PUTEREA RUGĂCIUNII

Cititor Formula AS
În parohia părintelui Arsenie

"Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul" (Luca 18.9).
Credeam, în marea mea orbire, până la întâlnirea cu duhul părintelui Arsenie, în 1996, la Prislop, că Sfinții au trăit doar în primii ani ai creștinismului, iar minunile tot atunci se întâmplau. Noi, oamenii secolului 20-21, nu mai merităm să fim martori la minuni sau să fim con­temporani cu sfinți. Dar întâlnirea din 1996, din 14 sep­tembrie, când am făcut primul drum la Prislop, fără să știu că este hramul Mânăstirii, m-a umplut de bucurie și mi-a zdruncinat convingerile pesimiste. Tot cam în acea perioadă am citit și o carte despre Preafericitul Ieremia Valahul (între timp a fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea și acum este Sfântul Ieremia Valahul) și, o alta, des­­pre Sfântul Anton de Padova, grabnic ajutător și ale cărui daruri se revarsă necontenit peste cei care împli­nesc novenele din zilele de marți.
Gândul meu se întorcea mereu la anii dinainte de Marea Schismă, din 1054, când credința era una, nedi­vi­zată, și auzind duminică de duminică, la liturghie, rugăciunea: "Să ne rugăm pentru Unirea Credințelor", am început o novenă la Sfântul Anton, eu, ortodoxă, prin botez și credință. Cererea mea la Sfântul Anton era să-mi dezvăluie când se vor uni credințele, iar Biserica lui Hristos va fi doar una, așa cum a fost înain­te de 1054. Grea cerere și, cumva, dincolo de viața mea și a familiei mele. În timpul celor 9 săptămâni de novenă am făcut și un drum la Prislop și, îngenunchind la cruce, i-am măr­turisit părintelui Arsenie rugăciunea mea către Sfântul Anton și am cerut iertare că mă rog unui sfânt catolic.
Am încheiat novena după aproape două luni și apoi am uitat de cererea mea. Până într-o noapte, când un vis tulburător m-a făcut să înțeleg că nicio rugăciune nu ră­mâne fără răspuns. Visul s-a pro­dus spre dimineață și a părut atât de real, în irealitatea lui, încât am rămas, multe zile după aceea, într-o stare de imponderabilitate. În vis am fost un mesager înaripat. Eram eu, așa cum mă știam, dar puteam să zbor și eram o­bli­gată să duc două mesaje scrise pe hârtie groa­­să, îngălbenită. Hârtiile erau rula­te, legate cu sfoară și nu aveam voie să știu con­ținutul mesa­je­lor. Cu­loa­rea celor două suluri de hâr­tie era diferită. Primul sul era ver­nil și trebuia să-l duc la Va­tican. Al doilea era galben pal și trebuia să-l duc la Pa­triarhie.
Am zburat spre Vatican, punc­tul de plecare fiind casa mea. Am predat me­sajul și m-am grăbit apoi să ajung la Patriarhie, să predau și al doilea me­saj. L-am predat și pe al doilea și do­rința mea de a ști ce era scris în me­saje era tot mai pu­ternică. M-am în­tors spre casă, situată un­deva în Ar­deal, aproape de Prislop. De data asta zburam în­cet, ducând un soi de tristețe în suflet, când am auzit o muzică di­vi­nă, care venea dinspre o zare ima­gi­nară, ca­re unea Vaticanul cu Patriarhia Română, și pe care, de acolo de sus, puteam să o văd. Lu­mina acelei zări era au­rie și pe toată lățimea zării s-au desfășurat cele două mesaje, care con­țineau același text: Iisus s-a înălțat. Acum știam textul mesajelor pre­date și, spre marea mea bucurie și uimire, între cele două texte scrise pe cer se înălța Iisus. Acel Iisus de Lumină, pe care l-a pictat pă­rintele Arsenie, în dreapta altarului de la bise­rica Mâ­năs­tirii Prislop, și care era viu și se înălța. Și dinspre Va­ti­can, și din­spre Patriar­hie se au­zeau glasuri care cântau Iisus s-a înălțat.
M-am trezit cu senzația că sunt lip­sită de greutate și că aș putea să zbor. Visul era atât de clar și de proas­păt în mintea mea și la fel îl simt și astăzi. Mă încearcă însă o nedu­me­rire. Nu înțe­legeam rostul visului, dar simțeam o liniște imensă și o caldă bu­curie. Mi-am amintit apoi novena pe care am făcut-o la Sfântul Anton și rugăciu­nea la crucea părintelui Arse­nie. Și răspunsul la cererea mea a venit: când Vaticanul și Patriarhia vor sărbători împreună Înăl­țarea Domnului, unirea bisericilor se va împlini. Și am mai înțeles că ajutorul pe care îl primim de la sfinții la care ne rugăm, de la Iisus, de la Maica Domnului, nu este ortodox sau catolic, ci este ajutor Dum­­ne­zeiesc. Colo sus, în Cer, biserica este unică, iar reîmpăcarea pe pământ a bisericilor va veni tot de la Dum­nezeu.
VICTORIA STOIAN - Hunedoara

Mulțumiri din Texas

Slavă Ție, Dumnezeul Nostru, Slavă Ție! Îți mulțu­mesc cu fiecare suspinare pentru încercările mele și vin (cu buze de tină) să mulțumesc Măicuței Domnului și Sfântului Ierarh Nectarie pentru nemăsurata lor dragoste față de noi. Am emigrat din România în Texas și viața nu este ușoară nici aici. Primul ajutor neașteptat l-am primit la vre­mea când m-am îndoit, ca și Petru, și am deznă­dăj­duit, dar ru­gă­ciunile mele au fost ascul­tate. