Simpozionul disperării: "Românii din Bulgaria, trecut, prezent și viitor” - "România ne-a lăsat leproși”

Ion Longin Popescu
Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria, "AVE”, în colaborare cu Centrul Cultural Român, cu Societatea Culturală a Vlahilor și Asociația "Curcubeul peste Dunăre”, din Vidin, a organizat, pe 3 noiembrie, un simpozion pe care l-aș numi "al disperării”, intitulat "Românii din Bulgaria, tre­cut, prezent și viitor”.

Au luat parte lideri ai co­mu­nităților românești din Bulgaria și Serbia, istorici, sociologi, jurnaliști, oameni politici, membri ai Am­basa­dei României din Sofia, profesori universitari, studenți, reprezentanți ai autorităților locale și invitați din România. A fost o nouă ocazie pentru luptătorii din prima linie a românilor din Bulgaria de a-și exprima dis­perarea față de prăpastia existentă între promi­siu­nile guvernanților bulgari, legate de acordarea "pe hârtie” a drep­tu­rilor elementare pentru mino­ri­tatea ro­mâ­nească, și realitatea din teren. La fel de dramatică este și apatia politică a Ro­mâ­niei, care nu vrea să des­chidă ochii asupra unei rea­lități crân­ce­ne, de deznaționalizare la ve­dere, într-o țară vecină și prie­tenă, de care ne leagă istoria, dar și prezentul european, cu toate împlinirile și neîmplinirile sale.

"România este o mamă vitregă pentru noi”

Nicolae Rață (Nikola Pacev) din Kozlodui este unul dintre ro­mânii ai căror strămoși au fugit peste Dunăre în timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu, la 1821. De-a lungul ultimelor două de­ce­nii, a cercetat nenumărate ar­hi­ve, în căutarea unor docu­men­te care vorbesc despre ve­chimea românilor din Balcani.
"Nu există nici un caz, la ni­velul de jos al populației, de vrăj­mășie între români și bul­gari”, spune Nicolae Rață. "Ro­mânii și bulgarii au trăit ca frații, nu a existat nici un conflict între dânșii. De aceea, este de neîn­țeles atitudinea autorităților bul­ga­re de astăzi. Am dorit, spre exem­plu, să deschidem un mu­zeu orășenesc la Kozlodui. Când s-a auzit că are caracter ro­mâ­nesc, proiectul a murit. Am fost alungat din Casa de Cultură. Fra­­ților bulgari, vă în­demn să gândim ca eu­ro­peni, ca oa­meni ai contem­po­raneității! Îmi în­drept atenția spre Vi­din, unde românii de astăzi sunt urmașii di­recți ai «tribalilor» Romei. Vi­dinul ar trebui să aibă școli românești de elită, să fie o cetate a spiri­tului. Din păcate, Depar­ta­men­tul Româ­ni­lor de Pretutindeni de la Bucu­rești a stins flacăra. Ro­mânia ne-a lăsat leproși. Ro­mâ­nia este o mamă vitregă pentru noi. Până când să trăim noi, cetățeni europeni, în perioada feu­dalis­mului? De ce nu face Bulgaria un pas înainte, către vremurile noi”?

"Dunărea n-a fost întotdeauna graniță între frați”

Sorin Minghiat, profesor de istoria arhi­tec­turii din București și restaurator de bise­rici, este "de-al cășii” la Vidin. Având origini ita­lie­ne, a devenit un luptător pentru cauza ro­mâ­nească în Balcani, acolo unde au coexistat "ce­le două Dacii: Dacia Mediterranea și Dacia Ripensis”.
"Pe voi, românii din Vidin, vă consider ol­teni”, spune Minghiat. "Consider că limba tra­co-latină vorbită de voi este un subgrai al gra­iului oltenesc. Din fericire, aici se păs­trează limba primară a strămoșilor noștri, aici găsim românitatea orientală. Mi se pare foarte important că Dunărea n-a fost întot­deauna graniță între frați, că i-a unit pe olte­nii din nord și din sud. Tot ce aveți, dans, port, vorbă, e oltenesc. Să nu uităm că Vidinul (numit Diiu de români) a fost a doua capitală a voievodului Glad. Iar țarul bulgar Ivan Stratsimir (1356-1396), conducător absolut al Țaratului de Vi­din, a avut origini românești. De altfel, ro­mânii și bulgarii au multe în comun, inclusiv Imperiul valaho-bulgar al lui Ioniță și Asan”.

"Bulgaria este singura țară europeană care nu recunoaște nația română de pe teritoriul ei”

Un invitat important pentru asociațiile românești din Vidin este profesorul craiovean Nicolae Vintilă, fost parlamentar. El accentuează necesitatea creării unui proiect-program la nivelul guvernului de la Bucu­rești, pentru împiedicarea procesului de deznațio­nali­zare din Bulgaria.
"Această deznaționalizare”, spune profesorul Vin­tilă, "are două cauze: 1. Interesul statului bulgar de a nu recunoaște nația română, de a o persifla, de a o con­sidera o nație inferioară, formată din țigani. Bul­garia este una dintre puținele țări europene, dacă nu singura, care nu recunosc nația română de pe teri­toriul lor, nici chiar sub numele de «nație vlăhească». 2. Ne­putința actualilor conaționali ai noștri de a-și impune voința de a fi recunoscuți ca minoritate etnică - ceea ce ar crea multe avantaje din partea statului român, care ar avea astfel posibilitatea legală de a construi instituții culturale și de învătământ pe teri­toriul bulgar. De aceea, cerem bulgarilor să-i recu­noască pe români! Nimeni nu poate contesta existența românilor pe acest teritoriu cu mult înaintea secolului al VI-lea, când au venit aici câteva zeci de bulgari”.

