În timp ce soarele strălucește pe cer și toată lumea se grăbește să ajungă la munte sau măcar în parcurile orașului, Sorina, Laura, Ion și Camil stau aplecați peste masa de experimente, în sala Universității Politehnice din București. E sâmbătă. Un mic zar din metal plutește în aer. Cum e posibil? Degeaba căutăm sfoara de care e atârnat. Ion Ciobanu mânuiește o pârghie mică și obiectul se ridică sau coboară. Dă cubulețului un bobârnac și bucățica de metal se învârte liber în spațiu, de parcă cineva a oprit pentru o clipă forța gravitației. Ce începe ca o joacă de copii poate să aibă cândva o aplicație tehnică serioasă. Poate chiar să schimbe lumea. Dar demonstrația a fost doar o introducere...
Laura Manoliu ne invită să luăm loc și pornește proiectorul. Cei patru tineri care ne-au oferit, bucuroși, găzduire, ne dezvăluie, cu mare seriozitate, experimentul lor pentru ESA - Agenția Aerospațială Europeană, care lansează rachete în cosmos. În luna martie a anului viitor, un dispozitiv conceput de ei va zbura cu racheta REXUS, de la baza Kiruna, din Suedia, sub cercul polar, direct în cosmos. Cei șase studenți români care au gândit conceptul prin propriile forțe și trebuie să se descurce singuri, cu fiecare detaliu - inclusiv cu finanțarea -, așteaptă ziua cea mare cu nerăbdare. Timpul până atunci va zbura: asamblarea pieselor, programarea pe computer, teste și parateste, consultații cu experți, căutarea sponsorilor și cercetarea firmelor. Cine oferă cele mai potrivite materiale? Piesele vor rezistă la lansare? Nu se va desface întreaga construcție? Cel mai mic șurub trebuie studiat înainte, cum se va comporta la marea încercare. Pentru ei, "număratoarea inversă" a început deja. De acum, nu mai pot să dea înapoi...
Dorul de performanță
Cum a ajuns o echipă de tineri din România la frontierele științei din Europa? Laura Manoliu, studentă în anul doi la Facultatea de Electronică și Informatică, povestește cum a început totul. Membrii grupului care participă acum la experimentele ESA se cunoșteau deja de la o competiție internațională la NASA (Agenția Aerospațială din Statele Unite) din 2012, pentru care au conceput împreună un roboțel de adunat nisip de pe lună. De atunci, Sorina Lupu, colegă de an și de facultate cu Laura Manoliu, a ochit deja o altă competiție, pentru un program de cercetare studențesc, la racheta REXUS. Fascinată de faptul că nu este doar o competiție, ci o cercetare reală, și-a mai luat doi tovarăși de drum, pe Claudiu Cherciu, student în anul patru, și pe Ioana Ciucă, care studiază astrofizica în anul întâi, în Anglia. În scurt timp, cei patru și-au găsit un subiect de cercetare potrivit: să topească cu ajutorul unui laser niște probe de metal, care sunt folosite pentru navele spațiale, în condiții de gravitație zero. Trag nădejde să fie de folos pentru sudura fisurilor la navele spațiale, care pot fi reparate chiar la fața locului. Vă puteți imagina un titlu de o șchioapă, în presa mondială: "Uitați ce fac studenții români - sudează sateliți în cosmos!"?
În fiecare clipă din timpul lor liber, fetele au scotocit maldăre de cărți și reviste, documentându-se temeinic despre acest subiect. Claudiu se gândește cum trebuie programată partea de teleghidaj. Foarte repede, cei patru au ajuns la concluzia că mai au nevoie de un coleg care se pricepe la partea mecanică. L-au găsit pe Camil Mureșan, student la Aeronautică, în anul doi. Acum, echipa nouă a intrat deja în criză de timp. În doar două săptămâni au trebuit să preda conceptul lor la ESA. După aceea, au trecut săptămâni pline de nerăbdare, speranță și momente de incertitudine. "Are, oare, experimentul nostru, șansa de-a câștiga?".
