Când moartea vine din magazinul de antichități
Centrul vechi al orașului București este împânzit de anticariate și de magazine de antichități. Nu puțini sunt cei care susțin că unele dintre obiectele vechi achiziționate de prin aceste magazine s-ar fi dovedit a fi blestemate. Un blestem care vine de la marginea lumii...
În partea estică a Asiei, există credința că morții ar avea nevoie de bani și în lumea de dincolo, motiv pentru care există un întreg comerț cu bancnote pentru decedați. Acestea sunt achiziționate de membrii familiei, care le ard pentru a le trimite astfel pe lumea cealaltă, prin intermediul purificării prin foc. Se spune că nu este bine ca cei vii să țină prea mult timp prin casă astfel de bancnote, ele fiind de obicei arse cât mai repede. În caz contrar, acestea se încarcă cu energie negativă și aduc ghinion.
Ahtiat de senzațional, un colecționar din România a achiziționat dintr-un magazin de antichități de pe Lipscani două astfel de bancnote. Timp de câteva zile, omul a avut parte numai de ghinion. După o săptămână, în care neșansa a persistat, colecționarul s-a hotărât să fotografieze bancnotele, hotărât să revândă originalul. După descărcarea pozelor, a avut parte însă de o mare surpriză: în fotografii, pe una dintre bancnote, apărea o anomalie, ceva cu aspect de vierme care... se mișca, schimbându-și, pe diverse imagini, poziția. Individul era sigur că în timpul fotografierii nu fusese absolut nimic pe bancnotă și că lentila aparatului fusese curățată. În plus, anomalia apărea numai pe suprafața uneia dintre bancnote. Intrigat, colecționarul s-a hotărât să mai păstreze, o vreme, cele două relicve, doar că în perioada imediat următoare șirul ghinioanelor a continuat, până în ziua când, sfătuit de un amic, bancnotele au fost exorcizate cu apă sfințită și apoi distruse. Imediat ghinioanele au încetat și viața colecționarului a reintrat în normal. Totuși, colecționarul în cauză este doar unul dintre numeroșii amatori de antichități care au avut probleme cu obiecte vechi, achiziționate de prin magazinele Capitalei, mulți dintre ei plătind cu viața pasiunea lor pentru relicvele ezoterice ale trecutului.
Despre "ochiul rău" și globuri de foc
Credința în blesteme este răspândită pe tot teritoriul României. Conform celor mai răspândite opinii, ar exista două variante prin care un blestem poate fi rupt: rugăciuni specifice, citite doar de un preot după ce acesta se împărtășește sau spovedania sinceră a celor care au inițiat blestemul, lucru extrem de greu de înfăptuit. Un alt tip de blestem, de care se tem românii, este "ochiul rău" sau deochiul, care implică abilitatea unor indivizi de a acționa la distanță asupra celor pe care îi privesc, lucru care are efecte fizice asupra organismului acestora.
Satul Mărgineni este localizat exact deasupra epicentrului majorității cutremurelor din Vrancea, iar tensiunile acumulate aici în scoarța terestră produc fenomene luminoase, de tipul perdelelor de lumină sau a globurilor de foc care dansează deasupra pământului. În anul 2004, sătenii s-au confruntat cu ceva care nu se mai întâmplase până atunci. În locul fenomenelor obișnuite, care nu reprezentau nici un pericol, au început să izbucnească din senin focuri care ardeau casele oamenilor și care apoi se stingeau din senin. Toți localnicii au fost convinși că de vină pentru acest blestem era o femeie care fusese alungată din sat, sub acuzația practicării vrăjitoriei.
Aurul lui Obrenovici
Atunci când Milos Obrenovici a fost înlăturat de la putere de dinastia rivală a Serbiei, Karageorgevici, el a venit să se refugieze în România, luând cu el și aurul coroanei sârbe, pe care l-a îngropat cu ajutorul unor slujbași fideli, pe care îi luase în surghiun cu el. Din nefericire, oamenii care îngropaseră comoara au fost prinși de haiducii ascunși în munții din zonă și torturați bestial pentru a spune secretul comorii. Vajnici și credincioși, sârbii au răbdat supliciul și au murit fără a trăda secretul. Au lăsat, în schimb, în urma lor un blestem asupra tuturor celor care vor încerca, vreodată, să găsească comoara. Localnicii din zona Mehedinți cred că aurul ar fi ascuns undeva, pe un deal aflat în apropiere de izvorul râului Topolnița. Cert este că toți cei care au săpat în această zonă după comoară au fost loviți de fulger. Se spune că aurul lui Obrenovici este apărat de un duh necurat, care eliberează furia cerurilor asupra tuturor celor ce râvnesc la comoara plătită cu sânge omenesc.
Dobrogea este, și ea, bântuită de o altă apariție blestemată. Este vorba despre Șarpele de foc, o apariție bizară menționată pentru prima dată într-o legendă despre un tânăr care, vrăjit de-o femeie, devine ucigaș și hoț. După ce omoară un alt tânăr, pentru a-i fura chimirul, mama îndurerată a celui decedat cheamă, cu ajutorul unui descântec vechi, Șarpele de foc, care vine din sălașul său etern din centrul pământului, de la Poarta Iadului. Șarpele îl înghite pe ucigaș și îi duce sufletul în iad. Numeroși localnici susțin că au văzut Șarpele de foc, dar descrierile acestuia diferă. Toți spun că l-ar fi văzut în apropierea crucilor. Unii îl descriu ca și cum ar avea o formă rotundă și s-ar rostogoli ca o bilă de foc, în timp ce alții declară că ar avea în jur de un metru și jumătate și că s-ar deplasa doar înainte, în timp ce împrăștie scântei.
