Începe sezonul premiilor OSCAR

Oana Darie
Cea de-a 85-a ediției a galei Premiilor Oscar este deja în pregătire, iar conform tradiției, în luna ianuarie aflăm cine sunt nomina­li­zații.

Pentru pasionații de cinema, momentul nomina­li­zărilor e poate mai interesant decât Oscarurile în sine, pen­tru că ele înseamnă deja o decizie tranșantă între sutele de filme făcute la Hol­ly­wood și în lume. Și deși cutuma spune că filmele cu cele mai mari șanse de-a fi pe lista nominalizărilor sunt cele scumpe, cu universuri fa­bulos create, costume im­pre­sionante, efecte speciale aiuritoare și actori îndrăgiți, an de an, se mai strecoară to­tuși și câte o surpriză.
Lumea cinematografiei ro­mânești a privit încordată ceremonia de anunțare a no­minalizărilor din acest an, având motive reale de a spe­ra că una dintre surprizele aces­tei ediții va fi să-i vedem pe regizorul Cristian Mungiu ("După dealuri") și opera­torul Mihai Mălaimare Jr. ("The Master", r. Paul Tho­mas Anderson) călcând pe covorul roșu de la Holly­wood Dolby Theatre. Odată ajunși pe lista scurtă a preferințelor Academiei, reviste cu influență în cine­ma­tografia americană, "Va­riety", "The Hollywood Re­por­ter", "The cinematogra­pher", îi titrau pe cei doi ro­mâni ca sigur nominalizați. N-a fost să fie acum, dar sem­nele sunt bune, când o categorie atât de importantă cum e cea de regie include anul acesta pe lângă trei titani americani mainstream, Steven Spielberg, Ang Lee și David O'Russell, un regizor european de cult, austriacul Michael Haneke, și un de­butant venit din sfera filmu­lui american independent, Benh Zeitlin. "Mă simt de parcă tocmai am aterizat cu căsuță cu tot pe poteca de cărămidă galbenă. Sunt atât de mândru de «Quvenz­hane» și de toată gașca mea de lup­tători! Țin să le mulțumesc membrilor Academiei pentru că au nominalizat un film făcut cât se poate de departe de cutumele Hollywoodului. E un gest minunat față de cineaștii independenți și față de libertatea de creație de peste tot în lume", spunea tânărul Behn Zeitlin la afla­rea veștii.
"Lincoln", biografia spectaculoasă a regizorului Steven Spielberg despre cel mai îndrăgit dintre preșe­dinții americani, conduce în topul nominalizărilor de anul acesta (film iubit de proaspăt realesul președinte Barak Obama), fiind menționat la 12 categorii. E în­dea­proape urmat de "Viața lui Pi" (r. Ang Lee) cu 11, "Les Miserables" (r. Tom Hooper) și "Silver Linings Playbook" (r. David O. Russel), fiecare cu câte 8 no­minalizări.
La categoria "Cel mai bun actor în rol princi­pal" îi regăsim anul acesta nominalizați pe Hugh Jackman (Jean Valjean în "Les Miserables"), Da­niel Day Lewis (Abraham Lincoln, în "Lin­coln"), Bradley Cooper (Pat în "Silver Linings Play­book"), Denzel Washington (căpitanul Whip Whi­taker în "Flight") și pe Joachim Phoenix (Freddie Quell în "The Master"). Hugh Jackman declara: "E un an minunat al Oscarurilor, după cum arată filmele de anul acesta, făcute cu atât de mult talent și curaj de oameni absolut extra­ordinari, și este o onoare pentru mine să fiu men­ționat printre ei. Am văzut atâtea fațete ale aces­tor premii, fiind și prezentatorul premiilor Oscar la un moment dat, dar să fiu eu însumi nomi­na­lizat e un vis pe care nu l-am crezut posibil". Și are dreptate: e un an minunat al Oscarurilor, cu po­vești de viață ale unor oameni greu încercați de vre­muri, de propria minte și de hazard, povești ale de­ve­­nirii marcate de imboldul "crește! poți! schimbă!". Gurile rele spun că de fiecare dată când joacă Daniel Day Lewis într-un film, șansele celorlalți contracandi­dați la Oscar sunt din start înjumătățite. E drept că dedicarea cu care se scufundă Lewis în fiecare rol pe care l-a primit vreodată e tulburătoare, dar vom afla pe 24 februarie dacă e așa de implacabil neegalată, în compania nominalizaților din acest an.
Categoria "Cea mai bună actriță în rol principal" se dispută între Jessica Chastain, Jennifer Lawrence, Naomi Watts, Quvenzhane Wallis și actrița franceză Emmanuelle Riva. Naomi Watts s-a declarat profund onorată că interpretarea ei din "Paradisul spulberat" i-a adus nominali­za­rea pentru Cea mai bună actriță în rol principal. "Sunt atât de bucuroasă și pătrunsă de recunoștință de vestea nomina­lizării... Să parcurg incredibila poveste de supraviețuire a Ma­riei Belon a fost pentru mine o experiență miraculoasă și sunt plină de mulțumire că îi sunt recunoscute meritele". Paradi­sul spulberat urmărește poves­tea reală a unei familii ameri­cane, despărțite de tsunami-ul din Thailanda și regăsirea lor spectaculoasă. Quvenzhane Wal­lis, în vârstă de doar 9 ani, a devenit cea mai tânără actriță nominalizată la Oscar vreodată, pentru interpretarea ei din apo­calipticul "Beasts of the Sout­hern Wild", în timp ce nomi­na­lizarea actriței franceze Emma­nuelle Riva ("Amour"), în vâr­stă de 85 de ani, o face să fie cea mai în vârstă candidată din toată istoria Oscarurilor, la aceas­tă categorie.
