TIA ȘERBĂNESCU - "Mișcarea cu Iohannis la PNL nu păcălește Germania"

Claudiu Tarziu
Analiza politică a lunii FEBRUARIE

"Continuă epoca Antonescu"

- Cel mai recent și "expresiv" eveniment politic al lunii trecute a fost Congresul PNL. Crin Antonescu a fost reales președinte și au avut loc câteva schimbări importante în Statutul și în conducerea partidului. Se poate vorbi despre o înnoire a PNL?

- Congresul PNL nu a furnizat nicio surpriză. Con­tinuă "epoca Antonescu". Congresul a confirmat tot ce și-a propus Antonescu. S-a modificat Statutul așa cum și-a dorit, partidul și-a mărit conducerea peste măsură, la 31 de vicepreședinți, s-a reînființat postul de prim-vicepreședinte pentru Klaus Iohannis, așa cum s-a desființat acum câtva timp, pentru că îl ocupa Ludovic Orban. Și a fost reales Crin Antonescu - pentru ultima oară - după cum spunea domnia sa, pentru că, dacă va fi ales președinte al României, nu va putea să mai fie și lider al PNL, iar dacă pierde alegerile prezidențiale, promite că se va retrage din politică. Bine, a mai pro­mis că se retrage din politică și dacă nu reușește să-l debarce pe Traian Băsescu, dar s-a răzgândit.
Surpriza s-a petrecut înainte de congres și a constat în aducerea lui Klaus Iohannis în PNL, special pentru a fi pus, în numai două zile, omul numărul doi în partid. Numărul doi oarecum onorific, pentru că Iohannis va ră­mâne la Sibiu, iar partidul va fi condus de la Bucu­rești. Klaus Iohannis a dat imagine PNL și va primi, probabil, capital politic și o susținere serioasă, pentru a fi pus, eventual, șef al viitoarei regiuni administrative din care va face parte și Sibiul. În rest, congresul PNL a aprobat continuarea aceleiași politici în care PNL se situează de ceva vreme și care s-a accentuat odată cu intrarea în USL și prin contaminarea cu PSD. Deși Crin An­tonescu repetă neobosit că PNL își păstrează iden­titatea politică în USL, PNL e în situația de a semnaliza dreapta și a face stânga. Dacă analizezi la rece, într-adevăr, PNL nu și-a pierdut identitatea politică istorică, având în vedere că la origine a fost un partid de stânga, după cum știm încă din publicistica lui Eminescu. Abia după revoluția din 1989, PNL a fost perceput ca fiind de dreapta, alături de PNȚCD și chiar de PSDR-ul d-lui Sergiu Cunescu, pentru simplul fapt că aceste for­ma­țiuni erau anticomuniste și se opuneau FSN, considerat continuatorul PCR. Dar asta nu e su­ficient ca să fii de dreapta. Totuși, dacă nu și-a trădat sor­gintea, PNL pare că a abandonat valorile liberalis­mului: gândirea liberă, toleranța pentru diversitate, orientarea pro-europeană mai accentuată. Mai mult, încercând să se definească prin opoziție la președintele Traian Băsescu, care este un susținător declarat și fără rezerve al orientării pro-eu­ropene și pro-atlantiste a României, PNL-ul d-lui An­tonescu a ajuns la un națio­nalism rudimentar, care riscă să izoleze pe plan inter­național atât PNL, cât și țara. Probabil că prin aducerea lui Klaus Iohannis la vârful PNL, Crin Antonescu a încercat să diminueze din efec­tele devastatoare ale discursului său din ultimele luni. Tot din motive de imagine, venirea lui Klaus Iohannis s-a petrecut odată cu plecarea lui George Becali, un personaj care accen­tua latura naționalistă de proastă factură, absența orizontului și politica provincială ale PNL. Antonescu a reușit să-l facă pe Becali să iasă din PNL fără zgomot și să rămână afiliat de facto, păstrân­du-l pentru aceasta în Comisia Juridică a Camerei Deputaților - ceea ce este inadmisibil, având în vedere că Becali tocmai a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, chiar dacă cu suspendare. Pe de altă parte, liderul PNL a reîncălzit proiectul Iohannis din 2009 - când Coaliția de la Grivco, a lui Dan Voi­culescu, îl propunea premier pe primarul Sibiului. N-ar fi exclus ca și acum, ideea să fie tot a lui Dan Voicu­lescu, care este eminența cenu­șie (cenușie spre negru) a PNL.

- În calitate de primar german al Sibiului, Klaus Io­hannis are relații apropiate de țara Angelei Merkel. Le va folosi și pentru îmbunătățirea imaginii PNL, atât de șifonată după atacurile lui Crin Antonescu, la adresa cancelarului german?