Ca să dea un răspuns, 14 experți aerospațiali din Suedia, Germania și Olanda stau aplecați peste proiectul trimis de la București. Nu le vine să creadă ce văd! Ca să nu mai vorbim că românii erau cea mai tânără echipă, printre sute de grupuri din țări mult mai obișnuite cu astfel de competiții internaționale: Franța, Italia, Spania, Suedia, Belgia...(germanii sunt scutiți de competiție, pentru că Germania plătește o mare parte din proiect și cercetătorii au locuri asigurate în rachetă). Românii și-au ales și un nume modest pentru echipa lor: LOW-GRAVITY (gravitație mică).
Vestea cea mare
Peste o lună a venit surpriza: alături de doar șase echipe din lume, LOW-GRAVITY a fost invitată în Olanda, în decembrie 2012. Cu mari emoții, dar plini de entuziasm, studenții români și-au susținut proiectul în fața unor experți din ESA și alte centre aerospațiale. Doar câteva zile mai târziu, Hugo Maree, de la ESA, din Noordwijk, Suedia, le scrie: "Dragi LOW-GRAVITY, ... mă bucur să vă înștiințez că experimentul vostru a fost unul dintre cele alese pentru zborul cu racheta REXUS 15&16, planificat în luna martie 2014". Incredibilul s-a întâmplat!
De atunci a început competiția contracronometru. Luna februarie 2013: antrenament la Centrul Aerospațial din München, Germania, pentru o săptămână. Acolo, conceptul experimentului a fost verificat de specialiști. Dar românii erau pregătiți. Pentru cei cinci studenți nu a trecut nicio zi fără întâlniri, fără sesiuni de Skype cu colega lor din Anglia, fără consultații cu experți autohtoni. Sorina s-a confruntat cu sarcina de lider de grup. Repede, cei cinci au realizat că mai au nevoie de cineva cu expertiză în teleghidaj. Așa a intrat Ion Ciobanu în grup, doctorand la Facultatea pentru Automatizare și Calculatoare. Acum, LOW-GRAVITY era complet.
La verificarea conceptului de la München, echipa din România a strălucit, obținând rezultate extraordinare. Dacă în această fază ar fi fost descoperirte deficite grave, un angrenaj prea complicat sau prea periculos, totul era pierdut. În vizita din Germania, fiecare grup de participanți a beneficiat de un mentor profesionist. Bucuroși, tinerii au aflat că renumitul director de la departamentul mecanic al ESA, Koen De Beule, care era și cel mai mult solicitat ce către toate grupele, a ales echipa din România. Au lucrat împreună în München, iar pentru vară, se așteaptă cu nerăbdare vizita lui De Beule în România. Cât privește perioada din München, studenții au fost foarte încântați. "De dimineață până seara, am avut cursuri despre subiecte foarte interesante, altfel decât la facultate", povestește Sorina. "Startul va fi în apropiere de cercul polar, unde nu se găsește nimic de cumpărat. De aceea, trebuie să avem totul în dublu exemplar, pentru eventualitatea că pică ceva la testele riguroase de dinainte de start".
Cum i-a convins pe experții ESA proiectul lor? "Este primul experiment care aduce astfel de laser în cosmos", explică Sorina Lupu. "Și posibilitatea de a fi folosit pentru reparații la o stație aerospațială", adaugă Ion Ciobanu. Camil Mureșan argumentează: "Și construcția e simplă - are doar un laser, trei mostre de metal și un singur braț mișcător. Deși nu prea există riscul să nu funcționeze ceva". "S-au mirat foarte tare și despre faptul că suntem atât de tineri", se bucură Laura. "Ceilalți participanți erau măcar masteranzi, unii doctoranzi, unii lucrau deja la institute serioase".
Dacă vrei, poți și în România!
Ce spun părinții studenților despre faptul că odraslele lor dedică atât timp unui proiect în afara orelor de facultate? Sorina zâmbește un pic rușinată și mărturisește: "Ar prefera să mă consum mai puțin". "Pentru că ești perfecționistă!", izbucnește Laura în râs. Atmosfera între ei e minunată: glumesc, râd, discută, se bucură unul de celălalt. "Nu e ușor întotdeauna să fii motivat la maxim. Mai ales dacă ești mai interesat în domeniul tău, decât ceilalți studenți. Dacă te gândești nu doar la examen, ci și cum să faci cât mai mulți bani în viitor". În acest sens, și experiența cu ceilalți participanți la ESA deschide orizonturi. "Acolo sunt oameni ca noi", exclamă Ion Ciobanu și precizează: "Cu cei de la REXUS pot să discut fără limite". Ocazii au fost destule, în ultima călătorie la München, unde toți studenții prezenți au vizitat împreună o mânăstire la Andechs sau au luat masa special organizată printre avioanele din muzeul de aeronave din Oberschleissheim.
