Coada Șoricelului

Ilie Tudor
Nu vă lăsați înșelați de aparenta ei fragilitate și nici de numele care o duce oarecum în derizoriu. Coada-șoricelului este printre cele mai puternice antioxidante, antiinflamatoare și cicatrizante din flora mondială, iar studiile făcute în spitale au arătat și multe alte calități vindecătoare excepționale ale frunzelor și florilor sale. Să aflăm în continuare câteva lucruri esențiale despre potențialul terapeutic al acestei plante medicinale, precum și despre bolile pe care ea le vindecă fără greș

Denumirea sa latină este Achillea millefolium, făcând referire la miticul luptător grec Ahile, cel scăldat de mama sa, zeița Thetis, în apele Styxului, pentru a deveni invulnerabil la răni (o aluzie la uimitorul efect cicatrizant și de vindecare a rănilor al acestei plante). Acum două mii de ani, dacii denumeau planta "chodela" (codiță), nume consemnat în tratatele lui Dioscoride (medic militar roman), și o foloseau pentru vindecarea rănilor, can­grenelor și a bolilor infecțioase. Mai târziu, în medicina populară românească, coada-șoricelului a căpătat un loc cu totul aparte, fiind folosită în toate zonele țării, pentru nu mai puțin de o sută de afecțiuni, de la cele diges­tive și der­matologice, la cele care țin de sistemul imu­nitar sau endo­crin. În mod curios, știința mo­dernă s-a ocupat cu adevărat serios de acest panaceu din far­macia verde doar în ultimii ani. Dar înainte de a cu­noaște rezul­tatele acestor studii, să aflăm cum se recoltează, cum se păs­trează și cum se pre­pară coa­da-șorice­lului.

Recoltare

De la coada-șoricelului se culeg tulpinile fragede și inflo­res­cențele albe, uneori cu nuan­țe de roz, cu miros aromat-amă­rui. Este, alături de păpădie, planta medici­nală cea mai răs­pândită la noi în țară, fiind întâlnită de la câmpie și până în zona montană înaltă. Iu­bește în mod special lumina soa­relui, de care are nevoie din abun­dență, în rest fiind foarte rezistentă la lipsa de umiditate, la condițiile de sol și de temperaturi (rezistă la cele mai puternice canicule, dar și la gerul iernii). O găsim pe pajiști, prin fânețe, pe marginile râurilor și ale pâraielor, pe lângă drumurile de țară și în locurile virane. Se cu­lege pe vreme uscată, de preferință în miezul zilei, când are concentrația maximă de uleiuri volatile. Pentru cules avem nevoie neapărat de o foarfecă de grădină sau de un cuțitaș, cu care se taie tulpina înflorită, așa încât să nu smulgem planta din rădăcină. De regulă, se culege inflorescența cu o tulpină cât mai scurtă, din două motive:
1. Are efectele terapeutice cele mai puter­nice.
2. În locul tăieturii, planta se va regenera mai ușor, dând în scurtă vreme și mai multe flori, asigurându-i astfel perpetuarea. După culegere, planta se întinde la uscat în strat de maximum opt centimetri grosime, într-un loc lipsit de umiditate, umbrit și bine ventilat. Se poate usca foarte bine și în buchețele, care, de aseme­nea, se atârnă într-un loc umbrit. Dintr-un kilogram de plantă proaspătă se obțin după uscare două-trei sute de grame de produs lipsit de umiditate. Coada-șoricelului uscată se păstrează în pungi de hârtie sau în săculeți de pânză, în locuri întunecate și lipsite de umezeală.

Opt preparate pe bază de coada-șoricelului

1. Pulberea - pentru reglarea activității hormonale și tratarea hemoragiilor

Se obține prin măcinarea cât mai fină, cu râșnița electrică de cafea, a părților aeriene. Depozitarea pulbe­rii obținute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase și reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece substanțele vola­tile se evaporă rapid). De regulă, se adminis­trea­ză de 4 ori pe zi, câte o linguriță rasă, pe stomacul gol.
Pulberea de coada-șori­ce­lului se folosește în mod tradițional contra dezechilibrelor hormonale la femei. În Bucovina, femeile tinere care nu puteau avea copii foloseau adesea ceaiul de coa­da-șorice­lului. Cerce­tătorii de la Univer­sitatea din Padova, Ita­lia, au con­firmat de curând vali­di­tatea aces­tui demers tera­peutic, publicând în iulie 2006 studii în care arată că două sub­stanțe din coada-șoricelului (api­genina și luteolina) îmbunătățesc răspunsul organismului la acțiu­nea hor­monilor care declanșează ciclul menstrual și care deter­mină amplificarea caracterelor femi­nine. Se administrează pul­berea proaspăt măcinată de flori de coada-șoricelului, câte trei lingurițe pe zi, în cure de pa­tru săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză.

