ILIE STEPAN

Iulian Ignat
"Credința înseamnă mult pentru mine, ea m-a ajutat să duc la capăt acest disc”

Lansat de curând la Timișoara și la București, triplul album "Lumina” reprezintă o lucrare monumentală și, totodată, apogeul unei vi­ziuni muzicale. Veteran al rock-ului românesc, simbol al trupei Pro Musica, Ilie Stepan a căutat mereu să îmbine în piesele sale diferite genuri, rock, folk, mu­zică clasică. Odată cu primul album semnat Stepan Project, "Sensul Vieții”, în 1996, muzicianul bănățean a pornit pe un drum mult mai anevoios, deseori par­curs pe o gheață sub­țire, în încercarea de a crea un stil complex, în care se topesc folclor, mu­­zică sacră, chitare elec­trice, instrumente cla­sice, sintetizatoare. După dublul album "Undeva în Europa” (2000), au ur­mat 11 ani de lucru la "Lu­mina”: trei discuri, conținând 33 de piese, și un DVD, un mult așteptat album lansat pe 5 decem­brie, în Club A din Bucu­rești. "Mi-am dorit să lan­sez albumul aici, în Club A, pentru că este o legendă, un bastion al rock-ului românesc”, a spus Ilie Stepan la lan­sare. "Am cântat pentru prima oară în Club A în 1974, și am simțit și atunci, așa cum simt și acum, energiile unor mari colegi care au fost aici înaintea mea, precum Anda Călugăreanu, Nicu Vladimir, Dorin Liviu Zaharia, Moțu Pittiș”. Mulți colegi de breaslă, Mircea Florian, Mircea Baniciu, Doru Stăncules­cu, au venit să-l felicite pe Ilie Stepan la lansare, însă cu mult mai mulți au fost cei care i-au fost alături la înregistrarea albumului: instrumentiști de valoare din jazz, rock, muzică clasică.

"Nu mai înșiepem, că am terminat deja”

- Ați pornit de la bun început cu ideea ca "Lu­mina” să fie o trilogie, sau a fost loc și de improvi­zație, de inspirație venită pe parcurs?

- "Sensul Vieții” este povestea vieții unui personaj imaginar, de la început la sfârșit, cu bunele și cu relele sale. Am încercat să punem laolaltă, să facem să se po­trivească în scriitura muzicală, instrumente ce păreau inițial inconciliabile. Pe măsură ce fuziunea s-a produs și s-a cristalizat un stil, un sunet, am știut că vom con­ti­nua. Dar la început am pornit doar cu gândul la un disc. Pentru "Lumina” am strâns opt ore de muzică, apoi am început să scoatem, cum tai cu dalta în piatră. A fost o muncă bazată pe simțuri, dar atent controlată, gândită la rece. Pentru că apare îndoiala, cel mai apăsător sentiment la lucrul la un disc de durată. "Oare e bine ce am scos, sau există ceva important, ce tre­buia păstrat?”. Urmezi un traseu muzical și când eli­mini ceva, oare păstrezi drumul bun? Atunci iei o pau­ză de câteva zile și când revii, ai sentimentul că ai luat decizia bună și că poți merge mai departe. Când am avut 33 de piese în față, păreau 33 de clădiri. Eu, arhi­tectul, le proiectasem, făcum toate calcu­lele, dar munca grea abia începea, cum tragi țe­vile, cum mo­bilezi camerele, ce culoare vor avea lifturile, toate acestea țin de inspirație.

- O parte din album este înregistrat la Timi­șoara, o alta într-un paradis rural, Fărășeștiul bu­nicilor...

- Am mers în sat cu un studio mobil, pentru că am ținut să-i înregistrez pe țărani cântând chiar la ei acasă, în mediul lor. În opinia mea, este singurul mod de a-i înregistra nealterat, de a le păstra natu­ralețea. Cred că atunci când îi iei de acolo, îi duci la oraș și îi pui să cânte, își pierd seva, sunt ca floarea de mac, o scoți din pământ și în zece minute se înne­grește. Am imprimat sunetul coasei când trece prin iarba groasă, am stat de vorbă cu ei, relaxați, hai să repetăm un pic... Spre seară, m-au între­bat: "Dom' Ilie, dar când mai înșiepem?”. "Nu mai înșie­pem, că am terminat deja”. Înregistrasem totul. M-am reîntors acolo să compun și să imprim, pentru că ai cu totul altă stare ca la oraș, ți se irigă altcumva creierul, ener­getic te simți cu mult mai bine, ca orice retragere în na­tură. Cel mai mult m-a ener­gizat lucrul cu oamenii de acolo, mi-a dat putere să trec peste hopuri și să iau deci­ziile corecte atunci când sim­țeam că m-am îm­potmolit.