Capsula din turla bisericii și piciorul de uriaș
O altă legendă interesantă se referă la un secret păstrat în turla bisericii Sfântul Nicolae din Brașov. Aici exista, cândva, un glob poleit cu aur, care conținea un document misterios. Nici o persoană obișnuită și nici un membru al bisericii nu avea voie să atingă globul, care, conform unor păreri care mai circulă și azi printre bătrânii din Scheiul Brașovului, ar fi un fel de capsulă a timpului. Se mai spune că în 1877, protopopul Nicolae Stinghe ar fi desfăcut documentul, l-ar fi citit, ar fi făcut repede o copie și ar fi pus înapoi originalul. Globul de aur nu era o capsulă a timpului, ci un obiect de preț, care închidea în el un înscris despre istoria și vechimea românilor din Schei.
În satul Jgheaburi, din comuna Corbii Mari, a fost făcută o descoperire uimitoare. Cu câteva decenii în urmă, pe peretele unei stânci a fost scoasă la iveală, din cauza ploilor dese și a vântului puternic, o formă care arăta exact ca piciorul unui om. Ceea ce a surprins a fost faptul că piciorul avea o mărime gigantică, aparținând probabil unui uriaș. Chiar dacă, la început, cei care susțineau această teorie au fost luați în derâdere, natura a confirmat ipoteza: alte vânturi și alte ploi au erodat, în continuare, stânca, scoțând la iveală capul și brațul uriașului.
Vârcolaci și ape ucigașe
Și legenda vârcolacului este foarte vie în România. Oamenii-vârcolaci se puteau transforma în lupi, atacând animale și oamenii. În anul 2004, localitatea Mădăraș din Harghita s-a confruntat cu un astfel de caz. Un lup de dimensiuni foarte mari a atacat totul în cale, pătrunzând și prin casele oamenilor. Lupul nu suferea de turbare, pentru că animalele mușcate de el nu au dat nici un semn de boală.
În România, și apele cer cap de om. Podul Uriașilor este o construcție stranie, aflată în mijlocul Dunării, la doi metri adâncime, exact în dreptul orașului Brăila. Barcagiii nu trec niciodată pe acolo, pentru că se spune că în acest loc spiritul apei cere mereu cap de om și mulți și-au găsit sfârșitul de-a lungul timpului, trași în adâncuri de o forță malefică. Legendele spun că, în trecut, aici ar fi locuit urmașii lui Enac, ultimii supraviețuitori ai uriașilor, pe care Moise îi învinsese în Canaan. Aceștia voiau să se răzbune, provocând oamenii din zonă, furându-le bunurile de preț și omorându-i. Așa ar fi adunat uriașii o comoară fabuloasă, în castelul lor, care era înconjurat de apele Dunării, până în ziua în care nivelul apei a crescut brusc, distrugând castelul și ucigându-i pe uriași. Localnicii susțin că, uneori, în zonă se aud gemete din adâncuri și că, de fiecare dată când se întâmplă acest lucru, cineva urmează să se înece.
Lăsând la o parte Bucureștiul, care se dovedește a fi una dintre cele mai bântuite capitale din lume, în România există multe alte locuri pe unde rătăcesc spirite neliniștite, adaptate la lumea de azi. De pildă, a existat un caz în care fantomele au stricat tranzacții imobiliare. În Constanța, un localnic nu a reușit să își vândă frumoasa casă, situată în apropierea celebrului Cazinou, tocmai din cauza fantomei bunicii sale care s-a născut, a trăit și a murit acolo.
O bântuire interesantă se petrece într-o peșteră de pe Valea Prigoanei (Sebeș), unde au loc mai multe tipuri de apariții. Cu mult timp în urmă, soldații honvezi ar fi omorât aici mulți români nevinovați, care au devenit fantome, trecând în lumea de dincolo, fără rugăciune și lumânare, și s-au adăpostit în peșteră. Numiți Tânguitori de cei cu care s-au întâlnit, sub apariția unor siluete de ceață, ei scot niște vaiete îngrozitoare, ieșind din peșteră numai noaptea, când luna este pe cer. Mulți dintre oamenii care i-au întâlnit pe Tânguitori au fost loviți, apoi, de necazuri în lanț. Un alt tip de apariții din peșteră sunt Lighioaiele, care seamănă cu animalele, deși au siluete și voci umane. Acestea se deplasează în patru labe, în salturi, și apar prin zona peșterii și prin cele două luminișuri din apropiere. Tot aici își fac apariția și Luminițele, niște pâlpâiri inexplicabile, cam cât flacăra de lumânare, care dansează în fața peșterii, deasupra pământului sau în aer.
Glumind și nu prea, ținând cont de numeroasele locuri cu activitate paranormală din România, ar putea fi dezvoltată foarte bine o nouă ramură a turismului, și anume, turismul paranormal, aflat la mare modă în lume. Exemple există: fascinați de mistere și senzațional, englezii și americanii stau la coadă ca să se întindă în sicriul lui Dracula, aflat într-un hotel din Pasul Tihuța, în județul Bistrița-Năsăud, sau ca să îi simtă fâlfâirile reci, în Castelul din Bran.