S-a încheiat, de curând, cea de-a 33-a ediție a Salonului internațional de carte de la Paris, unde România a avut statutul de invitat de onoare. În lumea cărții, adică a scriitorilor, editorilor, tipografilor și a librarilor, nu s-au stins încă ecourile acestei grandioase manifestări, pe care presa franceză a numit-o "une grosse machine bien huilée" (o mașinărie, un agregat bine uns, care a funcționat perfect, cu alte cuvinte). Dincolo de toate comentariile ulterioare, de interpretările și de felul în care a fost oglindit în presa românească și internațională, acest eveniment a fost o sărbătoare uriașă a scrisului, la care țara noastră a participat sub un logo inspirat: "La Roumanie se livre". Cunoscătorii limbii franceze vor recunoaște că a fost o alegere bună, pentru că expresiile și jocurile de cuvinte formate în jurul cuvântului "livre"(carte) și a verbului "livrer" sunt foarte bogate în semnificații: a se preda, a se deschide, a se livra, a se angaja. România a fost, așadar, în fața unui examen extrem de serios, prin care a trebuit să se înfățișeze unui public pretențios, dar și să se angajeze la un dialog cultural prin care să-și promoveze valorile și să demonstreze că poate sta alături de marile culturi europene.
La Salon au fost invitați peste 30 de scriitori români, din toate generațiile, cărora li s-au alăturat și alți scriitori români din diaspora, traducători, graficieni, editori. În cele cinci zile ale Salonului de la Paris, au avut loc, în același timp, dar în locuri diferite, special amenajate, lansări de carte, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor cu cititorii, sesiuni de autografe, lecturi cu public, așa încât era foarte greu să optezi pentru una sau alta dintre manifestări. Nu de puține ori mi-am dorit, ca în povești, să am o sută de ochi și o sută de urechi, pentru a putea prinde cât mai mult din ceea ce se petrecea la un stand sau la altul, într-o sală de conferințe sau pe scenele special amenajate. Desigur, interesul general cel mai mare a fost în aceste zile pentru standul României, ca invitat de onoare, stand gândit arhitectural (cam simplist, după unii vizitatori, cantonat în aceleași trimiteri spre elemente folclorice cu sugestii brâncușiene) ca o curte uriașă, un fel de ogradă în care se aflau, stilizate, o casă țărănească, un pom înflorit și scaune, pentru public și scriitorii invitați, așezate într-un semicerc ocrotitor.
Cu siguranță, impresiile după o manifestare culturală de un asemenea nivel se decantează greu, în timp. Poate că mărturiile luate la fața locului sunt cele care au surprins însă cel mai bine atmosfera efervescentă din acele zile de sărbătoare a cărții și a scrisului. Mulțumim, pe această cale, scriitorilor care ni le-au acordat.
Basarab Nicolescu
"Sunt foarte mulțumit că sunt aici"
Cred că este ceva extraordinar că România este invitat de onoare la acest Salon mondial al cărții. Un eveniment cu adevărat remarcabil, care a demarat, din păcate, foarte prost, în sensul că au fost niște scandaluri dâmbovițene, care nu aveau nimic de-a face cu publicul francez. Scandaluri, care, în mod paradoxal, în loc să înece Salonul, l-au înălțat, ciudat, și mai mult. Eu vă spun că eram extrem de trist la început, mă gândeam că nu va merge și, totuși, merge. Ei bine, merge foarte bine! Se arată că există, într-adevăr, oameni de mare cultură, scriitori foarte importanți, care au venit, sunt aici, se manifestă. N-aș critica decât foarte puțin partea franceză, care a pus cărțile puțin otova, amestecate, fără să fie alocat fiecărei edituri un spațiu distinct. Și poate că spațiul pentru autografe este foarte restrâns, dar, în sfârșit, evenimentul există, presa franceză îl acoperă bine și eu sunt foarte mulțumit că sunt aici.
