­pe­cabilă. Pe lângă roma­ne, biblio­grafia lui con­ți­ne și cărți pen­tru copii, jurnale de călătorie, volu­me de memorii - toate vădind aceeași iubire de viață, cla­ritate și frumu­sețe a scriiturii îmbibate de emoții, altru­ism uma­nist.
În ansamblul operei care ficționalizează o lume real-istorică, cu locuri și timpuri autentice, în care își îm­pli­nesc destinele personaje normal-verosimile, nu­vela (sau microromanul) Noapte din 1954 este de cu totul altă fac­tură. Descinde parcă dintr-un caz al docto­rului Freud, vi­zua­lizat de suprarealiștii belgieni (Ve­rissi­mo spunea des­pre sine că este un pictor frustrat care, neștiind să picteze cu culori, pictează cu cuvinte). Într-o atmosferă oniric-coș­marescă, un necunoscut ră­tăcit de sine, amnezic, se lasă dus în aventuri absurde. Tăcut ca Mersault al lui Camus (Străinul apăruse în 1942) în fața inflației verbale a companionilor săi de ocazie, Bărbatul în gri, Ne­cu­noscutul hoinărește fără țintă prin marele oraș și nu-și recu­noaște nici obiectele personale, despre care presu­pu­ne că le-ar fi furat (în portofel are o mare sumă de bani). În­registrează figuri trecătoare, scene, peisaje nocturne, mirosuri. Se simte culpabil de fapte grave, despre care nu-și amintește nimic. Într-o cafenea, e acostat de un cocoșat care-și câștigă hrana făcând portrete clienților (un fel de Tou­louse-Lautrec, dar malefic și cinic, care se crede capa­bil să vadă în orice om drama ascunsă și să profite de ea). Li se alătură un "maestru al combinațiilor”, un es­croc elegant, Omul cu garoafa, eminență cenușie a lu­mii interlope (nici un personaj nu are nume, ci doar po­recle, cu excepția pe care o veți descoperi la sfâr­șitul - neaștep­tat - al nuvelei). Convinși că Necunos­cutul e autorul cri­mei despre care scrie presa de seară, Pi­ticul și Omul cu floa­rea îl iau prizonier în periplul dis­tracțiilor și afacerilor lor nocturne, morbide și lubri­ce, veroase și ludice. Pe tot parcursul, îl persuadează că și-a ucis soția, până când în­so­țitorul lor pasiv și ne­putincios ajunge să o creadă. Atmo­sfera e cea din Twin Peaks (e probabil ca David Lynch să fi citit Noapte și să se fi inspirat din ea, fiindcă există asemănări fra­pante). Ambiguitățile și misterul în­tre­ținute cu mare ar­tă încep să se lumineze odată cu zorile prin flash-back-uri ce relevă o traumă din copilărie și un com­plex oedipian, având drept consecințe impotența ner­voa­să a Necunoscutului, creatoare a sentimentului de cul­pabilitate față de soție. Odată cu înțelegerea acestui ade­văr, își recapătă memoria și uită cele două figuri bizare cu care și-a petrecut noaptea. Ca o întoarcere de clepsidră, un joc de gol și plin. Originală, foarte bine scrisă și cu o măiestrie echivalentă tradusă de Mi­caela Ghițescu, Noap­te de Erico Verissimo e o lectură ce te captează cu ma­gia ei.