O biluță pe sân

Cititor Formula AS
Era pe la începutul verii anului 2010.

Tocmai mă întorsesem de la agapa de 25 de ani de la absolvirea li­ceului. Simțeam o bucurie în sufletul meu, pentru că-mi revăzusem colegii, dar ceva mă neliniștea profund. Și în acea seară, așa cum făceam de câteva ori pe zi în ultimele 2-3 luni, mi-am pipăit sânul drept. Biluța aceea tare, pe care o simțeam la atingerea degetelor, parcă mai crescuse. Și totuși, rezultatul biopsiei pe care o făcusem în urma operației confirmase că era vorba despre o tumoră benignă. Acest lucru se întâmplase cu 8 luni în urmă. Mi se păruse o minune la acel moment și îi mul­țumeam Domnului zilnic că mă ferise de un diagnostic nemilos. Însă, de ceva timp, se strecurase îndoiala în mine. Era acolo ceva, un ceva tare, care tot creștea, exact lângă cicatrice. Mă bântuia gândul că medicul chirurg nu scosese totul la operație și că ar fi putut rămâne o mică tumoră care să-mi pună viața în pericol.
Mi-am făcut imediat o programare la mamografie, apoi una la RMN, la un doctor cunoscut ca fiind cel mai bun radiolog pe sân. Am așteptat, și iată că a venit ziua în care să-mi ridic rezultatele. Verdictul a fost șocant. Doctorul m-a luat deoparte și mi-a explicat că, deși suferisem o intervenție chirurgicală în urmă cu câteva luni, eram suspectă de neoplasm mamar la sânul deja operat, iar suspiciunea era de 95%. Nu-mi venea să cred. Era un vis urât. Groaznic! Aveam o tumoră de 2 cm. Se pare că medicul chirurg trecuse cu bisturiul pe lângă ea, având în vedere faptul că se dezvolta exact lângă cicatrice.
M-am programat exact în acea zi la cel mai bun chirurg în oncologia sânului. Din păcate, și dumnealui a fost de aceeași părere cu radiologul. Într-o lună și jumătate, după ce mi-am făcut toate investigațiile, m-am operat. Pe masa de operație s-a confirmat suspiciunea, așa încât s-a luat decizia de extirpare a sânului drept. Rezultatul biopsiei a fost clar: carcinom ductal invaziv grad 1. A urmat vizita la oncolog. Mi-au fost prescrise 6 ședințe de chimioterapie. Eram îngrozită. Știam ce înseamnă asta. Citisem și aflasem de la alte paciente care erau efectele secundare ale acestui tratament. Frica pusese stăpânire pe mine. Am început să caut pe net soluții care să mă ajute să trec cu bine, și așa, din aproa­pe în aproape, am dat de clinica Energy Plus. Refe­rin­țele din revista "Formula AS” erau foarte încurajatoare. Am făcut o programare. Primul loc disponibil era pe data de 15 august, exact într-o zi mare, Adormirea Mai­cii Domnului. M-am prezentat la ora stabilită la cabinet. Eram o acumulare de temeri și numai gânduri sumbre. Mă gândeam din ce în ce mai mult la moarte. M-a întâmpinat directoarea Centrului, d-na Ana Costea, amabilă, zâmbitoare, cu o privire care îmi dădea spe­ranță. Am rămas să stăm de vorbă aproape 2 ore. Mi-a explicat cu multă răbdare ce înseamnă boala asta și cum putem lupta împreună să o învingem. Începusem să mai înțeleg ceva. Parcă nu mai eram așa speriată. Mi-au fost prescrise produse naturale speciale, mai ales că urma o perioadă grea.
A doua zi mi s-a administrat prima ședință de chi­mioterapie. Reacțiile secundare nu au întârziat să apară. Mi-a fost foarte rău. Vărsam din jumătate în jumătate de oră. Durerile insuportabile de cap nu conteneau. Aveam o stare de sfârșeală în adevăratul înțeles al cu­vân­tului. Și acum, după atâta timp, cred că așa simți înainte să treci dincolo. Toate acestea au durat 4-5 zile. Mi-am revenit, am putut să mănânc și am început să înghit produsele naturale prescrise. S-au scurs trei săptămâni și a venit momentul să fac și a doua cură de citostatice. Mă gândeam cu groază că se va repeta chinul, dar n-a fost chiar așa. Stările de rău se resimțeau, dar erau mult mai umane, cu o intensitate mult dimi­nuată. Era ceva ce am putut să suport mult mai ușor, fără stări de vomă. Parcă nu-mi venea să cred. Trecusem mult mai ușor peste această etapă a tratamentului și începusem să capăt curaj. Au urmat și celelalte ședințe de chimioterapie. În paralel, luam tratamentul natural prescris. Mergeam regulat la Centrul Energy Plus, stă­team de vorbă, d-na Costea mă sfătuia cum să fac și ce să fac, îmi oferea necondiționat susținerea psiholo­gică de care aveam atâta nevoie. S-au încheiat cele 6 ședințe de citostatice, le-am depășit fără mari probleme și, treptat, mi-am reluat viața normală. Iată că au trecut 10 luni de atunci și mă simt foarte bine. Continuu să merg regulat la Energy Plus. Mi-am recăpătat încrede­rea în mine și mai ales speranța. Am o viață normală, activă, și îi mulțumesc în fiecare zi Fecioarei Maria, pentru drumul pe care mi l-a deschis.
I.D. - București

(Centrul de consultanță naturopată "Energy Plus(R)” - București, str. Mircea Vulcănescu nr. 92, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, fax: 0372/87.43.92, info@energy-plus.ro)