"D-l doctor Li Luoxi mi-a schimbat viața"

Cititor Formula AS
Stimată redacție,

Mă numesc Elena Radu, sunt o femeie cu vârsta de 58 ani, din județul Ilfov. Vă scriu deoarece doresc să împărtășesc cu dvs. povestea mea.
Toată viața am suferit de câte o problemă. Din tine­rețe am avut gastrită și am suferit de anemie. Eram tot timpul obosită și aveam dureri de stomac. Într-o perioa­dă, făcând niște analize, am constatat că am hepatită cronică, care se datora în mare parte locului de muncă unde fusesem angajată pentru o perioadă. După ceva timp, am început să am probleme cu tiroida. Mă simțeam foarte obosită, tot corpul simțeam că este umflat dintr-un motiv neștiut, îmi cădea părul îngrozitor și aveam pal­pitații. Îmi era groază. După această perioadă nefericită și tulbure, am dobândit alte probleme, cu hipotensiunea, cu inima și am făcut nisip la rinichi. O bună perioadă, mi-am dus suferința și problemele cum am putut și am știut mai bine. Am urmat tratamentele date de doctori, așa cum trebuie, însă starea mea devenise deprimantă. Când m-am hotărât să nasc primul copil, imediat după naștere au început durerile de spate, de picioare, am făcut varice. Reumatismul s-a instalat și el ușor-ușor, și simțeam dureri de genunchi, de spate, de picioare. Ce să spun, mi-a fost foarte greu. Mai ales că, în urmă cu câțiva ani, mi s-a depistat și un fibrom uterin. Toată viața mea a fost o înșiruire de probleme. Ajunsesem să umblu cu pungi de medicamente după mine. Mă săturasem de situația asta, dar nu aveam ce face. În urmă cu doi ani, am aflat de d-l doctor Li Luoxi din revista "Formula AS" și m-am gândit că poate dânsul mă va ajuta cumva. Nu pot să spun că am mers cu încredere la el, însă am zis să îmi încerc norocul. M-a consultat, și în urma consultației mi-a spus că organismul meu nu se află în echilibru, iar nașterea a adâncit acest dezechilibru și a slăbit circulația sângelui și a energiei Qi. Mi-a mai spus că alimentația mea nu este corectă și, pentru că sufăr de atâtea pro­bleme, numai prin acupunctură sau tratamente îi va fi foarte greu să mă ajute. Mi-a spus că trebuie să am curaj pentru că tratamentul durează ceva timp. După aceea, mi-a reco­mandat niște exerciții speciale, pe care le-am făcut împreună, în jur de 15 ore, în total timp de o lună de zile. Domnul doctor mi-a spus să fac și acasă acele exerciții, în fiecare zi, de două ori. Prinsesem curaj și am început să respect programul. După o lună, am început să mă simt mult mai bine, suferințele mele începeau să dispară treptat. Cam după o jumătate de an, am început să mă simt foarte bine. În tot acest timp, am ținut legă­tura cu dânsul. Acum mă simt foarte energică, pli­nă de viață și în afară de tratamentele pentru tensiune, nu prea mai fac altceva. D-l doctor poate fi contactat de oricine dorește, la tel. 021/210.41.64, 0766/56.46.69.
Doresc să îi mulțumesc pe această cale d-lui doctor Li Luoxi, din toată inima, pentru ajutorul acordat și, nu în ultimul rând, revistei "Formula AS", pen­tru munca și dăruirea de care dă dovadă și prin inter­mediul căreia mi s-a schimbat viața.
Cu stimă,
ELENA RADU - e-mail: vadu_maria@yahoo.com