Este înfiorarea aceea extraordinară la contactul cu apa rece, instinctul de conservare al corpului crescut în "sera" orașului, care îți spune să ieși. Dar mai este ceva care te oprește și te ține în curgerea de gheață a pârâului, o senzație bruscă de vitalizare și energie a întregului corp, sentimentul benefic că apa duce de vale oboseala și neîmplinirile, lăsându-te curat, luminos și fericit. Știința materialistă nu va putea niciodată explica până la capăt magia unui izvor sau pârâu de munte, efectul său vindecător asupra trupului și sufletului. Dar, chiar și fără formule complete, merită să știm mai multe despre puterea tămăduitoare a apelor vii și curate de munte.
Din timpuri imemoriale, organismul nostru este programat să intre în interacțiune cu apa, care este, fără îndoială, unul dintre agenții cei mai buni de vindecare. Studiile științifice din ultimele două decenii au demonstrat faptul că apa înseamnă cu mult mai mult decât o formulă chimică. Într-o moleculă cu doar doi atomi de hidrogen și unul de oxigen se ascunde mai mult mister decât în biblioteci întregi. De pildă, s-a demonstrat că apa are memorie, dispunerea spațială a moleculelor sale, proprietățile sale fizice (de exemplu, modul în care cristalizează), dar și efectele sale asupra viețuitoarelor fiind foarte diferite, în funcție de "experiențele" pe care respectiva apă le-a avut. Prin prisma acestei memorii, apa din locurile poluate, dincolo de impurificarea sa chimică, prezintă anomalii și are efecte negative asupra organismelor, chiar și după depoluare. Pe de altă parte, apa izvorâtă din locurile cu natura neatinsă, curată, prezintă proprietăți extraordinare, având un efect benefic asupra vieții. Povestea cu apa vie și apa moartă este, deci, reală. Privind din această perspectivă, apele repezi și limpezi de munte, care au în memoria lor frumusețea locurilor din care izvorăsc, sunt cele cu potențialul vindecător cel mai puternic, fie că sunt folosite intern sau extern. În prezentul articol, ne-am propus să aflăm mai multe despre efectele vindecătoare ale apei folosite extern. Aceasta, cu atât mai mult cu cât acum, în sezonul estival, este momentul cel mai bun pentru a face procedurile externe cu apă de munte.
Spălatul în apă de izvor
Este, probabil, cel mai vechi și totodată cel mai folosit mijloc de călire și vindecare a organismului din medicina populară. Pentru a face această procedură, avem nevoie doar de apa curată a unui pârâu de munte, de un ștergar de pânză și un pic de... curaj. Tradițional, spălarea în apa de munte se face ca înviorare, dimineața, dar pentru cei foarte sensibili la frig procedura poate fi făcută și la vremea prânzului, când soarele strălucește pe cer, iar afară este suficient de cald. Iată cum se realizează efectiv: după ce intrăm în apă până la glezne, luăm un ștergar de cânepă ori de in, îl înmuiem în apa rece, îl stoarcem și începem să ne frecăm energic pielea, urcând gradat de la picioare spre cap. Pielea nu va fi doar udată, ci și frecată cu putere cu ștergarul, astfel încât sângele să se pună bine în mișcare. La primele spălări, durata întregii operațiuni nu trebuie să fie mai mare de 3-4 minute, în timp, ajungându-se la maximum 7 minute. După spălare, dacă afară este destul de cald, ne putem zvânta direct la soare, făcând mișcări rapide pentru a ne încălzi. Dacă este răcoare, ne vom îmbrăca (fără însă a ne șterge, eventual tamponând puțin corpul cu un prosop uscat) și apoi vom trece imediat să facem mișcări de încălzire sau o plimbare în pas vioi. Spălarea se face fără săpun sau alte cosmetice corporale, doar cu ștergarul și cu apă. Dincolo de rolul igienic al unei simple spălări, acest procedeu este și o metodă redutabilă de întărire a organismului și de vindecare. Se spune că unul dintre secretele longevității și sănătății de invidiat al oamenilor de la munte, constatate în ciuda vieții aspre pe care o duc, este chiar spălarea de dimineață, care stimulează imunitatea și sistemul endocrin, reglează activitatea sistemului nervos și a celui cardiovascular.
Efecte asupra sănătății
Prin acest procedeu, organismul este pus, pur și simplu, să-și "aducă aminte" de resursele sale naturale și să le folosească pentru a-și restabili sănătatea. În naturopatia germană, efectele acestei spălări au fost foarte bine studiate și au fost identificate câteva categorii de afecțiuni care răspund la acest tratament:
* sensibilitate la frig, circulație periferică deficitară;
* reumatism în forme ușoare, lombosciatică (dar procedura se face doar în afara crizei!);
* deficiențe imunitare, sensibilitate la infecții respiratorii (guturai, gripă, bronșită, pneumonie);
* digestie lentă, atonie digestivă, tulburări de asimilare;
* celulită, vergeturi, obezitate, depunere de adipozități în exces pe talie, fese sau coapse;
* îmbătrânire prematură a pielii - procedura va fi urmată, la 1-2 ore după aceea, de aplicarea unei creme hidratante, pentru a completa efectul de stimulare a circulației și a proceselor trofice declanșat de apă;
* stări de contractură musculară - în mod aparent paradoxal, după ce mușchii sunt contractați la maximum, în contact cu apa rece și în timpul mișcărilor de încălzire, tind să se relaxeze spontan și foarte profund, dispărând ca prin farmec focarele de contractură, precum și senzația de disconfort;
* depresie, astenie, anxietate - șocul înviorător al apei pare să șteargă impregnările emoționale negative, făcându-ne, pur și simplu, să ne desprindem, să ne detașăm, într-o anumită măsură, de toate problemele (imaginare sau reale) care ne chinuiau.
