Răspuns pentru CAROLINA M., F. AS nr. 1057 - "Ajutor! Fiul meu suferă de tremor esențial"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

Spre deosebire de Parkinson, în care tremorul se manifestă în stare de repaus și este ame­lio­rat de mișcările voluntare, tremorul esențial este o afecțiune în care tocmai mișcările voluntare, de genul ținerii în mână a unei cești de cafea sau a unei furculițe accentuează tremuratul nestă­pâ­nit al mâinii. În esență, tremorul esen­țial este o condiție întâlnită frecvent, mai ales în cadrul familial (este și cazul dvs.), cu posibil debut în adolescență sau mai târziu în viață. De obicei, simptomele apar la mijlocul sau la sfârșitul vieții și progresează lent, accentuându-se cu cât activitatea desfășurată este mai in­ten­să ori cu cât stresul și oboseala persoa­nei în cauză sunt mai pregnante. De aceea, evitarea situațiilor stresante și a unor sti­mu­lente alimentare (ex. cafea) care vă pot agita este, pe cât posibil, importantă și ne­cesară. Oricum, dacă sem­nele și simpto­mele tind să se accentueze în timp, există tra­tamente medicamentoase utile pentru ameliorarea simptoma­tologiei. Prima inter­venție tera­peutică în cazul tremorului esen­țial este folosirea unor me­dicamente cu acțiune pe siste­mul nervos central care pot di­minua cu 50-60% intensitatea tremoru­lui. Aceste me­dicamente sunt:
* Beta-blocantele - folosite adesea în tratamentul hipertensiunii arteriale. Aceste medicamente pot ame­liora tremorul, cel mai eficient beta-blocant utilizat fiind propranololul.
* Medicația antiepileptică este reprezentată în special de medicamente din clasa primidonelor (ex. Mysoline).
* Tranchilizantele care se pretează la tratamentul tremorului esențial sunt reprezentate de diazepam și Alprazolam.
* Inhibitorii anhidrazei carbonice, de exemplu methazolamida (Neptazane). În ultimul timp prinde teren și procedura prin care injectarea de toxină botu­linică la nivelul unui mușchi sau al unor grupe de mușchi afectați determină relaxarea musculară și atenuarea tremorului.
Sigur, în cazul în care medicamentele nu sunt efi­ciente, iar semnele și simptomele tind să devină dizabi­litante, pot fi efectuate și unele tipuri de inter­venții chirurgicale, cum ar fi: talamotomia (distrugerea unei mici părți din talamus) sau stimularea cerebrală pro­fundă (implantarea în creier a unui stimulator tala­mic). Însă, chiar dacă aceste proceduri ameliorează substan­țial simptomatologia, ele pot ajuta doar un număr mic de persoane (cele care prezintă afectări funcționale importante datorate tremorului) și nu cred că ar putea reprezenta o opțiune terapeutică în cazul fiului dvs.
În completarea tratamentului alopat, combaterea tremorului esențial se poate realiza și cu următoarele remedii naturiste:
* Acidul gama-aminobutiric (GABA) - neuro­transmițător sintetizat în creier din acid glutamic în prezența vitaminei B6 - reduce manifestările atât în boala Parkinson, cât și în tulburările neuro-musculare (tremor, fasciculații) prezente în tremorul esențial. Se administrează conform prospectului.
* Valeriana - datorită componentelor din uleiul volatil pe care îl conține, preparatele pe bază de vale­ria­nă sunt recomandate în hiperexcitabilitate motorie și senzorială. Acizii valerianici pot acționa, la fel ca unele medicamente hipnotice și sedative, prin mărirea activității acidului gama-aminobutiric, neuromediator chimic care inhibă sistemul nervos central.
În completare, se poate administra și extractul de mlădițe de vâsc (3x50 picături pe zi, înainte de mesele principale), pentru proprietățile sale antispastice la nivelul sistemului nervos central.
Să auzim numai de bine!

