Călătorie prin Țara Moților

Florentin Popa
CRISTI VÎRCIU - "Fiecare zi petrecută prin codri te urmărește toată viața"

- Este ghid montan și cunoaște încă din copilărie fiecare potecă din Munții Apuseni. S-a decis să le ofere iubitorilor de munte trasee speciale, departe de lumea dezlănțuită, spre încântarea privirii și liniștea sufletului -

Muntele fermecat

- Ai o profesie fascinantă, iar munții din jur nu mai au niciun secret pentru tine. Este o pasiune, ori simpla obișnuință a omului crescut pe aceste melea­guri?

- Copilăria mea s-a împletit fericit cu natura din jur: m-am zbenguit în pădurile din spatele casei, am ador­mit în susurul Arieșului, m-am înfiorat în în­tunericul peșterilor căscate în piatra muntelui... Pentru mine, muntele e o ființă vie, fascinantă și periculoasă în același timp, de el sunt legate toate amintirile co­pilăriei. Aici, în Țara Mo­ți­lor, bunicii le povestesc ne­poților basme fantastice des­pre istoria locurilor, săl­bă­ticiunile codrului și co­mo­rile fabuloase ascunse în măruntaiele Munților Me­taliferi. În imaginația ori­cărui puști se naște dorința de explorare și desco­periri... Jocul se transformă treptat în pasiune, și ajungi, fără să vrei, un împătimit al înăl­țimilor, de care nu mai poți să te desparți niciodată! Pâ­nă pe la 12-13 ani, eu deja cutreierasem munții ăștia în lung și-n lat. Mer­geam cu animalele la păscut, îm­preună cu ceilalți copii de-o vârstă cu mine, scotoceam pădurile cu bunica, în că­utare de fructe de pădure sau ciuperci, îmi însoțeam tatăl, căutând copaci tari și drepți, din care să cioplim grinzi pentru acareturile din curte. Așa descoperi mun­tele. Fiecare zi petrecută prin codri ți se imprimă adânc în memorie și te urmărește toată viața. Pentru mine, muntele a rămas nu doar impresionant, ci și fer­me­cat! Am învățat de mic să-i respect misterul și mi-a dăruit înmiit înapoi: m-a protejat mereu și mi-a dezvăluit, rând pe rând, toate tainele sale.

- Când ai început să faci turism montan și de ce?

- Mi-am dat seama de uriașul potențial turistic al Apu­senilor încă din adolescență. După 1989, locui­torii de pe Valea Arieșului au început să-și transforme casele în pensiuni, iar primii turiști n-au întârziat să apară. Dar obiectivele turistice moștenite din comu­nism erau în paragină și nimeni nu le oferea altceva decât cazare și masă. Știam că lumea nu vrea să stea "la șosea", așa că m-am gândit la o altă formă de tu­rism. Am urmat cursurile Liceului de turism din Căli­mănești, apoi, prin 1993, mă aventuram deja prin locuri neumblate, cu grupurile de turiști sosiți pe Valea Arieșului. Le-am simțit imediat încântarea și m-am hotărât să le arăt oamenilor măreția munților, așa cum n-o pot descoperi de pe traseele obișnuite, să mă axez pe turismul de aventură. Între timp, am făcut Facul­tatea de Management al Turismului, m-am mai școlit și pe "afară", să văd cum fac alții turism eco­logic, și mi-am pus în practică toate cu­noștințele acumulate. De atunci și până în pre­zent, pot spune că nu am avut turiști ne­mul­țumiți, chiar dacă seara, târziu, când ne în­toar­cem de pe munte, cad frânți de oboseală și dorm ne­în­torși...

Incursiune în Țara Moților

- Ce trasee le oferi cu predilecție turiștilor tăi? În ce fel de aventuri îi porți?

