O veritabilă rețea a kitsch-ului a împânzit România după 1989. El exista, desigur, și înainte, personificat în pești de sticlă, flori de plastic și nelipsitele carpete de perete cu "Răpirea din serai", scene de vânătoare sau reprezentări biblice de o calitate artistică mai mult decât îndoielnică. Dar liberalizarea pieței după căderea comunismului a dus expresia kitsch-ului la rang de obligație. Frenezia consumerismului, foamea după articole "de firmă", atâta vreme refuzate înainte de 1989, a fost rapid speculată de comercianții care lucrau cu piața turcească. Și astfel, pe fondul lipsei de resurse din primii ani de după Revoluție, Plima, Adibas și Mike au intrat în țara noastră cu mult înaintea brandurilor consacrate pe care le copiau cu nesimțire.
E doar o iluzie de Capitală că acest fenomen a dispărut, odată cu creșterea calității vieții, în anii de dinainte și de după aderarea la Uniunea Europeană. Periferiile unor orașe cu pretenții culturale de rang european sunt înțesate de magazine de "chinezisme" în culori țipătoare și din materiale aflate nu doar la limita normelor europene, ci și la limita bunului simț. Și dacă în orașele mari aceste mărfuri sunt împinse la periferie, în orașele mici sunt în plin centru, vizavi de Primărie sau de cea mai bună școală din zonă. În fine, la marile sărbători populare din zonele rurale, fie ele religioase sau culturale, prostul gust devine, cu an ce trece mai mult, adevărata atracție a respectivelor evenimente, pe care au ajuns să le canibalizeze, împingându-le în ridicol, cu largul concurs al organizatorilor și al autorităților locale.
Aceste bâlciuri apărute parcă ad-hoc în calea pelerinilor sau a turiștilor și localnicilor, în care găsești orice, de la sutiene la vată de zahăr, și de la adidași de cauciuc la hamburgeri, au atâta priză la public, încât își justifică, la o adică, organizarea. Dar ce are a face o sărbătoare de tradiție precum Târgul de fete de la Găina cu această explozie de chinezărie ieftină? De ce unul dintre cele mai mari evenimente de masă din Transilvania, care ar putea fi cel mai bun prilej de promovare a valorilor și a produselor ardelenești, găzduit în comuna care poartă numele lui Avram Iancu, este transformat într-un bâlci de chinezării? De ce un astfel de eveniment e organizat pe structura unui festival al berii, de mâna a doua? Sau de ce un pelerinaj precum cel de la Nicula, de Sfânta Maria, trebuie să fie, an de an, un "drum al Crucii", lung de câțiva kilometri, printre sute de tarabe cu aceleași produse kitsch? Sunt atât de puține ocaziile în care ne mai putem bucura, fie și cu conformismul tipic unor evenimente, de vechile și veritabilele noastre tradiții, încât ele ar trebui izolate cu orice preț de prost gust. Îți e, efectiv, jenă să te duci cu un străin la Găina, pretinzând că este vorba despre un târg de tradiție în România. Dacă sunt atât de profitabile pentru comunitățile locale, primarii din zonă (ei înșiși promotori ai prostului gust) nu au decât să organizeze lunar câte un Festival al Kitsch-ului, în comunele pe care le conduc. Foarte bine! Dar să lase adevăratele sărbători tradiționale să meargă pe drumul tradiției. Bâlciurile să fie bâlciuri, iar sărbătorile sărbători!