GIANINA CORONDAN - "N-aveți voi pagini, pentru câte lucruri ar fi de făcut pe micul ecran"

Delia Hanzelik
După aproape doi ani de la ultimul nostru interviu, am regăsit o Gianina mai matură, mai potolită, cumva nostalgică, dar la fel de energică și optimistă.

- Te-am văzut pe TVR 2, într-o emisiune de ex­cep­­ție, dedicată aniversării lui Florin Piersic, care a împlinit 77 de ani. Ținuta emisiunii amintea de ma­rele stil al televiziunii române de pe vremea lui Vor­nicu și Bocăneț. Cine s-a aflat în spatele proiectului?

- N-am știut că s-a reluat. De fapt, e o înregistrare mai veche, difuzată pe TVR1. Toată munca la emisiu­nea aniversară "De ce îl iubim pe Florin" s-a vrut o de­clarație de dragoste-surpriză, o îmbrățișare afectuoa­să, o întâlnire neprogramată cu admiratoarele sale de pe scenă, din televiziune, dar și de pe canapea, scaun, fotoliu, taburet, te miri ce alte locuri năstrușnice, unde se fixează, imediat ce apare el, "privitoarele", adică telespectatoarele lui. Se întâmpla acum doi ani, cu ocazia zilei sale de naștere. A fost o bucurie să com­plo­tăm noi, cei din echipă, să schițăm emisiunea, diri­jați de Titus Munteanu, Carmen Movileanu, Liana Săn­dulescu și apoi să-l așteptăm pe Florin, să-l con­vin­gem, să-i pândim reacțiile, să ascultăm ce propuneri are și ce temeri. Și, bineînțeles, să-i ascultăm poveștile, bancurile și istoriile, fără de care nu te lasă să pleci. Oricum, toate sunt învelite în bună dispoziție când e vorba de Florin Piersic. Și aș adăuga... și de Titus Mun­teanu. Între ei există o relație profesională extra­ordinară, dar și o prietenie veche, ale căror nuanțe te străduiești să le prinzi, în timp ce ei se înțeleg din priviri.
Cei trei oameni de televiziune au semnat producția și regia, iar textele parodiilor, în mare parte, au fost scrise de Dan Teodorescu și Dan Mihăescu. Însă și Florin a venit cu propunerile sale, piese înregistrate anterior, scenete pe care dorea să le pună în scenă și remake-uri ale unor schițe care au făcut vogă. Nu tot ce s-a filmat a încăput în emisiune, din păcate. Am fi putut să facem un serial, așa de bogat energetic a fost totul.

- De ce nu se fac mai des asemenea emisiuni? Chiar dacă nu au popularitatea lui Piersic, sunt mulți artiști pe care publicul s-ar bucura să-i vadă chemați și onorați pe micul ecran.

- Unii susțin că publi­cul acesta de care vorbești nu mai există, că e insig­nifiant ca procent. Și vin și înșiră răs­punsurile-clișeu, care în ultima vreme au rezo­nanță de tinichea, și aia stricată: "nu se cere", "publicul vrea altce­va", "nu mai sunt timpurile de altădată", "nu sunt bani" etc. Și mie mi-ar plăcea să-i văd pe mulți, care au un ta­lent real și, totuși, nu-i prind decât întâmplător, la vreun revelion, recitând niste poan­te pe care "făcă­torii" vremel­nici ai emi­siu­nii le consideră adec­vate. Nu se mai scrie pen­tru a destinde publicul, nu se mai valorizează talentul, ci doar tupeul. Nu se mai scrie cu înțeles, cu tâlc, cu "șo­pârlițe", cu har, ci se înjură de-a dreptul. Cred că nici nu se mai știe cum vine asta. Mă refer la a face ceva cu umor, cu substanță în conținut, potrivit tim­purilor noastre. Aruncați o privire la BBC și veți înțele­ge la ce mă refer.

- Cum ai colaborat cu Florin Piersic? Ați fost o pereche foarte armonioasă, tu ai fost mai stăpânită ca de obicei, ceea ce a dat foarte bine, iar el a fost mai puțin vorbăreț și de o emoție auten­tică. Ați re­petat pre­zența voas­tră pe sce­nă sau a fost ceva spontan?

- Cred că nu ter­mi­nam nici astăzi da­că re­pe­tam ceva. Sau termi­nam în cinci mi­nute, cu toată filmarea anulată. Cu Florin nu e cazul să repeți. Vine cu lecția în­vă­țată, vine cu buna dis­poziție la purtător și dis­cută cu ori­cine, de la oa­menii cu ca­mera, până la fie­care specta­tor din sală, creează în fie­ca­re clipă momente memora­bile. Eu l-aș urmări cu came­ra 24 de ore din 24 și cred că ar ieși un sitcom autentic, de mare succes la ro­mâni. În plus, emisiunea s-a bazat pe spontaneitatea sa prover­bială, dată de întâlnirile remarcabile cu cole­gele sale de scenă, iar emoția a venit odată cu deru­larea momen­telor artistice adunate într-o viață.

- Tu, personal, ce mai faci? Când te-am căutat pentru interviu, erai în străinătate. Pui la cale ceva măreț?

- Definește ce înseamnă "măreț", în cazul meu. Ce v-ar uimi? A juca alături de mari vedete internaționale? A scrie best-seller-uri? A fi evidențiată de Bill Gates? A face un concert la Sala Palatului? A câștiga la loto? A cuceri inima vreunui miliardar american? Pe mine nu mă interesează să uimesc pe nimeni, nici măcar să-mi las cu gurile căs­cate semenii, ar fi pă­cat, circulă mulți agenți pato­geni nepoftiți. Nu vreau decât să fac lu­cruri sim­ple, să mă bucur de oa­meni și să generez, dato­rită lor, idei și voie bună. Dacă sunt pe lungi­mea de undă a altor per­soane, nu pot decât să mă bucur. Ca Flo­rin Pier­sic, într-un fel. Vărsă­tori, deh. Când m-ai cău­tat, eram în străină­tate pen­tru un pro­iect pe care sper să-l duc la înde­pli­nire. N-aș vrea să intru în detalii, nu din su­per­stiție, ci din bun-simț. Nu văd de ce să tot po­ves­tesc în avans despre lucruri care e posi­bil să nu se finalizeze.

- Aveai în plan să urmezi cursuri de scenaristică, de film și televiziune la o universitate londoneză. Ai reușit să-ți împlinești dorința?

- Parțial, da. Și nu mă opresc, că mai am mult de învățat.

- Dar colaborarea ta cu compozitorul George Popa, despre care mi-ai vorbit în interviul nostru din 2011, s-a materializat în vreun proiect muzical ?

- Am făcut câteva cântece, acum am adăugat altele, făcute cu Radu Grația­nu, un vechi coleg de trupă. Chiar acum fil­măm un videoclip cu care nu știu ce-o să facem, că "nu se cere", "nu în­țelege pu­bli­cul", "ver­surile sunt prea com­plicate" ș.a.m.d.

- Ce proiecte ai pen­tru 2013? O să te vedem mai des pe mi­cul ecran?

- Dumnezeu știe cel mai bine. Proiecte am... hăăăt..., n-aveți voi pa­gini pentru câte lucruri ar fi de făcut pe micul ecran. În fața sau în spatele ca­merei.