- Cred că este vorba mai degrabă de un schimb tăios de declarații, decât de un conflict: nu s-au închis granițele, nu s-au blocat schimburile economice, armatele nu stau mobilizate la graniță, Doamne ferește, iar în Transilvania românii și maghiarii trăiesc rezonabil împreună. Conflict vor doar forțele extremiste din ambele țări și politicienii disperați să obțină popularitate. Din fericire, forțele extremiste sunt minoritare, iar politicienii de la putere s-au dovedit până acum înțelepți în acțiuni, dacă nu în declarații. În Kosovo a fost cu totul altceva: autoritățile sârbe le refuzau orice drept cultural albanezilor, supunându-i unor discriminări inacceptabile, care au generat o reacție dură a liderilor comunității albaneze, iar Slobodan Miloșevici a dat el însuși semnalul unui conflict violent în 1989, dorind să creeze o diversiune care să-i consolideze puterea și să-l ajute la realizarea unei "Serbii Mari", ideal politic de dragul căruia a sacrificat cu bună știință Iugoslavia. Niciuna din condițiile care au dus la izbucnirea conflictului din Kosovo, care s-a manifestat prin intervenția armatei sârbe, nu se regăsește în Ardeal. România este un stat membru al UE, în care drepturile educaționale, culturale și confesionale ale tuturor minorităților sunt asigurate. Problema ei nu este discriminarea, ci corupția și incompetența autorităților de toate originile etnice. În plus, suntem membri UE, care nu va permite escaladarea unor conflicte interetnice. Tot răul vine - atunci când vine - de la politicienii populiști români sau maghiari. Aproape două decenii, PRM a atacat Ungaria și minoritatea maghiară în termeni inacceptabili, iar personalități ca Gheorghe Funar și Corneliu Vadim Tudor ne-au ținut la periferia Europei, prin caracterul primitiv al discursului lor. Ungaria nu ne-a declarat însă război, cum nici noi nu-i vom declara război din cauza declarațiilor nesăbuite ale lui Gabor Vona, liderul Jobbik, care a încercat să cucerească simpatia electoratului propriu, din Ungaria, în perioada premergătoare alegerilor. Trebuie să spunem că mass-media din România i-au dat cel mai mare ajutor posibil, popularizându-l, probabil, dincolo de așteptările sale! Până și șeful statului l-a considerat vrednic de atenție. Știu că multă lume a fost entuziasmată de reacția tranșantă a președintelui, dar eu cred că statura adversarului pe care ți-l alegi dă măsura propriei tale anverguri politice, iar președintele Băsescu ar trebui să dialogheze cu cei de același nivel cu el, nu să se coboare la nivelul derbedeilor politici, mai ales când aceștia se află în opoziție în țara lor. Mi se pare, de asemenea, hazardat să declari că preiei "leadership-ul" unei campanii împotriva Ungariei, stat membru în UE, după ce în 2010, te-ai lăudat cu normalizarea relațiilor româno-ungare, iar în 2012, ai beneficiat de sprijinul lui Viktor Orban, care i-a ținut pe maghiari în casă la referendum, împotriva îndemnurilor UDMR, care votase suspendarea. Dacă Gabor Vona ar fi președintele sau premierul Ungariei, atunci situația ar fi într-adevăr gravă, dar iată că nu este și ar trebui să ne bucure acest lucru, nu să-i oferim lui Vona o celebritate nemeritată. În concluzie, cred că trebuie să acceptăm lucid faptul că oriunde există o minoritate etnică importantă vor exista și tendințe autonomiste. Este deci esențial ca guvernele să nu le accentueze și ca membrii minorității să se simtă bine în statul în care i-a aruncat istoria. Este simplu și, totodată, complicat, după cum se vede.
- Exact ca într-o partidă de ping-pong, DNA-ul respinge, în ultima vreme, mai toate propunerile PNL pentru posturi de conducere în guvernul României, cu motivația că indivizii în cauză ar fi șpăgari. Oare cum cutează să aspire Crin Antonescu la funcția supremă de conducere a țării, când cei de care se înconjoară sunt niște posibili pușcăriași?
- De ce să nu aspire Crin Antonescu la funcția supremă în stat, atâta vreme cât iresponsabilul și amoralul electorat din România îl votează, deși nu a făcut absolut nimic decât să promoveze un discurs agresiv, nu numai împotriva președintelui Băsescu, ci și împotriva DNA, ANI sau împotriva statului de drept și Uniunii Europene? Andrei Pleșu se întreba, nu demult, ce calificări profesionale au parlamentarii noștri sau, pe scurt, ce știu ei să facă. Ultimul care ar putea da un răspuns satisfăcător la această întrebare este probabil Crin Antonescu, de al cărui nume nu se leagă niciun proiect politic și nici o realizare profesioanală. Și totuși, iată-l votat președinte al Senatului, al doilea om în stat și prezidențiabil al USL. Alături de plagiatorul cu discurs golănesc din fruntea guvernului, liderul PNL dă măsura mizeriei în care au ajuns politica și viața publică din România, a impasului în care ne aflăm ca țară. În plus, cred că domnul Antonescu este, probabil, singurul lider de partid care și-a denigrat iluștri înaintași, dacă ne gândim la modul în care i-a aruncat pe Brătieni în aceeași oală cu baronii politici postcomuniști.
Ascensiunea lui Crin Antonescu nu s-a datorat niciodată meritelor sale politice sau măcar organizatorice, ci jocurilor de culise din PNL, partid care a căzut repede pradă unor personaje dubioase, gen Dinu Patriciu, care se dovedește astăzi un (fost) uriaș cu picioare de lut. O parte din liderii săi istorici au cedat ispitelor unui trai mai bun, de care prigoana comunistă îi lipsise, altă parte era deja șantajabilă prin relațiile cu fosta Securitate, iar slaba calitate morală a celor care au intrat în politică după 1989 a realizat restul decăderii acestui partid istoric. Sub paravanul promovării capitalismului și inițiativei private, partidul a adăpostit, din lăcomie și pentru a răspunde necesităților de finanțare într-o țară guvernată de legi electorale strâmbe, un mare număr de escroci și profitori ai tranziției, care au beneficiat de domnia fărădelegii instituite de FSN și apoi de PDSR. Când situația s-a schimbat și am început să construim un stat de drept, acest edificiu financiar a început să se prăbușească. Dar tocmai acești dubioși ai politicii și economiei l-au propulsat pe Crin Antonescu, omul fără calități, dar dispus să se vândă, în funcția supremă în partid. Să vrea și nu poate propune alți candidați pentru guvern decât pe penalii care l-au sprijinit! Dintr-o serie de motive a căror expunere ar ocupa prea mult spațiu, nu cred însă că domnul Antonescu va deveni președintele României. Suntem deja prea penibili pe plan internațional și nu ne putem permite "luxul" unei asemenea enormități istorice.