Astenia de primăvară

Redactia
- Din ce cauze apare și cum să luptăm cu ea? -

Dr. PAVEL CHIRILĂ - "Astenia de primăvară nu este gravă, se ameliorează spontan sau prin câteva remedii homeo sau fitoterapice"

Deși tratatele de medicină nu o abordează ca atare, oboseala de primăvară, cunoscută și sub nu­me­le de "astenie de primă­vară", este o realitate cli­nică.
Există câteva cauze pentru care sindromul se ma­nifestă în cursul pri­măverii: * alimentația din tim­pul iernii, mai săracă în crudități, legume, zarzavaturi, fruc­te; * frigul solicită energetic mai mult organismul; * infecțiile - mai frecvente în tim­pul iernii (viroze, infecții acute de căi respiratorii) - lasă, de asemenea, o as­te­nie în urma lor; * obiceiurile alimentare (cel puțin în zona noastră geografică) de a avea o dietă hiperli­pidică (grăsimi animale) sau bo­gată în carne de porc - solicită, de ase­menea, mult mai mult organis­mul.
Manifestările clinice sunt ușoare, fapt pentru care de multe ori nu li se acordă importanță, sau sunt co­relate cu alte manifestări: apatie, cefalee, somnolență, scăderea randamentului în munca fizică și intelectuală.
Tratamentul este accesibil și se poate rezuma doar la remedii naturis­te: * dietă bogată în crudități, fructe și zar­zavaturi de primăvară (urzici, un­tișor); * remedii fitoterapice.
Iată câteva dintre ele:

• Mugurii foliari de alun (Co­ry­lus avelana). Alunul este un arbust cu o vitalitate deo­sebită, fiind primul care în­mu­gurește pri­măvara (sfârșitul lui februarie, începutul lui martie). Se folosesc mugurii foliari (nu amenții), adică frunzele foarte tinere (nu mâ­ți­șorii).

Mod de preparare: se usucă în strat sub­țire și se face o infuzie de 10 mi­nute, care se bea dimineața, timp de 6-8 săptămâni, îndulcită cu miere; se pot folosi și ca extract în vin, în pro­cent de 3%, macerat timp de două săp­tămâni, după care se filtrează și se ia în doză de 3 linguri pe zi.

• Angelica arhangelica este o altă plantă tonică, cunoscută ca atare din cele mai vechi timpuri. O tradiție et­no­iatrică românească zice că este o plantă folosită de haiduci ca să prindă putere. Se folosește rădăcina mace­rată în palincă, timp de două săptă­mâni. Doza este de 3 lingurițe pe zi.

• Sucul de orz verde. Este un reme­diu bogat în minerale și enzime deto­xifiante. Se găsește în farmacii, fabricat de Institutul Can­ta­cu­zino sub denu­mirea de SOD natural, sau se poate prepara în casă sau grădină (în jardiniere); când or­zul ajunge la di­mensiunea de 10-15 cm, se recoltează și se stoarce sucul cu un aparat cas­nic. Se adminis­trea­ză oral, 2-3 fiole de SOD natural/ zi sau se beau 10-15 ml/zi suc de orz făcut în casă.

• Kalium phosphoricum este un re­me­diu homeo­patic indicat astenicilor, în special celor cu supraso­licitare in­telectuală, cu tulburări de vedere ("ochi obo­siți") și cefalee.
De reținut: există mai multe boli care se mani­festă la fel ca astenia de primăvară. De aceea, dacă nu se ame­lio­rează sau nu trece în 3-6 săp­tă­mâni, să consul­tăm un medic.


Dr. DORU LAZA - "Destul este destul"

