"Nuca tare" a justiției și scenariile iredentiste

Rodica Culcer
- Un nou liberal de frunte bate la porțile pușcăriei: Relu Fenechiu. Justiția noastră pare să fie o "nucă tare", căci rezistă la presiunea politică exercitată asupra ei, fă­cându-și în mod exemplar datoria. E posibil așa ce­va? Cât va dura "minunea"?

- Dacă Adrian Năstase, fost prim ministru, a executat de­ja o sentință de condamnare la închisoare, de ce ne-am mi­ra că un simplu ministru, acuzat într-un dosar care nu lăsa loc la interpretări, este condamnat în primă instanță? Stan­dardul a fost fixat așadar la un nivel înalt, grație curajului jude­cătoarelor de la ÎCCJ, sub conducerea Lidiei Stanciu. Între­barea este însă cine îi va succede Lidiei Stanciu, al cărei mandat expiră în septembrie. Va accepta oare preșe­din­tele Băsescu o numire controversată, cum a făcut în ca­zul procu­rorului general Tiberiu Nițu, sau va insista asupra numirii unui magistrat integru și greu de intimidat? Anul trecut aș fi răspuns fără ezitare că președintele nu va abdica de la standardele stabilite în perioada Macovei-Morar, dar acum nu mai sunt sigură de acest lucru.
În ciuda unor condamnări spectaculoase - Adrian Năs­ta­se, Gigi Becali, Relu Fenechiu - nu putem încă să afir­măm cu tărie că schimbările din ultimii ani din justițe sunt ireversibile. Deși o parte din judecători s-au dovedit integri și și-au făcut datoria, rămân destule probleme nerezolvate, în primul rând legate de dosarele lui Dan Voiculescu. În plus, asistăm frecvent la intruziuni nepermise ale politicului în actul de justiție, iar proiectul de revizuire a Constituției subordonează justiția față de politic (guvern și Parlament) într-un mod fără precedent, fapt remarcat și de comisarul european pentru justiție. Din toate acestea, cazul Voiculescu merită o atenție sporită, căci acest supraviețuitor al re­gimului comunist, al cărui rol în afacerile financiare ale acestui regim nu a fost încă elucidat, a ajuns să dețină o pu­tere ocultă care l-a făcut invulnerabil la justiția omenească, cel puțin așa cum este ea practicată în România post-de­cem­bristă. Magistrații au acceptat, de pildă, tergiversarea nepermisă a dosarului privatizării ICA, ceea ce ar putea duce la prescrierea faptelor. Comentatorii politici au obser­vat deja că imunitatea "Varanului" față de justiție sugerează o rețea care acționează din umbră și blochează orice atac la adresa ei, așa cum au blocat orice tentativă a justiției de a afla adevărul despre evenimentele din decembrie și despre mi­neriade. Abia atunci când Dan Voiculescu va fi condam­nat definitiv și irevocabil vom putea spune că justiția ro­mâ­neas­că este independentă și s-a desprins de trecut. Până atunci, putem afirma doar că o minoritate de magistrați se do­vedește incoruptibilă, restul fiind eventual speriați de an­chetele DNA care au trimis după gratii câțiva judecători co­rupți. Va rămâne însă DNA la fel de curajoasă după înlo­cui­rea lui Daniel Morar? Deocamdată vedem că dosarul lui Liviu Dragnea, privind fraudele de la referendum, zace într-un ser­tar, premierul îi dă dispoziții procurorului general, care le execută fără să crâcnească, iar CSM nu se sesizează. În plus, premierul Ponta nu pierde nici o ocazie pentru a în­fiera "era Macovei-Morar", sugerând că lupta anti-corupție es­te pe sfârșite. Astfel, în ciuda condamnării ministrului trans­porturilor, avem destule motive să nu fim optimiști cu pri­vire la perspectivele unei justiții independente în România.

- În timp ce mass-media românească e concentrată pe luptele din arena politică, concetățenii noștri maghiari câștigă teren în pretențiile lor autonomiste. Dacă până mai ieri revendicau doar o singură "regiune" pentru Ța­ra Secuilor, acum îi asociază acesteia și "zona Partium", o așa-zisă regiune bilingvă din Vestul Ardealului. Bucureș­tiul zâmbește de ridicolul scenariului maghiar, care e tot mai bine articulat. Oare guvernul Ponta va ceda presiu­nilor, admițând două regiuni pe criterii pur etnice?


- Însăși denumirea Partium, care provine de la Partium Regni Hungariae (parte a Regatului Ungariei) este o provocare la adresa statului român, fiind vorba de o zonă care a făcut parte, în diferite epoci istorice, din Principatul Transil­vaniei, pe vremea când era vasal al Regelui Un­ga­riei, sau din Regatul Ungariei. În tot cazul, este vorba de o regiune desființată și dezmembrată de Tratatul de la Trianon din 1920, iar resuscitarea ei - fie și retorică - nu face decât să trezească temeri față de iredentismul maghiar, manifestat de altfel constant de Partidul Popular Maghiar din Transil­va­nia, condus de Laszlo Tokes, cel care a lansat tema regiu­nii Partium, cu trei ani în urmă. Cum nu l-a luat nimeni în sea­mă atunci, firesc ar fi să nu-l ia nimeni în seamă nici acum. În fond, PPMT nu reprezintă o forță politică, nefiind repre­zentată în Parlament. Reluarea acestei teme iredentiste a fost, desigur, prilejuită de dezbaterea privind regionalizarea Ro­mâniei, sub egida baronului de Teleorman, Liviu Drag­nea, dar și în contextul frământărilor din USL, în care unul din li­derii PPMT, Toro Tibor, vedea acum trei luni o oportu­nitate: dacă USL s-ar rupe și PSD ar avea nevoie de UDMR pentru a forma o nouă majoritate, atunci formațiunea ma­ghia­ră ar pu­tea negocia de pe poziții de forță și impune constituirea regiunii Partium.
Analizat dintr-o perspectivă rațională, bazată pe antece­dentele istoriei recente, nu avem elemente pentru a consi­dera realistă teoria lui Toro Tibor. Un partid politic care ar accepta crearea regiunii Partium la granița cu Ungaria s-ar sinucide politic, iar PSD nu este un partid sinucigaș, doar pragmatic, venal și lipsit de scrupule. În aceste privințe, se potrivește bine cu UDMR, ai cărei lideri au fost întotdeauna mulțumiți cu avantajele economice oferite de participarea la guvernare. Până la urmă, cu toată retorica practicată de la tribună de Marko Bela și apoi de Kelemen Hunor, nu s-au înființat nici o universitate de stat cu limba de predare ma­ghiară, nici un ținut secuiesc autonom; în schimb s-a conso­lidat o categorie de baroni UDMR extrem de refractari la re­for­me. Realismul politic, generat de interesele economice ale politicienilor români și maghiari, ar trebui așadar să blo­cheze scenariile iredentiste vehiculate de Laszlo Tokes și adepții săi. În plus, permeabilitatea granițelor într-o Europă unită face absolut inutil demersul PPMT, motiv pentru care are atât de puțini adepți, spre deosebire de proiectul Ținu­tului Secuiesc, care este mai bine susținut pe plan local. Toto­dată, proiectul regionalizării a intrat acum într-un con de umbră, împreună cu nefasta revizuire a Constituției. Veți replica probabil că această situație este una de provizorat. Așa este, dar știm bine din istorie cât de durabil poate fi pro­vizoratul!