Par cazuri izolate, realități ale altor meleaguri, care ajung la noi doar ca știri. E greu de acceptat și încă și mai greu de digerat că, în România zilelor noastre, aceste probleme există și tind să devină un flagel. Și totuși, nu este zi de la Dumnezeu în care televiziunile să nu ne oripileze cu încă un adolescent român care și-a luat zilele sau a ucis, cu încă niște elevi care se încaieră cu ferocitate, batjocoresc profesorii, fac acte nebunești. În multe țări occidentale, deja sute de mii de copii sunt sub medicație psihotropă puternică, cu efecte adverse teribile, pentru a contracara aceste comportamente, iar valul acesta a ajuns și la noi. Și apare tot mai des întrebarea: DE CE? Răspunsul este mai aproape decât am putea crede, chiar în buzunarul sau pe pupitrul copiilor și are un nume aparent inofensiv, a cărui semnificație părinții abia dacă o înțeleg: GADGET.
În dicționarul explicativ al limbii române, gadget, cuvânt împrumutat din limba engleză, înseamnă "obiect mic, ingenios construit, de valoare și utilitate neînsemnată". Gadgeturile cele mai la modă printre copii sunt telefoanele mobile inteligente și tabletele, adică un fel de calculatoare miniaturizate. Ambele, împreună cu computerele personale, permit două lucruri care constituie distracția a sute de mii de copii și tineri de la noi:
1. Jocurile electronice, cu o grafică și o complexitate impresionante, care ajung să țină loc vieții reale.
2. Contactul cu rețele de socializare, în care copiii își pot asuma orice identitate vor, pot comunica într-o lume virtuală cu alți copii, cu adulții, cu diverse grupuri etc.
Până aici, toate bune: vremurile evoluează, la fel și tehnologiile, iar până la urmă, este foarte bine ca de la vârste fragede copiii să se familiarizeze cu electronica și calculatoarele, care reprezintă viitorul. Dar ce te faci când, zilnic, copilul stă cu orele pironit în fața calculatorului, tabletei sau a ecranului telefonului mobil? La început, te bucuri! Bine că nu iese în stradă, că nu face gălăgie, că nu face cine știe ce prostii. Apoi, mai este și liniștit, ceea ce este extraordinar când, după o zi agitată, tu ca părinte, ai nevoie de răgaz ca să stai la televizor sau să te odihnești. Apoi, vine ziua când observi că, de fapt, copilul tău nu prea mai vorbește cu tine, că este foarte nerăbdător și nervos sau, din contră, apatic și absent. Profesorii spun că este neatent la ore, rezultatele școlare sunt tot mai slabe sau fluctuează foarte mult... Cu un pic de noroc, poți descoperi într-o zi un cont de socializare al copilului tău, în care apare în fotografii indecente sau afiliat unor idei și curente stranii. Și atunci afli că, de fapt, ai lângă tine un străin, pe care se presupunea că trebuie să-l ocrotești, înțelegi și ghidezi. Copilul tău, de fapt, este căzut într-o patimă, un viciu care până acum 10 ani nici nu exista - dependența de un gadget. Sună poate inofensiv, dar nu este deloc așa, după cum vom vedea.
