ANALIA SELIS: "Am iubit România din prima secundă"

Ines Hristea
- Au trecut cincisprezece ani de când ai părăsit Ar­gentina natală și zece ani de când, urmându-ți ini­­ma, te-ai stabilit în România. A fost o mutare câș­ti­gă­toare în partida de șah a vieții?

- În septembrie anul acesta se împlinesc zece ani de când sunt în România și zece ani de când mi-am pus coronița de mireasă pe cap! Iar în acești zece ani n-am regretat nici o secundă mutarea făcută în viața mea. Înainte de a veni în România, am trăit un timp în America. M-am dus la Boston ca să-mi continui stu­dii­le, dar, sinceră să fiu, nu m-am simțit prea bine aco­lo. Oamenii sunt mai reci, mai pragmatici... Aveam și acolo prieteni, numai că fiecare își vedea de treburile lui - școală, serviciu, familie, etc - iar prietenia ră­mâ­­nea undeva pe un loc secundar. Apoi, însă, l-am cu­nos­cut pe soțul meu (violoncelistul român Răzvan Su­ma), m-am îndrăgostit de el și l-am urmat în Ro­mânia. Mi-am urmat, de fapt, intuiția. Eu cred foarte mult în faptul că trebuie să ne ascultăm instinctul, acea voce interioară care, dincolo de rațiune, ne spune ce e bine pentru noi. Iar eu mi-am dat seama că ăsta e drumul meu, alături de Răzvan și, deci, în România. Și-apoi cum aș putea să regret venirea aici, când România e țara care nu doar că m-a primit cu brațele deschise, dar mi-a îngăduit să-mi construiesc și o ca­rieră așa cum nici n-aș fi visat?! Azi, când stăm noi de vor­bă, mă simt împlinită atât din punct de vedere fa­milial, cât și din punctul de vedere al carierei. Ce-aș putea să-mi doresc mai mult și ce aș putea să regret?!

- Ce te-a făcut să te simți bine aici, în România?

- Eu am iubit România din prima secundă, fiindcă România e țara omu­lui care mi-a furat inima. (râde) Apoi, a contat foarte mult și faptul că prie­te­nii lui Răz­van m-au înfiat și pe mi­ne, fără rezerve. Deci, nu am fost ne­voită să înfrunt reticențe, suspi­ciuni... După care, gândește-te că eu m-am mutat aici în septembrie, iar în ianuarie deja lucram! Pentru că nu știam încă limba română, m-am an­gajat ca profesoară de muzică la o gră­diniță cu predare în engleză. Și câștigam foarte bine! (râde) Așadar, am avut parte de un start lin, care mi-a facilitat adaptarea. Unde mai pui că aici am des­co­perit un popor atât de asemănător cu cel din care provin eu. Românii și argentinienii au foc în sân­ge, au pasiune, căldură, au această disponibilitate fantastică de a-și des­chi­de sufletul, de a oferi prietenie, de a te face să te simți de-al lor! Asta a contat enorm pen­tru mine! Și, nu după mult timp, a venit că­tre mine și mu­zica: am încheiat contractul cu Media Pro Music, am participat la Cer­bul de Aur, unde am câștigat locul III, am în­ceput să cânt, să scot al­bume, să susțin con­cer­te... Era mai mult decât îndrăz­nisem eu să-mi ima­ginez! Visele mele fuseseră mai mo­deste: mă vedeam cân­tând prin baruri și cluburi, ală­turi de un mic band... Dar nici o clipă nu mă în­chi­puisem făcând muzică la un asemenea nivel de ex­punere, nu mă "văzusem" re­cunoscută de oameni pe stradă! Și, nu în ultimul rând, iubesc România pen­tru că este țara în care s-au născut cei doi copii ai mei, Noa și Tiago. Ce cadou mai mi­nu­nat putea să-mi ofere această țară, pe care și eu o numesc acum "țara mea", mai ales că - între timp - i-am devenit și cetățean cu acte în regulă (în 2010 am obținut cetățenia română)?!

- Cum ți se pare că a evoluat Ro­mânia în acești zece ani de când lo­cuiești aici?

- Spre deosebire de Argentina, care con­tinuă și acum să se confrunte cu o situație socio-economică tulbure (în anul 2000, în urma revoltelor de stradă, în decurs de doar o lună de zile, am avut 3 președinți!), Ro­mânia a evo­luat enorm. S-au schimbat atât de mul­te și s-au schimbat în bine! Înce­pând cu infrastructura. Și mama mea, care a sosit de curând aici, mi-a spus că a remar­cat niște îmbunătățiri evi­den­te față de acum zece ani, când a venit la nunta mea. Apoi orașele, mai ales cele mari, s-au pri­me­nit, au înflorit... Bucureștiul s-a trans­for­mat într-o capitală cosmopolită, mai ales din punct de vedere cultural: ai acum de unde alege, din­tr-o constantă multitudine de eveni­mente, fie că e vorba de spectacole de teatru, de concerte, de festi­valuri, de proiecții, de happening-uri, de expoziții... În 2007, Sibiul a fost "Capitala Culturală Europeană". Păi, e puțin lucru?! Clujul a fost desemnat "Capitala Euro­peană a Tineretului", pentru anul 2015, ceea ce eu consider că este încă un motiv de fală! Și din punct de vedere economic România a mers bine, mai ales dacă e să luăm în considerare criza eco­nomică mondială. De altfel, în Ro­mânia ea nu s-a resimțit atât de acut pre­cum în Spania, de exemplu. Îmi dau seama de asta chiar și judecând du­pă propriul porto­fel: câștigurile me­le au crescut, au fost din ce în ce mai consistente.

