Preț de o singură seară, la cinematograful bucureștean "Scala", a fost ovaționat Timpuri Noi. Nu genialul film al lui Chaplin, ci grupul rock ce și-a luat, acum mai bine de trei decenii, numele după acesta. Iar în ultima vreme tot mai mulți artiști români, dar și străini, aleg să concerteze în săli de cinematografe, iar evoluția trupei Timpuri Noi a însemnat o reușită memorabilă. Afișul concertului, intitulat "Unplugged pentru tata", a fost unul foarte simplu ca imagine, o mustață desenată în negru pe alb. Asta, pentru că el a avut loc la 19 ani după primul concert "unplugged" (acustic) al trupei, a cărui imagine era un bebeluș cu papion. Copilul a crescut... De la înființarea sa, Timpuri Noi a fost o trupă modernă, cu un pas în față, iar concertul de atunci, de la Teatrul Ion Creangă, primul unplugged al unei formații românești de rock, s-a bucurat de un succes răsunător și a fost imortalizat pe un disc ce a făcut istorie. După drastice schimbări de componență, Timpuri Noi a revenit, pentru o seară, la conceptul de concert acustic. În formula de trio, Timpuri Noi rămâne una dintre cele mai vii, mai proaspete trupe românești de rock, și asta s-a simțit și pe scena cinematografului, de unde piesele lor, unele mai vechi, altele foarte noi, au răsunat, chiar și în haina lor acustică, foarte aprinse și ritmate. Alături de Dan Iliescu, fondatorul grupului, și de colegii săi Felix Sfura (tobe) și Sabin Penea (bas, vioară) s-au aflat Alina Crișan (saxofon), Berti Barbera (percuție) și cvartetul Solaris. Poate că mulți dintre cei prezenți în sală sau chiar pe scenă nu mai participaseră la un concert în cinematograf. Dan Iliescu nu este însă doar un chitarist și un compozitor rock de excepție, ci și un personaj carismatic, astfel încât glumele sale au destins imediat atmosfera, care în scurt timp a semănat cu una dintr-un club în care publicul cântă alături de trupă. L-am rugat pe Dan Iliescu să ne povestească despre conceptul de concert acustic și despre seara de la "Scala".
"Primul nostru unplugged de acum 19 ani a fost o provocare. Pe atunci, genul era la modă în străinătate, și producătorul nostru, Radu Cartianu, ne-a spus că ar fi cazul să fim și noi unplugged. Nu prea știam cu ce se mănâncă asta și am zis că noi nu cântăm folk. Apoi am văzut un unplugged al formației australiene Midnight Oil și m-am prins ce aveam de făcut. Așa a fost acum 19 ani. Acum a fost mai simplu. Este, de fapt, un acustic care urmărește chiar o orchestră simfonică. Din cauza asta, am făcut spectacolul cu cvartet de coarde. Ce pot să spun despre un acustic... îți dă senzația că ești foarte «bio». Mi-aș fi dorit și acum să cântăm într-un teatru, apariția în sala de cinematograf m-a crispat la început... Oricum, asta a însemnat o problemă tehnică din start, pentru că cinematograful nu suporta instalație, lumini și am adus un generator. Una peste alta, sala arată destul de bine pentru ceea ce doream noi să facem. Așa că am purces la treabă, am înregistrat concertul și vom scoate un material video și acustic. Am făcut acest concert pentru a completa oferta grupului nostru de a performa și la modul acustic. Sunt deja cereri în țară, însă, din păcate, datorită condițiilor financiare vom evolua acustic doar în formula de trio. Stilul nostru muzical e făcut pentru electric, așa că revenirea la electric este cea mai ușoară, dar e foarte clar că acusticul îți dă senzația de natural, de proaspăt și, chiar dacă spectacolul nostru este mai «soft», el ne-a dat libertatea de exprimare".
