Misterele lacului Titicaca

Andrei Cheran
Lacul Titicaca este cel mai înalt din lume și totodată unul dintre cele mai misterioase locuri de pe glob. Conform mitologiei incașe, acesta ar fi matricea de unde a apărut lumea, leagănul legendarilor fii ai Soarelui.

Aflat la granița dintre Peru și Bolivia, această mare interioară se întinde pe un pla­tou arid situat la 4000 de metri altitudine, în­con­jurat de vârfurile munților Anzi. Un lac ca oricare altul, ai spune, între numeroasele ochiuri de apă prezente în munți. Dar nu este așa. O brumă de mister plutește la suprafața sa, un voal de legende îi acoperă insulele și ma­lurile. Conform tra­dițiilor locale, care se pierd în negura timpului, acest lac ar fi punc­tul de ancorare al unor zei primordiali, po­gorâți din cer în nave as­trale, mor­mântul unor co­mori fabu­loase și al unor orașe dis­părute în adânc. Ba, mai mult, se spune, as­cunză­toarea unor vizitatori veniți din spațiu.

O mulțime de întrebări

Originile geologice ale acestui lac au fă­cut să curgă valuri de cerneală și au dat naș­tere la nenumărate ipo­teze controversate. "La­cul misterelor”, după cum l-a numit co­man­dantul Cous­teau, se întinde pe 200 de kilometri lungime și peste 60 lățime, având o apă sălcie, lucru foarte ciudat la această altitudine. Geo­gra­fia sa este complexă: ist­muri, peninsule și chiar insule plutitoare, formate din trestie, pe care trăiesc peste 2000 de localnici. Mai mult, pe fundul său au fost descoperite cochilii ale unor animale marine, ceea ce i-a făcut pe unii cercetători să afirme că lacul Titicaca a făcut la un moment dat parte din Oceanul Pacific și a fost propulsat la această alti­tu­dine cu mii de ani în urmă, prin înălțarea geologică a Munților Anzi.
Sau să fie cumva rezul­tatul unei bruște topiri a ghețarilor andini, acum 10.000 de ani? Sau cel al unui diluviu ca­tastrofic despre care vorbesc legendele lo­cale, precum și textele străvechi din întreaga lume? Este clar că în trecut lacul a fost mult mai vast, pentru că fos­tele sale maluri se întind în straturi geo­lo­gice la 60 de metri mai sus decât nivelul său actual. Drept mărturie stau, de asemeni, vas­tele cheiuri portuare descoperite lângă rui­nele orașului misterios din Tiahuanaco, situat la 25 de kilometri de malurile lacului Ti­ticaca. Dar care este oare povestea ade­vă­rată a ruinelor descoperite de curând pe fundul lacului? Ce semnificație au legendele aso­cia­te cu dispariția dramatică a orașelor antice?

Zeii veniți din negura timpului

Într-o zi, în vremuri neștiute, a apărut de nu se știe unde cel care a creat lumea, soa­rele, luna și stelele. Și acolo, pe o insulă sacră a lacului Titicaca, cunos­cu­tă mai târziu drept "Insula Soarelui”, el a făcut din lut pri­mul om, sub forma unui gigant, ale cărui efigii teribile bântuie în continuare împre­jurimile din Tiahuanaco. Acest zeu creator poartă numele temut și respectat de "Viracocha”, numit astfel de către incași, ultimii sosiți pe malul lacului. Se mai spune că zeul nu a fost mulțumit de prima sa creație și că a măturat, pur și simplu, uriașii greoi pe care i-a făcut la început și a modelat mai apoi, din noroiul lacului, primele ființe adevărate: oamenii.
Dar cine este acest Viracocha pe care misio­narii spanioli s-au chinuit așa de mult să îl scoată din memoria popoarelor an­dine? Enigmatica sa efigie ornează celebra "Poartă a Soarelui”. El mai este cunoscut și sub numele de Viracocha Kon Tiki și este însoțit de nenumărate alte divinități, atât masculine cât și feminine. După ce și-a distrus de patru ori creația, pe care a con­si­derat-o imperfectă, cu inun­dații cumplite și in­cen­dii, Viracocha a reușit până la urmă să creeze cu­plul primordial: "Manco Capac și Mamma Oello”, venerat și în prezent de către locuitorii insulelor lacului.
Există foarte multe ipoteze în legătură cu originea lui Viracocha. Dar toate sunt de acord că este vorba despre un zeu venit din alte părți. Vi­racocha este de multe ori descris având barbă și pielea albă. Se spune chiar că a lăsat în urma sa o des­cen­dență aparte și unii andini ce locuiesc pe insule sunt mai înalți ca ve­cinii lor și au pielea mai deschisă la cu­loare. În plus, conform cronicilor in­cașe, ur­ma­șii lui Vi­racocha, nu­miții "ayma­ras”, care s-au sta­bi­lit pe Insula Soarelui, erau nu­miți și "oamenii-con­dor”, pentru că puteau zbura.