- Cânți muzică latino-americană. Se bucură de trecere printre români?

- Muzica latino-americană pură este muzica su­fletului meu. În 2009, am demarat un proiect care s-a numit chiar așa - "Latino-America", în ca­drul căruia, acompaniată doar de ins­tru­mentiști latino-americani, am cântat prin toată țara, în mari săli de concerte, în sălile Filarmonicilor. Și a fost splen­did! Nici nu poți să-ți închipui cum a rezonat publicul la aceste sono­rități! Apoi, în 2011, fiind deja însărcinată, am cântat alături de soțul meu și de chi­taristul Julio Santillan, în Piața Fes­tivalului "George Enescu", într-o ma­nifestare muzicală care a făcut parte din acest prestigios festival și care s-a numit "Un instante. Jorge Luis Borges - omagiu Argentinei mu­zicale". Oa­menii au fost atât de în­cântați, încât am plecat și cu acest proiect într-un tur­neu prin țară, după care am scos și un disc.

- Mariajul tău cu Răzvan pare o mare victorie. Care e taina acestei reușite?

- Poate că o să sune banal, dar iu­birea - iubirea ade­vărată - e secretul nos­tru, iubirea e motorul căsni­ciei noas­tre, e liantul care a făcut-o solidă. Iu­birea te în­vață tot ce ai nevoie pentru ca un mariaj să reu­șeas­că: te învață să ierți, dar și să spui "iar­tă-mă", te învață să accepți imperfecțiunile celuilalt, iu­birea te învață cum să previi acele situații care, în timp, pot căsca o prăpastie de netre­cut între cei doi parteneri, iubirea te învață cum să-i fii sprijin celui de lângă tine, iubirea te învață cum să vezi acea frumu­sețe particulară care aparține numai căsniciei. Și mai e ceva: dorința ca într-adevăr căsni­cia să meargă, dorința reală și sin­ceră de a fi împreună cu omul pe care ți l-ai ales lângă tine. Dacă iei maria­jul doar ca pe o formalitate, atunci inevitabil el se erodează. Fiindcă în orice mariaj nu curge numai lapte și miere, ci intervin și puncte de ve­dere contradictorii, disensiuni, ne­înțelegeri, dar, dacă îți dorești cu-adevărat să îmbătrânești alături de soțul sau soția ta, atunci vei găsi calea către numitorul co­mun, calea care vă va face să con­tinuați să mer­geți pe același trotuar. Eu și în mariaj m-am încrezut în intuiția mea. La 2-3 săptămâni după ce am început să mă întâlnesc cu Răzvan, deși nu puteam să spun că-l cunosc la modul profund, mi-am dat seama că el e bărbatul pe care pot să-l iubesc pentru tot restul vieții. Drept dovadă că l-am urmat în România, că m-am că­sătorit cu el, că avem un mariaj solid și - iată! - acum avem și doi copii. Eu mi-am dorit foarte mult să devin ma­mă, dar să știi că maternitatea a fost un gest asumat. Adică m-am simțit suficient de sigură pe căsnicia mea, ca să fac și copii. Fiindcă eu sunt de părere că un copil nu poate să repare o căsnicie aflată pe butuci. Dacă mariajul nu are rădăcini adânci și solide, atunci un co­pil, din contră, poate să îl destra­me. Pentru că apariția unui copil în viața unui cuplu nu e un lucru ușor, ci naște situații extrem de stre­sante, poate să nască chiar și conflicte majore... Rolul de părinte e mai frumos decât ți-l poți închipui. Iar eu mă simt foarte bine în rolul de mamă și mă simt o mamă bună pentru copiii mei, dar nu pot pretinde că e un rol ușor. Dimpotrivă, cred că e cel mai dificil și mai solicitant rol din lume. În primii ani nu dormi aproape deloc, ești mereu în alertă, ai o mie de lucruri de făcut pentru ca puiul tău să se simtă bine și să se dezvolte armonios, trebuie să-ți asumi responsabi­litatea unor nenumărate decizii și așa mai departe. Plus că, dacă nu ai un ajutor în creșterea copiilor, atunci acele momente numai în doi - ieșiri de seară la un restaurant, la un teatru, la un concert sau doar la o plimbare mână în mână - dispar în totalitate. Ei, dacă El și Ea din cuplu nu funcțio­nează la unison, dacă nu se înțeleg unul cu celălalt și dacă nu au înțelegere unul față de celălalt, dacă nu se sprijină reciproc, dacă nu sunt o echipă, atunci totul se duce de râpă. Eu, din fericire, după cum ți-am mai spus, am avut fler și am ales bine. (râde) Răzvan nu e doar un soț minunat, dar și un tată extraordinar. Nu e genul acela de băr­bat care lasă copilul nu­mai în grija soției, iar el se duce la serviciu, vine acasă, se dez­bra­că, mă­nâncă și se uită la tele­vizor. Noi ne ocupăm de copii în egală măsură: Răzvan schimbă și el pamperși, Răzvan găteș­te (el mai mult decât mi­ne), Răzvan le face baie copiilor, timp în care eu pregătesc laptele, pija­ma­lele și așternuturile... Ne ducem casa împre­u­nă, fără certuri și fără ru­gă­minți din partea mea.

