Medicamentul sărbătorilor: VARZA MURATĂ

Ilie Tudor
Atunci când faceți lista cumpărăturilor pentru Revelion, neapărat să puneți pe ea și modesta varză murată. O găsiți (încă) în piețele noastre agroalimentare, unde țăranii o aduc în butoaie și o vând la kilogram. Și nu vă faceți griji asupra igienei: sarea în care a fost scăldată din abundență a distrus de mult bacteriile dăunătoare și a conservat frunzele verzei mai bine și mai sănătos decât chimicalele prezente în alimentele din supermarket. Cât despre efectele asupra sănătății, se poate scrie o întreagă carte despre cât de bună este varza murată pentru organism. Deocamdată, vă prezentăm, foarte pe scurt, câteva informații esențiale despre valoarea tămăduitoare a acestui aliment-medicament

Foarte puțini oameni știu faptul că varza, în spe­cial cea murată, a jucat un rol extrem de im­portant chiar în... istoria lumii. De exem­plu, doar cu ajutorul ei au fost posibile îndelungatele călătorii prin care au fost descoperite America, Oceania și Australia, varza murată fiind cărată în butoaie, la bordul corăbiilor, și servind contra scorbutului și contra altor boli, care altfel ar fi decimat echipajele pe timpul lungilor traversări ale oceanelor. Mai aproape de noi, varza murată a început să fie luată în serios ca medica­ment abia în ultimele două decenii, când oamenii de știință au descoperit un lucru tulburător: marii consu­ma­tori și, mai ales, marile consumatoare de varză au o imu­nitate extraordinară la diverse boli, în special tu­morale. De exemplu, în populațiile care consumă în me­die 25 de kilograme de varză murată pe an, femeile pre­zintă cu 70% mai puține cazuri de cancer de col ute­rin decât cele care țin dieta europeană normală. Vă vine să credeți sau nu, ingredientul sarmalelor și al sa­la­telor de sărbători este mai tare decât vaccinurile îm­potriva cancerului de col uterin. Aceasta, deoarece var­za mu­ra­tă, deși păstrează doar parțial vitaminele și celelalte substanțe vindecătoare ale legumei proaspete, are con­ținutul de minerale, de fibre alimentare intact și, im­portant, are substanțe care ajută la îmbunătățirea diges­tiei, mai ales a digestiei grăsimilor și a proteine­lor. Aceasta este și explicația pentru care varza murată (la fel ca și castraveții murați) este nelipsită de la me­sele cu mâncăruri grele, pentru că simțim instinctiv că ne aju­tă digestia și metabolismul. Să aflăm în conti­nua­re și cum se administrează acest aliment-medica­ment:

Modul de administrare a verzei murate

Cercetările științifice arată că valoarea ca medica­ment a verzei murate este strict dependentă de modul în care o consumăm. Cu o condiție: să nu fie preparată termic. Cel mai bine sunt păstrate substanțele terapeu­tic active în salata de varză murată, a cărei rețetă de preparare o prezentăm în continuare:

Salata de varză murată

Varza murată se ține în apă rece vreme de 10-30 de minute, pentru a se desăra parțial. Apoi se curăță de frun­zele deteriorate și se taie mărunt, cu ajutorul unui cuțit cu lamă de inox (pentru a reduce la minim proce­sul de oxidare a enzimelor și a vitaminelor). Imediat după tăiere, se amestecă bine cu morcov ras foarte fin, cu puțin cimbru (pentru efect carminativ) și cu ulei presat la rece. Se consumă imediat după preparare. Doza minimă de salată de varză acră, indicată a fi con­sumată pentru a beneficia de efectele sale terapeutice, este de 300 g pe zi. O cură cu salată de varză murată poate dura oricât de mult, iar ca durată minimă, se recomandă consumul său zilnic vreme de măcar 3 zile pe săptămână.

Moarea de varză

Este zeama rezultată după scurgerea verzei murate. Un extract 100% natural din varză, îmbogățit cu fer­menți și enzime, cu principii active de la plantele aro­matice (țelină, mărar, ardei iute, hrean) puse în mură­turi, și sare. Din păcate, moarea de varză a fost des­tul de puțin studiată de către știință, deși cu sigu­ranță va veni vremea când și ea va declanșa o mică revoluție în lumea medicamentelor naturale. Cert este că ea îm­bunătățește digestia, are efecte vita­mi­nizante și remi­ne­ralizante, în doze mici sti­mulează apetitul, iar în doze mari îl inhibă.

Aplicații terapeutice ale verzei murate

•  Digestia dificilă - luați înainte și după masă câte un sfert de pahar de moare (proaspăt colectată). Mai ales moarea de varză roșie stimulează salivația, secreția de sucuri gastrice și mărește peristal­tismul tubului di­ges­tiv. De asemenea, îmbunătățește metabolismul pro­tei­­nelor și grăsi­mi­lor, adică al sub­stanțelor din alimente care sunt cel mai dificil de digerat și asimilat.

•  Îngrășarea - pentru a ne încă­pea hainele și după ce trec sărbătorile, putem face, de fie­care dată când avem o masă foarte îm­bel­șugată, un tra­­tament simplu și cu o efi­ciență re­mar­cabilă: înainte de fiecare masă, pe sto­ma­cul gol, se beau câte 2 pahare de moa­re, nu mai puțin, deoa­rece în doze mici și medii moarea de varză este, din contra, un stimulent al ape­ti­tului. În schimb, consumate cu a­pro­­­xi­mativ 15 minute înainte de masă, ne vor diminua consi­derabil apetitul și ne vor face să con­sumăm mai pu­țină hra­nă.

