Biserica "Sfânta Treime”. "Să se bucure Isaia Proorocul cu bucurie mare, că, iată, semnul bucuriei în lume a strălucit și Fecioara Maria, Maica lui Emanuel, la noi a sosit; de a cărei venire cerul și pământul se bucură și împreună cu noi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!”. Vocea caldă și puternică a părintelui Kiril Madekin face să răsune întreaga biserică. Credincioșii stau încremeniți, în profundă evlavie și smerenie, cu capetele plecate, ascultând cu răsuflarea întretăiată acatistul Nașterii Maicii Domnului, cântat în dreptul Icoanei Făcătoare de Minuni "Znamenie” (Semnul). Până și sfinții zugrăviți pe pereții sfântului locaș par a fi pătrunși de emoția și bucuria cu care părintele Kiril slujește în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu.
Este 25 decembrie, anul 2009, și Biserica "Sfânta Treime” din Kursk este împodobită în straie de sărbătoare. Este o zi de mare însemnătate pentru toți credincioșii comunității: Ziua Sfântă a Nașterii Mântuitorului și ziua în care, tocmai din Statele Unite, de la New York, din Catedrala Sinodală a Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare, a sosit în pelerinaj Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului "Znamenie”, originară din Kursk.
Cu mulți ani înaintea acestui eveniment, preotul Kiril Madekin s-a adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse printr-o scrisoare în care ruga cu stăruință ca icoana Maicii Domnului "Znamenie”, aflată astăzi la New York, să fie adusă și în biserica din Kursk, regiunea în care fusese descoperită în urmă cu opt veacuri. Relația părintelui cu această icoană, deosebit de venerată în întreaga Rusie, este una specială. Pe vremea când nu era decât un copil, Kiril suferise de o boală cumplită, poliomielită sau paralizie infantilă. Băiețelul de numai șase ani era aproape complet țintuit la pat, neputând a se deplasa decât cu ajutorul unor cârje. Medicii îi avertizaseră familia că, în scurt timp, copilul nu va mai putea merge deloc. Părinților nu le mai rămăsese decât să se roage la Bunul Dumnezeu să le salveze băiatul de la invaliditatea pe viață. Mama lui Kiril, o femeie foarte credincioasă, se ruga neîncetat pentru vindecarea fiului ei. Și iată că rugile ei au fost ascultate! Într-o bună zi, preotul paroh al Bisericii "Sfânta Treime” a venit la ea și i-a spus: "Din America va sosi aici, la biserica noastră, o icoană deosebită, o icoană făcătoare de minuni. Icoana «Znamenie», a Semnului divin. Poate că și pentru familia ta este un semn”. Și, într-adevăr, așa a fost! Evenimentul urma să fie sărbătorit printr-o procesiune în care icoana era purtată de la Biserica "Sfânta Treime” până la Mânăstirea "Nașterea Maicii Domnului”, unde avea să se țină o slujbă specială. Când a auzit vestea de la mama sa, micuțul Kiril i-a făcut o rugăminte fierbinte: "Mămică, lasă-mă și pe mine să merg în procesiune, așa cum pot, cu cârjele mele! Știu că Măicuța Domnului îmi va da putere să ajung până la capăt!”.
Kiril a fost lăsat să meargă în fața convoiului, chiar sub icoana purtată pe umeri de către preoți. Nouă kilometri s-a canonit. Nouă kilometri lungi, istovitori. Fiecare pas era un chin, mâinile i se încleștaseră pe cârjele ce păreau a fi devenit una cu trupul său vlăguit. Dar de sus, de deasupra capului, simțea o energie binefăcătoare, care îl împingea înainte. Fiecare sforțare îi provoca o suferință cumplită, însă băiețelul nu se oprea și, într-o încrâncenare dureroasă, Kiril a ajuns, odată cu toți credincioșii, să intre în biserica mânăstirii, unde icoana Maicii Domnului "Znamenie” avea să fie așezată pe Sfânta Masă. Când a pășit pe poarta bisericii, a simțit că în sfârșit a ajuns Acasă. Îngerii, arhanghelii și sfinții ce i se arătau din icoane i s-au părut neasemuit de frumoși. Totul radia de lumină și căldură și Kiril s-a simțit inundat de o bucurie pe care nu o mai trăise niciodată până atunci. Apoi a început slujba și băiețelul, deși sleit de puteri, a rămas în picioare, sprijinit în cârje, cu trupul tremurând, dar cu ochii mari, vii, strălucitori. Nu mai simțea nicio durere, ci doar acea pace odihnitoare care-i cuprinsese sufletul.
