D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu

Dia Radu
E medic neurolog și psihiatru, doctor în știin­țe medicale, bun cunoscător al filosofiei științei și pionier în scrierile din domeniul con­științei.

O minte strălucită, cu o curiozitate ști­in­țifică ieșită din comun, care nu încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenței. Nu doar distinc­țiile medicale internaționale i-au adus recunoașterea, ci și curajul de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o "minte uni­versală", care ordonează și co­or­donează toate lucrurile din jur. "In­teligența materiei", cartea ca­re a bulversat lumea științifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul ace­lor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat de ideile prea îndrăz­nețe pe care le susținea. A fost re­tra­să de la Premiul Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediție, în 1992. După mai bine de trei decenii de la apariție, cele mai multe din intuițiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de știința actuală. Dacă destinul cărții i-ar fi fost favorabil și ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi repre­zentat azi la nivel internațional, așezat cu mândrie alături de al celorlalți trei mari promotori ai Noii Spiritualități: Stanislav Grof, Ervin Laszlo și Peter Russell.

Dimineață de vară

- Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga dvs. viață ați dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteți astăzi? Ați simțit fascinația pentru cunoaștere de mic?

- De foarte mic. Îmi amintesc o dimineață de vară din satul meu argeșean, Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă și m-am trezit cu fața spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă și, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu știam ce sens are viața. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Știu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.

- Ați studiat medicina. De ce, dintre toate disci­pli­nele, ați ales tocmai neurologia?

- Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi poate oferi ceea ce eu nu pu­team afla doar din cărți. Iar neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deține misterul întregii noastre existențe. Înțele­gând creierul, înțelegem în bună parte funcționalitatea organismului viu. După absolvirea Medicinei, am ur­mat însă și cursuri serale de inițiere muzicală, de isto­ria culturii și civilizației. Am citit fizică, matematică, is­toria religiilor și filosofie. Școala îmi impunea con­cepția ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate că­ută­rile mele: să aflu cine are dreptate și să răspund în­trebării din copilărie: cine sunt eu? După ce am ter­mi­nat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce pos­tu­lează știința, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face la un moment dat saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976, am avut revelația răs­punsului. Dacă nu introducem în această ecuație o ra­țiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajun­gă Adam și Eva.

Există o inteligență a materiei

- O revelație care a dus, patru ani mai târziu, la apariția "Inteligenței materiei". Cartea a făcut vâlvă la vre­mea ei prin teoriile pe care le propunea. I-ați pu­­tea rezuma conținutul pentru cititorii revistei noas­­tre?

- Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris în cartea asta, aș spune așa: există o inteligență a mate­riei. Orice manifestare din univers, începând de la macrocosmos și pâ­nă la micro­cos­mos, are ca substrat o inteligență. De pildă, doi atomi de hidrogen și unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până și particulele, cuan­tele, au un rudiment de inte­ligență al lor. Exact asta încerc să arăt în cele peste 300 de pagini ale cărții, sur­volând toate sursele de informație accesibile, de la știință la religie, de la experimentul de laborator la experiența personală ca medic ne­urolog. Cu alte cu­vin­te, de­mons­trez că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit ma­teria multor discipline universi­tare. As­tăzi, bazându-mă pe o cunoaștere științifică, pot afirma cu certitu­dine că lucrurile nu au pornit din­tr-o întâmplare și viața nu e acci­den­tală pe pământ, așa cum spun manualele de bio­lo­gie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că și creierul respectă un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum știm asta? Iată un experiment. La începutul anilor 2000, la Uni­versitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călu­gări tibetani. S-a constatat că la emoțiile pozi­tive - empatie, respect, admirație etc - se activa o arie din lo­bul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor ne­gative activa o arie din lobul frontal drept. În con­se­cință, creierul face o distincție între bine și rău. Dar creierul e o masă de carne și nu are cum să facă selec­ția între bine și rău doar prin sine. E clar că există o con­știință care face această triere, iar ea se supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui Dum­nezeu este legea Bine­lui. Dar poate argumentul acesta nu e su­ficient ca să în­țelegeți de ce uni­ver­sul e construit pe tiparul Bine­lui. Vă dau alt exem­plu, la nivel de chimie: gân­durile nega­tive la nivel de chimie a sângelui deter­mi­nă în corp un viraj spre aci­di­tate (care înseamnă îm­bă­trânire, boală, degene­res­cență). Faptele pozitive și senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate și vita­litate. Până și ADN-ul nostru face diferența în­tre bine și rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanță și monito­rizată prin mij­loace de laborator. Asupra in­di­vidului s-au exercitat diverse influențe, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Până și în ADN-ul nostru sunt înscrise pre­misele sănătății și bolii.