- Traseele mele sunt puțin "altfel" față de potecile clasice. Și nu sunt alese deloc la întâmplare, ci în funcție de condiția fizică și de tipologia grupului pe care-l am în grijă. Trebuie să fii mereu maleabil, să-ți dai seama dacă un anumit grup poate să meargă pe un traseu cu un grad de di­ficultate mai ridicat, astfel încât să nu le faci oa­me­nilor drumeția un chin sau să riști accidentări. Când pleacă de la mine, toți tu­riștii trebuie să fie fe­riciți! Localitatea Scări­șoa­ra este "kilometrul zero" al tra­seelor montane, de aceea am ales să-mi construiesc cabana aici.
* Cetățile Ponoru­lui sunt un obiectiv turistic pe cinste. Complexul carstic Padiș - Cetățile Ponorului oferă perspective minu­nate! În mod normal, pe traseul marcat se merge 35 de minute cu mașina prin pădure, pe drumul forestier (atenție la făgașurile lăsate de tractoare și la locul ales pentru parcarea mașinii, să nu fie agățată de plat­for­mele cu bușteni!). Urmea­ză o oră și jumătate de as­censiune pe jos, până la intrarea în cetăți. Dolinele și peștera se străbat în 1-2 ore, în funcție de cât zăbovești cu ochii pe frumusețile din jur. O oră de urcuș do­mol, pe un traseu cu peisaje fru­moase și sălbatice, pri­ve­liști abisale de la Bal­coane, spre fundul pră­pas­tiei ce se cască din vârf, de care sigur vei fi încântat! De acolo, în funcție de cu­rajul grupului, decidem dacă vom coborî sau nu. Odată ajunși jos, în pră­pastie, o luăm prin Portal, direct prin măruntaiele pă­mântului, urmând cursul râului, care a săpat o peș­teră de o frumusețe aparte, și ieșim în partea cealaltă a muntelui, la Izbucul Gal­be­nei. Vedem și cascada Evantai, iar la sfârșitul traseului, ne așteaptă o mașină de teren, care ne va duce acasă, ca să prin­dem masa de amiază. Nu te sfă­tuiesc să pleci fără ghid, pentru că sunt șanse să te rătăcești și să ajungi în "lumea pierdută"!
* Până la Ghețarul Scărișoara e un traseu relativ ușor, fiind un obiectiv des vizitat de turiști. Din păcate, în afară de cele 2-3 panouri de la intrare, nimeni nu-ți spune nimic despre el. Soluția este să mergi cu mine, în jumătate de zi, fără să-ți spargi baia de ulei a ma­șinii, și să vezi cu alți ochi lumea subterană. După Ghețarul Scărișoara continuăm traseul spre Ghețarul Vârtop, prin satul Casa de Piatră, care la prima vedere pare o lume pierdută a uriașilor și a zânelor. Intrăm pe teritoriul poveștilor cu spirite, trecem prin ape altădată pline de aur, vedem vechile mori de zdrobit minereul, simbolurile dacice de pe casele moților. Peștera Vâr­top este o frumusețe rară și are săpate în calcar urme de pași ai omului preistoric, fiind cea mai veche peșteră locuită din România. Formațiunile de gheață sunt scoase în evidență în mod spectaculos de jocul de lumini și umbre din adâncul muntelui. La întoarcere, vedem Coiba Mare - Coiba Mică, locul pe unde apa intră în munte și apoi, la câțiva kilometri distanță, izbucul Tăuz (o provocare a speologiei românești!). Este un spectacol unic! Apa din precipitații pătrunde în calcar, ca într-un burete, apoi iese prin pori, ca și cum ar izvorî direct din piatră!
La Cheile Mândruțului se poate ajunge imediat din Scărișoara. Sus, vizităm o rezervație geologică spectaculoasă, cu formațiuni stâncoase deosebite. Pe drum avem parte de ape repezi, bulboane și cascade. Ne continuăm drumul până pe vârful Piatra Mân­dru­țului și avem la picioare o panoramă superbă a Văii Arie­șului. Totul într-o după amiază reușită de con­ce­diu, plină de adre­na­lină!
Dacă vezi Cheile Galbenei, două zile nu mai ai cuvinte! Pei­sajul e fabulos și me­rită văzut! Aven­tu­rierii merg cu mine prin Che­ile Galbenei, a căror parcurgere le oferă ma­ximum de adrenalină: traseu prin apă, pe lanțuri, căță­rare pe stânci, incursiuni în peșteri, cu popasuri la cas­cada Evantai și la misteriosul izbuc. Toa­te acestea cam în două ore, cu multă, multă umi­ditate! Ne uscăm la coborâre prin Poiana Florilor, pe cea­laltă parte a mun­telui (turiștii care vor să facă traseul singuri să aibă mare grijă la câinii ciobanilor, pri­mă­vara și toamna, când turmele sunt în trans­hu­manță!), mai facem vreo oră până la mașină și pornim spre casă fericiți și cu sufletul încărcat. Acesta-i traseul meu cel mai drag!
Un traseu "de bocanc" foarte apreciat de străini este cel pe care se ajunge în Vârful Runc. Am inventat un nume haios pentru acest traseu: Soacra mea - obiectiv turistic! Majoritatea turiștilor din Franța care au venit la Scărișoara o cunosc foarte bine... Ea are o pensiune agroturistică în vârful muntelui, la 1275 de metri deasupra norilor. Priveliștile sunt incredibile: în stânga se vede superba Vale a Arieșului (de la Arieșeni până la Roșia Montană), iar în dreapta, afluentul Horia din Valea Arăzii. E absolut spectaculos, un adevărat paradis! Aici trăiesc încă multe familii în case moțești tipice, care se gospodăresc strict din ceea ce au pe munte. Străinii spun că, pentru ei, această excursie este ca o întoarcere în timp! Continuăm traseul pe culme, ur­mând Drumul lui Horia. Este foarte frumos peisa­jul... Când vezi Apusenii de sus, ți se taie respirația! Dăm apoi de Drumul de Creastă, pe care mergeau moții pe vremuri până la Viena, să-și vândă aurul. Vizităm ruinele unui han-poștalion ("căsoaie" i se spu­ne), unde se schimbau caii. Practic, le ofer turiștilor o călătorie în lumea de altădată a moților, unde desco­peră transhumanța, află povești fabuloase despre bo­gățiile din adâncuri și chiar pot să vadă minele aurifere din Peștera Darninii.
Pe majoritatea acestor trasee, la cerere, putem să facem un scurt popas, ca să mâncăm, în înaltul cerului, un iepure copt la jar sau o găină de curte perpelită în butoi, ori să gustăm celebrele băuturi moțești, care toate se termină în "ată": socată, vișinată, afinată, zme­urată... Avem la îndemână toate elementele pentru o călătorie perfectă! Și-ți spun sincer că cine a venit o dată la mine se întoarce cu prima ocazie! Acesta-i ge­nul de turism care se caută! Iar împreună cu mine, poți călători oriunde în Apuseni, chiar și în timp!

