Tratamentul dependenței de jocuri și rețele de socializare

Ilie Tudor
În niciun caz nu trebuie ca efectul acestui articol despre gadgeturi să fie o intervenție brutală a vreunui părinte în viața copilului său dependent.

Mai ales dacă dependența este puternică, soluția aruncării la gunoi a tabletelor, a punerii sub cheie a computerului sau a confiscării telefonului mobil este una din cele mai mari greșeli pe care o puteți face. Înainte de a face orice demers, încercați mai întâi să depistați dacă într-adevăr copilul dvs. are o asemenea dependență, apoi urmăriți să o înțelegeți. Pentru că procesul înțelegerii copilului dvs. este de o importanță crucială pentru reușita "trata­mentului de dezintoxicare" făcut ulterior.

Depistarea și înțelegerea dependenței

Mai întâi de toate, trebuie spus că acest puternic ata­șament de jocuri pe calculator sau internet este o boa­lă cu acte în regulă. Studiile pe pacienți au arătat că nu nu­mai ritmul cerebral al dependenților, ci chiar chimia organismului lor depinde de aceste mijloace exterioare. S-a observat, de pildă, că secreția de dopa­mină - neuro­transmițătorul care determină stările de tonus psihic, de bună dispoziție, dar și tonusul muscular și chiar con­trac­țiile inimii - este în cantități suficiente doar atunci când dependentul se află în fața ecranului. Priva­rea brus­că de principalul său mijloc de deconectare condu­ce la un adevărat sevraj, manifestat prin depresie, tulbu­rări de apetit, labilitate psihică, insomnie, stări paroxis­tice de furie, uneori tendințe spre suicid. Din aceste motive, mai ales la persoane atât de vulnerabile cum sunt copiii, investigarea și apoi vindecarea de adicția de gadgeturi trebuie făcute treptat. Mai întâi, tre­buie să observați discret, dar cu foarte multă rigu­rozitate obiceiurile copilului. Putem vorbi de depen­dență atunci când apar mai mult de două din urmă­toarele compor­tamente nefirești:
- petrece în fața ecranului tabletei sau a telefonului mobil inteligent cea mai mare parte a timpului liber
- stă la calculator mai mult de 20 de ore pe săp­tă­mână
- preferă jocurile sau internetul ieșitului afară, la joacă, discuțiilor cu dvs. sau cu prietenii săi
- atunci când comunică cu dvs. își pierde foarte repede răbdarea, îi este dificil să vă urmărească și nu poate repeta conținutul ultimelor 2-3 fraze pe care i le-ați spus
- când intrați în încăperea în care se joacă sau na­vighează pe internet, tinde să ascundă imediat ecranul, ca să nu vedeți cu ce se ocupă
- la întrebările mai detaliate despre cum și-a pe­trecut timpul liber vă dă răspunsuri monosilabice sau vă prezintă răspunsuri stereotipe ori neadevărate
- când îi condiționați joaca pe calculator sau tabletă de efectuarea lecțiilor sau a altor sarcini, devine agitat, anxios sau nefiresc de revoltat.
Țineți cont și de faptul că, în lumea copiilor de azi, jocul pe calculator și socializarea pe internet sunt o ade­vărată modă, un semn de normalitate, cu care mulți pă­rinți se fălesc. "Uite de ce e-n stare copilul meu!" De mul­te ori, acceptarea în cercul anumitor colegi sau amici depinde de ralierea la acest curent al dependenței de gadgeturi, presiunea negativă a anturajului fiind de multe ori enormă. Dacă îi luați copilului brusc obiectul plăcerii și al prestigiului său, efectul asupra psihicului poate fi devastator. El va face tot posibilul să-și reca­pete vechile îndeletniciri, pe care de data aceasta însă le va ține mult mai bine ascunse, ducând la o ruptură puternică între dvs. și el. De aceea, trebuie intervenit cu tact, așa cum vom vedea.