După săvârșirea slujbei, când toți credincioșii au primit încuviințarea preotului de a săruta icoana cea făcătoare de minuni, Kiril a fost ridicat pe brațe de către tatăl său, pentru a putea vedea cu ochii lui minunea. Deși nu a zăbovit în fața ei decât câteva clipe, nu va uita niciodată cât de impresionat a fost de imaginea zugrăvită pe lemnul vechi. Maica Domnului era înfățișată cu mâinile ridicate către Ceruri, în rugăciune, ținând în brațe Pruncul învăluit într-un nimb luminos. Deasupra lor, veghea Domnul Savaot, "Dumnezeul oștirilor”, iar de jur împrejur stăteau profeții Vechiului Testament care proorociseră nașterea Mântuitorului în chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbăvire. Kiril s-a închinat, cu ochii în lacrimi, simțind cum inima i se umple de dragoste și împăcare.
În ziua următoare, de îndată ce s-a trezit, Kiril a știut că, în curând, va merge negreșit, asemeni tuturor oamenilor sănătoși. Nu înțelegea de unde îi venise acest gând, dar simțea că picioarele sale betegite se vor tămădui. Așa a și fost! Și chiar în ziua aceea, băiețelul a făcut de unul singur, fără susținerea cârjelor, primii săi pași. Părinții plângeau de bucurie, se închinau și mulțumeau Cerului pentru minunea ce se săvârșise chiar sub ochii lor. În numai câteva luni, Kiril alerga fericit în curte, alături de ceilalți copii. Medicii care îi stabiliseră diagnosticul inițial au conchis că băiatul este sănătos și că, cel mai probabil, primul diagnostic al bolii fusese greșit. Însă atât părinții,cât și copilul știau că medicii nu comiseseră nicio eroare, că băiatul chiar fusese bolnav și că numai prin mila Maicii Domnului se vindecase. Așa a decis Kiril că, atunci când va fi mare, se va face preot. Și întocmai s-a și petrecut. Au trecut anii, și Kiril este astăzi preotul paroh al Bisericii "Sfânta Treime”, care în urmă cu 20 de ani adăpostise icoana Maicii Domnului "Znamenie”, icoana făcătoare de minuni care-l tămăduise. Icoana care, după 20 de ani de călătorii prin țări străine, revenea iarăși în biserica lor.
Semnele Maicii Domnului
Icoana Maicii Domnului Znamenie are o istorie veche, ce datează încă din veacul al XIII-lea, din vremea când cnezatele rusești erau pustiite și pârjolite de teribilele hoarde tătare. Ținutul Kursk căzuse și el pradă invaziei mongole. Oamenii fugiseră din calea cotropitorilor, ascunzându-se în pădurile din împrejurimi și astfel cetatea aproape abandonată fusese complet distrusă. Și după cum spune legenda, în ziua de 8 septembrie 1295, de Sărbătoarea Nașterii Preasfintei Fecioare, un țăran a descoperit într-o pădure o icoană cu chipul Maicii Domnului. "La rădăcina unui copac bătrân a aflat el icoana Preacuratei Fecioare și, numai ce a ridicat-o de la pământ că, în aceeași clipă, din acel loc a început să izvorască o apă curgătoare...”, povestesc izvoadele vremii. Bărbatul a luat icoana și a dus-o în biserica din cetatea Kursk. Și de atunci, oamenii ce rătăciseră în pribegie, aflând vestea cea minunată, au început să se întoarcă la casele lor. Icoana apăruse ca un semn de la Dumnezeu, un semn trimis oamenilor întru reîntregire, întru readucerea lor în jurul credinței, în jurul Bisericii. De atunci, icoana a început să săvârșească minune după minune, tămăduind boli fără leac și izbăvind de păcate grele sufletele credincioșilor. În locul unde fusese găsit chipul zugrăvit al Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, oamenii au ridicat o capelă. De-a lungul veacurilor, pe acel loc s-au construit diferite lăcașuri sfinte, iar astăzi, acolo se află Mânăstirea de călugări cu hramul Nașterea Maicii Domnului, mânăstire ridicată în 1597, ce poartă în popor și numele de "Znamenie” (Semnul).
