Născut în 1936, la Viena, Înălțimea Sa Regală și Imperială (ASRI), Arhiduce de Austria, Andreas Salvator Gabriel Gottfried Petrus Paulus Augustinus Severinus Maria Josephus Hubertus Ignatius von Habsburg-Lothringen este fiul arhiducelui Hubert Salvator Rainer, Joseph, Ignatius Prinz von Habsburg-Lothringen, prinț de Toscana, și al prințesei Rosemary zu Salm-Salm. Deși guvernul socialist postbelic de la Viena a retras titlurile nobiliare, lucru posibil în perioadele tulburi ale istoriei, un lucru nu i l-a putut retrage nimeni Înălțimii sale, nici în 1945, nici în 2013: prestanța, simplitatea nobiliară, lumina feței, privirea pătrunzătoare și calmă, statura impozantă. Aristocrat adevărat, în vremuri prea puțin propice regalității, ASRI s-a obișnuit cu noul statut de împărat fără tron, dând vieții un conținut nou, de om de cultură și binefaceri. Așa a ajuns chairman (președinte) al Fundației Internaționale "Maria Nobrega", fundație cu sediul central în Brazilia, care-și propune să salveze monumente, sate și vieți. Oaspete al familiei Michael R. Carrington și Elizabeth Nobrega, "săteni de vară" din Archita/Arkeden, județul Mureș, Alteța sa merge duminical la biserica ortodoxă, amintindu-și parcă de străbunii săi (Maria Tereza) care au acordat românilor ardeleni dreptul la biserică și școală în limba română. Recent, a patronat două evenimente fără precedent pe plaiurile mureșene: vizita Prințului Charles, care a inaugurat Centrul Cultural "Von Sternberg" din Archita, și, zece zile mai târziu, inaugurarea Centrului Medical din același sat - un experiment unic în țară. Practic, două case regale mari ale Europei, Windsor și Habsburg, și-au dat mâna în inima Transilvaniei, pe pământ românesc. Cu ocazia inaugurării Centrului medical din Archita, ASRI Andreas von Habsburg ne-a acordat un interviu.
"În Europa, satele au murit, dar aici, slavă Domnului, mai sunt în viață. Trebuie să salvăm ce a mai rămas"
- Având portretul expus în multe muzee de istorie, Înălțimea Voastră este o personalitate cunoscută a aristocrației europene. Ați venit pentru prima oară în Archita?
- Revin în Archita pentru a șasea oară și sunt impresionat de reînvierea speranței. Dintr-un sat părăsit, văd acum un sat înfloritor și o șansă de renaștere durabilă a României. Renovând satele, România își renovează sufletul. În Europa, satele au murit, dar aici, slavă Domnului, mai sunt în viață. Trebuie să salvăm ce a mai rămas, căci este un patrimoniu european care ne privește pe toți. Atât un patrimoniu natural, un templu fără asemănare al naturii, cât și un patrimoniu al tradițiilor, al produselor agricole bio, al fructelor și legumelor, care au încă gustul de altădată. Mănânci același iaurt de la Londra la Tokyo, dar nu aici. Aici mănânci iaurtul făcut în casă, un caș și o urdă cum nu mai există în altă parte, mănânci ardei și roșii cu gustul lor natural. Am apreciat că, fără a apela la ajutorul firmelor de catering, oamenii din sat se descurcă să-și servească oaspeții cu multă pricepere.
- Lăsând la o parte trecutul istoric (vremurile în care românii asupriți de grofii maghiari își găseau uneori salvarea "la împăratul" de la Viena), cum îi vedeți astăzi pe români, ieșiți în urmă cu 23 de ani de sub dictatura comunistă?