- Crin Antonescu l-a declarat deja bun de premier pe Klaus Iohannis, bun și de președinte de țară și de pre­ședinte al PNL, bun pentru orice, din câte se vede, deși nu se știe ce calități îl recomandă pentru toate aces­te poziții. Într-adevăr, există aceste întrebări, dacă miș­carea cu Klaus Iohannis rămâne doar una de ima­gine și doar un schimb de servicii, sau marchează și o schimbare mai profundă, o revenire a PNL la o atitu­dine europeană și la o gândire liberală mai aplicată. Acum, liderii USL s-au gândit să speculeze și originea etnică a d-lui Iohannis, după ce luni în șir au făcut bancuri proaste pe seama UE și a Germaniei. Sună pla­uzibil că vor să re­facă o legătură ruptă prin compor­ta­mentul lor ires­pon­sabil. Însă pare greu de crezut că Klaus Iohannis are o influență atât de mare în Germania, încât să schim­be semnificativ sensul relației dintre cele două guverne. Și Germania, ca orice partener occi­dental serios, aș­teaptă fapte care să o convingă, confir­mări ale unei di­rec­ții politice compatibile cu valorile lor și cu pre­ve­derile acordurilor de cooperare. Germa­nia nu cade pe spate de emoție doar la un semnal de genul cooptării d-lui Iohannis în conducerea PNL. Cu atât mai puțin, cu cât e obișnuită cu dublul limbaj al liderilor USL - mai ales al d-lui Victor Ponta, care, spre deo­sebire de Anto­nescu, mai vorbește și limbi străine, nu doar limbajul corpului -, una promițând la Bru­xelles și alta făcând în România.

- S-a făcut caz în presă despre o posibilă dizidență în PNL, care să încurce jocul lui Crin Antonescu.

- Dizidența din PNL s-a dovedit slabă, mică, fără au­diență. E cea mai clară dovadă că majoritatea libera­lilor sunt mulțumiți de felul cum echipa Antonescu îm­parte beneficiile guvernării în partid. Pe de altă parte, oferta domnilor Călin Popescu Tăriceanu și Ludovic Or­ban nu a fost nici consistentă, nici convingătoare. În pri­mul rând, pentru că trecutul de lider PNL al lui Tă­riceanu nu e o bună carte de vizită: domnia sa a fost chiar mai rău decât Crin Antonescu, pentru că a exclus din partid doi foști președinți ai PNL, pe Valeriu Stoica și Theodor Stolojan - fapt unic în politica românească -, de asemenea, a trădat alianța cu PDL și a declanșat un război de lungă durată cu această formațiune și cu președintele Traian Băsescu.

"Testul Macovei ar putea fi ultimul pentru clasa politică românească"

- Mișcări interesante se profilează și în opoziție. A început cursa pentru șefia PDL, în care s-au înscris până acum, în ordine, d-l Vasile Blaga, d-na Elena Udrea și d-na Monica Macovei. Care credeți că este cartea câștigătoare pentru partid?