Bujor Nedelcovici
"României îi este rezervat un spațiu uriaș față de alte țări, și asta nu poate decât să mă bucure"
Mă bucur că după douăzeci și trei de ani, România este invitat de onoare la unul dintre cele mai mari saloane mondiale de carte, Salonul de la Paris. În urmă cu câțiva ani, visam că și România va fi invitată de onoare la Salonul de aici. Iată că visul meu s-a realizat și de puține ori visele mele și imaginarul au avut o realitate întruchipată. Am întâlnit mai mulți scriitori, am văzut cărțile lor și asta m-a bucurat nespus. Atmosfera este plăcută, prietenească, mă simt bine. Nu pot să spun că salonul rezervat României n-a fost organizat bine, poate că au fost ceva probleme, nu este în atribuția mea să vorbesc despre ele. Important este că suntem aici pentru cei peste o sută cincizeci de mii de vizitatori care sunt așteptați. Dar spre deosebire de ceilalți ani, României îi este rezervat acum un spațiu uriaș față de alte țări, și asta nu poate decât să mă bucure.
Dan Lungu
"Cred că niciodată, într-un timp atât de scurt, n-au fost traduși atâția autori români în Franța"
Primul lucru pe care-l vede orice vizitator este că s-au tradus cu această ocazie foarte mulți autori români, scriitori mai tineri, și asta este foarte bine. E formidabil chiar. Cred că niciodată, într-un timp atât de scurt, n-au fost traduși atâția autori români în Franța.
Altfel, aici avem trei saloane ale cărții, în paralel cumva. Din România se vede mai degrabă salonul celor care au refuzat să vină și despre ei se discută mai mult. În Franța se discută mai mult despre cei care sunt prezenți și mai este un al treilea salon, salonul invitaților oficiali ai Institutului Cultural Român și ai Ministerului Culturii. Nu știu ce efecte va avea acest aspect pentru viitorul relațiilor literare româno-franceze. Eu cred că nu vor fi foarte grozave, dacă ar fi să plec de la declarația ambasadorului Franței, care spunea că îi felicită pe cei care au venit la invitația Franței și nu-i înțelege pe cei care au refuzat această invitație. Fiind spusă de un diplomat, această declarație este una foarte, foarte dură și îngrijorătoare. "Cei absenți sunt totdeauna vinovați", a spus domnul ambasador. Cred că această declarație nu este de bun augur pentru viitoarele proiecte culturale comune româno-franceze, cel puțin la nivel instituțional. Cred că în alte proiecte mari, în care se va implica, statul francez va fi mult mai reticent vis-a-vis de România. Tot ca un efect al neparticipării unor scriitori invitați oficial de către Franța, am auzit printre editorii francezi că, dacă România era oarecum în cărți pentru Târgul de carte de la Frankfurt, ar trebui să-și cam ia adio, pentru următorii ani, având în vedere ceea ce s-a întâmplat aici. Cred că Frankfurtul s-a îndepărtat cu câțiva ani de momentul în care să propună României statutul de invitat de onoare. Există, așadar, unele efecte negative ale neînțelegerilor cu care a debutat acest Salon al cărții. La nivelul publicului, evident, România devine prin prezența la acest târg mult mai cunoscută, mai citită, vine multă lume la stand, cumpără, se interesează de literatura română. Dar la nivel instituțional și diplomatic cred că a fost un pas înapoi acest salon.