- Este o mare schimbare... Știu ce înseamnă asuprirea și persecuția. Tatăl meu, născut la Schönbrunn, a fost persecutat de naziști, întrucât familia imperială s-a opus anexării Austriei de către cel de-al Treilea Reich. E drept, sub comunism, românii au avut asigurate asistența socială și slujbele. Astăzi, totul costă. Mă uit la architeni, mulți dintre ei sunt săraci, nu-și permit să plătească pentru corpul lor, cum ai plăti pentru întreținerea automobilului... România a făcut totuși saltul uriaș de a intra în UE, dar acum trebuie să se concentreze pe "detalii" - viața oamenilor de fiecare zi. La orizont se vede o nouă lume, din care, din fericire, face parte și România, cu satele ei tradiționale. Deocamdată, întreaga omenire este blocată. Americanii spun: oameni buni, trebuie să serviți banii, să vă puneți în slujba lor. Papa Francisc spune dimpotrivă: banii trebuie să-i servească pe oameni. Vedem însă că grecii, spaniolii, portughezii, italienii încearcă să pună banii să lucreze pentru oameni. Dar doamna Merkel le dă replica: nu, trebuie să lucrați pentru bani! Să vedem ce-o să se întâmple până la urmă... Dacă e să ne gândim la România, voi spune că aveți o țară cu uriașe resurse, cu o populație educată... Aveți multe lucruri de realizat, trebuie să prindeți din urmă noile tehnologii, să construiți autostrăzi și drumuri în sate... Aveți un viitor minunat, pentru că nu totul e făcut, ca în Occident, ci mai sunt multe lucruri de terminat. Asta vă dă siguranța că aveți de muncă. Vă dă speranță pentru viitor. Sunt atâtea sate vechi și frumoase de restaurat, de dezvoltat! Mulți bani europeni așteaptă să-i puneți la lucru în favoarea națiunii, a țăranilor, a micilor fermieri, a dezvoltării rurale. Speranța e mare în țara asta.
- Avem, în Transilvania, acest mare patrimoniu săsesc din sate. Este remarcabilă intenția și generozitatea străinilor, precum Prințul Charles, Înălțimea Voastră, Fundația "Maria Nobrega", de a deschide drumul pe calea restaurărilor și de a aduce satele la viață. Ce semnificație au aceste proiecte?
- Nimeni nu aduce aici munți de bani. Noi venim cu propunerile, cu sumele de început, cu ideile. Ceilalți, sătenii, autoritățile locale și județene, chiar guvernamentale, trebuie să vină lângă noi, să participe ca parteneri egali. Noi spunem: atât putem oferi. Dacă doriți să vă alăturați proiectelor noastre, sunteți bineveniți. Vom reuși împreună. Voi aveți cunoștințe de agricultură organică, știți să creșteți oi și vaci, vă pricepeți la zidărie și tâmplărie, aveți dorința de a trăi mai bine în satul vostru, nu printre străini, în Spania sau Italia. Noi avem bani să începem lucrul, avem legături în cercuri înalte din Europa și America, știm să promovăm frumusețea satelor voastre, știm cum ar trebui să creăm locuri de muncă și cum să restaurăm aceste bijuterii de arhitectură pe care le găsești în satele voastre. Atunci, haideți să lucrăm împreună! Nimeni nu poate face totul singur. Noi dăm un exemplu, cumpărăm o casă și o restaurăm. Suntem siguri sută la sută că ne vor urma și sătenii. Își vor renova casele. Nu există femeie care să nu-și dorească o baie și o toaletă în casă, nu în spatele curții. Nu există femeie care să nu-și îndemne bărbatul să muncească mai mult, să-și cumpere o mașină de spălat. De fapt, femeile au devenit motoarele dezvoltării, în condițiile în care noi, bărbații, suntem leneși, urmăm idei fantasmagorice, idealiste. Femeile sunt legate de pământ...
"Mamele noastre ne spuneau atât de multe povești... Suntem noi capabili să spunem tot atâtea povești fiilor și nepoților noștri?"
- Ce v-a plăcut cel mai mult vizitând România?
- Am văzut aici un peisaj fabulos, incredibil. Dar am văzut și o cultură rurală amenințată de dispariție, și ar fi mare păcat să se piardă. Dispar țăranii, dacă nu sunteți atenți. Dispar profesii fundamentale în fiecare zi. Degeaba ne vom produce în Uganda sau Africa de Sud cerealele, fructele și legumele bio, dacă noi, aici, vom fi pierdut cunoștințele tradiționale. Mamele noastre ne spuneau atât de multe povești... Suntem noi capabili să spunem tot atâtea povești fiilor și nepoților noștri? Mă îndoiesc... Astăzi, ne lăsăm scufundați în paginile fără număr ale internetului, iar copiii noștri nu vor mai putea povesti: "tata și mama mi-au spus asta și asta...". Ei nu vor mai putea înțelege viața ca o luptă de fiecare zi, pentru că nu vor avea exemple de la care să se inspire.
- Sunteți optimist în privința Uniunii Europene?