- Oboseala de primăvară - vestea cea bună a odihnei -

Oboseala sau astenia este unul din­tre cele mai frec­vente simptome pen­­tru care bolnavii se adresea­ză me­dicului. Ca definiție, oboseala este o stare de slăbiciune generală, dato­ra­tă unui efort (stres) fizic sau in­telec­tual intens, sau unui de­zechilibru mineral sau vita­mi­nic, sau unei boli. Ca etio­lo­­gie, acest simp­tom, apa­rent ba­nal, acompaniază di­ver­se afec­țiuni organice sau tul­bu­rări psihice: * boli infecțioase (tuber­cu­loză, endocar­dită bacteriană, bruceloză, viroze, para­zitoze etc); * boli interne (boli cronice ale inimii, ale plămânilor, rini­chilor, ale aparatului digestiv, ane­mie, neoplasme și hemo­pa­tii ma­ligne etc.); * tulburări endocrine, nu­tri­țio­nale și metabolice (insufi­ciența cor­tico-suprarenală, tiroidiană, hipo­fizară, diabetul zaharat etc.); * intoxi­cații cu diverse substanțe (oxid de carbon, metale grele, compuși organici, alcool, medicamente etc.); * boli neurologice (boala Parkin­son, scleroza în plăci, sin­dro­mul post-trau­matic etc.); * boli neuro­mus­culare (mias­tenia gravis); * boli de colagen (poli­mio­zita, poliartrita cronică evolutivă etc.); * nevrozele.
Indiferent de origine, oboseala face parte din limba­jul organismului, prin care acesta ne transmite mesajele: "des­tul este destul", "accesează progra­mul divin de odihnă", "reevaluează-ți sti­lul de viață, dacă n-ai fă­cut-o până acum" și "caută-te, fie și la doctor".
Lanțul fiziopato­lo­gic al oboselii se poate ușor întrerupe, folo­sind remediul dietă, ad­ministrându-se, îna­­in­te, dar și în tim­pul unui efort fizic sau inte­lectual intens, ali­men­te cu indice gli­ce­mic ma­re (bogate în carbo­hi­drați na­turali): ce­reale integrale, pâine in­te­gra­lă, cartofi, sta­fide, fructe în general, bău­­turi dulci - se oferă ast­fel orga­nis­mului substratul energetic ideal.
Cauze: Oboseala de primă­vară este o varietate de astenie care se in­sta­­lează în or­ga­nism ca urmare a ac­țiunii concertate a unui com­plex factorial. Tem­pe­ratura scăzu­tă în pe­rioada sezo­nului așa-zis "alb", schimbă­rile de cli­mă, cu dis­­pa­riția trep­ta­tă a sezoa­nelor in­ter­me­diare de pri­măvară și toam­nă și trecerea brus­că de la tem­pe­ratura rece la una mai caldă, tipul de personalitate cu emoti­vitate bol­nă­vi­cioasă, di­­zar­monioasă, provo­când stări de tris­tețe și insatisfacție nejus­ti­ficate, lipsa de expunere a or­ga­nis­mului la razele so­lare, o dietă caren­țială în vita­mine și minerale, exer­­ci­țiul fizic diminuat creează premisele insta­lării asteniei de pri­mă­vară. În plus, expu­nerea insuficientă la razele solare în perioada de iarnă duce la o carență de vi­ta­mina D și, implicit, la tulbu­rări în absorbția calciu­lui, ceea ce generează fenomene de hipocal­cemie caracte­ristice spasmofiliei sau tetaniei.
Manifestări: Tabloul clinic al aces­tui gen de oboseală are o mare colo­ra­tură simp­tomato­lo­gică, ce ține nu doar de partea so­matică (fizi­cul), ci și de dimensiunea su­fle­tească și spiri­tuală a omului. Astfel, cel nă­păstuit de aste­nia de primăvară poate pre­zen­ta: slă­biciune fizică, anemie, stări de­pre­sive, anxietate, somnolență în timpul zilei, insomnie, indispoziție, nesi­gu­ranță, iras­ci­bilitate, dureri de cap, dificultăți de concen­trare, dimi­nua­rea randa­men­tului fizic și inte­lec­tual, palpitații, tulburări de dinamică se­xuală, sus­cepti­bi­litate la infecții intercurente (vi­roze respiratorii, di­ges­tive) etc.
Simptomele amin­tite mai sus sunt ac­cen­tuate de unele obi­ceiuri nesă­nă­­toase, atât de răs­pân­dite: fuma­tul, con­sumul de alcool, cafea, zahăr și alte dulciuri rafinate. Pen­tru metabo­li­zarea za­hărului, de exem­plu, or­ga­nismul folo­sește multe vitamine, în spe­cial vita­mina C, fapt care duce la scă­derea rezistenței imu­nitare și la apa­­riția de diverse boli.
Referitor la elevi și stu­denți, ca­ren­­țele vi­ta­minice, asociate cu su­pra­­solicitarea nervoasă, pe lângă cele men­­ționate anterior, pot accentua epui­zarea caracte­ristică as­teniei de pri­măvară, generând panica, sau chiar atacul de panică, constatând că nu mai au randament la școală sau la examene.
Într-un sistem de gândire medica­lă logică și coeren­tă, boala, după cum a scris în urmă cu peste 100 de ani ins­pirata autoare Elen G. White, "este o str­ădanie a natu­rii de a elibera sis­te­mul de acele stări de lucruri care pro­vin din călcarea le­gi­lor naturii. În ca­­zuri de boală, tre­bu­ie a se cerceta care este cauza bo­lii. Să se schimbe stările de lucruri și obice­iurile nesă­nă­toa­se să fie înlă­tu­rate. Apoi, natura trebuie să fie aju­tată în eforturile ei de a înde­părta materiile toxice și de a resta­bili ordinea în sistem." (Divina vin­decare, pag. 107:1, E. G. White). Deci, atitu­dinea noastră diagnos­tică și terapeu­tică trebuie sa vizeze bol­na­vul ca un în­treg, cu toate bolile și ca­racteris­ticile lui biologice și de stil de viață.
Remedii: În plan recuperator, oda­tă ce s-a stabilit diagnosticul de as­te­nie de primăvară, este important să abordăm o strategie terapeutică, im­plementând reme­diile naturale ce aparțin Creației.

