În noiembrie anul trecut, am urcat colina sacră Tepeyac, loc numit astăzi Villa Guadalupe. În acea zi, la acel ceas - ora 10:40 - sute de oameni urcau pe colină. Mi se spune că acest flux uman e văzut în fiecare zi, iar la 12 decembrie, sosesc aici circa un milion de pelerini din toată America Latină. Mă simt bine între ei, aglomerarea anulează străinia, îți smulge egoul ca pe o buruiană euforizantă, simt continuitate între noi, toți, urcușul e sinonim cu înrudirea. Pelerinajul mă face neam cu Mexicul, dincolo de premisele unei înrudiri iberice (prin hispanicul Traian) și a unei istorii latine.
Apariția de pe colină
Pe această colină, Maica Domnului i s-a arătat, pe 8 decembrie 1531, unui indio, un aztec sărman. Era o zi de sâmbătă, era dimineața. Aztecul s-a auzit strigat pe nume: "Juanito!", numele lui de după botezul creștin era Juan Diego. Înainte de botez se numea Cuatla-ctoactzin, care se traduce: "cel care vorbește ca un vultur". În tetramorf, vulturul este simbolul evanghelistului Ioan. Poate de aici a provenit numele nou al aztecului.
La data când i-a apărut Fecioara Maria, Juan Diego avea 57 de ani. Era creștinat de când avea 51 de ani, la puțin timp după ce Mexicul fusese cucerit de spanioli.
Când s-a auzit strigat pe nume, Juan Diego s-a oprit și a văzut o tânără foarte frumoasă, care i-a spus că este Maica Domnului și i-a cerut să transmită un mesaj misionar episcopului din Cetatea Mexicului. Maica Domnului i-a vorbit lui Juan Diego pe limba lui natală, în nahuatl, limba aztecilor. I-a spus să-i ceară episcopului să ridice în acel loc o biserică, în care ea să-L reveleze oamenilor pe Dumnezeu și să ridice suferința Lumii Noi.
Juan Diego pornește imediat spre oraș, merge la episcopul Zumarraga. Acesta este chiar primul episcop al Mexicului de după conchista: ierarh zbir, a ordonat să fie aruncate pe foc multe codice aztece, și să fie distruse 500 de temple străvechi... Diego îi relatează apariția Fecioarei Maria, o descrie. A fost o apariție concretă. Adică Diego n-a avut o "viziune", el nu era un mistic, nu era un contemplativ; n-a avut vreo "vedenie" în timp de rugăciune, el a avut parte de o apariție fizică!
Episcopul l-a ascultat aferat (se înțelegeau prin translator), nu credea de fel că un indio sărman a avut parte de o apariție divină. Și l-a expediat repede.
Juan Diego s-a întors la locul unde-i apăruse Fecioara, ca să raporteze eșecul său. Astfel are loc a doua apariție a Maicii Domnului, care l-a ascultat, iar în final i-a spus ferm: "Îți poruncesc să te duci din nou mâine, să-l vezi pe episcop și să-i repeți cererea misionară!".
Miracolul
Au fost, în total, cinci apariții; prima pe 8 decembrie, iar a cincea pe 12 decembrie 1531. Nici la a doua audiență, episcopul nu l-a crezut pe Juan Diego. I-a cerut să-i aducă o probă concretă că s-a întâlnit chiar cu Maica Domnului. Maica Domnului i-a spus: "Te vei întoarce aici mâine ca să-i duci episcopului semnul pe care ți l-a cerut!". Și Maica Domnului a pregătit proba concretă. Ea avea să lase imaginea feței sale întipărită pe mantaua indianului, ca o fotografie!
Mantaua ("ayate") era un fel de pătură care se încheia pe umărul drept. Era o țesătură din fibre de agave, de 1,67 m pe 1,05 m. Pe această mantie s-a imprimat imaginea Sfintei Fecioare.
S-a petrecut așa: Când Juan Diego s-a aflat iarăși în fața episcopului, a desfășurat mantaua în care învelise trandafirii culeși la îndemnul Fecioarei. În clipa aceea, pe țesătura de agave s-a "revelat" lent, sub ochii celor de față, imaginea Maicii Domnului. În culori vii, strălucitoare. Era ca și cum pe o placă fotografică, introdusă într-o soluție chimică "revelator", se ivește chipul sub privirile tale. Imaginea are calitățile și fidelitatea unei fotografii, uimitor de expresive, cu dimensiunile 143 cm pe 55 cm.