Horia Bădescu
"Cartea românească trece, se cumpără, bibliotecile franceze au făcut achiziții deja"
Eu sunt pentru prima oară prezent la Salonul de carte de la Paris, ca invitat. Am susținut logistica pentru România timp de opt saloane, când eram directorul Centrului cultural, și apoi atașat cultural al României la Paris. Dincolo de asta, acum am o mare bucurie, pentru că este o prezență masivă a literaturii române aici, pentru că mă uit cu plăcere la acest stand, care e bine făcut și unde ați văzut ce afluență de public este, pentru că Fnac-ul (unul dintre cei mai mari distribuitori de carte din Franța, n. a.) și-a făcut datoria. Cartea românească trece, se cumpără, bibliotecile franceze au făcut achiziții deja și câțiva dintre autorii români prezenți aici au semnat contracte cu edituri franceze, ceea ce arată faptul că lumea este interesată de cărțile lor și că literatura română poate sta pe același raft cu alte literaturi europene. Una peste alta, cred că este un eveniment ale cărui ecouri pot fi benefice pentru contactul și legăturile în timp ale editurilor românești cu editurile franceze, ale unor autori români cu editurile franceze. Ceea ce mi-aș fi dorit ar fi fost poate o prezență mai amplă a editurilor mici din România, care au și ele de spus multe pe piața cărții.
Matei Vișniec
"Un fel de extraordinară radiografie pe care România și-o face prin scriitorii ei"
Mi se pare că anul acesta, efectiv, România are o mare șansă. Statutul acesta de țară invitată este o ocazie pentru deblocarea interesului față de România în mediile franceze și în spațiul mediatic francez. România vine la Salonul de carte din acest an cu o impresionantă paletă de cărți. Din toate domeniile și, mai ales, cu romane, romane scrise în ultimii douăzeci de ani, dar și câteva romane bune, scrise mai dinainte de căderea comunismului. Vine cu un fel de radiografie a trecutului recent, a comunismului, a tranziției, a problemelor sale, a angoaselor sale, a poziționării sale în fața viitorului, în fața democrației, în fața libertății. Există în scris, în acest moment, în pagini de roman, un fel de extraordinară radiografie, o adevărată psihanaliză pe care România și-o face prin scriitorii ei. Or, aceștia sunt în acest moment la Paris și propun această imagine, acest tablou al României prin literatură. Ceea ce este foarte important, pentru că o literatură care nu-și asumă acest rol de a-și percepe epoca, de a și-o capta și de a și-o critica, de a și-o proiecta sub toate formele, sub toate nuanțele, e o literatură care nu-și face datoria. Scriitorii români de azi sunt și talentați, și atenți, și, în același timp, și necruțători. România este analizată în aceste cărți, fie că ele aparțin lui Dan Lungu, Gabrielei Adameșteanu, fie, știu eu, lui Lucian Dan Teodorovici, România, repet, este analizată sub toate aspectele ei, fără complezență și fără concesii. Iar acest lucru a fost observat deja de presa franceză, a fost observat de criticii literari, a fost observat de revistele franceze de specialitate, de revistele literare. Acest lucru mi se pare important. Sigur că nu trebuie nici să ne facem iluzii. După acest salon al cărții va urma pregătirea pentru un alt salon literar, când invitat de onoare va fi o altă țară și s-ar putea ca anul viitor România să aibă un spațiu de zece ori mai mic decât acesta. Important este ca România să se poată înscrie într-o continuitate a eforturilor sale de a se exprima, de a fi recunoscută în străinătate. Această continuitate nu depinde însă numai de scriitorii români, depinde foarte mult și de factorul politic, depinde de capacitatea oamenilor politici de a înțelege cât de important este să sprijine misiunea artiștilor. În acest moment, mi se pare că Institutul Cultural Român trece printr-o turbulență pronunțată și că misiunea sa încă nu este foarte clară. Iar dacă, cumva, se politizează excesiv, va deveni și mai neclară. Institutul Cultural Român trebuie să rămână, după părerea mea, în continuitate cu ceea ce s-a făcut până acum. Toată lumea culturală occidentală, ca și aproape toată lumea culturală românească, a recunoscut faptul că în ultimii cinci, șase ani, s-au făcut lucruri extraordinare. N-ar fi putut fi prezenți aici atâția autori și n-ar fi putut fi prezente atâtea cărți, dacă n-ar fi existat această muncă de dinainte, din ultimii ani, ori această muncă trebuie continuată. În cazul în care, știu eu, forurile politice vor considera că, dimpotrivă, în loc să sprijine în continuare traducerile, institutul trebuie să investească bani în conferințele unor oameni politici, care să fie invitați în diferite capitale ale lumii pentru a vorbi despre România, vom asista la o teribilă perturbare a ceea ce înseamnă o misiune cu adevărat culturală a acestei instanțe care este destinată, după părerea mea, să continue să promoveze cultura română în străinătate.