Devenim ceea ce gândim

- Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­țelor negative?

- Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm niște dezechilibre, niște energii ne­gative, care nasc suferința. Suferința este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră și cu legile ființării noastre. N-am fost creați de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoși sau bolnavi, fericiți sau nefe­riciți. Chiar și la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă și este inhibată de agresivitate, furie și depresie. Orice emoție negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, șase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Știm din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spațiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci și celorlalți din jur și întreg universului. Am avut ocazia să verific și în practică lucrurile astea. Pacienții optimiști, ferm convinși că se vor vindeca, își aju­tau organismul să lupte cu boala și chiar se recu­perau. Ceilalți, pesimiștii care se plângeau în perma­nență, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor și despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înțelege și a nu te revolta contra ei.

- Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Cre­deți și dvs. că am putea fi mai sănătoși doar prin puterea gândului?

- Sunt și boli care ne sunt date ca lecții. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiția acerbă, egoismul și do­rința de răzbunare, la care se adaugă frica și stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseam­nă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment și a pus un miel într-o cușcă lângă cușca unui lup. Mielul a murit, pur și simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară și celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson și demență. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii și suicid. Ști­ați că depresia este unul din factorii care favorizează apariția bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înțelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gân­dind și făcând binele, pentru a fi în armonie cu uni­versul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-și iubească aproapele ca pe sine însuși.

"Când crezi, îți mobilizezi toate mecanismele de vindecare"

- Faptul că ați demonstrat științific existența lui Dumnezeu v-a întărit și mai mult credința? V-ați apropiat și mai mult de Hristos?

- Eu nu cred în Iisus doar pentru că așa am fost educat de părinți. Sunt un intelectual trecut prin școli, care a căutat să-și explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire științi­fică. Am luat rând pe rând toate noțiunile predicate de el și toate pot fi explicate în termenii științelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace și armonie. Din punct de vedere științific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur și simplu șters și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur și simplu ca resetarea unui com­puter. Despre puterea credinței, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice "eu te-am vindecat", dar a ales să spună "credința ta te-a vindecat". Când crezi, îți mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a ști că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îți dă trăirea emoției transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăiești cu adevărat relația cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci și puterea ru­găciunii pe care o poți face oriunde.

- Mai sunt oare canoanele și dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?

- Din păcate, istoria ne dovedește că și știința a gre­șit, negându-l pe Dumnezeu, și Biserica a greșit, ar­­zân­du-l pe Giordano Bruno pe rug sau condam­nându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că pământul se învârte în jurul soarelui și nu in­vers. În viitor, știința și religia trebuie să-și dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părți sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism. Fundamentaliștii susțin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Și totuși, Dumnezeu însuși ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful mun­telui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor ajunge la o concordie uni­versală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu, și tu nu.

- Criza lumii de azi nu e și o criză a spiritului?

- Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că oamenii nu știu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o nouă con­știință, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de coti­tură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lu­me a spiritualității. Această aliniere a pla­netelor care s-a produs acum nu e doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este o realitate astro­no­mică. N-o să ne creas­că cinci mâini, cu siguranță! Schimbările vor fi la nivel de con­știință. In­trăm într-o zonă de energie cu o frec­vență mult mai înal­tă decât cea în care eram. Asta va produce mutații fundamentale în creier și la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuți între 1982-1983 și s-a constatat că nivelul lor de inteligență e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede și că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă, în plan ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea vii­toare va fi a spiritua­lității și a ce­lor supra­dotați. A­proa­pe îmi pa­re rău ca nu am vârsta s-o mai tră­iesc.

"Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză"

- V-ați dedicat întreaga viață eforturilor de a cu­noaște. A meritat? Se spune că atunci când înțelegi totul, viața devine mai tristă.

- Din contră, cunoașterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus, "și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi". Să înțelegi lumea îți aduce o eliberare enormă de erori de gândire și prejudecăți. Îți dă bucu­ria de a descoperi singur resorturi și corespondențe. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om și să ajung să știu ceea ce știu. E extraordinar să poți afla cine ești, de unde vii și încotro te duci.

- Și cine suntem noi, oamenii? Poate știința de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?