Efectele gadgeturilor asupra creierului
Cu toții, atunci când am fost copii, ne-am dezvoltat creierul și funcțiile acestuia, făcând lucruri aparent banale: jucându-ne, fiind curioși, suportând deopotrivă suferința fizică și bucuria mângâierii, intrând în contact cu plantele, cu vântul, cu ploaia, cu ceilalți copii, cu animalele, într-un cuvânt, cu Natura. Ei bine, în zilele noastre, deja mai mult de jumătate din copii își dezvoltă creierul stând fascinați în fața unui ecran de calculator, telefon mobil sau tabletă, care oferă un fel de surogat de realitate, folosind doar două simțuri: văzul și auzul. Un copil poate începe să folosească o tabletă sau un joc electronic, cu mult înainte de a reuși să citească sau să scrie. Sunt tot mai numeroși copiii de patru sau chiar trei ani care știu să folosească dispozitivele electronice, să joace jocuri pe calculator sau să utilizeze alte aplicații pe computer, mai bine decât adulții. Este o dezvoltare incredibilă a minții umane, încă de la o vârstă fragedă, dar costul ei este enorm, putând, efectiv, distruge copiii. Iar printre primii care și-au dat seama de acest pericol al gadgeturilor pentru copii a fost chiar un as al științei computerelor: Jaron Lanier. Culmea, acest savant care a creat și a popularizat conceptul de realitate virtuală, pe care se bazează toate jocurile și distracțiile pe calculator, a fost și cel care le-a intuit pericolul. În anul 2010, el a publicat și o carte-manifest: "Tu nu ești un gadget", în care explică efectele acestei "nebunii" a utilizării dispozitivelor electronice, mai ales la copii. Pseudo-educația făcută prin jocuri electronice și internet are cinci efecte extrem de nocive asupra copiilor și tinerilor:
* Stimulează doar câteva zone din creier, care corespund văzului și auzului, ceea ce va duce la subdezvoltarea unor funcții ale creierului, mai ales cele care țin de simțul tactil, olfactiv, gustativ, de senzațiile termice. Studii foarte avansate, făcute de neurologi, au arătat despre copiii dependenți de jocuri video, de exemplu, că au adevărate găuri negre la nivelul creierului, adică zone total nefolosite și ca atare subdezvoltate.
* Obosesc foarte mult sistemul nervos - jocurile electronice și internetul au devenit atât de atractive și fascinante, încât copiii ajung să stea ore sau zeci de ore în fața ecranelor. Pare o simplă distracție pentru ei, dar solicitarea este enormă. Lanier compară această solicitare a creierului cu agricultura de tip industrial, calculatoarele epuizând creierul, la fel cum plantele modificate genetic, chimizate și supracultivate epuizează solul.
* "Ucid" zonele care răspund de creativitate la nivelul creierului - copiii care se joacă mereu pe dispozitive electronice se obișnuiesc doar să fie mereu receptivi la stimulii calculatoarelor, devenind nefiresc de docili și lipsiți de inițiativă din anumite puncte de vedere. Or, în mod normal, copiii își creează propriile jocuri, trăiesc în grup, socializează, au fanteziile lor, poveștile lor, care stimulează funcția imaginativă și creativă. Fantezia copiilor care folosesc calculatoare sau tablete, însă, este cumva captivă în lumea creată de aceste dispozitive, orizontul lor fiind astfel foarte mult limitat.
* Creează o hiperexcitabilitate a sistemului nervos - un copil care are un acces foarte larg la jocurile electronice se obișnuiește, de-a lungul sutelor de ore de joacă, cu timpul de răspuns al calculatorului. Or, computerele răspund în zecimi de secundă la o comandă, imprimând minții copiilor o viteză incredibilă. Problemele intervin atunci când copiii interacționează cu oamenii și nu cu calculatoarele. S-a demonstrat că, dacă ei pun o întrebare unui adult și nu primesc răspunsul într-o secundă, deja atenția lor s-a deplasat de la acea întrebare. Ca atare, ei devin incapabili să mai comunice, să mai asculte răspunsuri și să le analizeze sensul, valoarea de adevăr etc. Astfel, se ajunge ca părinții sau profesorii să le vorbească copiilor sau adolescenților, iar creierul acestora să nu recepționeze de fapt nici o informație utilă. Vă sună cunoscut?