Dinu Flămând
"Nici o secundă nu mi-am imaginat că va veni și vremea României"
Timp de vreo 20 de ani, eu m-am uitat tare lung, în fiecare an, la Salonul cărții de la Paris, vedeam cu atâta nostalgie și așteptare cum se perindau tot felul de țări, literaturi, ca invitate de onoare. Nici o secundă nu mi-am imaginat, mai cu seamă înainte de revoluție, mai cu seamă sub vechiul regim, că va veni și vremea României. Iată că, totuși, s-a produs acest lucru și încă relativ devreme, poate nu în cel mai bun moment pentru noi, pentru că nu aveam suficient de multe traduceri în librării, care să preceadă acest salon, și după aceea să vină altele, care să amplifice importanța salonului. Dar e bine că suntem aici. De ce spun asta? Pentru că, cu excepția marilor noștri moderni, care au scris în franceză sau în spaniolă sau în limbi de circulație și care au fost traduși, și cu excepția câtorva care totuși au fost traduși în ultimii 20 de ani, cartea românească este foarte rară în librăriile franceze. Nu poți să faci imagine, dacă nu ai carte. Nu trebuie să ai numai genii, trebuie să ai mulți autori prezenți în librăriile străine, trebuie să se vadă că există în țară o viață literară, care poate fi exportată, care poate să apară și să vorbească despre România în diverse chipuri și despre spiritul românesc în diverse feluri, prin multe traduceri. Or, noi vorbim o limbă dificilă și sunt puțini traducători buni din română spre limbile de circulație. Să nu ne înșelăm. Poate că acum urmează generații de traducători mai consolidate și mai stăpâne pe ele, mult mai stăpâne pe această artă. Să sperăm că vin, pentru că este mare nevoie de ei. Și asta, pentru că avem o limbă dificilă, greu de tradus, o imagine a României greu de exportat, confuză, de cele mai multe ori și o literatură română, cu excepția câtorva foarte puține nume, necunoscută! Deci, dacă sunt lucruri care lasă de dorit se explică și din această situație N-am reușit înainte să propunem niște cărți, cum au făcut polonezii, de exemplu. Să fi avut deja cel puțin trei sute de autori traduși înainte și încă trei sute pentru acest salon și deja se vedea mult mai bine. Dar, oricum, este pentru prima dată când m-am dus la o librărie franceză și am văzut zeci de cărți românești. Am fost deunăzi la marea librărie "L'Ecume des pages", de pe bulevardul Saint Germain, și pentru prima dată am văzut o vitrină întreagă plină de cărți scrise de autori români și o masă întreagă plină de cărți românești, copertă lângă copertă, autori români. Ce bucurie! Uriașă! Uriașă! Pentru cineva ca mine, dar nu numai pentru mine, ci și pentru alții, mulți, ca mine, care au suferit ani în șir mergând în aceste superbe librării franceze, în care vedeam că pe ultimul raft de jos, jos de tot, după cărți în limba ucraineană, erau și câteva cărți românești. Asta este diferența între ceea ce a fost și ce este acum. Dar vreau să punctez că nu este decât un început, pentru că un program de traduceri trebuie susținut în continuare. Și un program de traduceri este cel mai ieftin program de promovare a imaginii unei țări. Și un program de traduceri subvenționat de țara respectivă există în toate țările care gândesc la imaginea lor. Vreau să vă dau un exemplu: eu îl traduc în românește pe cel mai tradus autor portughez, Fernando Pessoa. Statul portughez mă plătește de fiecare dată, îmi plătește fiecare traducere, pentru că este interesat să-l promoveze. Pessoa n-ar avea nevoie să fie plătit. E la fel de cunoscut și celebru ca Shakespeare. Și totuși, portughezii, tocmai pentru că știu că sunt o națiune mică, dar cu o limbă mult mai răspândită decât a noastră, continuă s-o facă, pentru că așa se face. Și pentru că, investind relativ puțin în traducerile de cărți și în promovarea literaturii sau și a altor arte, a spiritualității, în general, câștigi mult mai mult, și pe plan economic, și pe plan politic, și așa mai departe. Așa se creează imaginea unei literaturi și a unei țări. Sunt niște reguli stricte, care trebuie urmate și pe care va trebui să le urmăm și noi, în continuare. Concluzia mea este că programul de traduceri trebuie să continue cel puțin la nivelul de acum. Și pot să fie traduși toți, e loc pentru toată lumea. Să nu ne așteptăm ca în primul lot de cinci scriitori traduși să fie apoi 5 premii Nobel. Nici n-are importanță asta. Important este că vor fi cititori din Franța, Germania, Statele Unite, Marea Britanie, de oriunde, care vor găsi cartea românească și vor intra astfel în dialog cu spiritul românesc.