Deși țesătura din fibră de agave este rară, "fotografia" Fecioarei s-a așternut compact, armonios. La analize, vechi și noi, nu se disting urme de "tușe" (cum ar fi la o pictură), ci totul are netezimea unei fotografii. Impresia produsă de această dovadă a fost uluitoare.
Cu aceasta a început o fervoare religioasă fără seamăn, care a adus și succesul cultului creștin printre mexicani. Imaginea miraculoasă a lucrat asupra minților indigenilor mai mult decât armate întregi de misionari. Sau oricum, lucrarea misionarilor a fost mult ușurată de acest miracol.
Se poate spune că Mexicul a fost creștinat de Fecioara de la Guadalupe, sau, mai concret, de icoana miraculoasă dăruită de ea acestui popor. Mai ales asupra populației indigene imaginea Fecioarei a avut un impact extraordinar. A fost ca un șoc metanoic, sau ca o "traumă" de inițiere, nădejde supremă de salvare, care a produs valuri de credință, de atunci și până azi.
Mantaua cu chipul Maicii Domnului poate fi văzută în uriașa catedrală închinată Fecioarei din Guadalupe. Cine vede această imagine, se simte transportat, înnoit, înviat. Mi-a mărturisit un pelerin-poet ce a simțit dânsul: este ca și cum a venit nenăscut și pleacă de aici născut, în anul unu al ființei sale.
Apariția Fecioarei este, de această singură dată, probată printr-un document chimic, fotografic, concret. Și nu este doar o viziune sau o vedenie, ca-n multe cazuri anterioare, reale sau discutabile, plauzibile (conținând un informațional divin) sau închipuite (elaborări subiective): evident, și acestea au rolul lor soteriologic!
Se crede că imaginea de la Guadalupe este adevăratul chip al fecioarei Maria. Cazul este comparabil întrucâtva cu Giulgiul de la Torino, pe care sunt întipărite trăsăturile chipului lui Iisus Hristos. În cazul Giulgiului de la Torino s-au născut multe discuții cu privire la datare, autenticitate (personal, înclin să cred, după argumente, că este o "relicvă" autentică). Dar imaginea fecioarei de la Guadalupe nu a suscitat discuții pro și contra. Reperarea istorică este sigură, mărturiile fenomenului sunt indubitabile: înregistrate "la fața locului", ele nu lasă prilej de ipoteze sau de ezitări de "probatoriu".
Expertiza neîntreruptă
Pânza a fost examinată în toate timpurile: vizual, în evul mediu; științific, în epoca modernă; cu tehnică de vârf, astăzi. Pictorii au confirmat că este imposibil ca acea "pânză" să fie făcută de mână umană. Nici la microscop nu se distinge vreo tușă de penel: culorile formează o suprafață fără asperități (observă profesional pictorul mexican Miguel Cabrera). Țesătura de agave "a funcționat ca o peliculă foto, primind imaginea", zice François Brune, în concluziile sale. Chimistul german Richard Kuhn, laureat Nobel, a primit două fibre din această ayate (mantie). "Coloranții sunt de origine complet necunoscută pe pământ", spune el.
Țesătura a fost studiată și de experți NASA. Ei constată că nici o fisură nu apare pe imagine, după 470 de ani de la miracol. Nici culoarea nu s-a spălăcit, nu s-a atenuat, după atâta vreme! "Prospețimea culorilor rămâne inexplicabilă".
Numai adaosurile s-au degradat complet. Adaosurile au fost făcute la bordura imaginii primare. Că așa-i omul: pune zorzoane... Așa se face că, după 100 de ani de la miracol, un preot zelos și vesel, părintele Miguel Sanchez, adaugă detalii marginale inspirate din Apocalipsă! Sub picioarele Fecioarei el a desenat Luna și un înger. De atunci, în toate reproducerile, apare acest adaos care derutează multă lume în legătură cu chipul de la Guadalupe.