VASILE STANCIU - fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50

"Fetița mea suferă de mastocitoză pigmentară"
(Răspuns pentru IOANA P. - Galați, F. AS nr. 1025)


Urticaria pigmentară a copilului reprezintă forma pigmentată a mastocitozelor, nuanța plăcilor prurigi­noase fiind în general "cafea cu lapte", cu dimensiuni 1-3 cm, ce rămân aproape în exclusivitate permanente. Debutul mastocitozelor este posibil la orice vârstă, cu predilecție la sugari, localizate pe trunchi și membre, mai rar pe față, în număr de zeci sau sute, conferind pielii un aspect tigrat (piele de leopard).
Efectul pruriginos apare mai pronun­țat după o baie fierbinte. Vă recomand să-i faceți fetiței electroforeza imuno­glo­buli­nelor la un laborator de specialitate.
Vă rog să mă contactați după ce fa­ceți o observație asupra fetiței - în clipele când se scarpină. Urmăriți dacă apare local "o dâră eritemato-papuloasă" ce dispare în aproximativ 30 de secunde. Aceeași dâră "foarte pruriginoasă" poate apărea și în caz de mici traumatisme (loviri produse la joacă, mici zgârieturi etc.). Această afecțiune asociată se numește dermografism și este aproape întotdeauna prezentă în mastocitoză. Dermografismul mai poate fi pus în evidență prin zgârierea pielii, pe zonele pigmentate, cu unghia, fără a se leza epiderma.
O veste bună! Urticaria pigmentară a copilului dispare spontan către pubertate sau adolescență și numai în mod excepțional persistă la adult. Nu există medicație eficace alopată. Corticoterapia, antihistami­nicele (Clorhidratul de Cipro­heptadină și Ketotifenul) duc la ameliorări doar pe termen scurt. Urmați regimul alimentar pre­scris de medic. Fetița va evita con­sumul de opiacee (ex. Co­dei­nă), Coca Cola, Pepsi, bău­turi carbogazoase, cafea, al­coolul este exclus permanent, inclusiv tincturile.
Suplimente: Baby's Jarro-Dophilus + Fos și Aller Care ajută la inhibarea producției de histamină și la blocarea recep­torilor histaminici, reducând nivelul imunoglobulinei "E" (IgE), implicată în creșterea sen­zației de prurit.
Faceți băi fetiței cu apă căl­duță în care adăugați 5 litri ceai de urzică și coada-șoricelului, apoi tamponați petele cu ceai de rostopască și mărul-lupului. Multă sănătate fetiței!

Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor și homeopat - București. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com

"Soțul meu nu se vindecă de dermatită seboreică"
(Răspuns pentru IONELA AMIHALĂCHIOAEI, F. AS nr. 1031)