Se spune că, aflând despre miracolele icoanei Maicii Domnului, un cneaz dintr-un oraș învecinat a dat poruncă să-i fie adus de îndată chipul zugrăvit al Preasfintei. Oamenii s-au supus poruncii și au dus icoana până în fața palatului. Ajungând înaintea porților ferecate, țăranii l-au rugat cu smerenie pe cneaz să iasă întru întâmpinarea Sfintei Fecioare și să îi aducă prinoase. Deranjat de îndrăzneala țăranilor, cneazul a refuzat, trimițându-le oamenilor vorbă să-i așeze icoana chiar în prag. Nu trecură câteva ceasuri, că prințul ce se purtase atât de nedemn față de Preacurata a fost lovit de orbire pentru lipsa lui de evlavie. Căindu-se amarnic, s-a aruncat în fața icoanei și, cu lacrimi șiroind pe obraz, s-a rugat stăruitor înaintea Sfintei Icoane să-i redea vederea. Și Maica Domnului s-a milostivit și i-a întors lumina ochilor. Cuprins de umilință, cneazul a dat poruncă să fie ridicată o biserică întru slava Maicii Domnului, iar icoana să împodobească altarul acesteia. Doar că nu au trecut nici trei zile de când chipul Născătoarei fusese așezat la loc de cinste în noul altar, când icoana a dispărut și a revenit în mod miraculos în locul primei sale apariții, la tulpina copacului bătrân din Kursk!
De-a lungul vremii, mulți cneji și mari dregători din Rusia, râvnind la prețiosul dar, au încercat să-și însușească icoana. De fiecare dată, ea reapărea, însă, în locul unde se ivise întâia dată, lângă zidurile cetății Kursk. Și astfel, așa cum menționează cronicile, "icoana făcătoare de minuni a Maicii Precista, care a apărut ca un semn cinstit și glorios, a căpătat denumirea de "Znamenie” (Semnul) și apoi, de Kurskaia, fiind strâns legată de rezidirea cetății Kursk”.
În amurgul veacului al XIV-lea, cetatea Kurskului a fost din nou pârjolită și jefuită de hoardele mongolilor. Ca printr-un miracol, biserica incendiată de tătari nu s-a lăsat doborâtă. Limbile focului îi cuprinseseră zidurile, dar flăcările nu îndrăzneau să o mistuie. Atunci tătarii, cuprinși de furie, au smuls din altar icoana făcătoare de minuni și, tăind-o cu sabia în două, au aruncat, în goana cailor, cele două fragmente în locuri necunoscute spre a i se pierde urma. Preotul care stătuse tot timpul îngenuncheat în fața icoanei a fost biciuit cumplit, legat în lanțuri și luat ostatic. După o vreme, a fost răscumpărat de la Hoardă de către cneazul Moscovei și trimis înapoi la Kursk, unde slujise cu devoțiune în biserica lui Hristos. Întorcându-se acasă, vlădica cel greu încercat a început să caute cele două fragmente ale icoanei pierdute. Ani în șir a tot străbătut părintele ținuturile în lung și-n lat, până ce a găsit părțile sfărâmate ale icoanei. Fragmentele lipite s-au făcut ca printr-un miracol una, și niciun semn al rupturii nu a rămas vizibil pe suprafața icoanei, ci doar pe chipul blând și milostiv al Născătoarei de Dumnezeu s-au ivit câțiva picuri de rouă, lacrimi curate. Se spune că de atunci și până în zilele noastre, când și când, pe obrazul Fecioarei Maria apar aceiași stropi, poate ca un semn al suferinței Maicii Domnului pentru păcatele și nevredniciile oamenilor.