• Glicemia crescută - este un fe­nomen care apare frecvent de sărbători la cei care sunt mari amatori de dul­ciuri. Poate fi combătută, pentru a nu da com­plicațiile spe­cifice dia­be­tu­lui, cu un re­mediu tradi­țio­nal: sala­tă de varză acră. Fi­brele ali­men­tare pe care varza le conți­ne acțio­nează ca un ab­sorbant pentru zaharuri, făcând ca ele să fie eliberate gradat în orga­nism, fără a suprasolicita pan­creasul și a ne crește gli­ce­mia.

• Mahmureala - este eli­mi­nată consumând dimineața ju­mătate de litru de moare și bând, apoi, și pe parcursul zilei moare de var­ză, urmată de o cană cu apă. Pentru o mai mare efi­ciență, se va mânca pe parcursul zilei res­pective ceva mai des, însă porții mici, iar înainte de fie­care masă se va consuma obligatoriu moare de varză.

• Ficatul mărit - este o problemă care apare frec­vent, mai ales la marii consumatori de carne și alcool, în urma meselor îmbelșugate de sărbători. În medicina populară românească, această problemă se tratează cu jumătate de litru de moare de varză, băută dimineața pe stomacul gol, și cu un litru de ceai de sunătoare băut pe parcursul zilei.

• Hepatita, boli de ficat în general - o substanță con­ținută de către varză, sulfora­fa­nul, stimu­lează pu­ter­nic producerea în orga­nism a unor enzime care joacă rolul de deto­xi­fiant al ficatului. De aseme­nea, consumul de var­ză s-a dovedit a preveni procesele de distruc­ție celulară la nivelul ficatului sub acțiunea factorilor in­fec­țioși sau a celor chimici. Pen­tru a obține aceste rezultate, se recomandă consumul ver­zei acre sau a celei crude sub formă de salată, de măcar 3 ori pe săptă­mână.

• Constipația - 3-4 pahare de moare de varză stimulează digestia, deblochează eli­mi­narea și ajută la dezintoxicarea traiectului digestiv. Acesta este și motivul pentru care, în multe sate românești, în timpul meselor tradiționale de Crăciun și de Anul Nou, se servește moa­re de varză din belșug, înainte de felurile de mân­care mai grele, precum și la sfârșitul ospețelor. De ase­menea, stimularea tranzitu­lui intestinal cu moare de varză este și un foarte bun re­mediu pentru a slăbi în mod natural. Salata de varză este un alt laxativ natural foarte bun, aportul de fibre alimentare pe care le conține ajutând și el la slăbit.

• Boala canceroasă - studii statis­tice recente arată că la populațiile care con­sumă multă varză murată (din Po­lonia, din anumite regiuni ale Germa­niei și ale Olan­dei) rata anu­mi­tor forme de cancer este mult redusă. Apoi, studii de laborator au arătat că varza consu­mată crudă, murată sau gătită rapid are efecte antitu­morale și anticancerigene. Ca atare, 3-5 zile pe săptămână, în care consumăm câte 200 g de salată de varză acră sau crudă, ne pot salva viața, pu­nân­du-ne la adăpost de o mul­­ti­tu­dine de forme de cancer, cum ar fi: cancerul la sân, cancerul de colon, can­ce­rul de col ute­rin, cancerul gastric, can­ce­rul de prostată, cancerul de piele etc.

• Surmenaj fizic și inte­lec­tual - con­sumul de varză acră sub formă de salată este un tra­ta­ment tonic extra­ordinar pen­tru sistemul muscular și pentru sis­temul nervos. Bogată în vita­mi­ne și în mine­rale, are efect adap­togen și anti-obo­seală. Se țin cure de trei săptămâni, timp în care se consumă la prânz și la masa de seară câte o farfurie (125 g) de salată. Acest trata­ment este foarte bun adjuvant și contra depresiei psihice.

• Infecții respiratorii - varza, mai ales cea roșie, este mai bogată în vitamina C decât portocalele, are pu­ține calorii și multe substan­țe cu efect antioxi­dant, con­­ține magneziu, potasiu, cal­ciu. Toate aceste caracte­ris­tici o recomandă în mod spe­cial ca remediu pentru întă­rirea imunității. Se administrează acră sau proas­pătă, sub formă de salată, câte 300-400 g pe zi, la bol­na­­vii cu infecții respiratorii, pentru a susține și pentru a grăbi procesul vindecării. La persoanele care iau an­tibiotice de sinteză, varza murată este extra­ordinară pentru resta­bilirea florei tubului digestiv și pentru con­tra­cararea efectului imuno-supresor al acestor medica­mente.


Precauții și contraindicații la tratamentul intern cu varză murată

Toate studiile făcute până în prezent arată că efec­tele adverse la tratamentul cu varză murată sunt foarte rare și reduse ca intensitate și se referă cel mai adesea la deranjamente digestive: balonare, ușoare colici ab­dominale, în cazuri foarte rare diaree. Pentru cei care au un sistem digestiv sensibil la varză, se recomandă con­sumul de condimente, cum ar fi chimenul, anaso­nul, feniculul, care sunt un adevărat antidot la astfel de probleme. o Varza acră este contraindicată doar persoa­nelor cu hipertensiune, la care aportul de sare trebuie limitat (neajuns care se poate corecta prin desărare în apă rece). Varza acră va fi consumată cu prudență, la început în cantități foarte mici, și de persoanele care suferă de colită de fermentație, care s-ar putea să nu suporte varza murată, ci doar pe cea fiartă. o Persoa­nele cu hiper- și hipo-tiroidie vor consuma, de aseme­nea, cu prudență varza, la început, în mici cantități.