SANREMO 2013

Ruxandra Constantinescu
Uitat de mulți, împins în umbră de festivaluri mai gălăgioase, SANREMO, competiția supremă a muzicii italiene, a ajuns, totuși, la a 63-a ediție

Tradiție și fast

E imposibil ca, uitându-te la Sanremo (eu nu m-am despărțit cinci zile de televizor), să nu faci comparație cu festivalurile românești. Nu voi face nicio trimitere directă, doar că am rămas cu gustul amar al rudei să­race, care privește pe furiș, pe fereastră, la ospățul din sala de bal a castelului... Fastul a fost nota dominantă a competiției, de la început până la sfârșit: eleganță scenică, stil, lumini, lume avizată, iubitoare de muzică (în primele rânduri stau întotdeauna oficialități locale, realizatori și prezentatori renumiți ai emisiunilor de marcă de la posturile importante de televiziune ita­liene, dar și juriul, ce a avut în com­po­nență, printre alții, pe Nicoletta Manto­vani, văduva renumitului tenor Luciano Pavarotti). Și flori, multe flori, lău­date de însuși primarul orașu­lui Sanremo, ceea ce a făcut ca de-a doua zi să le crească prețul la bursă... În ciuda anotim­pului rece, mulți fani ai muzicii au așteptat afară, la in­trarea în celebrul Tea­tru ARISTON, să-și vadă pe viu idolii - mon­ștri sacri sau doar tineri interpreți, abia lansați la concursuri gen "X Fac­tor". Italienii sunt "ne­buni" după mu­zica lor ușoară, știu me­lo­diile pe de rost, nu o dată sala cântă împreună cu inter­pretul, semn că muzica e sufletul lor!
Așa suflet, așa ofertă! Nimic din ce s-a petrecut la Sanremo nu a fost în exces, nimic n-a fost ales ori făcut la întâmplare, a fost un festival construit îndelung. Totul s-a petre­cut conform unor sondaje de opinie și unui studiu de piață întreprinse cu mult înainte. În fiecare zi a festivalului s-au făcut calcule de audiență. Am re­mar­cat cu câtă seriozitate, chiar încrâncenare, s-au des­fă­șurat primele discuții și ce prompte au fost reacțiile din mass-media italiană, în care s-au întors pe toate fețe­le fiecare gest, glumă sau pas făcute de interpreți, in­vitați, prezentatori....
În ce-i privește pe aceștia din urmă, Luciana Litti­zzetto (actriță) și Fabio Fazio (realizator TV și imita­tor) au fost "căutat-populari", guralivi și colocviali, au bâr­fit ca la coadă, au spus glume, lumea a râs cu la­crimi, s-au certat, au gafat, au fost sensibili... Priza lor la pu­blic și la critici a fost răsunătoare, încât li s-a propus, deja, să prezinte și ediția de anul viitor...

Iubire și pace

În ce-i privește pe in­ter­­preți, în concurs, la ca­te­go­ria "consacrați", au in­trat 14 so­liști, duete sau for­ma­ții, iar la categoria "ti­ne­ret", opt inter­preți, abia cunos­cuți. Melo­diile ori­ginale au fost com­puse de autori ita­lieni și au fost pre­zentate în primă au­di­ție absolută.
Ce-i drept, nici anver­gura participanților, nici cea a pre­zentatorilor nu a se­mănat prea mult cu edi­țiile din anii de glo­rie ai Fes­tivalului de la Sanre­mo, când Domenico Mo­dugno, Gigliola Cinquetti, Bobby Solo, Sergio En­drigo, A­driano Celentano, Toto Cu­tugno, Ricchi e Poveri, Iva Zanicchi, Eros Ramazzotti, Giani Moran­di, Umberto Tozzi, Massi­mo Ranieri, Ana Oxa, Fausto Leali sau I Pooh câștigau ediție după edi­ție, oferind lumii întregi melodii nemuritoare.
Fiecare interpret sau trupă a avut de interpretat câte două melodii, care au fost votate, iar a treia zi, când s-au făcut cunoscute rezultatele votului, a rămas în con­curs doar o melodie, cea cu punctajul mai mare. Melo­dia aleasă a mai fost interpretată o dată, live. Și, uite-așa, fiecare inter­pret, indiferent de catego­ria pe care a reprezentat-o, a cântat până în ulti­mul mo­ment, adică până în seara galei. Orchestra, dispusă extrem de intere­sant, cu fața la public, pe un plan inclinat, închi­puit ca o scară ce urcă, a avut la fiecare melodie câte un alt dirijor(!). Cân­te­cele au oscilat între li­nii melodice cu tentă clară de șlagăr, dar și com­poziții în care textul era re­levant. Mesajul trans­mis ar fi, poate, o altă carac­teristică a acestui fes­tival. Dragostea, fidelitatea, pacea lumii, grija pen­­tru năpăstuiții sorții, dar și con­cilierea, lupta împo­triva agresării femeilor s-au regăsit, fie în textele melodiilor, fie în replici­le prezentatorilor, fie în discursurile invitaților, fie în dansul celor 52 de fe­mei conduse de Luciana Littizzetto, ca-ntr-un manifest pentru întreaga omenire.

Câștigătorii

Premiile au fost următoarele: premiul pentru sec­țiunea tineret a fost câștigat de Antonio Maggio (năs­cut în 1986) pentru me­lo­­dia "Mi servirebbe sape­re", o melodie antre­nantă și primită cu ovații de în­treg publicul din sală. Ma­rele premiu al festi­va­lului i-a revenit lui Marco Men­goni (născut de Cră­ciun, în 1988, câștigător în 2010 al concursului "X Fac­tor") care a ridicat, și el, sala în pi­cioa­re, prin in­terpre­tarea de excepție a melo­diei cu care va ieși câști­gă­tor, "L'essenzia­le". Cu o tun­soare și-un look ușor re­tro, emo­țio­nat până la extrem, Mar­co i-a convins cu am­bi­tusul vocii și farme­cul personal pe cei care l-au votat, s-o facă cu toată inima. Trofeul îi va fi înmânat de chiar pri­marul ora­șului. Locu­rile 2 și 3 au revenit tru­pelor "Elio e le Storie Tese" (premiul cri­ticii) și "I Moda".

Invitații

Ca la orice festival care se respectă, și Sanremo a avut, în fiecare seară, invitați de marcă (cu excepția tru­pei "Ricchi e Poveri", care nu a putut fi prezen­tă, din pricina decesului, chiar în prima zi a festivalu­lui, al fiului unuia din compo­nenții trupei): Toto Cu­tugno, Carla Bruni, Al Bano (care a și primit un trofeu pentru întreaga sa carieră), diri­jorul englez Daniel Har­ding (directorul Filarmo­nicii Scala din Milano), balerinul Lutz Forster, pianista de 16 ani Birdy (un mare talent, un fenomen muzical), ex-fotbalistul Ro­berto Baggio, iar în ultima seară, a fost prezent și An­drea Bocelli (care a cântat "La voce del' silenzio", acom­paniat la pian de fiul său cel mare, Amos, în vârstă de 18 ani).
În concluzie, un Sanremo fastuos, bogat în nume ce­lebre și muzică bună, dar mai ales în bucurie și emo­ție.