- Cifra divorțurilor este în continuă creștere. Cu toate acestea, niciodată n-au tânjit oamenii atât de mult ca astăzi după o iubire care să dureze până la sfârșitul vieții. Psihologii au aflat ce liant sudează cuplurile -
Când iubirea dispare
La început, Claudiu Todea nici nu se gândea la o căsătorie. "Până la urmă m-am căsătorit, totuși, cu Angelica, în 1979. Pe vremea aceea, așa se cuvenea să trăiești. La o pereche necununată se uita lung toată lumea". Soții Todea s-au așezat la casa lor, li s-a născut o fiică, de la o vreme viața a prins să curgă molcom, oarecum monoton. "Mai întâi, faci multe lucruri de dragul celuilalt, dar asta se schimbă cu anii", spune Angelica. "Iubirea devine mai liniștită, însă relația e mai trainică".
De cum s-au văzut și s-au îndrăgostit, Alexandru și Manuela Roșca au avut un singur vis: căsătoria! Cei doi tineri (aveau în jur de 25 de ani pe atunci) au ajuns la altar la numai opt luni după ce se cunoscuseră. "Am știut imediat că Manuela e femeia visurilor mele", spune Alexandru. Doi ani mai târziu, erau părinții unei fetițe și se mutau într-o casă proaspăt renovată, cu o grădiniță încântătoare.
Iar acum?
Claudiu și Angelica Todea au împlinit între timp 33 de ani de căsnicie și își petrec asfințitul tihnit al vieții într-un sat din Moldova. Alexandru și Manuela Roșca au trecut printr-o serie de drame, mai mici și mai mari, pentru ca, în cele din urmă, acum trei ani, să ia hotărârea de a divorța. Dacă îi întrebi, pe fiecare în parte, despre cauzele care au condus la eșecul relației lor, îți dai seama că amândoi sunt la fel de confuzi. "Iubirea a dispărut, la un moment dat", conchide amar Manuela.
Iubirea a dispărut! Această propoziție banală rezumă deseori visul spulberat al fericirii în doi. Astfel, în cursul anului trecut, au cerut divorțul la tribunal 187.000 de cupluri. Și, alături de stingerea iubirii, mulți dintre cei ce doreau desfacerea căsniciei mai numesc un factor al eșecului lor: prea puține lucruri în comun.
Dar care să fie secretele unei relații armonioase, durabile? Ale unei relații așa cum ne-o dorim cu toții? Pentru că oamenii aspiră la ea. Într-un sondaj european publicat recent, 90% dintre persoanele chestionate - bărbați și femei - au indicat "o relație împlinită" drept cel mai important țel al lor în viață. Cu toate acestea, din trei căsnicii, una dă greș.
Contrariile se atrag, dar eșuează
Din ce motive eșuează ori reușește conviețuirea a doi oameni? Aceasta este o temă de studiu, căreia specialiștii îi acordă o atenție deosebită. Psihologii, antropologii, neurologii și sociologii cercetează evoluția relațiilor de cuplu, în ultimele decenii. Și, dacă până acum am auzit repetându-se mereu axioma "contrariile se atrag", cu alte cuvinte, deosebirile dintre parteneri ar avea un efect înviorător asupra relației, aceasta fiind o rețetă de succes în căsnicie, studiile de dată recentă au ajuns la altă concluzie: contrariile se atrag, dar eșuează. Cine își alege partenerul, mizând mai degrabă pe afinități, pe potriviri sociale și culturale a luat o decizie înțeleaptă.
"Cu cât partenerii sunt mai asemănători, cu atât mai mic este riscul unei despărțiri", spun psihologii. De aceea, ei îi sfătuiesc pe tineri să-și aleagă perechea din mediul lor. Dacă provin din mediul rural, să-și ia nevastă de acolo, dacă sunt din categorii sociale modeste, să-și caute un partener de aceeași condiție. Contează enorm să ai același tip de cultură, același mediu social în care te-ai format, același fel de a petrece, același gust pentru frumos, plăcerea de a sta mai mult acasă, în familie, față de dorința altora de a-și extinde relațiile cu alții. Și, pe lângă faptul că tindem să preferăm un partener cu care avem similitudini, pe parcursul relației devenim tot mai asemănători. Evenimentele și împrejurările de viață comune ne modelează personalitatea, opiniile și gusturile, mergând de la lucrurile profunde, până la cele banale - de la atitudinea față de familie, copii și bani, până la muzica pe care o îndrăgim (populară sau simfonică) și emisiunile de televiziune preferate. Pe termen lung, contrastele epuizează o relație. Un el provenit dintr-o familie de intelectuali, cu standarde culturale și de comportament ridicate, n-o să facă în veci o căsnicie perfectă cu o femeie crescută într-un mediu modest. După ce amețeala îndrăgostirii trece, diferențele ies la suprafață și sunt tot mai greu de depășit, cum vorbești, cum asculți, cum calci, cum muști dintr-o bucată de pâine. Izbucnesc la nesfârșit aceleași conflicte. Va fi nevoie de multă forță și de o mare toleranță pentru a salva relația. Oricum, soarele e mereu în eclipsă...
