Tom Sawyer, nemuritorul erou al scriitorului american Mark Twain, a devenit erou de film. Transformarea a fost realizată de o regizoare din Germania, Hermine Huntgeburth, care a ales ca decor pentru povestea ei peisaje din România. Hotărât să promoveze filmul la "cel mai înalt nivel”, Cătălin Anchidin a inventat "generația Tom Sawyer”, formată din personalități ale vieții publice românești. O alianță care își propune să militeze pentru întoarcerea la copilăria rurală, la gârlă și aventuri
- În universul de astăzi al filmelor pentru copii totul e SUPER: SUPER-eroi, SUPER-puteri, SUPER-efecte speciale. Oare clasicul "Tom Sawyer” poate să câștige adepți din "generația Harry Potter-Hannah Montana”?
- Nu văd de ce n-ar face-o. Totul e să vină la cinema să-l întâlnească. Personal, după atâția ani de când sunt consumator de film american, constat că am ajuns să fiu adesea imunizat la duiumul de efecte speciale. Am ajuns să mă întreb, chiar, cât de tari ar trebui să facă ăștia senzațiile tari, încât să mai am eu vreo senzație? Din păcate, nu se discută suficient despre subiectul ăsta, dar adevărul e că ne facem un mare deserviciu expunându-ne non-stop la stilul american de a spune o poveste, care e supradimensionat, "super-size”, ca tot ce fac ei. Majoritatea filmelor americane care ajung pe ecranele noastre sunt exact ca mâncarea fast-food: pare gustoasă, dar, pe termen lung, te deformează. E minunat că am devenit atenți în ultimii ani la ceea ce mâncăm. Dar n-o fi oare la fel de important să fim atenți și la cum ne hrănim mintea? Să vezi un film într-o altă limbă decât limba engleză, în alt stil de povestire, e ca un morcov plin de vitamine în dieta imaginației copiilor noștri. Pentru generația mea, Tom Saywer e un simbol al "există o altă cale și o voi găsi”. Eu cred că acesta e un mesaj care merită transmis și celorlalte generații.
- Care sunt punctele tari ale acestei ecranizări?
- În primul rând, filmul nu e în engleză, ci în limba germană, un ingredient inedit. Apoi, este o ecranizare proaspătă, veselă și care te încarcă de bine. O recomand și bunicilor, și părinților, și copiilor lor. Ca bunic sau părinte, s-ar putea să te intereseze cum se lecuiește un copil de neascultare și minciună: ce altă pildă e mai concludentă decât cea a lui Tom? Dar mai am un motiv important pentru care îi invit pe părinți să-și aducă copiii în sala de cinema: să le arate cât de generos poate fi orizontul. Tom Sawyer este un film în care totul se petrece în spații deschise, cu nesfârșite dealuri de explorat, cu joacă la gârlă, cu soare, cu peisaje care multe sunt filmate chiar la noi în țară. Regizoarea, Hermine Huntgeburth, a ales România, pentru că a considerat că peisajul rural românesc se apropie, încă, de ceea ce e descris în romanul lui Mark Twain și că-i poate servi ca decor ideal. Ca paranteză, atât de mult i-a plăcut aici, încât, după ce a terminat de filmat Tom Sawyer, s-a întors și a filmat și Huckleberry Finn, care în curând o să aibă premiera în Germania! Eu surâd când povestesc asta, pentru că îmi place gândul că peisajul rural românesc ajunge în imaginarul colectiv al germanilor ca loc în care zburdă copilăria. Mi se pare un compliment frumos.
- Ai creat în România o adevărată oaste de susținători ai lui Tom Sawyer. De unde entuziasmul lor, în sprijinul acestui film?