2. Infuzia combinată - contra bolilor biliare, digestive și intestinale

Se pun 3-4 linguri de coada-șoricelului mărunțite, la macerat, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de 5 mi­nute, după care se lasă să se răcească și se filtrează. În final se amestecă cele două extracte, obținându-se apro­ximativ un litru de infuzie combinată de coada-șorice­lului, care se folosește intern.
Cel mai frecvent, această infuzie combinată este folosită în afecțiunile digestive și biliare. De pildă, contra dischineziei biliare se administrează această in­fuzie, câte o jumătate de cană, cu 20-30 de minute înain­te de fiecare masă. Un astfel de tratament durează 30 de zile și se poate relua după o pauză de două săptă­mâni. O echipă de cercetători din cadrul Universității din Viena a obiectivat, prin teste de medicină experi­mentală, că principiile active din coada-șoricelului au efecte coleretice (favorizează evacuarea bilei) foarte intense. De exemplu, aceste principii active din coada-șoricelului sunt de trei ori mai puternice decât anghi­narea, care era până nu demult considerată liderul în tratarea acestei afecțiuni. Acest preparat se folosește și ca ad­ju­vant în colecistită, substanțele aromate pe care le con­ține având efecte antiinflamatoare și calmante asupra vezicii biliare.
Contra indigestiei și dispepsiei, se administrează 100 ml de infuzie combinată, cu 10 minute înainte de fiecare masă. Principiile amare din coada-șoricelului îmbunătățesc peristaltismul tubului digestiv, amplifică secreția de sucuri gastrice, reduc senzația de greață sau de inapetență.
Și contra colitei (inclusiv forma spastică) și a sin­dromului colonului iritabil, infuzia combinată de coa­da-șoricelului are efecte excelente. Mai multe studii făcute în Statele Unite și în Germania au pus în eviden­ță faptul că anumite substanțe aromate și flavonoidele din coada-șoricelului reduc semnificativ inflamația la nivelul intestinului subțire și a celui gros, ajută la cica­trizarea epiteliilor lezate, combat eficient spasmele digestive. Se administrează infuzia combi­nată, câte 2-3 căni pe zi, pe o perioadă de 35 de zile, apoi se face o pauză de două săptămâni, după care tratamentul se poate relua, dacă mai este cazul. În afecțiunile intesti­nale, efectele terapeutice ale florilor de coada-șorice­lului sunt mult mai puternice în combinație cu sună­toarea (Hypericum perforatum).

3. Sucul - leac împotriva hepatitei și cirozei

Se obține din planta proaspăt culeasă, cu ajutorul mixerului (blenderului): în vasul acestuia se pun 50 de grame de plantă foarte bine spălată în prealabil și 50 ml de apă de izvor, după care se omogenizează totul prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 50 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afec­țiunilor hepato-biliare, iar extern, se poate folosi pentru tratarea rănilor și arsurilor.
Un studiu japonez din 2006 a avut drept subiect efectul hepatoprotector al sucului proaspăt extras din inflorescențele și din tulpinile de coada-șoricelului. Mai multe animale de experiență intoxicate cu substanțe care produc hepatită mortală au fost tratate cu acest suc, care a fost administrat pe cale orală. Dintre animalele care au fost tratate, mai mult de 40% au supraviețuit, în timp ce cele din lotul-martor, netratate cu coada-șori­celului, au decedat în proporție de 100%. S-a con­sta­tat că la organismele tratate cu suc de coada-șorice­lului, ficatul suferă mult mai puține modificări struc­turale, celulele din componența sa au mai puține mal­formații, iar tendința spre ciroză este net diminuată. Sucul proas­păt de coada-șoricelului se prepară zilnic și se admi­nistrează imediat după filtrare, câte 50-60 ml, în doză unică, zilnică. Se fac astfel cure de câte 60 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauză.