Vindecarea Sfântului Serafim de Sarov
Au trecut secole, și biserica din Kursk care adăpostea icoana Maicii Domnului a devenit un loc de pelerinaj pentru credincioșii din toate colțurile Rusiei. Minunile nu încetau să se arate, oamenii se vindecau miraculos de boli sufletești ori trupești. Astfel, vestea a străbătut întinsul imperiu, ajungând până la urechile Marii Împărătese a Rusiei, Ecaterina a II-a. La mijlocul veacului al XVIII-lea, din porunca țarinei, de Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, au început să se organizeze procesiuni religioase, în care icoana era purtată de la biserica din oraș până la Mânăstirea de călugări cu hramul Nașterea Maicii Domnului, mânăstire ce fusese înălțată pe locul ivirii icoanei.
În anul 1767, în timpul procesiunii religioase, s-a petrecut un eveniment care avea să marcheze viața duhovnicească a Rusiei. O ploaie rece, cu fulgere și tunete, a început să toarne peste convoiul de preoți și credincioși. Atunci slujitorii bisericii au hotărât să adăpostească icoana în prima casă ce avea să li se ivească în cale. Aceea a fost casa Agafiei Fotievna Moșnin, mama lui Prohor Moșnin, cel ce avea să devină unul dintre cei mai cunoscuți asceți și mistici ai Rusiei, canonizat în secolul al XX-lea, ca Sfântul Serafim de Sarov. Prohor, pe vremea aceea în vârstă de nouă ani, suferea de o boală atât de gravă, că nici preotul nu mai nădăjduia în vindecarea sa. Cu câteva zile înainte, băiatului i se arătase în vis Maica Domnului, făgăduindu-i că în curând va veni să-l vadă și că suferințele îi vor fi curmate. Când procesiunea s-a oprit în curtea casei, Agafia și-a adus degrabă fiul și, ridicându-l la icoana Maicii Domnului, l-a pus să se închine și să sărute chipul Născătoarei. Și, ce să vezi, în scurt timp, băiatul s-a înzdrăvenit complet! Astfel, icoana "Znamenie” a Semnului Născătoarei de Dumnezeu a mai îndreptat viața unui băiat bolnav (la fel ca pe a bietului Kiril, sute de ani mai târziu), ce urma să fie un mare sfânt al ortodoxiei, Sfântul Serafim de Sarov, cel care a jucat un rol crucial în soarta viitoare a Rusiei.
După secole de venerație, cu puțin timp înainte de izbucnirea revoluției bolșevice, icoana "Znamenie” atrăgea la fel de mulți credincioși, care soseau la biserica din Kursk din toate regiunile țării. Rusia însă se afla în pragul unui crize profunde, ce urma să tulbure întreaga viață religioasă și să transforme din temelii ordinea socială. Nici icoana Maicii Domnului "Znamenie” nu a scăpat atenției adepților anarhismului sovietic, care deja își răspândeau cu dibăcie ideologia ateistă ce avea să devină "credință” de stat. Miracolele ce nu conteneau să se manifeste în jurul icoanei aflate în biserica din Kursk îi stinghereau, fapt pentru care au urzit să lovească în credința oamenilor. Și în noaptea de 3 martie 1898, un grup de tineri revoluționari radicali, conduși de scriitorul Maxim Gorki, au decis că icoana Maicii Domnului trebuie distrusă și, odată cu ea, spulberate toate minunile ce se arătau credincioșilor. Răufăcătorii s-au strecurat în miez de noapte în biserică și au amplasat chiar sub icoană un pachet cu un explozibil puternic, dotat cu ceas. Deflagrația s-a produs în dimineața zilei următoare, mult mai devreme decât fusese programată. Pereții bisericii s-au cutremurat și părintele paroh împreună cu alți slujitori au fugit speriați înspre altar. Intrând acolo, un tablou înspăimântător li s-a deschis în fața ochilor: baldachinul aurit, turnat din fier, care străjuia icoana, fusese sfărâmat în bucăți, postamentul din marmură masivă fusese smuls de la locul său, iar sfeșnicul greu ce se afla în fața icoanei, aruncat la câțiva metri. Toate vitraliile și chiar și coronamentul cupolei fuseseră sparte. Doar icoana Maicii Domnului "Znamenie” rămăsese neatinsă. Până și sticla chivotului era intactă! Știrea despre explozie și despre miraculoasa salvare a icoanei a făcut fulgerător înconjurul orașului. Toți locuitorii s-au repezit către biserică pentru a vedea cu ochii lor semnul puterii depline a Maicii Domnului și pentru a se închina la chipul Ei făcător de minuni.