Realizarea unei dezintoxicări eficiente a organismului

Pentru aceas­­­­­ta, pacientul va consuma o dietă vege­tariană bazată pe sucuri și hrană crudivoră (neprelucra­tă termic - cereale, fructe, zarzavaturi și nuci), sau pre­dominant crudivoră, care rea­lizează o excelentă revi­taminizare și remineralizare, stimulând în ace­lași timp și porțile naturale de eli­minare ale organismului: plă­mâni, rinichi, in­testin gros și piele.
În acest sens, farmacia naturii ne oferă o gamă va­riată de remedii:

• Transfuzii de "sânge verde" încăr­cat cu cloro­filă: 2 x 250 ml/zi suc proas­păt de păpădie. Frunzele și tijele de păpădie (5-6 frunze și 3-4 tije) se dau la blen­der timp de 1 minut, cu 250 ml apă curată. Se strecoară. Se bea ca atare, înainte de a mânca.

• Suc de măr (sau cătină): 2 x 250 ml/zi, timp de 2-3 zile; Suc de struguri (sau grepfrut): 2 x 250 ml/zi, 2-3 zile, alternând a doua zi cu suc de mor­cov sau sfeclă roșie, în aceleași doze. Se administrează exclusiv 6 doze de suc a câte 250 ml la fiecare 2 1/2 h, 2-3 zile, după care se trece la hrana crudă, sau predominant crudă, păs­trân­du-se în același timp 2-3 doze de suc.

• Ceaiuri din plante unice, sau combinații de plan­te cu efect depurativ (trifoi roșu, coada-calului, coada-șo­­ri­ce­lului, mătase de porumb, cozi de ci­reșe, frunze de mesteacăn, mentă, brus­­tur, urzică, păpădie, cicoare). Se administrează 2-3 căni pe zi, 15-20 zile/lună, 1-2 luni.

• Ceaiuri din plante (combinații) cu efect ușor sedativ (sunătoare, păducel, valeriană, ciuboțica-cucu­lui, levăn­țică), sau pentru insomnie, dacă este cazul (hamei, valeriană etc.); se admi­nistrează 1 cană cu 1 o oră înainte de culcare, 1-2 luni;

•  Pulbere de cătină și măceșe (ames­tec în părți egale), bogată în complex vitaminic și mineral. Se adminis­trează 2 x 1 linguriță/zi, 20 zile/lună, 1-2 luni;

•  Tincturi de plante:
- tinctura de rozmarin, cu acțiune to­nică asupra sistemului nervos și car­diac, fiind și un excelent reechi­li­brant al compartimentului emoțional afectiv; se admi­nistrează 3 x 30-60 pi­că­turi/zi, cu puțină apă sau ceai, 20 zile/lună, 1-2 luni;
- tinctura de busuioc, un tonic gene­ral al organis­mului. Se administrează 3 x 30 picături/zi, cu puțină apă sau ceai, 20 zile/lună, 1-2 luni;
- tinctura suedeză (bitterul), care are efect tonic și reglator asupra siste­mu­lui nervos, dezintoxicant, stimu­lator și reglator al funcțiilor digestive, he­pa­tice și re­nale. Se administrează 3 x 30-60 picături/zi, înaintea meselor, 20 zile/lună, 1-2 luni.

• Produse gemoterapice, care sunt extracte gliceri­nice din muguri sau mlă­dițe de plante, ce au efect sti­mu­­lator asupra sistemului imunitar. Ast­fel, se pot admi­nistra extracte din mlădițe de măceș, muguri de brad, de mesteacăn, de coacăz negru, în doze de 3 x 30-60 picături/zi, 20 zile/lună, 1-2 luni.

• Polen de albine, un excelent aliment-medica­ment. Se adminis­trea­ză 1 lingură dimineața, înainte de ma­să, 20 zile/lună, 1-2 luni.

• Suc de orz verde, foarte bogat în su­peroxid dis­mu­tază (un excelent dre­nor de radicali liberi), Zn, Ca, Mg etc, ca și în vitamine. Se admi­nis­trea­ză 3 x 50 ml/zi, 20 zile/lună, 1-2 luni.

•  Cărbune vegetal (pulbere), un bun aspirator și dre­­nor toxinic natural. Se administrează 2 x 1 linguriță/ zi, cu 100 ml apă.


Alte recomandări

• Băi generale călduțe (32-34°C), cu flori de fân, de 2 ori/săp­tămână, câte 20 minute.

• Dușul scoțian (alternant), 2 x 1/zi.