4. Tinctura - contra hipertensiunii și bolilor cardiovasculare

Pentru obținerea acestui preparat se pun într-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de inflorescențe de coada-șoricelului, peste care se adaugă două căni (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic și se lasă plantele să macereze vreme de două săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluțe mici, închise la culoare. Intern, se administrează din acest remediu de patru ori pe zi, câte o linguriță (5 ml) di­luată în puțină apă.
Un studiu din anul 2000 a arătat faptul că adminis­trarea, vreme de 3-6 luni, a acestei tincturi (câte 5 ml de 3-4 ori pe zi) ajută la scăderea semnificativă a coles­terolului rău (LDL) și a colesterolului total. De aseme­nea, reduce valorile trigliceridelor, în medie cu 12%, după doar două luni de tratament.
Pacienții cu hipertensiune vor beneficia și ei de pe urma tratamentului făcut sistematic cu această tinctură, din care se administrează câte 5 ml pe zi, la orele 8, 14, 18 și 23. Efectul hipotensor va fi sesizat după două luni de tratament, exercitându-se mai ales asupra tensiunii diastolice, care scade cu 10% în medie, asupra tensiunii sistolice efectul fiind mai mic (2-3%).

5. Cataplasma - contra alergiilor cutanate

O mână de flori mărunțite de coada-șoricelului se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50°C). După trecerea acestui interval de timp, se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, și se lasă vreme de minimum 60 de minute. Principala utili­zare a acestei aplicații externe este în alergia cutanată, unde unele dintre substanțele aro­matice (azulenele) din compoziția plantei au efecte antiinflamatoare și anti­aler­gice, reduc mâncă­rimile, usturimea și edemele. În alergiile aflate în fază acută, cataplasma se ține vreme de minimum două ore pe locul afectat, punându-se eventual puțină gheață deasupra, pentru a potența efec­tul calmant al mâncărimii. Con­tra eczemelor alergice, se face un tratament de măcar patru săp­tămâni, timp în care se ține vreme de minimum 1 oră pe zi cataplasma proaspăt preparată pe porțiunea de piele afectată.

6. Alifia - leac pentru răni și hemoroizi

Se pun într-un ibric 150 ml de ulei de floarea-soarelui, 6 lingurițe de inflorescențe proaspete de coada-șo­ri­celului foarte fin tocate, 2 lingurițe de rășină de brad și 2 lingurițe de ceară de albine. Ibricul se pune pe un ochi al aragazului, reglat să ardă la foc mic, unde se lasă timp de 10 minute, amestecând înconti­nuu cu o linguriță. Când toate componentele s-au lichefiat și omogenizat, ibricul se ia de pe foc și con­ținutul se filtrează prin tifon, se pune într-un borcan cu capac și se lasă la răcit. Când preparatul atinge tem­peratura camerei, se depozitează la frigider.
Aplicat pe rănile care se vindecă greu, acest unguent are efecte cicatrizante aproape miraculoase. Contra rănilor recente, deschise, se folosește în primele 24 de ore tinctura, care are efect dezinfectant și antiinflamator puternic. Odată ce rana s-a închis și încep să se refacă țesuturile, aplicarea unguentului cu coada-șoricelului va accelera foarte mult procesele de regenerare, va preveni infecțiile și alte complicații, facilitând o vinde­care foarte estetică.
Unguentul de coada-șoricelului mai are efecte foar­te bune contra hemoroizilor, inclusiv a celor care sân­gerează, întrucât oprește hemoragia prompt, reduce inflamația, precum și senzațiile de mâncărime sau de usturime.

7. Uleiul - contra arsurilor

În jumătate de litru de ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau de susan, se pun 10 linguri de inflores­cențe de coada-șoricelului uscate și mărunțite. Se lasă acest amestec să macereze la soare vreme de două săptă­mâni, după care se filtrează, iar preparatul obținut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în locuri întunecoase și reci. Principala utilizare a aces­tui ulei este contra opărelilor și arsurilor, inclusiv a arsurilor solare sau cu substanțe chimice. Mai multe studii făcute în România, în anii '70, sub conducerea profesorului A. Popovici, au pus în evidență faptul că uleiul de coada-șoricelului ajută la vindecarea rapidă și estetică a arsurilor cu substanțe chimice. Într-unul din experimente a fost folosit chiar napalmul (substanță periculoasă, folosită, între altele, în războiul din Vietnam), arsurile produse de acesta fiind mult mai rapid vindecate cu ajutorul acestei plante decât folosind un tratament obișnuit. Uleiul de coada-șoricelului se aplică de trei ori pe zi pe locul afectat, până la vin­decare.