Precauții și contraindicații
Această procedură nu se va face atunci când suntem foarte obosiți sau deja înfrigurați, când avem o infecție (răceală) în fază acută sau dacă suferim de o afecțiune cardiovasculară gravă. Copiii până la 5 ani nu vor sta în apă rece mai mult de 1,5 minute, în cazul lor mecanismele de termoreglare fiind insuficient dezvoltate. De asemenea, această procedură este contraindicată persoanelor cu reumatism sau lombosciatică, aflate în criză.
Mersul desculț pe pietre de râu
Angrenează, pe lângă efectul vindecător al apei de munte, alți doi factori terapeutici importanți: mișcarea efectuată în aer liber și reflexoterapia plantară (la nivelul tălpilor), făcută de pietre. Oricine a văzut o hartă de reflexologie a tălpilor a rămas impresionat de multitudinea de corespondențe dintre acestea și diferitele organe ale corpului. De multă vreme, reflexoterapia nu mai este considerată o simplă superstiție, ci o metodă care contribuie la vindecarea unor boli cât se poate de serioase, cum ar fi afecțiunile endocrine, bolile sângelui, bolile metabolice, parezele ș.a. Or, mersul pe pietre nu este altceva decât un masaj foarte puternic și complet al tuturor zonelor reflexogene din talpă. Aceasta explică și multitudinea de indicații ale acestei metode foarte simple.
Cum se face această procedură
Totul constă în a ne plimba desculți, vreme de 10-20 de minute, pe pietrele bine rotunjite (ca să nu ne rănească) din albia unui râu sau pârâu de munte. Apa nu trebuie să depășească nivelul gleznelor, iar pietrele nu trebuie să fie prea denivelate sau foarte alunecoase, pentru că riscăm o căzătură fără nici cel mai mic "efect terapeutic", ba din contra. Această procedură, aparent foarte facilă, vom vedea că se dovedește a fi în felul ei o aventură, deoarece bogăția de senzații, uneori dureroase, de la nivelul picioarelor, produse de masajul pietrelor va fi la început destul de greu de suportat. Chiar aceste senzații mai puțin plăcute sunt un semn că în corp se produce ceva, că ceva se deblochează. Imediat după acest mers pe pietre, ne vom lua o încălțăminte călduroasă și cât mai comodă și vom evita frigul la picioare, care ar anula efectele binefăcătoare ale masajului plantar.
Efecte asupra sănătății
Fără a putea constitui un tratament în toată puterea cuvântului, călcatul pe pietre de râu este un excelent remediu pentru ameliorarea sau vindecarea următoarelor boli:
* tulburări digestive, cum ar fi colita, enterita, dispepsia, tranzitul intestinal perturbat, balonarea - acționează în special asupra tulburărilor care se agravează la frig și/sau stres;
* infecții cronice din zona genito-urinară - cistite, uretrite, anexite ș.a. (procedura nu trebuie făcută în perioada de acutizare a acestora);
* sechele ale paraliziilor, ale unor afecțiuni sau traumatisme care au afectat sistemul nervos central;
* disfuncții motorii în general;
* migrene produse de stres, disfuncții digestive sau biliare;
* tulburări de ciclu și de menopauză;
* sterilitate (masculină și feminină);
* încetiniri în dezvoltarea fizică și mentală a copiilor, afecțiuni psiho-emoționale la copii;
* incontinență urinară;
* tulburări de circulație periferică (mâini și picioare reci), fragilitate capilară, predispoziție spre tromboflebită.
Lista bolilor este mult mai lungă, cele mai receptive la această formă de tratament fiind mai ales afecțiunile cronice și cele produse de uzura fizică sau psihică.
Precauții și contraindicații
Mai întâi de toate, trebuie ținut cont că, pentru a ne menține echilibrul pe pietrele din albia unui pârâu de munte, este necesar să avem un minimum de condiție fizică și niște reflexe corespunzătoare, altfel riscând să cădem și să ne accidentăm grav.
Apoi, călcatul pe pietre ude este contraindicat în bolile respiratorii, mai ales infecțioase, aflate în fază acută, precum și în cazul problemelor cardiace grave, al accidentelor vasculare recente, în timpul ciclului menstrual (mai ales în prima zi), în caz de slăbiciune fizică accentuată.