• Frecția generală rece, 1-2 ori/zi.

• Plimbări și exercițiu fizic în aer liber, coordonând respirația cu mișcarea.

• Mersul desculț pe iarbă, dimi­neața.

• Somn de 7-8 ore în timpul nop­ții.

• Înainte de a intra în odihna nop­ții, să ne aducem aminte de toate binecuvântările pe care le-am primit peste zi și să înălțăm în rugăciune un gând de gratitu­dine pentru Preabu­nul nostru Tată Ceresc.

• În bioritmul natural de șapte zile, în care se deru­lează viața noas­tră, să ascultăm recomandarea Crea­torului: "Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfin­țești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închi­nată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a bine­cuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfin­țit-o." (Ex. 20:8-11) Această invi­tație și recomandare are în vedere două aspecte foarte importante. Pri­mul aspect se referă la una din ne­voile fundamentale ale fiin­ței uma­ne: nevoia de comuniune. Aceas­tă co­mu­niu­ne are o dimensiune pe verti­cală, în relație cu Dum­ne­zeu, și o di­men­­siune pe orizontală, în relație cu semenii. Comuniunea pe verticală, în relație cu Creatorul, defi­nește pro­filul spiritual al omului, ca ființă crea­tă. În­străi­narea de Dumnezeu ne în­străi­nează de noi înșine. Che­marea la comuniune cu Dumnezeu în cea de-a șap­tea zi a săptămânii face posibilă, atunci când omul as­cultă, intrarea în rezonanță cu Creatorul într-un mod spe­cial, încarcă bateria umană cu puteri spirituale deo­sebite și dă po­sibilitate omului ca, în ur­mătoarele șase zile, trăind printre semeni, să-și manifeste plenar valo­rile moral-spiri­tuale, care se reflectă pozitiv asu­pra al­tora și asupra propriului orga­nism. Al doilea aspect se referă la pro­filul hormonal al omului, dominat peste zi de hormonii de stres (adre­nalină, noradrenalină și corti­zol), care ajung la un apogeu al concen­trației plasma­tice în ziua a șasea, iar în timpul nop­ții, dominat de hormo­nul melatonină (care face cu putință instalarea și des­fășurarea somnului). Odihna din a șap­tea zi a săptă­mânii face posibilă refa­cerea statusului hormonal nece­sar organismului pentru o nouă perioadă de șase zile de lucru. În acest sens, ziua a șaptea a săptămânii este alea­să de Dumnezeu ca remediu-odihnă cu rol protector, pentru a păstra inte­gritatea morfo-funcțională a mași­nă­riei vii în toate cele trei com­par­timente ale sale: spirit, suflet și trup.

•  Să manifestăm o atitudine men­­tală pozitivă, cultivând credința adevărată, care face din toate făgă­duințele lui Dumnezeu realități pre­zente.


Prejudecăți asupra oboselii

Iarna suntem mai predispuși la oboseală?
ADEVĂRAT

Frigul și lipsa de lumină ne diminuează vitalitatea și este normal să avem nevoie de mai mult somn și de odih­nă. Iarna, sistemul nostru imunitar are tendința să slăbească și, în paralel, se înmulțesc și virușii.

Pierderea greutății epuizează organismul
ADEVĂRAT & FALS

Un regim alimentar prea sever din punct de vedere caloric sau prost echilibrat pe plan nutrițio­nal provoacă unele ca­rențe de fier, magneziu și vitamine, care pot in­duce stări de slăbiciune. Dar un exces de greutate poate, de ase­menea, să "evacueze" un ma­­xi­mum de energie, de­oa­rece toate funcțiile organis­mului sunt supra­în­cărcate din pri­cina lui.

Forma bună revine după o săptămână de odihnă
FALS

Aceasta permite o recuperare provizorie, dar nu re­zolvă problema de fond. Trebuie să țineți seama de obi­ceiurile dvs., apoi să adoptați o strategie globală ce în­su­­mează dieta, programul sportiv și somnul reparator, pe durată lungă.
Mai mult, la femei, oboseala este însoțită deseori de ca­rențele în vitamine și oligo-elemente, ce nu se recu­perează în opt zile.

Administrarea antibioticelor ne slăbește
FALS

Doar atacul virusului obligă orga­nis­mul să ac­țio­neze și să recurgă la rezervele sale pentru a se apăra. Anti­bio­ticele, dim­potrivă, au ten­din­ța să evite epui­zarea, aju­tând corpul să combată infecțiile.

La originea unor forme de slăbiciune se află fluctuațiile hormonale
ADEVĂRAT

Ovarele secretă în a doua parte a ciclului pro­ges­te­ronul, care are un efect sedativ. Acesta este motivul pen­­tru care unele femei simt o oarecare oboseală și înaintea zilelor de ciclu vor să doarmă mai mult.