Cum alungăm plictiseala?
Presupunând că cei doi parteneri au găsit această potrivire perfectă, în ce mod trebuie să conviețuiască ei, pentru ca relația să nu fie sufocată de plictiseală? Și cum vor reuși bărbatul și femeia să păstreze deschise căile de apropiere dintre ei, când au de rezolvat o sumedenie de treburi zilnice, de la stresul de la serviciu, la creșterea copiilor - și toate acestea, sub presiunea enormă a lipsei de timp?
Potrivit unui studiu efectuat în SUA, trăinicia unei relații depinde în primul rând de felul cum cuplul respectiv gestionează stresul. Incapacitatea de a depăși situațiile stresante este un factor distructiv în orice relație. Studiul acordă șanse maxime de succes, în special perechilor care își soluționează problemele printr-un efort comun. Nici certurile nu strică, atâta vreme cât sunt constructive.
Pentru ca o căsnicie să reziste, într-adevăr, "până la moarte", este indispensabil ca ea să aibă un fundament suficient de solid de afinități, afirmă cercetătorii. La aceeași concluzie a ajuns și Terri Orbuch, o celebră psiholoagă americană de la Universitatea Michigan. Supranumită "love doctor", ea e autoarea mai multor ghiduri practice de căsnicie și, în virtutea unui contract cu guvernul american, studiază de peste două decenii și jumătate căsniciile a 1373 de cupluri căsătorite în 1986, în jurul vârstei de 25 de ani. Între timp, 46% dintre subiecți au divorțat, cifra corespunzând mediei la scară națională.
"S-au destrămat acele cupluri în care partenerii se deosebeau în multe privințe", subliniază Orbuch. De pildă, în vreme ce unul citește și merge constant la teatru, celălalt își petrece seara la televizor sau computer. Foarte importantă este preocuparea comună de a realiza un echilibru între viața de familie și destinderea în timpul liber. E decisivă și buna înțelegere pe tema banilor.
Prin urmare, în realitate, contrariile nu se atrag, așa cum credeam? "Desigur, poate exista o atracție vie la prima întâlnire, atunci când celălalt este cu totul altfel decât noi", explică Terri Orbuch. Noul și necunoscutul ne incită și ne captivează. Însă doi oameni diferiți care se atrag, poate chiar se seduc, se vor despărți ulterior foarte repede.
"Relațiile funcționează mai ales când partenerii se aseamănă în patru direcții: sociabilitate, maniere, conștiinciozitate și sinceritate", au observat psihologii. Iar perechile ajunse la vârsta a treia împărtășesc aceleași sisteme de valori: "Partenerii privesc situațiile de viață într-un mod similar și le evaluează aproape identic". Poate tocmai de aceea căsnicia soților Todea, care durează de 33 de ani, continuă să fie una fericită. În plus, ei au în comun și pasiunea de a călători. "Când eram mai tineri, am colindat aproape toată Europa cu rulota noastră", istorisește Claudiu Todea. "Nu există ceva mai frumos pentru noi, decât să descoperim împreună lucruri pe care nu le știam".
Merită s-o iei de la capăt a doua oară?
Înseamnă că, în căutarea partenerului, trebuie să sacrificăm romantismul? Să renunțăm la fluturii din stomac? Avem noi, într-adevăr, o atitudine atât de rațională și de lucidă, atunci când ne căutăm un partener? Nicidecum. Când e vorba de aventura iubirii, suntem maeștri în arta de a ne iluziona. Cel puțin teoretic, dorim să ne apropiem de oameni care să ne completeze cu trăsături de caracter opuse nouă. Numai că, până la urmă, acestea devin cauze de divorț. "Înaintezi un divorț, în momentul când unul dintre parteneri sau amândoi au sentimentul că relația e deficitară", spune Alexandru Roșca. Și tot el adaugă: "Însă după o vreme, cel care și-a redobândit libertatea prin divorț descoperă că nici următorul partener nu e lipsit de cusururi. Cine realizează asta și, privind înapoi, își dă seama câte lucruri a distrus despărțirea și cât stres a fost de înfruntat va spune cu siguranță: «Nu, n-a meritat s-o iau de la capăt a doua oară».". Psihologii au constatat că două treimi din persoanele divorțate regretă pasul făcut.
