"Prin tratamentul dr. Irina Spuderca, viața mea a capătat un alt sens”

Cititor Formula AS
Bună ziua,

Mă numesc Mariana Iancu, sunt din Mediaș, am 62 de ani și doresc, în câteva cuvinte, să spun cum Dum­nezeu a ascultat rugăciunea mea și cum m-a în­dreptat pe drumul cel bun. Timp de trei ani, am umblat la diferiți medici și am făcut diferite investigații, dar fără nici un rezultat pentru amețelile de care sufeream. Am fost internată de trei ori la Sibiu, dar după infil­trații în ceafă cu Diprofos, fizio­terapie și acupunctură, amețelile persistau, nu aveam stabili­ta­te în picioare, mer­geam rău pe partea dreaptă, am căzut de două ori și diag­nos­ticul primit a fost: spondiloză cervi­ca­lă, epilepsie. Nu cre­deam deloc acest rezultat și m-am rugat la Dum­ne­zeu să-mi deschidă o cale spre reușită, și iată că răspun­sul a venit, apelând la d-na dr. Irina Spu­derca din București. M-a consultat și mi-a dat tra­tamentul de care aveam nevoie, plus diag­nosticul co­rect: era bolnav nervul vestibular de la ure­chea internă spre creier. Îi mulțumesc din toată inima pentru trata­mentul pe care mi l-a instituit. Nu mai ame­­țesc, viața mea a căpătat un alt sens. Îi mulțumesc și lui Dum­ne­zeu, care nu a ră­mas nepăsător la rugă­ciunea mea. Amin!
Doamna doctor Irina Spuderca poate fi contactată la tel. 0723/51.07.37
MARIANA IANCU - Mediaș