În luna iulie, pentru grupul LOW-GRAVITY începe o altă fază fierbinte. Atunci va fi ultima verificare tehnică. "După aceea", explică Laura, "schimbarea unui simplu șurub va fi aproape imposibilă". Până atunci, este nevoie să se pună în mișcare și sponsorii, fiindcă grupul trebuie să-și asigure și finanțarea experimentului. "ESA plătește doar pentru cursurile de pregătire și călătorii pentru patru membri", spune Laura, care a fost responsabilă cu recrutarea sponsorilor pentru competiția organizată la NASA, anul trecut. "ESA ne încurajează pe toți să ne facem cunoscuți prin Facebook, o strategie cu succes în alte țări, dar la noi?" Totuși, scrisorile și nenumăratele e-mail-uri au adus primele rezultate. "Se pricepe", o provoacă băieții în glumă, râzând: "Vorba dulce mult aduce". Firma Price Waterhouse Cooper România a făcut deja o donație pentru experimentul lor și a invitat echipa la sediul firmei, să-și prezinte proiectul în fața angajaților, ca o motivație pentru sprijinul financiar. Mesajul: "Dacă vrei, poți și în România!...".
Și din partea facultății a venit un ajutor. Universitatea Politehnică a cumpărat laserul care a costat 1500 de euro și a promis grupului un laborator, pentru că deocamdată nu au niciun loc de întâlnire. În total, 6000 de euro vor fi necesari pentru realizarea experimentului. O sumă care nu pare imposibilă, dar totuși greu de strâns, mai ales pe timp de criză. "Studenții din străinătate au mult mai mult sprijin", a observat Sorina Lupu, din întâlnirile cu ceilați participanți. În schimb, experții din România au oferit fără ezitare consultanță. La Institutul Național de Fizică, Laser, Plasmă și Radiație de la Măgurele (INFLPR, unde va fi construit cel mai mare laser din lume), tinerii au avut voie să studieze comportamentul metalelor la topire, înainte de prezentarea lor în Olanda. S-a dovedit un experiment esențial. Fiecare etapă din proiect îi apropie mai mult și îi "sudează". "Nelu ne îndrumă la partea electronică", se bucură studenții mai tineri, care au, prin Ion Ciobanu, șansa de a compara teoria cu realitatea practică. Pentru toți e enorm de important să aibă colegi cu aceleași interese, cu care să schimbe gânduri fără limite. Fie despre paradoxurile din fizica cuantică, fie despre cristalele de apă, studiate de japonezul Masaru Emoto, care a descoperit că formarea lor este influențată de sentimente! Pentru ei nu există tabuuri. Gândurile lor încă zburdă, nu sunt distorsionate, societatea nu le-a sufocat creativitatea, prin întrebări de genul: "La ce îți folosește? Cât câștigi cu asta?".
Cine sunt visătorii
Camil Mureșan, din Baia Mare, mărturisește că se simte ca acasă în grup. "Cu ei pot să împărtășesc gânduri", spune studentul de azi, rămas fără tată de la doi ani și care a ajuns la Facultatea de Aeronautică pe drumuri ocolite. "După zece ani de înot de performanță, mi-am dat seama că vreau să lucrez cu capul". A devenit pilot planorist pentru aeromodele și drone. "Am devenit chiar căutat în acest domeniu, fiindcă mă pricep la construcția dronelor", spune Camil, care visează încă la o carieră ca pilot de încercare. Fiindcă școala de pilotaj este inaccesibil de scumpă, a decis să studieze Aeronautica în Capitală. "Hotărât, m-am urcat în tren și când am ajuns în București, am mers pe jos până la Politehnică", povestește râzând. Ce spun rudele și prietenii despre participarea la un experiment atât de mare? "Cei mai mulți nu știu", răspunde Camil, modest. Însă mama lui e fascinată. "A spus întotdeauna: faci ce vrei, eu te voi sprijini. Pentru asta îi mulțumesc din suflet!".