"ALPHA"
Formația Rezident EX a revenit în această primăvară în București, pentru prima oară, după fulminantul concert din septembrie, de la Arenele Romane. Într-un cadru mult mai restrâns, un club, dar cu un motiv bine întemeiat: lansarea albumului de debut. "Alpha" conține piese scrise de Tavi Iepan, la sfârșitul anilor 80, pentru trupa timișoreană Cargo și reinterpretate cu noul supergrup, format din muzicieni bănățeni plecați peste hotare. Câteva dintre aceste piese mai apăruseră, nesemnate, pe primul disc Cargo, altele reprezintă o noutate pentru public, ele fiind ascultate în premieră, în concertele Rezident EX. Faptul că aceste piese sunt actuale și au priză la public a fost demonstrat cu vârf și îndesat la concertul de lansare, desfășurat într-o atmosferă fierbinte. Atunci când reușesc să se adune împreună de pe diferite meleaguri, totul merge ca pe roate, însă marea provocare a discului era să păstreze vibrația și energia din sălile de concert. Cum reușești asta, în condițiile în care procesul de imprimare a discului este complex ca un puzzle și presupune traseul România, Franța, Germania, Australia, Statele Unite? "Procesul de imprimare pentru albumul «Alpha» nu a fost unul obișnuit", ne mărturisește Tavi Iepan. "99 % din albume se imprimă după metoda clasică, însă acest lucru era posibil în cazul nostru doar dacă o casă de discuri și-ar fi asumat această producție. Practic, însemna să găsești o perioadă de o lună, în care să aduci toți actorii într-un loc, să plătești toate avioanele, transportul intern, cazare, masa pentru band și pentru echipa tehnică, să plătești studioul unde se imprimă și, în final, masterizarea. Toate astea ar fi costat câteva zeci de mii de euro. Cu tot respectul, nu văd în România o casă de discuri care să facă lucrul acesta. Oferta noastră rămâne deschisă pentru un al doilea disc, și ne-am bucura mult să fim contraziși, să apară un exemplu clar că și în România industria muzicală funcționează asemănător cu ceea ce se întâmplă în Occident, unde producții de genul ăsta nu sunt o raritate. Dar, revenind la Alpha, a trebuit să găsim variante care s-au bazat în primul rând pe ce puteam face cu forțe și în regie proprie. La mijlocul lui august 2011, a avut loc prima «întâlnire de gradul trei» și, totodată, primele imprimări pentru album. Adi Popescu a adus din Franța cele necesare pentru un studio mobil și ne-am apucat de treabă. Kempes era deja în Timișoara. La sfârșitul zilei, aveam imprimările de la «Povestiri din gară» și o piatră luată de pe inimă. După aproape nouă ani, Ovidiu revenea în fața microfonului și suna de parcă ar fi fost ieri. Pentru mine personal a fost un drum foarte lung până la realizarea acestui album, care, cu o excepție, conține piese compuse cu mulți ani în urmă. Ele fac parte din trecutul nostru comun, în cazul lui Adi, Kempes și al meu, și de acum sunt și în discografia lui Matt, Christi și Florin. Le mulțumesc lor, precum și celor care au crezut și cred în noi".
Un nou album Abra
În urmă cu zece ani, albumul "La frumusețea ei" marca revenirea în peisajul muzical românesc a unei trupe ce făcea furori în anii 80, în special în mediile studențești. Albumul conținea cele mai bune piese ale acelor ani scrise de Adrian Dinu-Schwartz, reorchestrate și reinterpretate. Șapte ani mai târziu, a apărut discul "Șapte", ce conținea noi piese și începutul colaborării trupei Abra cu Mircea Baniciu. Urmarea firească a venit în primăvara acestui an, când Abra și Mircea Baniciu au lansat "Data când totul e gata".
"Am ales titlul ăsta, fiind marcat de ritmicitatea lui intrinsecă, sună ca o formulă percuționistă inspirată", explică Adrian Dinu-Schwartz, autorul muzicii și al textelor. "După foamea spirituală pre-revoluționară, s-a trecut la extrema opusă, au apărut, ca ciupercile după ploaie, vraci, profeți... «data când totul e gata» fiind la îndemâna oricui. Asta ar fi tema piesei-titlu care deschide albumul".
Sunt multe similitudini între Rezident EX și Abra: liderul, compozitorul și chitaristul fiecăreia dintre trupe trăiește de ani buni în Germania, au revenit pe piața muzicală cu un album ce conține piese scrise în anii 80, au imprimat discurile în aceeași perioadă în studiouri vecine, sunt formate din muzicieni bănățeni și... împart același basist și grafician: Christian Podratzky!
"Primul Abra în română, «La frumusețea ei», e un fel de recuperare istorică, un disc de trio, «uite, așa se cânta pe la noi în '85!». Tenta progresivă e și acum regretată de fanii noștri. Colaborarea mea cu excepționalul chitarist Horea Crișovan a dus la discul al doilea, «Șapte», un disc pentru degustătorii de chitară acustică. «Data când totul e gata» e un album de trupă completă, fiecare cântând în compartimentul în care se simte stăpân. Apariția vocală a lui Mircea Baniciu a reorientat ceva în stilul Abra, e un fel de a mulțumi și capra, și varza. Dacă până acum, ponderea era pe instrumental, trezindu-ne cu cea mai cunoscută voce rock din țară, sigur că am scris câteva piese care să se muleze pe Baniciu, acesta fiind, întotdeauna, o trambulină de hituri. În ziua de azi, povestea cu hitul e mai puțin probabilă, piața fiind suprasaturată de cucoane care cântă în chiloți și de rași-în-cap musculoși care zgârie un disc. Am adus 21 de cântece, au rămas doar 11! Cel cu cenzura e Podratzky, colaboratorul meu de bază. La două uși distanță de studioul nostru erau Iepan și Rezidenții, adunau piese pentru albumul lor. Le-am zis: «Băieți, mai luați 10, poate puneți de un dublu album, că la noi e masacru». Discul conține teme variate, ba chiar fundamentale: fericire, despărțire, senectute, ipohondrie, egoism. Interesant e că nu-i nici o piesă de dragoste... dar asta o fi o treabă personală! Deși o bună parte din stilul compozițional s-a păstrat, maniera de interpretare pe chitară, cu multe giumbușlucuri de chitară clasică, pot spune că face ca «Data când totul e gata» să fie un altfel de disc Abra. Sper să placă, chestie foarte subiectivă. Audiție plăcută!".