Iluzia că nu trebuie decât să cauți în continuare, pentru ca într-o bună zi să găsești bărbatul perfect sau femeia perfectă, este întreținută de internet, unde tot mai mulți oameni singuri speră să-și întâlnească jumătatea. Cel ce intră pe site își măsoară "valoarea de piață", după legile economiei capitaliste, comparând-o cu valoarea potențialului partener, de la care a primit o ofertă. Și, deși la mijloc este un târg, un schimb de oferte, omul are impresia că se află în căutarea celui mai pur romantism. Fabrica de vise de la Hollywood livrează și ea, pe bandă rulantă, clișee și proiecții utopice, convingându-ne, de pildă, că o tânără care supraviețuiește de azi pe mâine, vânzându-și trupul, poate deveni peste noapte "pretty woman", pentru un bărbat potent financiar.
Bine sau mai bine?
Unul din adversarii redutabili ai acestei îmbătări cu iluzii este psihologul elvețian Vladimir Paușka (specialistul care a avut amabilitatea să ne acorde un interviu). Atât în scrierile sale, cât și în convorbirile directe cu pacienții, specialistul încearcă să restabilească primatul rațiunii. El ne sfătuiește ca, în loc să ne consumăm în permanență din pricina discrepanței dintre starea de fapt (ce sunt?) și cea la care aspirăm (ce vreau să fiu?), să ne împrietenim mai curând cu "banalitatea binelui". Altfel spus: binele e suficient de bun, n-are rost să ne chinuim, căutând întruna "mai binele". Iar când îi vine la cabinet un cuplu în plină criză sentimentală, psihologul îi îndeamnă pe cei doi să lase pentru o bucată de vreme drama deoparte, să negocieze și să coopereze. Nu e rău, dacă astfel de negocieri aplanează conflictele pe teme de genul "cine spală rufele" sau "cine duce gunoiul", totuși, rămâne deschisă întrebarea: în condițiile unui asemenea aranjament care instaurează o falsă armonie, ce se întâmplă cu pasiunea, intimitatea și sexul? O serie de studii confirmă faptul că aproximativ jumătate din europeni se plâng de o viață sexuală nesatisfăcătoare. Când unul din parteneri își pierde apetitul sexual și nu se mai simte satisfăcut fizic, căsnicia este amenințată. Căci, dacă încrederea între parteneri ocupă primul loc în clasament, îndată după ea - deci pe locul al doilea - se plasează fidelitatea, considerată un bun inestimabil. Cel puțin teoretic. În practică, dintre cei chestionați, în cadrul unui studiu recent, jumătate din ei au recunoscut că își înșelaseră partenerul măcar o dată, cu toate că aveau o relație stabilă. Iar infidelitatea constituie unul din cele mai frecvente motive de divorț. În asemenea situații, singurul care mai poate da o mână de ajutor pentru depășirea crizei conjugale este terapeutul specializat în problemele cuplului. Îl acceptă și apelează din ce în ce mai mult la el îndeosebi persoanele cu un anumit nivel cultural, aparținând clasei de mijloc. Cei care ajung la cabinetul unui psiholog se plâng de: lipsa libidoului, tulburări ale dinamicii sexuale, vaginism și probleme legate de orgasm.
Pentru specialiști, simptomele enumerate mai sus reprezintă adesea și o manifestare a dificultăților de comunicare. "Noi, oamenii, nutrim nevoia profundă de a avea o relație apropiată și intimă cu o altă persoană, cu un partener", explică psihologii. "Vrem să ne simțim acceptați total, iar relațiile sexuale sunt cele care ne dau acest sentiment, la un nivel de intensitate maximă".
Atunci când nu reușesc să discute cu partenerul despre temerile și aspirațiile lor, oamenii se închid tot mai mult în ei înșiși, intră într-o spirală a tăcerii. Comunicarea intimă între parteneri încetează și, în consecință, se amplifică dramatic insatisfacția provocată de relația lor.
(Numele personajelor au fost schimbate în redacție)