Ioan Es Pop
"Un câștig pe termen scurt, mediu și lung, pentru literatura română"
Atmosfera de aici, de la Salonul de carte de la Paris, este mai normală decât credeam. Salonul acesta înseamnă un câștig pe termen scurt, mediu și lung pentru literatura română. Adevărul este că aici, la această sărbătoare a cărții, oamenii interacționează și nici unul dintre ei nu este mai presus de celălalt. Sunt foarte fericiți că sunt egali unii cu alții, măcar la acest nivel al literaturii și al interacțiunii. Desigur, există unii mai egali decât egalii, dar ei nu sunt aici.
Salonul de carte de la Paris în cifre, păreri și imagini
* Salonul de carte a fost organizat la centrul expozițional parizian de la Porte de Versailles, pe o suprafață de 40.000 m pătrați.
* Au fost peste 196.000 de vizitatori, cu 5% mai mulți decât la ediția precedentă.
* Au fost invitați peste 3000 de autori din toată lumea.
* Au fost prezente 1200 de edituri.
* Peste 28.000 de profesioniști în industria cărții (editori, tipografi, graficieni, difuzori) au trecut porțile Salonului de carte.
* Ediția din acest an a fost numită de către organizatori "cea mai internațională ediție", datorită prezenței editurilor din 45 de țări.
* Au avut loc peste 500 de evenimente: lansări de carte, dezbateri, seminarii, mese rotunde, colocvii.
* A fost organizat un sector culinar, de peste 600 m pătrați, în care au avut loc demonstrații culinare organizate de către edituri specializate în publicații gastronomice. (Poetul Mircea Dinescu a gătit în fața publicului francez.)
* Salonul de carte de la Paris a fost onorat de vizita președintelui Franței, François Hollande, care a vizitat și standul României, și de prezența Ministrului francez al culturii, Aurelie Filippetti, care s-a arătat interesată de literatura română contemporană.
* Jean-François Colosimo, președintele CNL (Centrul Național al Cărții, din Franța) a afirmat că "Prezența României ca țară invitată la cea de-a 33-a ediție a "Salon du livre" este o veritabilă reușită."
* La Salon au fost prezenți zeci de mii de copii și elevi, aduși de către învățători, pentru a se obișnui cu asemenea manifestări. (N-am văzut niciodată, nicăieri un număr atât de mare de copii la un eveniment cultural și nici asemenea uriașe mulțimi de oameni, adevărate cohorte, care umpleau bulevardul, îndreptându-se spre pavilionul expozițional în care a avut loc "Salon du Livre." Asta este încă o demonstrație în plus a faptului că litera scrisă și tipărită va dăinui în ciuda crizei care se simte și la Paris, deși, așa cum spunea pe vremuri Jacques Prévert, "Sena curge încă liniștită, fără griji, ziua și noaptea".
Paris, martie, 2013