Spre sfârșitul războiului civil din Rusia, în iarna anului 1922, icoana a fost scoasă în ascuns din țară de câțiva călugări și adăpostită la Biserica rusă "Sfânta Treime” din Belgrad, capitala Serbiei, unde se păstrau și drapelele de luptă și însemnele armatei țariste. Acolo a rămas până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când, odată cu mutarea Sinodului Bisericii Ruse din diaspora la München, și icoana "Znamenie” a luat calea către Germania. Nici aici însă icoana nu a rămas pentru multă vreme și, în 1950, traversând oceanul, a ajuns la New York, unde întru slava ei fusese înălțat un schit. Acolo a rămas până astăzi, fiind adăpostită în Catedrala Sinodală "Znamenie”.
Icoana plângătoare
De-a lungul anilor, icoana a colindat comunitățile pravoslavnice rusești din întreaga Europă, din America de Sud, Canada și Australia. Prin toate colțurile lumii pe unde a ajuns în pelerinaj, chipul Maicii Domnului și-a revărsat preaplinul bunătății Sale, săvârșind miracole, oferind credincioșilor haruri binecuvântate.
În anul 1992, după o lungă și dureroasă despărțire de țara în care se ivise, icoana Maicii Domnului "Znamenie” a ajuns în Rusia și în orașul "natal”, Kursk. Aici, în timpul procesiunii de la Biserica "Sfânta Treime” către Mânăstirea Znamenie, la care participase și părintele Kiril, copil fiind, icoana Născătoarei de Dumnezeu a început iarăși să "plângă”, cu lacrimi de mir. Acestea nu erau lacrimi de întristare ori de mâhnire, ci adevărate mărgăritare ale bucuriei revenirii în ținuturile natale. Sute de oameni au fost martorii acestui semn divin. Toți au povestit că stropii iviți pe icoana Maicii Domnului răspândeau un puternic parfum. Mirul a continuat să se prelingă pe chipul Preasfintei Fecioare Maria cât timp icoana a stat în altarul mânăstirii. La vederea acestei minuni, starețul, ieromonahul Serafim, a trimis la Patriarhia Moscovei o scrisoare prin care cerea ca o comisie specială să fie trimisă degrabă la mânăstire. În câteva zile, mai mulți experți din cadrul departamentului de studiere a fenomenelor miraculoase al Bisericii Pravoslavnice Ruse au sosit la mânăstirea din Kursk. Specialiștii au studiat și analizat cu deosebită atenție imaginea Fecioarei Maria și au prelevat probe din uleiul ce acoperea icoana. Eșantionul a fost trimis la laboratoarele Patriarhiei Ruse, unde a fost analizată componența acestuia. Șeful comisiei, Alexandr Moskovski, a prezentat ulterior, într-o conferință de presă ținută la Moscova, atât raportul experților, cât și propria sa mărturie. "În componența substanței uleioase extrase din icoana Maicii Domnului «Znamenie» din Kursk nu s-au depistat niciunul din elementele uleiului obișnuit. Mirosul ei a fost stabilit ca fiind de tămâie. În componența sa a fost descoperit un element unic: taxifolin sau dihidroquercitină, componenta principală a cedrului, arborele uriaș ce trăiește sute de ani. Despre proprietățile terapeutice unice ale cedrului se cunoaște încă din antichitate. Poate că de aceea lemnul arborelui a fost folosit chiar și de Noe în fabricarea Arcei salvatoare. Iată una din explicațiile posibile ale miracolelor acestei icoane tămăduitoare. Personal, când am văzut întâia oară icoana, picioarele au început să-mi tremure de emoție. Căci atunci când vezi un asemenea miracol, tot trupul tău simte că ești martorul unui semn divin. Fenomenul nu poate fi explicat decât ca o minune înfăptuită de Sfânta Născătoare de Dumnezeu”.