Amânarea cu un an a posibilității validării unui referendum doar cu un cvorum de 30% a dat societății civile șansa de a aprofunda "rezultatele" Comisiei Antonescu în revizuirea Constituției. Complotiștii din USL mizau tocmai pe o adoptare rapidă a proiectului de Lege Fundamentală propus de ei. Chiar dacă sila de politică, vacanța sau grijile zilnice ar fi potențat o prezență slabă la vot, cvorumul s-ar fi realizat, iar nucleul dur al alegătorilor USL-iști ar fi asigurat procentul de 50% plus un vot, necesar intrării în vigoare a noii Constituții. Decizia CCR a încurcat socotelile USL care, după eșecul puciului parlamentar din vara anului trecut, urmărea o acoperire "legală" pentru trecerea tuturor instrumentelor de control social în propriile mâini. Deruta generată de această decizie s-a vădit în propunerea vicepremierului L. Dragnea de a lungi la trei zile durata referendumului care - dacă s-ar desfășura în toamnă - ar fi valabil după regula cvorumului de 50% + 1 vot. D-l Dragnea susținea, desigur, că graba validării noii Constituții s-a datorat necesității implementării rapide a regionalizării și, în consecință, a accesării mai facile a fondurilor de dezvoltare UE. După "lecția" primită în 2012 de la UE, SUA și alte organizații internaționale (care, astfel, au stopat desfășurarea "puciului"), principalii lideri USL, V. Ponta, C. Antonescu și D. Voiculescu, au acceptat, de nevoie, amânarea cu un an a referendumului în cauză.
Amânarea dă însă cetățenilor posibilitatea examinării mai atente a proiectului de Constituție realizat de Comisia de revizuire condusă de Crin Antonescu. Motivele, dar și modul în care s-a produs revizuirea pot apărea astfel cu claritate maximă. Argumentul "sentimental" că prin noua Constituție se urmărește blocarea unor "abuzuri" ale ocupantului funcției prezidențiale, excluzându-se pentru succesorii d-lui Băsescu posibilitatea de a mai fi "președinți-jucători", își dovedește inconsistența, el ascunzând în fapt cu totul altceva. În concepția lui Crin Antonescu, funcția prezidențială apare privată de oricare atribut executiv, președintele ajungând la un rol pur-decorativ, alegerea premierului, declanșarea unui referendum, refuzul numirilor abuzive în administrația centrală depinzând, după adoptare, de Parlament. Dar, transformarea președintelui într-un actor marginal (în contradicție cu votul popular prin care ar fi ales), vizează concentrarea totală a puterii pentru un grup de indivizi, parlamentarii, care - prin articolul 61 din proiect - se autodefinesc drept "forul suprem de dezbatere și decizie al națiunii". Ultima parte a formulării devine extrem de semnificativă, pentru că ea dezvăluie intenția de a-i atașa Parlamentului nu doar normala putere legislativă, ci și pe cele executivă și judecătorească. Parlamentul devine astfel nu numai emitentul legilor și reglementărilor nației, ci și cel care le aplică și controlează aplicarea lor. Guvernul, CCR, Înalta Curte de Casație și Justiție, CSM sau DNA devin anexe "de lucru" ale Parlamentului, independența lor spulberându-se. Mai mult, orice persoană fizică sau juridică va fi obligată de acum (art. 64.4) să se prezinte în fața unei comisii parlamentare, dacă alte organe nu rezolvă chestiunile disperate în care a intrat. În nici un Parlament din lumea democratică nu se ajunge la o asemenea concentrare de puteri, reprezentanții aleși ai nației transformându-se într-o entitate ce dispune de totul după bunul plac, inclusiv de propria perpetuare în vârful ierarhiei sociale.
Mulți cetățeni ar fi tentați să creadă că acest transfer de suveranitate de la toate instituțiile reprezentative ale statului la Parlament este doar aparent, însuși președintele Comisiei de revizuire, Crin Antonescu, neputând să despoaie funcția pe care o vizează (cea de șef al statului) de atribuțiile executive. D-l Antonescu nu vrea însă decât să fie consemnat în Istorie ca președinte al țării, în rest, mulțumindu-se cu somnul și serbările protocolare de la Cotroceni. Înțelegerea lui cu mafia din spatele parlamentarilor constă tocmai în această amputare a puterilor prezidențiale pe care le-a avut Traian Băsescu, un președinte-jucător care putea să garanteze și să stimuleze independența Justiției la toate nivelele organizării sale. Chiar dacă d-l Băsescu va părăsi, obligatoriu, funcția pe care actualmente o deține, Comisia - în frunte cu d-l Antonescu, candidatul USL la succesiune - vrea să elimine definitiv o asemenea posibilitate, "dreptul" de a stabili cine și de ce este vinovat revenind, în ultimă instanță, Parlamentului. Șefii acestuia, liderii care selectează și întocmesc listele de parlamentari, vor deveni, în fapt, atotputernici, imuni la oricare acțiune a Legii, fiind ei înșiși Legea. Un Dan Voiculescu, de exemplu, nici măcar nu va mai ajunge să fie cercetat pentru o faptă penală oarecare, pentru că, prin "aleșii" săi, va putea oricând să prevină organele de justiție că vor răspunde în fața comisiilor parlamentare, care pot să le amendeze și blocheze. Primii afectați (conform art. 61, 64 etc.) sunt procurorii, care nu sunt incluși în puterea judecătorească.
Am prezentat doar una dintre "noutățile" proiectului de Constituție propus de Comisia Antonescu. Dacă CCR nu ar fi amânat cu un an referendumul cu un cvorum de 30%, "băieții deștepți" din Parlament și (mai ales) din spatele lui, ar fi forțat cu orice preț (nuanțări cerute de specialiști, intervenții ale CCR, replici ale CSM sau președinției) adoptarea noii Constituții, intrarea ei în vigoare ducând la reducerea presiunii exercitate de Justiția independentă asupra unor personaje ce domină, economic și mediatic, ansamblul social. Sunt semne că SUA și UE au devenit mult mai atente la revizuirea Legii fundamentale, realizată de Comisia Antonescu. Cancelariile occidentale nu vor lăsa ca "puciul" ratat anul trecut să își atingă pe căi "legale" obiectivele. Dar pentru ca separația puterilor în stat să nu dispară, pentru ca Justiția să nu fie subordonată politicului, este nevoie și ca alegătorii, cetățenii de rând ai țării, să-și dea seama de "capcanele" proiectului de Constituție. Decizia CCR le dă timpul necesar să o facă.