Tot adaosuri sunt și broderiile aurite ale rochiei și ale togăi și razele de aur din jurul Fecioarei. Dar asemenea adăugiri făcute de mână de om s-au deteriorat și au fost împrospătate la intervale. Numai imaginea primară rămâne vie, strălucitoare, de parcă ar fi fost "fotografiată" astăzi.
Testul ochilor certifică miracolul
Proba cea mai uimitoare a fidelității imaginii este dată de examinarea ochilor de pe "fotografia" spontană. Pe cristalinul ochilor s-au descoperit chipuri și reliefuri care au fost "privite" de Fecioara Maria în momentul "revelării" miraculoase din 12 decembrie 1531. Tot ce-a "văzut" ea în acel moment a rămas imprimat pe cristalinul ochiului său.
Ochii au fost examinați de oftalmologi, cu aparatură medicală. Ei au caracteristicile unor ochi vii. Cu oftalmoscopul, în 1956, un medic a surprins reflexii luminoase, proaspete. Asemenea detalii nu pot fi observate în picturi, ci numai în ochii celor vii: reflexii de scene pe suprafața posterioară a corneei și în nucleul cristalinului. Din rezumatul studiilor, făcut de François Brune, notăm:
S-a analizat și cu microdensitometru (aparat care, într-un milimetru pătrat, distinge 27 778 puncte!). Numerizarea, sau digitalizarea, permite să recuperăm orice detalii. Așa s-a constatat că ochii fecioarei reflectă ceea ce vedea dânsa în momentul "imprimării" chipului: un indian cu barbă (probabil Juan Diego), un franciscan (probabil episcopul Zumarraga), un tânăr într-o poziție perplexă (probabil translatorul). Se reflectă, deci, o întreagă scenă a încăperii, în momentul în care, Juan Diego desfășurând mantia, a apărut pe ea desenul divin.
Cerul Mexicului de pe veșmântul Fecioarei : stelele de pe mantia albastră a Sfintei Fecioare corespund, mi se zice, cu poziția constelațiilor văzute din Mexico în dimineața zilei de 12 decembrie 1551, la ora 10:40, chiar în momentul în care soarele marca solstițiul de iarnă. "Hazardul nu ar putea explica o asemenea proiecție astronomică", scrie un cercetător.
Antropologii aduc și ei argumentele lor, în favoarea autenticității imaginii. Chipul apărut fotografic pe mantaua lui Diego nu reprezintă o femeie mexicană, nu reprezintă o morena. Iar expresia la Virgen morena este doar un apelativ local. Tenul imaginii originale este alb, nu este brun oacheș decât în reproduceri manuale sau picturale făcute de-a lungul vremilor. S-au făcut mii de reproduceri și uneori s-a căutat "adaptarea" tropicală a Fecioarei...
Antropomorfic, chipul său este asemănător cu al unei evreice. Facem și o referință conexă. Regizorul Franco Zefirelli, când a căutat o actriță care să interpreteze rolul Fecioarei Maria în filmul "Iisus din Nazareth", a avut de unde să selecteze: s-au prezentat 160 de candidate la acest rol. Și regizorul a selectat-o pe Olivia Hussey, o argentiniană din mamă englezoaică. Aceeași actriță a interpretat și rolul principal în filmul "Maica Tereza".
După atâtea ispite, o teofanie!
Seara, cobor de pe colina sacră, sunt mereu între oameni, cu care îmi pare că am fost împreună la o taină primordială. Lumina de pe fețele lor mă face să spun: "Dacă n-ar fi existat sufletul, pelerinajul la Guadalupe l-ar fi inventat".
Lângă mine sunt noii mei prieteni de pelerinaj sau, mai curând, noile mele neamuri de teofanie, Maria Gonzales și fiul ei, Felipe. Maria mă întreabă:
- Ați mai vizitat ceva în Mexic? Ați mai văzut și alte locuri, sau sunteți la începutul călătoriei?
Răspund:
- Îmi dau seama că am venit în Mexic pentru ceasul acesta! Tot restul a fost ispită.
