GEORGE ROTARU - "După 22 de ani, românii din America sunt doritori încă să-mi asculte muzica"

Un trubadur pentru inimile tricolore

George Rotaru este un artist complex și foar­te versatil, care poate aborda cu ușurință și cu același succes atât genul romanțe, mu­zică populară, muzică pop, dar și muzică din reper­to­riul internațional. Un artist foarte iubit, cu o carieră ar­tistică de peste 35 de ani și care în ultimii ani face na­veta București - Los Angeles, unde răspunde in­vi­tațiilor prietenilor, bucurând inimile tricolore ale ro­mânilor din diaspora. Prin genurile muzicale pe care le abordează, George Rotaru transmite o doză sănătoasă de românism autentic nostalgicilor de peste Ocean, o cură de muzică românească adevărată. Acelora dintre ei care nu prea mai reușesc să vină în țară, George le aduce aminte de România cu ajutorul fiorului liric deosebit pe care îl transmite prin intermediul cân­te­celor sale și care se lipește de suflet, precum marca de scrisoare.
George Rotaru a plecat în Statele Unite în anul 1990 și timp de mai bine de 10 ani a locuit în Los An­geles și în New York, devenind cetățean american. După 10 ani de "americanizare" s-a hotărât, totuși, să-și facă rezidența de bază în țară, continuând, însă, să-și viziteze anual țara adoptivă și să le aline sufletul românilor pribegiți dincolo de "baltă". De Anul Nou, de exemplu, el a fost invitat să cânte, pentru mai bine de 400 de români, care au sărbătorit Revelionul pe rit­muri muzicale românești, alături de bucatele noastre tradiționale.
În urmă cu câteva zile am avut plăcerea să stau de vorbă cu George și să aflu multe lucruri interesante, inedite, pe care le voi împărtăși cu voi, cititorii mei, în rândurile de mai jos...

"Fiecare dintre noi are povestea lui despre America"

- Salut George, welcome to the USA. Cu ce ocazie prin America, mai precis în California? Se pare că în ultimii ani faci naveta România-SUA...

- Thank you! Nice to be back! Anul trecut am revenit în State la invitația societății "Viitorul Român", pentru balul anual organizat cu ocazia Revelionului, care se ține la hramul bisericii "Mihail și Gavril". Tot în 2012, cu ocazia Zilei României, am fost invitat în Florida și onorat cu un Premiu de Excelență, acordat pentru sprijinul adus imaginii României în SUA și pentru cariera mea de succes - așa "bârfește" lumea (râde) - din domeniul muzicii populare. Acest premiu mi-a fost decernat de către Fundația Bread of Life Ministry. Este o mare satisfacție pentru mine, deoa­rece, după 22 de ani, românii din America sunt încă doritori să îmi asculte muzica și, de fiecare dată revin aici, la cea de-a doua mea casă, SUA, cu mare dra­goste.

- Haide să dăm puțin timpul înapoi și să ne oprim la 1990, an în care ai ajuns în State. De ce ai luat această decizie și unde ai pus piciorul prima dată pe pământul american?

- Fiecare dintre noi are povestea lui despre Ame­rica. Eu am venit în 1990, cu Ansamblul Folcloric de la Brașov, la foarte puțin timp după "celebra" mi­ne­riadă din 13-15 iunie 1990. Îmi aduc aminte că îmi luasem biletul chiar pe 13 iunie, dată la care protes­ta­tarii de la Teatrul Național și de la Uni­ver­si­tate erau măturați și cio­măgiți de hoar­dele de mineri chemați de cei de la Pu­tere, pentru a asigura liniștea cetățenilor. În timp ce minerii împărțeau cu "dărnicie" cio­mege în stânga și în dreap­ta și devastau tot ce le ieșea în față, eu chiar atunci ie­șeam de la pasajul de metrou și mă în­dreptam către agenția de bilete. Hoarda de mineri mi-a ieșit în față și se pregăteau să mă altoiască și pe mi­ne... Aveam în mână discul de vinil "Ochii tăi", care tocmai apă­ruse pe piață și în momentul când au vrut să mă lo­vească, l-am pus în fața capului și am zis: "Nu dați!!!". Am avut noroc... Ajuns în America, la New York, am decis să nu mă mai întorc. Motivul... l-ați văzut... Țin minte că din 35 de artiști, câți pleca­serăm, s-au mai întors doar câțiva. Minerii băgaseră frica în toți. Un mare ajutor ne-a venit din partea unei fă­gă­rășence, Adina Pantea, care ne-a găz­duit și ne-a dat pri­mele sfaturi și îndru­mări despre America. Mii de mulțumiri și pe această cale.

"Mi-aș dori, dacă aș avea o putere, să aduc toți românii aici"

- Când ai ajuns în Los Angeles? Cum ți se pare "orașul îngerilor"? Cât ai stat acolo?

- După câteva luni de ședere în New York, mi-am dat seama că nu era ceea ce visasem eu. Cu banii strânși, nu prea mulți, am luat auto­buzul, celebru aici în Ame­rica, "Greyhound", oga­rul cenușiu... și am plecat spre Los Angeles... unde am ră­mas mai mult de 14 ani. Nu degeaba se cheamă "orașul înge­rilor". De multe ori, ca și toată Cali­fornia, mi se părea că tră­iesc un vis. Același lucru îl simt și acum. Mi-aș dori, dacă aș avea o pu­tere, să aduc toți românii aici. În Los Angeles, am cântat muzică ro­mâ­neas­că și internațională, la res­tau­ran­tul "Mignon" din Hollywood, timp de 5 ani.