- Suntem conștiință întrupată și suntem nemuritori. Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanță. Venim de undeva și plecăm spre altceva, viața pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecție pentru evoluția noastră. Facem cu toții parte dintr-un plan divin și suntem trimiși aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente și predispoziții care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experiența morții cli­nice.

- Ați întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce ne spu­ne experiența lor?

- Experiența mor­­ții clinice ple­dea­ză pentru existența unei alte dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe Pământ, în care trăim adevărata noas­­tră viață. Cei ca­re au trecut prin moar­tea cli­nică și au descris lu­mea de din­colo vor­besc despre întâlnirea cu o Ființă de Lumi­nă, pe care o asi­mi­lează cu Dum­nezeu.

- Dacă suntem ne­muritori, de ce ne e atât de frică de moarte?

- Pentru că nu cunoaștem adevărul despre noi și cre­dem că totul începe și se sfârșește pe Pământ. Moartea e experiența conștiinței care trece din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamen­tală, cuantică, este infinită și nu se consumă? Am în­țe­les târziu că aici sun­tem doar la o școală, iar corpul e uniforma ne­cesară aici. Numai întrupați în carne și oase avem senzațiile tu­tu­ror lucrurilor. Im­pli­carea simțurilor e necesară lecției pe care o avem de învățat. Moar­tea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.

- După mai bine de pa­tru decenii de prac­tică medicală în neu­rologie și psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?

- Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conști­inței sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă și nu distingem decât o linie sinuoasă a activității electrice a creierului, dar nici o singură volu­tă nu ne spune că ea în­seamnă un cuvânt anu­me sau un gând. Cum trans­cende infor­ma­ția din planul fizio­logic în pla­nul con­științei ră­mâ­ne de neînțeles. De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afir­me că nu conștiința e produsul cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul con­ști­inței. Creierul nostru e doar un re­cep­tor. Așa se explică cum ne re­amin­tim tot îna­in­te de moar­te, în filmul vieții, deși la bătrânețe ui­tăm o mul­­țime de lu­cruri. Ne­u­ronii îm­bă­trânesc și mor, sunt ca un radio de­­fect care nu mai re­cep­­ționează un­de­le. Me­­moria însă nu se pier­­de, e undeva în câm­­pul in­formațional de deasu­pra. Vă dați sea­­ma ce mister e în noi?


"Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici"

- Să trecem și la cele lumești. Ați avut multe ecouri în Occident, după apariția cărții "Inteligența materiei". Cu toate astea, nu ați emigrat. V-am găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul deschiderii, ați ales izolarea.

- Când am scris Inteligența materiei, am plecat pe drumul ăsta de unul singur, într-o țară cu un regim opresiv, unde numai de libera circulație a ideilor nu putea fi vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se organizau întâlniri de specialiști care puneau aceleași probleme. Am avut o singură dorință atunci, în 1981, să nu fiu depășit în cunoaștere, măcar până în anul 2000. Și nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lu­cruri de scris și demonstrat. De rămas, aș fi putut ră­mâ­ne la Paris, în 1986. N-am făcut-o pentru că sunt legat afec­tiv de pământul și de neamul meu. Și din con­ști­in­ța faptului că, dacă m-am născut în România, în­seam­nă că trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o mașină am, o casă am. Ce-mi mai trebuie? Așa cum înțeleg eu lucru­rile în universul ăsta, singura mea referință e acolo sus. Mai departe nu ține de mine.

- Ați practicat medicina, ați scris, ați studiat, ați par­ticipat la congrese și conferințe. Unde a mai în­căput între toate astea și viața de familie?

- Toate vacanțele mele mi-am chinuit soția și fiul. Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus cu tristețe, imediat după căsătorie: "Credeam și eu că ești un om normal." (râde) M-a iertat între timp și m-a și ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Și acum lucrez în același ritm. Mă așez la 8 dimineața pe scaun și mă mai ridic după ce s-a lăsat noaptea. În București n-aș putea face asta, fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenția. Înainte să mă apuc să scriu "Inteligența...", am stat mult și m-am gândit dacă să mă angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoși ani, între 30 și 40, pentru un succes incert. Și totuși mi-am zis că merită. Nimic nu reușește cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile pe care le trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.

Cei care doresc să comande cărțile d-lui Dumitru Constantin Dulcan o pot face pe www.edituraeikon.ro, la tel. 0364/11.72.46, 0728.084.803 sau pe e-mail eikondifuzare@yahoo.com