Fiecare nominalizat pentru "Cel mai bun actor în rol secun­dar" are deja acasă o statuetă Oscar. Deci, în principiu, nu ar mai avea "nevoie" de încă una. Alan Arkin ("Argo"), Robert De Niro ("Silver Linings Play­book"), Philip Seymour Hoff­man ("The Master"), Tommy Lee Jones ("Lincoln") și Chris­toph Waltz ("Django Un­chained") sunt actorii care dis­pută această categorie, fiecare cu șanse bune de câștiga.
Interpretarea actriței Anne Hathaway din "Les Mise­ra­bles" i-a adus o previzibilă no­mi­nalizare la categoria "Cea mai bună actriță în rol secun­dar", categorie dis­putată acum între Amy Adams din "The Master", Sally Field din "Lincoln", Helen Hunt pentru rolul din "The Ses­sions" și, surpriza nominalizărilor, Jacki Weaver pen­tru interpretarea din "Silver Linings Playbook". Și e o surpriză, pentru că nominalizarea ei le-a scos din cărți pe Judi Dench ("Skyfall"), Nicole Kidman ("The Pa­per­boy"), Ann Dowd ("Compliance") și Maggie Smith ("The Best Exotic Marigold Hotel"), iar "Silver Linings Playbook" are acum careu complet de no­mi­nalizări pentru interpretare, ceva ce nu s-a mai petrecut de 30 de ani la Oscaruri. Cum a pri­mit Jacki Weaver vestea nomi­nalizării? "Sincer, să fiu nomina­lizată era ultimul lucru la care mă așteptam. Atât de multe filme bune sunt anul ăsta, cu atâtea interpre­tări minunate! Nu credeam că am vreo șansă, vă dați seama că am înnebunit de plăcere când mi-am auzit numele. Mă uitam la televizor când au fost anunțați nominalizații și recunosc că am exclamat ceva ce nu poate fi dat presei."
Oscarurile pentru cel mai bun film străin se dispută, din păcate, în absența lui Cristian Mungiu cu al său "După dealuri", în­tre su­per­bul "Amour" al lui Michael Hane­ke, fil­mul chilian "No", ca­na­dianul "War Witch", da­nezul "A Royal Affair" și norvegianul "War-Tiki". E destul de pro­ba­bil ca acesta să fie anul lui Michael Haneke la Oscaruri. "Amour", câș­ti­gătorul Palme D'Or de la Cannes 2012, e un film tulbu­rător, de o in­timitate profundă și o inteligență rafinată, care ches­tio­nea­ză ce supra­vie­țuiește dintr-un cuplu care a trăit toată viața îm­preună. Poa­te mai înduioșător decât atât este sensul pe care îl ca­pătă acest cu­vânt către finalul vieții. Un film de văzut, pe care sperăm să-l putem ur­mări și pe ecranele din România.
Deși printre momen­tele speciale anunțate de organizatori în seara Ga­lei Oscarurilor se între­vede și un tribut care onorează cei 50 de ani de exis­tență a seriei Bond, una dintre surprizele mari ale nominalizărilor a fost absența lui "Sky­fall" dintre "greii" nomi­nalizărilor. Regizat de Sam Mendez, "Sky­fall" este, după mulți critici, cel mai reușit Bond al tuturor timpurilor, succesul de criti­că și de public fiind o răsplată binemeritată pentru un film bine făcut. Cu toate astea, nicio nominalizare pentru regie, nicio nominalizare pentru interpretare, în ciuda pronosticu­ri­lor care făceau din Judi Dench una dintre certi­tudinile categoriei. Într-un interviu acordat BBC, Judi Dench declara: "Îmi pare foarte, foarte rău că meritele lui «Skyfall» nu au fost recunoscute. Sam Mendez a regizat un film superb." Totuși, unele merite au fost apreciate, începând cu cele ale cântăreței britanice Adele, pentru compoziție originală, fapt ce i-a adus lui Skyfall nominali­zarea la categoria "Cel mai bun cântec original", performanță la care niciunul dintre filmele Bond n-a mai ajuns din 1982 încoace. Tot printre mențiunile meritorii sunt și nominalizările la "Cea mai bună imagine", "Cea mai bună pro­ducție", "Cel mai bun montaj de sunet" și "Cel mai bun mixaj de sunet".
Ca notă de subsol, toate filmele care au câști­gat Oscarul pentru "Cel mai bun film", și asta de prin anii '80 încoace, au avut atașată și o nominalizare la Cel mai bun montaj. Pentru că la această cate­gorie sunt nominalizate "Argo", "Viața lui Pi", "Lincoln", "Silver Linings Playbook" și "Zero Dark Thirty" - poate ar trebui să le aveți în vedere când pariați cine ia Oscarul pentru Cel mai bun Film. Un alt indicator de avut în vedere ar fi și nominalizările la cel mai bun regizor. Așa, lista favoriților se scurtează la doar trei titluri, "Lin­coln", "Silver Linings Playbook" și "Viața lui Pi", fiecare având și câte o nominalizare la "Cel mai bun scenariu".
Premiile Oscar vor fi anunțate pe 24 februarie 2013, în urma voturilor a peste 6000 de specialiști ai Academiei Americane, și îi vor avea ca gazde pe Seth MacFarlane și pe Emma Stone.