"Ca muzician, dincolo de corectitudinea interpretării, contează enorm ceea ce transmiți, acolo se face diferența”

- Alături de trioul Ilie Ste­pan - Horea Cri­șovan - Dixi Krau­ser, ce formează Ste­pan Project, pe dis­cu­rile trilogiei a­par zeci de muzi­cieni și de instrumentiști. I-ați invitat strict pentru cali­tă­țile lor mu­zicale sau și pentru ener­gia, idei­le, suflul pe care le-a adus fiecare?

- Din ambele mo­tive. Mi se pare ase­mă­nător sistemul de lucru la un album cu cel de la film, iar cel de concert, cu spec­ta­colul de tea­tru, acolo unde te încarci o peri­oadă pentru a atinge maximum într-un anu­mit act. La film și la album, trebuie să vii deja încărcat, când pornește înre­gistrarea, dai tot ce ai mai bun. Regi­zori mari, precum Fellini, au lucrat și cu actori celebri și cu neprofesioniști, atrași de naturalețea și de energia lor. Revenind la mu­zică, sunt instrumentiști geniali, care le fac pe amândouă, cântă impecabil și sunt plini de energie și foarte activi pe tot parcursul actului artis­tic. Ca muzician, dincolo de corectitudinea interpretă­rii, contează enorm ceea ce transmiți, acolo se face diferența. Trebuie să înțelegi ce personaj reprezintă instrumentul tău în con­textul albumului, cu cine rezo­nează, cu cine are o legătură tematică. Am avut parte pe album de astfel de muzicieni. Poate că-i o trăsătură de-a mea, de care sunt foarte mândru, aceea de a em­patiza, de a le insufla energia care să-i facă să dea tot ce au mai bun. Sunt foarte mulțumit și împă­cat sufle­tește că am avut onoarea de a lucra pe acest album cu muzicieni, fotografi, pictori, operatori, scri­itori, desig­neri, ingineri de sunet, artiști din diferite domenii, ce s-au cunoscut, unii dintre ei, abia la lansa­rea din Timi­șoara. Mă bucur că discul transmite empa­tiile pe care le-am avut cu acești artiști.

- Ați spus la lansare că "Lumina este darul pe care îl primim în fiecare zi de la Cel de Sus, iar acest album înseamnă un gest de recunoștință față de El”. Ați simțit, în timp ce lucrați la album, o presiune le­gată de importanța misiunii pe care v-ați asumat-o?

- Este, într-adevăr, un dar, pe care trebuie să-l dăm mai departe, fiecare în felul său. Un pictor, prin tablou­rile sale, un muzician, prin cântece... În perioada în care am lucrat efectiv la disc, am încercat să mă auto­controlez, să mă trag singur de mânecă. M-am trezit certându-mă singur: "Ilie, de ce ai sărit la ceartă, de ce te comporți așa în trafic? Lucrezi la un asemenea disc și te comporți așa, ești cumva un fariseu?”. În via­ța de zi cu zi, în orașele mari suntem predispuși să fim mai stresați, să reacționăm uneori altfel decât suntem noi de fapt. M-am certat de multe ori, m-am corectat, însă mai am mult de lucru la mine însumi. A existat o răspundere fantastică, în special atunci când am scris piese precum "Maria Magdalena (...Ziua Răs­tignirii)”, "Cina cea de taină”, nu pot să exprim exact în cuvinte ce am simțit când le-am compus. Nu vreau să trec în partea cealaltă și să spun că muzica mi-a fost dictată de sus. Însă credința înseamnă foarte mult pentru mine și m-a ajutat să duc la capăt acest disc.

- Ce simțiți acum, la finalul unei munci susținute, de lungă durată, când, în sfârșit, albumul ajunge la ascultători?

- Și oboseală, și ușurare. Îmi doresc din tot sufletul ca peste câteva săptămâni să mă pot lăsa în voia au­diției, pentru că deocamdată tot sunt atent la detaliile tehnice. Când ești la volan, te concentrezi la drum, nu ai vreme să te bucuri de peisaj. Voi asculta albumul o dată, de două ori, apoi voi merge mai departe. Nici nu vreau să-mi las ouăle-n cuib, să le clocească altcineva, dar nici să mă culc pe-o ureche, că am făcut trilo­gia, și acum trebuie să stau și să culeg laurii. În cei 11 ani, am mai lu­crat și la altceva, la muzică de tea­tru, de film, au fost pauze binevenite, însă ținta principală a fost "Lumina”. De 11 ani, tot ninge și se așează ză­padă pe acoperiș, simțeam că dacă nu scot discul acum, o să se dărâme mansarda...