"O săptămână în lumea dacilor"

- Din pliantul "Apuseni Adventure" am aflat că organizezi și multe tabere. Se mai găsesc doritori pentru astfel de "evadări" în natură?

- Avem foarte multe solicitări. Nici nu-i de mirare, din moment ce taberele școlare au fost desființate sau lăsate în paragină! De exemplu, pe un versant al Văii Seci, din rezervația geologică Cheile Mândruțului, or­ga­nizez tabăra "O săptămână în lumea dacilor", des­tinată exclusiv copiilor. Îmi place să le ofer o lecție de istorie autentică, să-i întorc în timp, să-i apropii de Za­molxe și de rădăcinile noastre. Prietenul meu, Ma­rinel Chi­rițescu, profesor de istorie, mă ajută în aceas­tă ac­tivitate. Le dăruim copiilor la sosire haine albe, aidoma celor dacice, apoi îi învățăm să-și construiască singuri case din bârne de lemn acoperite cu șindrilă și cetină de brad, bordeie dacice și ziduri de apărare, îi ducem la fierărie, să vadă "pe viu" cum se face arma­mentul mi­litar. Îi plimbăm noaptea pe munte, prin Cheile Mândruțului, la lumina făcliilor, îi învățăm să cearnă nisipul aurifer din râul Arieș (printr-un mic truc, toți gă­sesc câte o bucățică de aur, cu care se mândresc foar­te tare!), le organizăm lupte, dar îi lăsăm și să zbur­de în voie. Vrem să uite, măcar pentru scurt timp, de internet și McDonald's, să ia o gură de aer curat departe de civilizație și de betoanele încinse ale orașelor. Nu-ți poți închipui cât de fericiți sunt copiii de oraș când ajung în astfel de locuri! În ultima tabără am avut 16 băieți din București. În Gara de Nord, din tren a coborât o ceată de soldați îmbrăcați în costume albe, cu scuturi și sica dacică în mână. Părinții m-au sunat să-mi spună cât de bine s-au simțit copiii, că au revenit rumeni în obraji și complet schimbați! E o mare mândrie pentru mine, ca organizator de tabere, să aud astfel de reacții. altele... Avem tabere pentru orice pasiune și pentru orice vârstă!