Cinci metode terapeutice pentru tratarea dependenței

1. Socializarea
În primul rând, copilul trebuie să socializeze cu cei care îi sunt cei mai apropiați, cu familia. Paradoxal, chiar cu riscul de a... pica în dependența copilului, tre­buie să intrați efectiv în universul lui. Da, chiar așa: jucați un pic din jocurile pe care le joacă, dar fără să le criticați, așa încât să vă poată arăta totul, fără să-și piardă încrederea în dvs., nici acum și nici mai târziu. Apoi, dacă este cazul, vedeți cum navighează el pe in­ter­net, ce identități își asumă pe rețelele de socializare și ce fel de prieteni are acolo. Astfel, vă va simți ca fă­când parte din universul său, vă va accepta mai ușor și va putea comunica mult mai bine cu dvs. Acest proces va dura câteva săptămâni și nu trebuie să-l forțați, pen­tru a putea stabili o legătură reală cu copilul. Apoi, oda­tă ce l-ați întâlnit pe terenul pe care se simte con­forta­bil, cel al jocurilor sau al internetului, puteți în­demna copilul să vă urmeze spre a avea alte experiențe. Dați-i mici recompense și convingeți-l să iasă cu dvs. din casă, pentru a merge la cumpărături, în vizită sau, pur și simplu, la plimbare. Lăsați-l să se joace o oră, controlat, cu gadgeturile preferate, dar doar dacă își face temele și se duce la un sport de echi­pă, unde ar fi bine să îl însoțiți, mai ales dacă el vă cere sprijinul și încurajarea. Este foarte impor­tant și să-i trasați sarcini și responsabilități, pentru care să-l recompensați neapărat, inclusiv prin lau­de și încurajări, atunci când le duce la îndeplinire.

2. Natura
Are un efect magic asupra sufletului copiilor, mai ales atunci când au suficient de mult timp să interacționeze cu ea. Cel mai bine este să vă re­zervați câteva ore pentru plimbări în weekend, pe care să le faceți cu copilul în pădure, la munte, pe malul unui râu, acolo unde natura e diversă și atrăgă­toare. Luați-i o minge și eventual câțiva prieteni, cu care să poată zburda, obișnuindu-l astfel cu un alt gen de dina­mism și de stimulare decât calculatorul. Dacă aveți o grădină, solicitați-i ajutor, explicați-i cum se în­grijesc plantele și cât de mult se bucură ele atunci când sunt udate sau plivite. Dați-i să miroasă florile, să guste frun­zele plantelor și să simtă atingerea tulpinilor. As­cul­­tați împreună cu el și căutați să deslușiți sunetele satu­lui, ale grădinii sau ale pădurii. Învățați împreună cu el cum se numesc păsările, copacii sau florile, adu­ceți-i mereu informații noi despre ce este în jurul său, astfel încât mintea sa, obișnuită să primească mereu stimuli, să aibă suficientă hrană. De asemenea, grija pentru un animal de companie, participarea la bu­cu­ria acestuia, responsabilitatea pentru prietenul necuvân­tător sunt adevărate medicamente pentru copiii foarte închiși afectiv sau care simulează senti­men­te. Cei mai buni pentru copiii depresivi și apatici sunt câinii foarte jucăuși, activi. Pentru copiii care sunt mai degrabă neliniștiți, hiperkinetici, sunt buni câinii de talie mare, cu un tempe­rament blând și răbdător.

3. Plantele medicinale
Dacă nu vorbim despre tul­bu­rări psi­hice majore, recurgerea la me­dica­men­tele psihotrope poate pre­zenta mai de­grabă riscuri decât bene­ficii. În schimb, adminis­trarea de plante medi­ci­nale este mult mai lip­sită de riscuri, iar efectele te­ra­peutice sunt de multe ori cel puțin la fel de pu­ternice ca și la medicamente. Este, însă, important să rețineți că, de regu­lă, adminis­trarea plan­telor medicinale se face sub formă de extract uscat, adică acea pulbere fină care rămâne după evaporarea pe cale in­dustrială a tincturilor. Acest extract este foarte bogat în principii active și se asi­milează ușor, având efecte mult mai pu­ternice decât alte forme de admi­nis­trare. Iată două sugestii de plante, care pot fi administrate copiilor de peste 8 ani:
* Sunătoare (Hypericum perfora­tum) - are o puternică acțiune antide­pre­sivă și echili­brantă la nivelul sistemului nervos. O cură de o lună, urmată de 2 săp­tămâni de pauză, are darul de a dimi­nua efectiv dependența și de a micșora suferin­ța copilului, întrucât stimu­lează o secreție normală de neurotrans­mițători, inclusiv de dopamină. Se adminis­trează câte 1-2 capsule de com­binație de pulbere + extract de sună­toare. În pri­mele trei zile, se merge pe doza minimă de o capsulă, după care se crește la două capsule pe zi, dacă nu apar simp­tome neplăcute.
* Passiflora (Passiflora incarnata) - se adminis­trează de asemenea extractul, câte una - maximum două capsule pe zi. Dacă sunătoarea este un antidepresiv, crescând în același timp tonusul psihic și mărind capa­ci­tatea de concentrare, passiflora este prin excelență planta relaxării. Copiii hiperactivi, cu dificultăți în ador­mire, cu o labilitate emoțională marcată (trec foarte ușor de la o stare psihică la alta, de multe ori opusă) sau cu somn agitat vor beneficia de efectele acestei plan­te. De asemenea, ea este recomandată pentru cei cu tendințe spre anxietate, adică spre acele accese de frică fără un motiv aparent.