Nici Ion Ciobanu nu a ajuns direct la Politehnică. "Până în clasa noua, m-am văzut ca un mare istoric! Trei sferturi din cărțile mele sunt despre istorie", zâmbește studentul din Bacău. Cu greu s-a acomodat în primii ani la facultate, până când a descoperit pasiunea de a construi circuite electronice, cu fel de fel de aplicații. Pe lângă "cubulețul plutitor", ne arată și "fulgerul cântăreț", un arc de descărcare electric, care vibrează și cântă ca o coardă. Povestește de alte idei, pentru care își găsește timp, pe lângă studiul și proiectul LOW-GRAVITY: un aparat de fotografiat aura, o cască care citește impulsurile din creier și le transformă în mișcare... Visul lui? "Aș dori să fac ceva deosebit în țara mea. Poate încă un satelit românesc?". Râde și adaugă: "Unul mai de succes, mai frumos, celebru...".
Fetele din grupul LOW-GRAVITY au doar 20 de ani. Sorina Lupu, team liderul, s-a născut în Iași, dar a ajuns la București încă din copilărie, "de aceea, din păcate, am pierdut accentul moldovenesc". După liceu, a stat cu bagajele făcute pentru Universitatea din Cambridge, până când a primit, în ultima clipă, o amânare. Azi, se bucură că a rămas acasă.
Pentru Laura Manoliu, care vine dintr-o familie de tehnicieni din Bacău și a fost fascinată de fizică toată viața, o facultate tehnică i s-a părut firească. "Întotdeauna am vrut să știu cum se comportă materialele. Ce experimente au făcut alții, înainte de mine? Ce poate fi altfel în experimentele mele?". Tatăl ei a spus la început: "Alege mai degrabă o meserie în care nu bați tu la ușa altora, pentru un job, ci să te caute alții pe tine". Azi, bineînțeles, e mândru de fiica sa.
Ioana Ciucă, studentă la Astrofizică în primul an, la Durham, în Marea Britanie, și cea mai tânără din grup, scrie prin e-mail: "Am dorit foarte mult să studiez aici, deși părinții mei fac sacrificii multe". În câțiva ani, ea se vede lucrând la ESA, într-un observator sau la cercetare, în domeniul astrofizicii sau poate acasă, la Universitate.
Claudiu Cherciu, student la Automatică, a fost de mic pasionat de asamblarea circuitelor electronice. Acum are cea mai mare experiență din grup în domeniul roboticii. "Sunt foarte încântat să văd că ceea ce fac și programez «se mișcă»", spune studentul din Constanța. "Părinții întotdeauna m-au susținut, deși sunt sigur că le e greu, deoarece și eu, și fratele meu, studiem în București".
Dragă Sorina, Laura și Ioana, dragă Ion, Claudiu și Camil!
Când în martie 2014, racheta din Centrul Aerospațial din Kiruna se va pregăti să decoleze spre cerul albastru al cercului polar și voi veți urmări numărătoarea inversă, frecându-vă mâinile de frig, dar cu inimile bătând ca tobele: 10 - 9 - 8 - ... - 2 - 1 - zero!, când racheta europeană se va desprinde cu foc și tunete de Pământ, urcând în aer peste Europa și peste planetă, când va perfora atmosfera și la 90 de kilometri distanță de Pământ se va elibera de trepte, plutind apoi liber, în spațiul nesfârșit și adânc, când experimentul vostru va prinde viață, atunci va trebui neapărat să știți: nu sunteți doar cea mai tânără echipă aflată în competiție, nu sunteți doar între cei mai buni din toată Europa, mai aveți și un alt atu... O țară întreagă se va gândi cu bucurie și cu mândrie la voi: LOW-GRAVITY, adică România.
Date de contact pentru cei ce doresc să sponsorizeze proiectul: Laura Manoliu, mobil: 0747679295, e-mail: laura_mnl@yahoo.com.
Foto: GEORGE DUMITRIU și imagini trimise de echipa LOW-GRAVITY