- Dintre cei trei candidați anunțați până acum, Vasile Blaga este cel mai bine plasat, pentru că deține controlul partidului, are o experiență de tip Cozmâncă, în a stăpâni teritoriul, a organiza congrese și a exclude ori­ce surpriză. În același timp, victoria sa va însemna băl­tirea PDL pentru încă o lungă vreme. Cu Vasile Blaga la conducere nu există niciun orizont pentru PDL. Da­că putea să facă ceva pentru repunerea PDL în­tr-o poziție avantajoasă, făcea până acum. De la dân­sul, pedeliștii nu pot aștepta decât, eventual, o cola­borare cu USL, la un moment dat, ceea ce nu ar în­sem­na salvarea partidului. Blaga nu este convingător în postura de lider, atâta vreme cât și-a obținut man­datul de parlamentar cu ajutorul voturilor pe care le-a răpit unui alt candidat, Adrian Papahagi. Un lider care abia a intrat în Parlament, prin sacrificarea unui coleg, ce autoritate mai are? De altfel, Vasile Blaga a pierdut și alte alegeri, de pildă cele pentru funcția de primar ge­ne­ral al Bucureștiului. Ceea ce face să-i pălească faima de mare strateg de partid. Cu el la cârmă, PDL va pluti în derivă.
Prin comparație cu Blaga, Elena Udrea este mai vie, mai dinamică, un "animal politic" bine dotat, din toate punctele de vedere. Dezavantajul domniei sale e că trece drept protejata președintelui Băsescu. Acesta a și intervenit public pentru a o susține, ceea ce a fost o ma­re greșeală, în opinia mea. Acest amestec i-a făcut anti­patici pe amândoi, pentru că Elena Udrea a trecut drept pupila președintelui, iar Traian Băsescu un practicant al "nepotismului". Dincolo de asta, Elena Udrea promite mai mult decât Blaga, dar calitățile sale nu sunt sufi­ciente pentru a putea să revigoreze partidul și pen­tru a recâștiga încrederea electoratului în acest partid. De altfel, nici d-na Udrea nu e o mare învingătoare a ale­gerilor recente. Întâi, pentru că pierderea Bucureștiului de către PDL, în alegerile locale de anul trecut, i se datorează în bună măsură, căci dânsa l-a pus candidat la Primăria Generală pe Silviu Prigoană, care a jucat un rol de figurant, purtând tava lui Oprescu. Apoi, pen­tru că însăși Elena Udrea a ajuns în Parlament prin re­dis­tribuirea voturilor. În plus, d-na Udrea are o imagine controversată, pe care n-o va repara atât de ușor pre­cum crede Băsescu, prin renunțarea la poșete scumpe și la pantofi cu toc. În altă ordine de idei, Elena Udrea mizează pe o înțelegere dintre PDL și PNL, așa cum Vasile Blaga vizează o apropiere a PDL de PSD. Deci, amândoi caută salvarea în brațele unei componente a USL, ceea ce e și penibil pentru membrii de partid, și inacceptabil pentru electoratul PDL. În fine, a treia ofertă, oarecum neașteptată, este a d-nei Monica Ma­covei, reprezentanta unui grup destul de mic, numit, când al "reformiștilor", când al "intelectualilor" - de par­că ceilalți pedeliști ar fi proletari -, când al "euro­penilor". Moțiunea sa se cheamă chiar "Reformiștii". E cea mai radicală de până acum, dar pare foarte slab sus­ți­nută, și lucrul ăsta e și normal, pentru că și procentajul de reformism din societatea românească e foarte scă­zut. Cei care sprijină moțiunea Monicăi Macovei chiar știu ce înseamnă Dreapta și au un mesaj clar pen­tru cla­sa de mijloc, pentru România vrednică, perfor­mantă, competentă, a IMM-urilor, a acelei clase pe care Dreap­ta trebuie să o reprezinte în principal. Soarta aces­tei moțiuni este un test important, nu doar pentru PDL, ci pentru noi toți, ca să vedem cam cum stăm, câtă respin­gere sau câtă aprobare există în societatea ro­mânească, într-un partid de vârf, cum a fost PDL, pen­tru acest gen de reformă. Ar fi chiar echivalentul revoluției, și nu al puciului - care s-a perpetuat în politica românească. Mă tem însă că va fi un test amar, dar PDL are șansa de a opta. Sigur că Elena Udrea, care are instincte politice bune, dacă ar ține la PDL ceva mai mult decât la po­șe­tele sale, ar putea să se retragă și să susțină grupul d-nei Ma­covei. Ar da, poate, un sprijin esențial pentru victo­ria reformiștilor. Eventuala victorie a Monicăi Macovei ar putea duce la remodelarea PDL, ar putea face din acesta un altfel de partid decât cele de până acum, care au funcționat după singurul model pe care îl știau, cel al partidului comunist. Testul Ma­co­vei ar putea fi ulti­mul pentru clasa politică româ­nească. Dacă îl va pica, să fim convinși că de acum înainte nicio schimbare în bine nu mai e cu putință, ci numai în rău.

"Constituția și regionalizarea vor fi făcute după interese personale"

- Dacă ezită să se reformeze pe ele însele, par­tidele noastre vor, totuși, să reformeze statul român. După tentativele PDL, din vremea guvernării sale, vin ambițiile USL. Sunt puse la cale revizuirea Cons­tituției și reforma administrativă - numită și
re­gio­nalizare. Cum apreciați propunerile USL pe aceste subiecte?


- Din păcate, USL a pornit cu stângul pe drumul pen­tru rescrierea (de fapt) a Constituției, numind o co­misie parlamentară în care nu este niciun specialist în ști­ințe juridice și care e condusă de Crin Antonescu, străin și el de Dreptul Constituțional. USL a mai alcă­tuit și un Forum Constituțional al societății civile, apro­piat partidelor de la putere, Forum condus de Cristian Pârvulescu, autorul unui sistem electoral eronat, care a dublat numărul de parlamentari. Până când a ajuns la putere, PSD s-a opus revizuirii Constituției, acum vrea s-o facă cât mai repede. De ce? Pentru că întotdeauna PSD a avut monopolul scrierii Constituției. El a scris-o în 1991, după măsurile lui Ion Iliescu, el a modifi­cat-o în 2003, croind-o după pretențiile lui Adrian Năs­tase, iar acum o reface după dimensiunile lui Victor Pon­ta. Premierul va căpăta puteri sporite, iar atribuțiile pre­ședintelui vor fi diminuate. Există riscul de a com­pro­mite revizuirea Constituției, pentru că USL se gră­bește, nu are obiectivitatea necesară și nici viziunea pe termen lung.
În aceeași situație suntem și cu reforma adminis­trativă, pe care o controlează Liviu Dragnea. USL vrea să facă și aici schimbări val-vârtej, deși nu prea știe ce fel de modificări se impun. Nu se știe câte regiuni vom avea, care vor fi atribuțiile acestora, câte capitale va a­vea fiecare regiune, dacă nu cumva se va mări bi­ro­cra­ția, în loc să fie redusă, și dacă autonomia locală creș­te sau nu. După cum a început, regionalizarea ame­nință să fie făcută numai pentru a satisface interesele și or­goliile unor baroni locali. Așadar, va fi multă târgu­ială.