Palatul de pe fundul lacului

Dacă dăm crezare le­gendelor locale culese de către cronicarii spanioli încă din secolul al XVI-lea, orașul "oamenilor-condor” s-ar afla, astăzi, pe fundul lacului. Indienii care locuiesc pe insulele din Titicaca știu că drumul care pornește de pe mal și se scufundă în lac, ajun­gând până pe fundul său, duce la un uriaș palat scufundat și el, și la multe alte ruine. Mulți dintre bă­trânii ce locuiesc în satele de pe malul lacului, în majoritatea lor centenari, mărturisesc că, în timpul unor secete cumplite, au văzut apele lacului secând așa de tare, încât a ieșit la suprafață un întreg oraș. Pentru ei, orașul înghițit este al unuia dintre "Zapanas”, regii oa­menilor-zburători.
Legendele orașului înghițit, dar și ale comorilor fabuloase despre care se spune că sunt ascunse undeva pe fundul lacului Titicaca, au atras mulți aventurieri dornici să se îmbogățească, dar și câțiva cercetători foar­te importanți. Astfel, comandantul Cousteau a în­tre­prins o expediție submarină, pentru a studia fundul lacului, dar se pare că nu a căutat în locul în care tre­buia, pentru că nu a găsit nimic. Totuși, el a declarat că: "Este posibil ca astfel de ruine să existe, îngropate sub stratul de noroi de pe fundul lacului, ce are o gro­sime de 30-40 de metri și care crește continuu datorită aluviunilor din munți”.

În căutarea comorilor pierdute

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, au avut loc mai multe tentative de explorare a fundului lacului Titicaca. În 1956, Mardoff, un scufundător finanțat de un bolivian bogat, a încercat să descopere aurul inca­șilor din străfundul apelor. Ținta căutărilor o reprezenta mai ales imensul lanț de aur al regelui Huascar, mă­surând peste 200 de metri lun­gime, care a fost scufun­dat în lac pentru a scăpa de lăcomia spaniolilor. Dar scafandrul l-a căutat degeaba, deși poveștile locale îi certifică existența, furnizând amănunte con­crete: ele spun cum a fost construită special o barcă imensă, cu ca­re lanțul uriaș a fost transportat până în mijlocul la­cului. Mardoff s-a scufundat de sute de ori, dar nu a desco­perit absolut nimic. Un fapt normal după opinia specialiștilor, pentru că, dacă există cu adevărat, aurul incașilor ar trebui să fie îngropat sub straturile uriașe de mâl depuse pe fundul lacului în prezent. Dar Mardoff a descoperit ceva ce nu căuta: un oraș uriaș, odihnindu-se la 30 de metri adâncime sub ape, chiar la gura râului Escona, mascat de niște alge uriașe.
Ruinele imense sub apele lacului fuse­seră semna­la­te încă din 1937, de către ar­heologii peruvieni și de ma­ri­­narii ce navigau pe lac. Alte observații ale unor călă­tori străini și ale unor sca­fandri amatori s-au adăugat nu­me­roaselor povești ale in­dienilor obișnuiți să navi­ghe­ze pe apele lacului. Aceș­tia au văzut de mai multe ori, în perioadele de mare secetă, pereți și drumuri pa­vate desenându-se printre algele verzi. Fundul lacului pare să fie presărat de vestigii ale unei arhitecturi foarte vechi. Legendele pescarilor spun că aceste ruine sunt bântuite de fantomele unor ființe ciu­date, care îi trag la fundul apei pe navigatorii rătăciți.
Coordonat de către savantul rus Igor Malinowski, un scufundător argentinian pe nume Ramon Avella­ne­da a explorat la rândul său apele lacului. Expediția a fost un succes, pentru că el a descoperit un drum pie­truit, ce se întinde pe câ­teva sute de metri, paralel cu coas­ta, cât și un ansamblu complex de ziduri mega­litice, pe care cerce­tătorii au reușit să le filmeze. O explorare mai recentă, întreprinsă de către un cercetător bolivian, Edu­ardo Pareja, în octombrie 2010, a detectat o vastă structură arhi­tec­turală, lungă de 200 de metri și lată de 40, ce ar putea fi vestigiile unui tem­plu sau ale unui palat. În pre­zent, se pregătesc investiții im­por­tante pentru a studia mai îndea­proa­pe aceste ruine care sunt o probă indubitabilă despre existența unui mare oraș scufundat în urmă cu milenii.