* Inhibă zonele din creier care țin de emoție - de fapt, aceasta este cea mai bizară și totodată gravă acțiune pe care suprautilizarea gadgeturilor o are. Copiii dependenți de jocuri sofisticate nu mai pot simți decât emoții primare, în timp ce cei împătimiți de rețelele de socializare trăiesc numai surogate de emoții. Electro-encefalogramele nu mint: ele arată că, pur și simplu, copiii devin treptat insensibili sau cu o sensibilitate simulată la dragostea semenilor lor, la suferința sau la bucuria umană. Pare o exgerare, un simplu scenariu apocaliptic? Urmăriți-ne cu atenție și veți vedea că nu este așa:
Efectele asupra emoțiilor
Aproape lunar, dacă nu mai des, un adolescent american pune mâna pe o armă și își ucide colegii sau profesorii, eventual câte un trecător sau chiar rudele. De fiecare dată, se declară doliu, președintele își exprimă regretul, iar autoritățile dezbat regimul armelor. Nimeni nu se întreabă, de pildă, de unde atâta precizie a tirului la acești copii. Și nimeni sau aproape nimeni nu ia în seamă faptul că toți acești copii erau dependenți de jocurile violente, rulate pe tablete sau calculator. De altfel, mai mult de un sfert din jocurile video ale băiețeilor constau într-o pușcă măiestrit reprezentată grafic, așa încât să pară reală, cu care ei trag în adversari care le apar pe ecran din toate colțurile. În vreo câteva ore de joacă, un copil destoinic omoară - e drept, virtual - vreo o sută de persoane, ceea ce este monitorizat de calculator, care îl va gratula de câte ori va depăși norma de ucis dușmani. Armata și fabricanții își freacă mâinile: puștanii, care acum trag cu o precizie uimitoare cu ajutorul dispozitivelor de pe tablete, mâine vor simți o nevoie teribilă să o facă în realitate, cu o armă adevărată. Fabricanții de medicamente se bucură și ei: după ceva ani de jucat intensiv pe calculator, cu arme ucigașe sau nu, psihicul celor mai mulți copii se zdruncină binișor, devin prea agitați sau prea depresivi, adică au nevoie de medicamente, tone de calmante sau antidepresive. Cum se vede, de aici toată lumea câștigă, mai puțin sufletele mutilate ale copiilor care au parte de o asemenea educație. Și când spunem suflete mutilate nu este doar o figură de stil, ci o realitate care îi alarmează pe psihologi, care observă la copii două tendințe foarte alarmante:
1. Scăderea empatiei, adică a capacității de a simți emoțiile celor din jur, scădere specifică celor care abuzează de jocuri video. Aceste jocuri sunt extrem de competitive, jucătorul trebuind să-și împuște, depășească sau învingă, în vreun fel, adversarul. Ore în șir, copilul acționează, fără milă și fără răgaz, doar pentru a câștiga. Iar dacă ajunge să facă aceasta ani la rând, fără îndoială că i se va forma un caracter ce nu va cunoaște mila, compasiunea, înțelegerea pentru suferința sau bucuriile celorlalți. Lipsiți de capacitatea de a empatiza, de a-i simți pe semenii lor, acești copii ajung să jignească, să lovească și uneori chiar să ucidă, fără să le pese, fără să-și simtă victimele și gravitatea faptelor lor. Așa se face că tot mai mulți dintre delincvenții juvenili ai zilelor noastre nu mai provin din pături needucate, obișnuite cu violența și traiul dur, ci sunt persoane inteligente, uneori extrem de inteligente, dar lipsite de... suflet, pierdut undeva, în fața gadgeturilor.
2. Maturizarea emoțională foarte întârziată este o altă problemă imensă, pe care părinții și educatorii nu știu să o rezolve. La vârsta la care copiii ascultă povești, învață de la părinți ori bunici cum să comunice, cum să-și manifeste sau cum să obțină afecțiune, micii împătimiți de jocuri sau rețele de socializare trăiesc într-o lume virtuală, fascinantă și plină de provocări. În această lume, însă, ei nu au cum să învețe să își exprime iubirea, cum să-și facă înțelese sentimentele, cum să înțeleagă ce vor ceilalți de la ei. Puși apoi în fața lumii reale, în care trebuie să relaționeze cu părinții, profesorii sau copiii de seama lor, acești copii se simt pierduți, dezorientați și simt nevoia să fugă înapoi, în lumea jocurilor lor. Acest sindrom de neadaptare la relațiile cu oamenii, numit de către psihologi sindrom Asperger, este efectiv o boală, nu foarte ușor de tratat, dar care ar putea fi evitată prin limitarea accesului celor mici la computere și gadgeturi.