"Dacă începe exploatarea la Roșia Montană, în Apuseni nu va mai călca picior de turist"

- După câte se vede, turiștii se simt bine în Apu­seni...

- Mulți turiști ajung la Scărișoara nervoși, stresați, cu fel de fel de pro­ble­me pe cap, dar energia Apu­senilor, pri­veliștea de vis, aerul curat și mișcarea îi schimbă total, în numai câteva ore. Seara sunt destinși, relaxați, râd în ho­hote la focul de tabără, leagă prie­tenii, sunt cu totul alți oameni! Cred că sunt mai a­proa­pe de Dumnezeu pe vârful mun­telui, și atingerea Lui îi mângâie pe suflet!

- În ce situație mai sunt Apusenii, față de anii tre­cuți? Și aici se taie pă­durile, la fel ca în restul țării?

- Din păcate, și aici se fac defrișări ma­sive. Acum doi ani, un prieten a în­chi­riat un avion utilitar și a făcut un zbor detaliat deasupra Văii Arieșului, lu­ând imagini continuu. Când am descăr­cat pozele în calculator, ne-am îngrozit! Munți întregi defrișați! Firmele de ex­ploa­tare a lemnului au făcut jaf! De vină sunt numai edilii comunelor, care au vrut să se îmbogățească rapid, uitând că moții sunt frați cu codrul de sute de ani! În câțiva ani, unii munți vor fi golași! În Albac, aproape că nu mai există pă­dure. În Scărișoara, peste 2-3 ani se va în­tâmpla probabil la fel, după câte ma­șini cu bușteni trec pe șosea zilnic. Pe­riculos este faptul că în locul pădurilor de conifere au răsărit spontan frasini și car­peni, care au schimbat tot ecosis­temul - de la gărgărițe, la animalele săl­batice! Nu mai vezi o veveriță în pă­durile tinere!

- Roșia Montană este la numai un munte distanță, în fața noastră. Ce ar însemna deschiderea exploatării pen­tru turismul în Apuseni?

- Este un mare pericol pentru Mun­ții Apuseni, nu numai pentru turism! Să te apuci, în plină eră eco­logică, să cons­truiești un iaz de decantare a cianurilor în inima Apusenilor, mi se pare de-a drep­tul barbar! Pe canadieni nu-i inte­resează - își vor lua aurul, argintul și celelalte minerale prețioase exploatate, apoi își vor pune palma-n fund și vor pleca acasă! În urma lor va rămâne însă un ocean de otravă, pe care nici străne­po­ții noștri nu vor reuși să-l curețe vreo­dată! Dacă începe exploatarea la Roșia Montană, în Apuseni nu va mai călca picior de turist! Practic, Valea Arie­șului este condamnată la moarte, iar dezastrul eco­logic pare iminent, indiferent de teh­nologia avan­sată cu care se laudă ca­na­dienii! Sfredelești munții, tai pădurile, otră­vești apele și ai impresia că nu se va în­tâmpla ni­mic grav? Trebuie să fii nebun să-ți în­chipui așa ceva!

- Crezi că turismul poate fi o alternativă la exploatările preconizate în zonă?

- În prezent, moții de pe Valea Arieșului nu mai au surse de venit. Pădurea aproape c-a dispărut. N-avem pă­mânt arabil, oamenii plantează cele necesare pe coas­te de munte, în pantă abruptă, astfel că nu poți să-ți întreții familia din agricultură. Animale sunt din ce în ce mai puține, pentru că nu se plătește bine laptele și mulți re­nun­ță la ele. Așa că turismul poate fi o alter­nativă viabilă pentru zona noastră, chiar dacă nu te îmbogățești din aceas­tă acti­vi­tate. Sper din suflet ca frumu­sețea Mun­ților Apu­seni să nu fie ciun­tită, să nu ră­mână doar o amintire în poze... Ar fi ma­re păcat și rușinos pen­tru întreaga Româ­nie!

Ghidul montan CRISTI VÎRCIU poate fi contactat la tel. 0740/62.54.90, e-mail: apuseniadventure@yahoo.com, www.facebook.com/ cristi virciu. Detalii despre oferta completă de turism în Munții Apuseni puteți găsi pe site-ul www.apuseni-spirit.ro.