Discurile zburătoare

Când comandantul Cousteau a apărut pe apele lacu­lui Titicaca cu celebrele sale batiscafuri, locuitorii insule­lor au început, dintr-o dată, să-și amintească des­pre alte obiecte asemănătoare pe care le-au văzut dea­supra lacului și a Anzilor Cordilieri. Într-adevăr, în perioada respectivă, fuseseră observate foarte multe obiecte zburătoare deasupra regiunii. Indienii spun că au văzut "discos voladores” pe cerul Anzilor... Fiind anal­fabeți, nu se presupune că au fost influențați de ceea ce s-a scris în ziare. Aceste apariții repetate au fost, într-adevăr, subiect de prima pagină pentru toate co­tidienele epocii. Unii dintre ufologi cred chiar că Anzii sunt una dintre bazele favorite ale vizita­torilor veniți din spațiu. O expediție chiliană a descoperit la sfârșitul anilor 60 două mari platforme cir­cu­la­re, pavate fiecare cu 263 de blocuri de piatră imense, cân­tărind 10 tone, tăiate în lavă și ajustate cu o precizie incredibilă. Expediția a trebuit să se lupte patru zile cu o furtună de zăpadă pentru a ajunge în această zonă, aflată la 3200 de metri altitudine, față în față cu vul­canul Descabezado Grande. Dar ceea ce i-a intrigat cel mai tare pe membrii expediției au fost urmele negre, radioactive, descoperite la suprafața acestor arii.
Localnicii indieni spun că aceste platforme ar as­cunde baze subterane, de unde, uneori, se aud zgomote ciudate și se văd lumini stranii. Ei fac o legătură directă între aceste platforme și "discos voladores”, discurile zburătoare care ate­rizează și se ridică de pe acele plat­forme strălucind precum soarele. Ei mai spun că stră­mo­șii lor povesteau frec­vent despre aceste obiecte zbură­toa­re, care aterizau chiar și pe vulcani. În orice caz, aceste baze nu par să fie re­cente. În de­părtare, pe coasta muntelui, se deschide o grotă vastă, chiar la 1500 de metri altitudine. In­di­enii spun că ea comunică direct cu o altă plat­formă situată în apro­piere de Ti­ticaca.