8. Spălăturile vaginale cu coada-șoricelului

Se fac cu ajutorul infuziei combina­te, a cărei metodă de preparare a fost prezentată anterior, cu precizarea că va fi făcută o formulă mai concentrată, fo­lo­sind dublul cantității de plantă. Aceas­tă infuzie proaspăt preparată va fi intro­dusă în irigator, cu care se va face spă­lătura cu o durată de 10 minute mini­mum (principiile active trebuie să intre în contact cu țesutul epitelial din vagin pe această durată de timp). Acest trata­ment este eficient contra rănilor pe colul uterin și contra leziunilor la ni­velul mucoasei vaginale. De asemenea, spălăturile cu coada-șoricelului sunt eficiente în candidoza vaginală, sub­stanțele antiseptice conținute de plantă blocând proliferarea acestei ciuperci, reducând inflamația și ajutând la refa­cerea epiteliilor lezate de infecție. Este un tratament blând, care nu perturbă flora vaginală, folosit și pentru tratarea pruritului vulvar, care apare în pre și în post-menopauză, dar și pentru preve­nirea prolapsului uterin.

Precauții și contraindicații la tratamentul cu coada-șoricelului

Coada-șoricelului se administrează cu prudență la gravide, în doze nu mai mari de 5 grame pe zi. Un studiu al Universității din Sidney, Australia, arată că o depășire de 56 de ori a dozei normale de coada-șoricelului determină o greutate a fetusului mai redusă și o greutate a placentei mai mare decât la grupele de control, fără a apărea însă malformații, întreruperi de sarcină sau alte efecte nedorite asu­pra fetusului sau gravidei.
La persoanele cu sensibilitate alergică la plantele din familia Aste­raceae, coada-șoricelului poate pro­duce catar respirator și dermatită de contact.
Pe baza studiilor realizate pe ani­male s-a constatat că dozele mari de coada-șoricelului pot avea efecte de potențare a efectului sedativelor și al antihipertensivelor și totodată pot să contracareze efectele anticoagulantelor.
Cercetătorii de la Universidade Federal do Parana, Brazilia, au constatat o creștere a procentajului sperma­tozoizilor devitalizați la șobolanii masculi, tratați cu doze foarte mari (depășite de 20-50 de ori) de extract de coada-șoricelului, fără să apară nici un fel de alte semne de toxicitate a plantei. Se recomandă evitarea dozelor foarte mari (10-20 de grame zilnic) de coada-șorice­lului pentru perioade lungi de timp.

Coada-șoricelului și frumusețea

Acneea
Un studiu al unui institut medical din Was­hing­ton, Statele Unite, arată că acneea este declanșată de probleme digestive și de metabo­lism, provocate de alimentația modernă, de sen­sibilitatea la infecții cutanate, precum și de pro­blemele hormonale. În același studiu se mențio­nează faptul că planta coada-șoricelului are atât efecte antimicrobiene (ac­ționează contra bacte­riilor, în special), cât și de stimulare a proceselor digestive. Adăugați la aces­tea efectul hormonal anterior menționat al acestei plante și faptul că este un dezintoxicant pentru ficat și pentru bilă, pentru a înțelege eficiența sa în trata­rea acneei. Se fac tratamente cu o durată de 60 de zile, timp în care se ia infuzia combinată de coada-șoricelului, câte un litru pe zi, în două reprize, dimineața și seara.

Transpirația excesivă
Studii făcute de o echipă de cercetători din cadrul Universității din Iași, în 1988, au pus în evidență faptul că băile generale cu extract apos de coada-șoricelului, făcute de 2-3 ori pe săptă­mână, reduc transpirația, previn erupțiile cutanate produse de combinația de transpirație și praf, men­țin sănătatea pielii. Pentru a obține aceste efecte, se pun 5 litri de infuzie combinată de coada-șorice­lului la o cadă de baie, în care se stă 30 de minute. Procedura se repetă de 2-3 ori pe săptămână, mai ales în sezonul cald.