- Am plecat de la întrebarea: "Ce spune despre noi faptul că spectatorul român de cinema merge, în proporție de 98%, să vadă filme de la Hollywood?”. Păi, spune că în procent de 98%, imaginarul spectatorului de cinema este hrănit de limba engleză și de modelele americane, de la comportamente până la dorințe, reacții, drame, spaime și așteptări de la viață. Asta nu e ceva rău în sine; dar ceea ce se mai înțelege implicit este că în timp ce ghiftuim Hollywood-ul cu dragostea noastră, nu prea mai rămâne loc pentru restul lumii. Așa cum nu cultivi pământul cu un singur soi de sămânță, la fel e necesar să facem și cu mintea noastră: să nu rămânem în monocultură. Haideți să căutăm și alți povestitori! Hai să vedem ce au de spus și vecinii noștri europeni, de pildă. În campania asta am plecat de la premisa că, pentru a comunica oamenilor idei bune, trebuie s-o fac prin modelele pe care le au, adică prin personalitățile cu care se identifică. Așa că am contactat oameni din mai multe categorii profesionale, de la cei din zona cinematografiei la cei din mass-media, din "show-biz” și din "social-media”. A fost încurajator și minunat că cei mai mulți au reacționat la prima strigare, că s-au identificat cu demersul nostru, cu mesajul și cu Tom. În lumea asta rapid-urbană, filmele îndeplinesc una din funcțiile pe care le îndeplinea pe vremuri literatura: aceea de a descoperi alte civilizații, gândirea și stilul lor de viață, fără a ajunge să trăiești efectiv printre ei. Astăzi foarte greu mai găsim noi, orășenii, timpul de a citi trei volume a câte 300 de pagini. Deci, slavă Domnului că există cineaștii, specia asta de oameni care își bate capul să transforme 300 de pagini în două ore de povestire, atâta cât mai putem da noi unui act cultural din când în când.
- Pentru promovarea unui film făcut la Hollywood, realizatorii investesc adesea milioane de dolari și angajează o întreagă mașinărie de canale media. Din punctul ăsta de vedere, lupta voastră pentru a ajunge la publicul românesc, cu un film european, pare inegală.
- Ideal ar fi să creăm o rețea națională de cinematografe destinate filmului european, așa cum există în vest. Din păcate, în România am ajuns să avem doar 72 de cinematografe din 300, câte erau în 1990. Sunt orașe, ba chiar județe întregi, în care nu mai există niciun cinematograf. În condițiile astea, mall-urile rămân singura opțiune pentru noi, ca distribuitori de film european, de a ajunge la public. Dar cinematografele din mall-uri își pun pe bună dreptate problema dacă să arate sau nu un film non-american, pentru că logica lor este una a profitului. E de lăudat că ne primesc, dar ei îți afișează filmul adesea doar timp de o săptămână, tocmai pentru că noi nu avem cum să investim sume atât de mari în promovare pe cât o fac americanii. Dacă în acest interval, publicul și filmul tău nu se sincronizează, el e scos din grilă sau e programat la niște ore la care chiar nu mai sunt șanse ca cineva să-l vadă. Așadar, sfatul meu este să încercați să ajungeți la Tom Sawyer în aceste prime săptămâni, pentru că, procedând astfel, măriți șansele ca acest film să rămână pe marile ecrane și în săptămânile următoare.
Cătălin Botezatu: "M-am bucurat că am fost invitat să-l susțin pe Tom Sawyer, pentru că e un personaj important, pe care ar trebui să-l cunoască și generațiile mai tinere care, prin el, ar putea să redescopere bucuria de citi”.
Sanda Nicola: "Știind că cei de la Parada Film aduc numai filme bune, nu puteam să nu vin în susținerea lui Tom Sawyer, atunci când mi-au propus asta, mai ales că e vorba de o adaptare nouă, în limba germană, și că a fost filmat parțial în România. În plus, fiind mătușă, de la 11 ani, s-a mai potrivit propunerea lor și cu faptul că rolul de mătușă este cel cu care mă mândresc cel mai tare!”.
Irina Margareta Nistor: "În prima mea adolescență, pe Tom și Huck i-am socotit ca pe un fel de veri din America, pe care nu voi ajunge să-i întâlnesc pe teritoriul lor; SUA era un vis imposibil. Mătușa Polly mi se părea înduioșătoare chiar dacă aparent severă, identificându-o cu bunica mea maternă”.
Elena Gheorghe: "Mi-au plăcut întotdeauna poveștile, iar de când s-a născut Nicholas, am început să le recitesc cu mare drag. Ideea de a deveni eu personajul uneia dintre ele mi-a plăcut foarte tare! Viața e mai frumoasă atunci când credem în povești. În plus, cred că într-o lume super tehnologizată, în care copiii aleargă pe calculator și nu prin parcuri, este mai mult decât binevenită o întoarcere, măcar pe durata unui film, la lucrurile simple”.