Poarta Soarelui

"Poarta Soarelui” este un imens monolit de andezit vul­canic, cântărind peste 12 tone, măsurând 4 metri pe 3. El se înalță izolat și solitar, nefiind in­clus în nici o structură arhi­tecturală, neconducând la nici un alt palat sau sanctuar, des­chi­zându-se, pur și sim­plu, spre infinitul re­giunii Altipla­no. Poar­ta de piatră este brăz­dată de niște litere foar­te ciu­date. Unii cercetători, precum rușii Jikov și Kazanțev, văd în ele un calendar venusian vechi de peste 15.000 de ani. În cen­trul frontispiciului se află un personaj ciu­dat, care este iden­tificat de mulți drept Vi­ra­cocha, zeul civili­zator, care a creat pri­mii oameni pe o insulă a lacului Titicaca. Ace­le litere stranii ar putea fi ast­fel un calendar secret, ce pre­vine uma­nitatea despre cata­clis­­mele ce vor urma, la fel ca și celebrul calen­dar mayaș. Toate pre­su­punerile rămân po­sibile atâta timp cât scri­erea nu a fost dez­legată.
Arheologul Kauf­mann Doig crede că sub Poarta Soarelui se ascunde o uriașă sală subterană. Să fie vorba despre un mormânt? Un sanctuar? Jefuitorii de morminte care au devastat situl timp de mai multe secole poate că l-au descoperit deja și l-au golit de bogății. Ceea ce se știe cu siguranță este că existau rețele complexe de canalizare și subterane ce mergeau spre insulele sacre, spre lac. Mulți căută­tori de aur s-au pierdut acolo, unii dintrei ei au murit, iar alții au ieșit din labirint după zile și zile de rătăcire, pe jumătate ne­buni. Se spune chiar că unele dintre aceste nenumă­rate subterane duc la niște săli imense și că întreaga rețea s-ar întinde până la Cuzco, aflat la 400 de kilo­metri distanță. Spaniolii au blocat cele mai multe din in­trările în acest labirint, cele foarte puține care au rămas fiind cunoscute doar de către indieni. Legendele transcrise și comen­tate de către cronicarii spanioli vor­besc despre cranii imense, exhumate, dotate cu dinți mari. Alte tradiții descriu uriași cu pielea albă și cu barba mare și roșie. Să fie vorba despre vi­kingi? Jacques de la Maya, scriitor și radiestezist, pre­tinde că vikingii s-au in­filtrat până în America de Sud și au dat naștere la casta regală a pri­milor incași. Alți arheologi și cercetători afirmă că ar fi vorba despre opera atlanților, pentru că principiile arhi­tec­tonice sunt identice: utilizarea unor blocuri enorme de piatră pentru ridicarea sanctuarelor, despre care nici astăzi nu se știe exact cum au fost duse la fața locului. La fel s-a întâmplat și la Stonehenge, în cazul templelor din Malta, al teraselor de la Baalbek, al sanctuarului din Tur­cia, de la Kobekli Tape, cu o vechime de peste 12.000 de ani. La fel sunt și unele temple din Egipt, din apropierea Sfinxului, ce par mult mai vechi decât piramidele construite de către fa­raoni. Oare Tiahua­naco face parte din aceeași civilizație antedi­luviană, ui­tată și înghițită de potopul teribil de care vorbesc textele sacre?

O bază pentru "frații din spațiu”?

Dar cea mai nouă legendă legată de Titicaca vor­bește despre existența sub apele lacului a unei baze terestre venusiene, care a atras pe malurile lui așa numita "fraternitate-albă”, for­mată din mari inițiați, care au părăsit Tibetul, după venirea chinezilor, ale­gând Titicaca drept nou refugiu, pentru a colabora cu ex­tratereștrii în scopul per­fecționării conștiinței uma­ne. Peruanul Luis Fer­nando Mostajo se pre­zintă ca pur­tător de cuvânt al extratereștrilor. El afirmă că a fost contactat pentru pri­ma oară în 1972, de către un mentor al Marii Fraternități, aflată sub apele lacului Ti­ticaca. Aco­lo s-ar afla o bază a "fra­ților din spațiu”, veniți pe pământ ca în urmă cu zeci de mii de ani, pentru a aju­ta omenirea să acceadă la o nouă conștiință. Mos­tajo spune că a fost man­datat de extra­te­reștrii ca inter­me­diar în­tre ei și oameni. Con­form proorocirilor lui, 2013 va fi marele an în care umanitatea va avea o no­uă conștiință de sine, mai apropiată de mediu și de credință. Ca un argu­ment al teo­riilor sale, peru­vianul recomandă vizio­narea pe internet a unei înre­gistrări video (pe web-ul Daily Motion), care în­fățișează trei farfurii zbu­rătoare circulând dea­supra lacului Ti­ticaca.