- Sunt optimist. Iată, de 50 de ani avem pace, și noi, popoarele membre ale UE, i-am trimis pe politicienii noștri la Oslo, să ia Premiul Nobel pentru Pace. Nu ei au mers acolo, noi i-am trimis! Trebuie să înțelegem asta: vrem Europa Unită, vrem să facem parte din lumea globală. Dacă ne dăm la o parte din calea provocărilor contemporane, dacă nu reacționăm și nu suntem activi, duminica viitoare ne vom pomeni aici, la București sau la Viena, cu o cultură indiană sau chineză. Și asta, pentru că n-am știut cum să ne apărăm propria noastră cultură europeană. Știați că europenii au uitat să patenteze cuvântul "vin"? În limba noastră, "vin" înseamnă să ari pământul, să plantezi micuțele vițe-de-vie, să le îngrijești până cresc, să le tai primăvara, să le dai pe rod, să culegi strugurii, să-i storci, să torni mustul în butoaiele de stejar pe care să le depozitezi în pivnițe sub pământ, apoi, după mai mulți ani, să apară vinul! Este atât de multă muncă în spatele cuvântului "vin"! Ce se întâmplă azi? Vin state precum Chile, California sau Africa de Sud și produc milioane de hectolitri de must de struguri, așteptând comenzi de peste tot din lume. Vine o comandă: vreau două milioane de sticle de vin alb și roșu. OK, în două săptămâni le vei avea! Producătorii pun rapid la fermentare cantitatea de must solicitată, apoi îl limpezesc chimic, rapid, îl pun în sticle și, în 14 zile, îl trimit în magazine. În acest fel, toată cultura vinului din Austria, România, Franța, Germania, Italia este pierdută. De ce? Pentru că n-am avut grijă să o protejăm, s-o patentăm internațional. Dacă ne gândim numai la Republica Moldova, la subteranele ei fabuloase, cu milioane de sticle de vin, este incredibil câtă muncă este înmagazinată acolo.
"Sfătuiesc România să folosească leii atât cât poate de mult, înainte de a trece la euro"
- Ar trebui să devină euro valuta comună a tuturor membrilor UE?
- Există o problemă: dacă, până de curând, austriecii își plăteau taxele la Viena, spaniolii, la Madrid, și francezii, la Paris, acum toți le plătesc la Bruxelles. Banii ies din economie și merg către politicieni, apoi se întorc, eventual, la plătitori, dar prin canale politice, distorsionate. În privința adoptării euro, sfătuiesc România să folosească leii atât cât poate de mult, dar, la un moment dat, va trebui să treacă la euro, pentru că, dacă vremurile se schimbă, micile unități nu supraviețuiesc. Astăzi avem 6000 de bănci în UE. În câțiva ani, numărul lor se va reduce poate la 600.
- Sunt satele acestea, precum Archita, viitoarele ținte ale turismului european?
- Pentru mine, cuvântul "turism" nu mai are valoare. Tinerii nu mai vor să stea la coadă în aeroporturi, la muzee, la autocare... Vacanța trebuie să-ți asigure odihnă, să te ferească de a mai atinge volanul mașinii. Așa văd viitorul. În acest caz, da, Archita poate fi o țintă tipică pentru călătorii viitorului apropiat. În Italia, deja, vin turiști voluntari să culeagă via, să îngrijească de vaci. Vom avea și aici tineri din Europa care vor dori să meargă cu oile la păscut, să recolteze cartofii sau să ajute la zidit în cursul viitoarelor restaurări. Tinerii nu mai vor o casă la Marea Neagră, unde să meargă în fiecare an, ci vor să călătorească mereu în altă parte, să vadă lumea.
- Revenind la Archita... Cum vă duceți viața de zi cu zi printre țărani?
- Știți, am o problemă... Am trăit în atât de multe țări și în atât de multe orașe, încât a trăi într-un sat ca ăsta, în care-ți poți lăsa mașina la poartă sau pe stradă, fără nici o teamă, înseamnă o calitate a vieții mult mai bună decât la Madrid sau la Viena. Când ai îmbătrânit, iubești un sat ca acesta, cu liniștea și simplitatea lui. Ai cu cine să vorbești, are cine să te asculte, să-ți aprecieze învățătura, sunt oameni care, dacă dorești, pot avea grijă de tine. În marile orașe, nimănui nu-i pasă de tine. Atât eu, cât și Michael Carrington sau Elizabeth Nobrega avem noroc de a fi cunoscut mulți oameni în viață. Nu sunt bogat, dar am atât de mulți prieteni, încât consider asta cea mai mare bogăție. În vremurile de demult, trebuia să cred în îngeri. Acum, aici, la Archita, în România, îngerii vorbesc cu mine...
Foto: Alexandra Nan
Mai multe detalii despre "Maria Nobrega Foundation" la www.nobrega2@btopenworld.