4. Alimentația
Trebuie să fie cât mai variată, întrucât diversitatea de gusturi și arome plăcute va fi o adevărată hrană pentru copilul privat de obiectul dependenței sale. Pe de altă parte, alimentele trebuie să fie cât mai curate, adică fără aditivi sintetici, fără carne (mai ales din crescătorii) și fără exces de proteine. În mod special vor fi evitate:
* zahărul și făina albă - conțin zaharuri foarte ușor asimilabile, care cresc glicemia brusc și produc o stare de agitație suplimentară
* alimentele care conțin glutamați - produc o stare de excitare psihică puternică, crescând dependența de toți agenții care produc plăcere, așadar inclusiv de gad­geturi
* alimentele care conțin îndulcitori cum ar fi cicla­matul, zaharina, aspartamul - sunt o otravă pentru siste­mul nervos, favorizând labilitatea psihică, comporta­mentele agresive, suicidare. Toți acești îndulcitori, la fel ca și zahărul, vor fi înlocuiți cu mierea de albine.
* alimentele care conțin cofeină, dioxid de carbon (sucuri și băuturi acidulate) - produc de asemenea o ex­citație psihică nefastă la copii. În schimb, sunt reco­man­date alimentele bogate în clorofilă, cum ar fi salata verde, spanacul, urzicile, broc­coli, varza albă și cea roșie, pă­trunjelul verde. Foarte utile sunt în alimentație și dulciurile, cum ar fi cele obți­nute cu miere de albine sau cu fructe uscate, fără adaos de zahăr. Suplimentele cu mag­neziu sau calciu organic sunt și ele de ajutor.

5. Rugăciunea
Vă va ajuta în primul rând pe dum­neavoastră să duceți la capăt acest demers al "dezintoxicării" pro­priului copil. Cum? Dându-vă calm, răbdare, liniște sufletească și, mai ales, nădejde. Fără un suport emoțional puternic, cum ar fi cel al rugăciunii, de multe ori este dificil să rezis­tați la în­cer­cările la care vă supune un de­mers atât de complex, cum ar fi acela de a atinge profun­zimea sufle­tului unui copil. Pentru a reuși să vă recâștigați copilul din ghearele unei asemenea dependențe, vă trebuie mai întâi înțelepciunea și tăria de ca­racter să înțelegeți unde ați greșit dumnea­voastră, atunci când ați pier­dut legătu­ra și comunicarea de suflet cu el. Ru­gă­ciunea va fi făcută zilnic, într-o stare de reculegere și de abso­lută sinceri­tate, mai ales dimi­neața și seara. La rugăciunea de seară, nu uitați să îi mul­țumiți lui Dumnezeu și să vă bucu­rați de fiecare progres, cât de mic, pe care copilul sau dvs. le-ați făcut. Nu este deloc lipsită de interes și rugă­ciu­nea făcută în grup cu mai multe persoane, care îm­păr­tășesc aceeași credință cu dvs. sau, de ce nu, care se con­fruntă cu ace­leași probleme ca și dvs. În ultimii ani, în preajma bise­ricilor noastre s-au creat astfel de gru­puri de rugă­ciune, care au o eficiență extraordinară. Afi­lierea la un asemenea grup sau chiar inițiativa de a crea un ase­me­nea grup de rugăciune vă va ajuta, între altele, să vă depășiți anumite limite și să reușiți să comunicați pe un alt nivel de sinceritate și profunzime.
În ce privește obișnuirea copilului cu rugăciunea, ea se va face doar dacă și atunci când el vrea, un de­mers de o asemenea profunzime și importanță nepu­tându-se face în niciun caz forțat. Luați-l, când el do­rește, să se roage cu dvs. înainte de culcare. Nu-l puneți doar să învețe pe de rost textul unei rugăciuni, ci puneți-l să-și transforme propriile dorințe în rugăciuni sim­ple, for­mate din cuvintele lui. Povestiți-i despre experien­țele pozitive ale dvs. și ale altor persoane cu rugăciu­nea, ajutându-l astfel să o simtă. Pentru că rugăciunea nu este în primul rând rostire, ci simțire, în adâncul sufle­tului. Iar copiii au în mod special acest mi­nunat dar, de a simți cu sufletul ceea ce fac.