- Știu că ai ajuns și în Las Vegas, capitala cazinourilor, cu jocuri de no­roc.

- În anul 1995, am făcut, într-ade­văr, o scurtă hal­tă în Las Vegas, orașul care nu doarme nicio­dată, orașul lumi­nilor. Am stat doar câteva luni, dar am fost primul român care a cântat muzică internațională, vreodată, într-un cazinou din Las Vegas. Cazinoul se numea "Ma­xim" și acolo am avut câteva concerte. A fost o ex­periență extraor­dinară, pe care nu am să o uit ni­ciodată.

- După anul 2000 ți-ai schimbat rezidența și te-ai mutat în New York, un oraș cu oameni grăbiți, mai fițoși și puțin mai aroganți decât cei din California. Cum ți s-a părut New York-ul în comparație cu Los Angeles-ul?

- După "halta" din Las Vegas, m-am reîntors în Los Angeles, unde am mai stat câțiva ani, iar în anul 2000 mi-am făcut din nou bocceluța și mi-am luat tălpășița, tocmai pe coasta cealaltă a Ame­ricii, la New York, la invitația domnului Bădăluță pentru a cânta la "Casa Română". Și așa am rămas acolo câțiva ani. Între New York și Los Angeles este o mare diferență, începând cu arhitectura și termi­nând cu atitudinea oamenilor. În L.A. totul este cons­­truit pe orizontală, în timp ce în N.Y., totul es­te pe verticală. New York este orașul care nu doar­­me niciodată, precum Las Vegas-ul, și mie chiar îmi plac forfota și agitația de aici, îmi aduc aminte de București. Lumea este, într-adevăr, mai cu tu­peu, dar pe fiecare trebuie să îl iei așa cum este...

"America este, într-adevăr, țara tuturor posibilităților, dar și țara tuturor greutăților"

- Ce îți place în America? Ce anume nu îți place?

- Ce îmi place în America? Îmi plac, în primul rând, oamenii... Oa­me­nii sunt foarte calzi și amabili. Aici, în State, întâlnim toate popoa­rele lumii, un stat cosmopolit, unde respectul față de om este foarte mare și toleranța religioasă, de asemenea. În același timp, exis­tă multă ordine și multă disci­plină, fără de care nu ar fi posibilă coexistența atâtor națio­na­lități di­ferite. Ce nu îmi place? Spre re­gretul meu, este multă mizerie și aici... De exemplu, metroul din N.Y., unde șobolanii sunt ca la ei acasă.

- Ce sfaturi le-ai da celor care se gândesc să aleagă calea emi­grării în America? Ce trebuie să faci ca să reușești în State?

- Ce pot să spun... America este, în­tr-adevăr, țara tuturor posi­bi­li­tăților, dar și țara tuturor gre­u­tăților. Se zice că doar primii 10 ani sunt mai grei, apoi te obiș­nu­iești. (râde) Nu cred că există o re­țetă universală, de­pinde de la in­divid la individ, de­pinde cât de pu­ternici sunt cei care vor să emi­greze, cât de hotărâți sunt și cât de agresivi sau cât de mult tupeu au... Și încă ceva... Contează și cât de mult doresc să stea departe de țară și să se îndepărteze de Ro­mâ­nia. Mulți sunt nostalgici și duc dorul de țară, însă aici sunt multe biserici românești, unde se adună români și unde își mai pot astâmpăra dorul de țară.

- Pe tine când te mână dorul să te întorci?

- Cu ocazia unui nou CD, pe care vreau să îl termin până în vară. Cred că voi mai rămâne în SUA până în luna martie.

- Începând cu luna mai, îți vei relua locul la "Cireșica", în Olimp, unde de 7 ani este casa ta de vară. Un loc foarte frecventat și foarte popular. Cine mai cântă acolo și de ce crezi că acest loc este "asediat" de către iubitorii de muzică bună?

- Așa este, pe 1 Mai se reu­nește "lotul Cireșica", format din Gheorghe Gheorghiu, Mirabela Dauer, Raul și baletul "Cireșica". După cum vezi, artiști cu vechi state în muzică, artiști foarte valoroși, apreciați de publicul românesc. "Cire­șica" este o adevărată oază de muzică și de relaxare, o grădină de vară superbă, care atrage mii de clienți, iubitori de muzică, un unicat în România. Încercăm să îi facem pe turiștii români, dar și pe cei străini, să se simtă bine și să revină, de fiecare dată, cu aceeași plă­cere. Anul acesta vor fi 7 ani de când cânt aici și mă simt ca acasă. Meritul deosebit le revine patronilor Ma­rian și Costel Mincă, care cu multă migală, atenție și dragoste au construit acest mic paradis de pe malul mării.

- Când vei reveni la cea de-a doua ta casă, Ame­rica?

- Când revin? Asta chiar nu știu. Dumnezeu știe, eu încerc să revin an de an. Pe toți românii, fie ei din State sau din țară, îi aștept la concertele mele și mă bucur de fiecare dată când îi revăd. Pe cei din țară, pe perioada verii, îi aștept cu drag la "Cireșica", în Olimp. God bless America, God bless România.