- Tot ceea ce mi-ai po­vestit înseamnă un con­sum de energie e­norm. Cum îți reali­men­tezi bateriile?

- Sincer, până în ur­mă cu pu­țin timp, am mers nu­mai pe sto­cul de ener­gie pe care îl aveam înmagazinat îna­inte de a rămâne însărcinată prima da­tă. Fiindcă atunci când lu­crurile s-au mai liniștit cu Noa, a apărut Tiago, și-am lu­at-o de la capăt. (râde) Acum însă a început și Tiago să doar­mă destul de bine noap­tea, așa că pot să fur mai multe ore de somn. În plus, în decembrie, ma­ma mea a venit și ea în România - s-a mutat aici de­fi­nitiv - ca să mă ajute, deci am început să mai am vre­me pentru mine și peste zi. Și-n orele acestea pe care le "rup", mă refac citind (lectura e una din cele mai mari bucu­rii ale mele), alergând pe ban­dă la sală, mer­gând la saună sau la un masaj, făcând o baie aromată...

- Maternitatea îți mai lasă timp și pentru mu­zică?

- Muzica e în mine, nu pot să mă desprind de ea. Firește că familia este și va rămâne întotdeauna pe primul loc pentru mine, dar acum, după această pauză de maternitate, de aproape trei ani, chiar simt nevoia să revin la muzică. Noa are acum doi ani, iar Tiago are opt luni. Aș mai fi rămas mamă "cu normă întrea­gă", pentru că Tiago e încă foarte micuț, dar am no­roc, după cum ți-am spus, că mama a venit să mă ajute, așa că acum îmi pot permite să mai lipsesc de acasă cu sufletul liniștit. (râde) În orice caz, primul pas este să-mi revin la forma optimă, din punct de ve­de­re vocal și fizic, pentru că, în afară de melodioare pen­­tru copiii, în tot acest timp, eu nu am mai cântat deloc. Mă rog, cu o excepție: în de­cem­brie, am susți­nut un concert la teatrul din Galați. Atât de mult au in­sistat cei de la pri­mărie, încât n-am putut să-i refuz. Deși - sinceră să fiu - mi-a fost foarte frică. Mă simțeam ca un instrument la care nu s-a mai cântat de-o veș­ni­cie. (râde) Însă ex­periența asta mi-a prins foarte bine: mi-a con­firmat cât de dor mi-era de muzică. Când am ur­cat pe sce­nă, la proba de sunet, mi-au dat la­crimile de fericire. Era ca o în­toarcere acasă. Așadar, acum am in­trat "în can­­to­nament": fac exerciții vocale sus­ținute, mi-am re­luat pro­gramul la sala de sport și pun la cale un single. Inspirația îmi dă deja târcoa­le, dar încă nu am ajuns la for­mula muzicală pe care mi-o doresc eu. Pentru că vreau să fie o melodie care să mă re­prezinte, care să sune "a mine, a Ana­lia Selis", care să fie ori­gi­nală și care să capteze atenția pu­bli­cului. Ceea ce nu e tocmai ușor, pen­tru că acum foar­te la modă sunt radio-re­mix-urile, piesele "ieșite" din cal­cu­­lator, or ge­nul acesta mie nu mi-e deloc pe plac. Apoi probabil că va ur­ma și un al­bum nou. Până atunci însă voi merge în con­­certe, împreună cu formația mea. Ca să afle oa­menii că Analia Selis s-a întors. (râde) Iar pe 25 iunie, voi des­chide, pentru a doua oară, con­cer­tul-eveniment al ce­lor de la Buena Vista Social Club. E un concert-eve­niment pentru că, de data aceasta, Buena Vista Social Club va veni în formulă completă, inclusiv cu mu­zi­cienii bătrâni, cei care au pus bazele acestui fe­no­­men artistic, în frunte cu minunata Omara Por­tuondo și cu genialul Eliades Ochoa. E o onoare pen­tru mine să fiu din nou alături de ei.