"Rădăcinile românești de la sud de Dunăre se usucă, fraților!”

Dumitru Iencea (Dimităr Iancev) a fost prefect de Vidin, reprezentant al guvernului. O astfel de demnitate este rară printre români, deși în multe localități majo­ritatea și chiar cvasitotalitatea populației este română.
"Cine sunt eu, domnilor?”, s-a întrebat retoric vor­bi­torul. "Eu, care vorbesc românește, am luat limba de la părinții mei. Nu sunt singur. Suntem mulți, și vorbim ro­mânește de peste două mii de ani! Știm povestea cu ro­manizarea tracilor, a strămoșilor noștri. Asta s-a în­tâmplat în primul secol după Hristos. De atunci și până în epocile moderne, nu s-a întâmplat niciodată ca limba noastră să fie în pericol. Dar am ajuns astăzi să discu­tăm în conferințe cum o salvăm. Cum apărăm latini­tatea sud-du­nă­reană. Deși au trecut 23 de ani de la co­munism, nici o bucurie nu ne-a adus democrația. Asi­mi­larea noastră nu s-a oprit. Am stri­gat către România, mama noas­tră: ajutați-ne! Rădăcinile ro­mânești de la sud de Dunăre se usucă, fraților! Pe mine mă doare că nepoții mei n-o să mai știe ro­mânește. Dacă pe Ro­mânia o doare capul când aude de noi, atunci, desigur, pe Bulgaria n-o doare nicăieri, deși îi suntem ce­tățeni loiali, bunicul meu a murit luptând pentru Bulgaria. Noi respectăm țara asta, dar țara nu ne respectă pe noi...”

"Folclorul nostru este folclor mut, nu ne dau voie să cântăm din gură, numai din instrumente”

Ivan Alexandrov este preșe­din­tele Asociației "Walahorum” din Vidin. Interesul său merge și spre vecinii din Negotin, Serbia, unde graiul românesc este, de asemenea, suprimat de ultra­naționaliști anacronici. "Până în anul 1833”, povestește el, "noi, românii din Vidin, și confrații din Negotin am trăit în același stat, sub turci. Cu ocazia celor trei răz­boaie dintre Bulgaria și Ser­bia, după ple­carea turcului, am ajuns să ne luptăm frate cu frate, înroșind apele râului Timoc cu sânge de român. Nu știu cum se făcea, dar în lupte mureau mai mulți români decât bulgari și sârbi. Și tot nu sunt mulțumiți de... prestația noastră istorică, de loialitatea noastră neștirbită. Ba, aș zice: dimpotrivă! Dacă în ur­mă cu o sută de ani, în Vidin lo­cu­iau 42.000 de români, la re­censământul de anul trecut au ieșit doar 186! Una sută optzeci și șase! Unde sunt ceilalți? S-or fi înecat în Dunăre, sărmanii... În schimb, avem libertate să vor­bim, suntem în UE. Putem vorbi, dar nu putem cânta! Fol­clorul nostru este folclor mut, nu ne dau voie să cân­tăm din gură, numai din instrumente. Unde s-a mai po­menit una ca asta? Bieții frați din Serbia au, în schimb, dreptul să cânte, dar n-au voie să vorbească”.

"Cu murirea noastră ca români, statul bulgar poartă principala vină”

Profesorul Emil Petrov din Kozlodui nu știe ro­mânește. Târziu a aflat că familia lui se trage de la Jiu, că toți ai săi au fost români. A pornit să-și afle rădăcinile și a descoperit că neamul lui s-a nu­mit și se numește Cărăbulea. Cu toate că vor­bește bulgărește mai bine decât mulți bulgari, când a fost în armată, a fost batjocorit de ca­ma­razi: "țigane”, "vlah împuțit”, "neves­tele voas­tre sunt prostituate”. "Am înțeles că era o di­rectivă de la nivel de stat, să ne compromită pe noi și limba noastră”, spune cu obidă "bulgarul” Petrov (Carabulea).
Ivan Juvetov (Ion Juvete) este președintele Centrului Cultural Român din Vidin. El crede că mișcarea culturală poate deștepta conștiințele românilor și poate forța autoritățile să ia act de existența lor în zonă. Locuiește în singurul car­tier românesc din orașele Bulgariei. Doar Vi­dinul are un astfel de cartier. "Nu m-a ajutat ni­ma în activitățile mele culturale”, spune oltea­nul Juvete. "Îmi cheltuiesc pensia de 80 de eu­ro, dar lor nu le cer. Avem nevoie de româ­nism, iar românismul din Bulgaria are nevoie de cul­tură pentru a exista”. Și, am adăuga noi, de o po­litică europeană a statului bulgar. "Noi, ro­mânii”, crede Ivo Gheorghiev, președintele aso­ciației AVE, "suntem o floare din buchetul sta­tului bulgar. Dar statul acesta nu-și iubește deo­potrivă toți fiii. Cu murirea noastră ca români, el poartă principala vină. Când nu­mărul ce­tățenilor unui stat crește, iar numărul mino­ri­tăților scade, este vorba de asimilare. De o tra­gedie pe care-o trăim, ca români, sub nasul aro­gant al Bucureștiului”.

Fotografii de Petre Cojocariu

Detalii la telefon: 00359888831873 sau prin e-mail, la adresa: ifg@abv.bg