Stimată doamnă, dermatita seboreică este frecvent întâlnită. Factorii ce predispun la apariția ei sunt stresul psihic, SIDA, bătrânețea, tratamentele pentru boli neurologice, precum boala Parkinson. Câteodată apare în perioada de sarcină, chiar la femeile care au avut înainte un ten satisfăcător. Este întâlnită adesea și la bebeluși. Se manifestă pe față, în zona sprâncenelor, între acestea, în zona bărbiei sau a mustății, în șanțul nazolabial, marginea părului și la scalp (cazul soțului dvs.), pe piept și pe spate, precum și în alte zone păroase (ce găz­duiesc foliculi pilosebacei), ca o zonă ușor roșie, prost delimitată, de regulă localizată bilateral, cu scuame deasupra. Poate fi înso­țită de mâncărime ("iritație"). Întrucât soțul dvs. a folosit deja tratamente alopate, mă voi limita la câteva soluții naturiste:
* Modificarea stilului de viață, inclusiv eliminarea fumatului și a alcoolului sunt importante.
* Mișcarea, gimnastica, ajută la eliminarea sau reducerea stresului.
* Soțul dvs. trebuie să încerce eliminarea surselor de stres (mai ușor de zis decât de făcut), ceea ce în­seam­nă, în special, să își stăpânească reacțiile negative la stimulii din mediul înconjurător, prin urmare, să se ferească de persoanele agresive și stresante. O astfel de stăpânire, practicată în timp, îl protejează de stres.
* Legat de cele spuse până acum, suferizii de dermatită seboreică trebuie să se străduiască să doarmă suficient.
* Mâncăruri cum ar fi: dulciuri, zahărul rafinat, excesul de grăsime și alimente picante, toate generează "căldură" în intestin, ceea ce poate provoca apariția leziunilor de dermatită seboreică.
* Spălături cu decoct de dafin, de tătăneasă sau de urzici. Ele calmează pielea și ajută la reducerea seboreei.
* Aloe vera aplicată local, amestecată într-o cremă, are un efect antiinflamator foarte bun. Lemnul-dulce (Glycyrrhiza glabra), consumat oral, s-a arătat a fi un bun antiviral. Trei-frați-pătați (Viola tricolor) drenează organismul de toxine.
* Homeopatie - abordarea trebuie să fie constitu­țională, individuală. Medicamente precum Arsenicum album, Bryonia, Calcarea carbonica, Graphites, Pso­rinum, Sulphur, Tuberculinum ajută, în funcție de simp­tome, fiecărui caz în parte.
* Acupunctură - ea urmărește reechilibrarea ener­getică a organismului. Se consideră, în acest caz, că este o posibilă dezechilibrare care produce o deficiență de yin qi (energie pasivă profundă), care permite un exces aparent al yang qi, manifestându-se cu simpto­mele descrise. Tratamentele vor folosi meridianele Stomac, Trei Focare, Intestinul Gros și Intestinul Sub­țire, eventual Rinichi și Plămân. Vă urez succes!

ADRIANA VLAD - fitoterapeut, consultant nutriție - Deva, tel. 0254/23.10.61, 0726/76.15.57, e-mail: elite.nutritia@yahoo.com

"Am endometrioză și un chist ovarian cât un ou"
(Răspuns pentru ELVIRA RĂDULESCU - Tecuci F. AS nr. 1045)

Doamnă Elvira, aceste afecțiuni ginecologice apar din cauza unor dereglări hormonale sau în urma unor inflamații sau infecții netratate corespun­zător, iar la unele persoane pot prezenta simptome supărătoare precum dureri pu­ternice sau dereglări ale menstruației. Avantajul tra­tamentului naturist este acela că, admi­nis­­trat corect, în doze co­res­punzătoare, nu are efecte se­cun­dare și nu dereglează hormonal, precum anti­con­­cepționalele.
În primul rând, vă recomand o dietă echilibrată, pen­tru că alimentația influen­țează foarte mult rezul­tatul unui tratament: evitați dul­ciurile, laptele dulce, smântâna, carnea roșie, grăsi­mile hidrogenate, prăjeli­le, alimentele rafinate și cu mulți conservanți, sarea, alcoolul, cafeaua, băuturile carbo­ga­zoase. Ideal ar fi să urmați o dietă bazată pe multe crudități, cum ar fi fructe și legume proaspete, car­ne slabă de pește sau pui, iaurturi naturale, proteine vege­tale, cereale inte­grale și uleiuri presate la rece.
Ca tratament naturist, vă propun o schemă comple­xă, care se administrează timp de 3-6 luni, în două eta­pe:
* Intern: Tonic antitum "E-lite", Vitex, Elixir fructe de soc, extract din mlădițe de zmeur, extract din muguri de coacăz negru, Imunostim.
* Local: Superforte Ovulin și Superforte Supozin.
Tonicul antitum "E-lite", Superforte Ovulin și Superforte Supozin se prepară în farmacia "E-lite Nutriția" din Deva, str. Mihai Eminescu, bl. H1, parter, tel. 0254/23.10.61, 0726/76.15.57