- Și ce ispite a avut Domnul Andru în Mexic, dacă nu sunt indiscretă?, întreabă Maria voioasă. (Mexicanii au suflet voios mereu, "ziua toată!", cum zice ectenia. Allegria, acesta-i secretul numărul trei al longevității lor.)
Îi răspund cu voioșie românească:
- Iată ce ispite. Am avut ispite arheologice, lăcomie de spații tropicale și de Sierra Madre... și de Caraibe... Și ispite antropologice... (Explorări! Părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus le numea "ispita bună"... dar Ecleziastul le numea vanitas...)
- Grozav! zice Maria. Unde ați fost? Bănuiesc că piramidele Uxmal și Chichen Itza sunt culmea ispitelor mexicane. Cu asta sucim noi capul europenilor!
Zic: - Am parcurs peste 4000 (patru mii!) de kilometri prin vasta împărăție solară numită Estados Unidos Mexicanos. (Noul președinte ales voiește, pe drept, să se revină la numele simplu și magic al țării: Mexico!) În acest timp, am umplut trei caiete (altă ispită bună și vanitoasă: ispita scrisului!), cu un eseu care se cheamă: Topografia sacră a Mexicului, de la Teotihuacan la Tula. Am scris cu sobrietate despre tolteci, cu tristețe despre azteci, mai cerebral despre olmeci și cu despătimire despre mayași. În Yucatan, între mayași, mă simțeam ca-n Bucovina natală și o vreme am uitat să mai plec... Pur și simplu m-am strămutat între ei și am uitat că viza trece... În paralel cu traseul proto-istoric al vechilor regate precolumbiene, am parcurs și "Ruta de los conventos": calea misionarilor din timpul Conchistei. Misionarii mi s-au părut un fel de sanitari religioși, vindecând cu aghiasmă și tămâie rănile conchistei, învățându-i pe indios cum este cu mântuirea în lanțuri... Dar un popas de câteva zile la o mânăstire benedictină din Cuernavaca m-a împăcat cu toți misionarii. De altfel, benedictinii, chiar mai mult decât franciscanii, mi s-a părut că au o suplețe ortodoxă...
Doamna Maria Gonzales arată admirație pentru drumurile mele mexicane. Am crescut în ochii ei, adăugând 3 centimetri iluzorii la cei 167 pe care-i aveam... Ea mă întreabă dacă am călătorit singur sau în vreo schemă turistică. I-am spus că singur, după o paradigmă ascetică și autonomă. Doamna Gonzales îmi arată o spaimă admirativă, spune că în Mexic e periculos ca un străin să călătorească singur, căci poate fi împușcat în plină zi pe stradă! I-am răspuns că iată, eu sunt o dovadă vie că în Mexic un străin nu-i împușcat pe stradă. Doamna Gonzales mă privește ca pe un om cu aura celui scăpat de o execuție... Ca și cum aș fi dobândit spontan merite și lauri orfici din simpla întâmplare că am ales voluptatea singurătății periplului.
- Și, la capătul ispitelor, iată, ne aștepta o teofanie. Pot numi așa ceasul întâlnirii cu chipul Fecioarei. Am văzut că mulți, când se află acolo, în fața chipului miraculos de pe mantia de agave, trăiesc clipa cu intensitate extatică, ca și cum minunea se petrecea în acest moment, sub ochii lor... Toate fețele oamenilor mărturiseau această reiterare a minunii. Vedeți, Mexicul nu-i țara primejdiilor psihotrope sau balistice. Ci este țara unde toate drumurile duc spre Guadalupe și sfârșesc cu arătarea Divinului.
O aromă de ortodoxie
Mai spunem că: ziua de 12 decembrie, ziua arătării chipului Sfintei Fecioare, a devenit sărbătoarea națională a Mexicului. Maica Domnului din Guadalupe a fost declarată, de Vatican, "patroana Mexicului", apoi "patroana Americii Latine". Unii spun că evlavia pentru Fecioara de la Guadalupe a generat un catolicism "popular", paralel cu cel oficial. Din ce am văzut pe viu, eu aș spune altceva. Că popularitatea vastă a Fecioarei din Guadalupe îndulcește catolicismul mexican, îl face mai puțin "geometrizat", îl face mai cald, mai suplu, mai emoțional: adică, îi dă o reală aromă de ortodoxie...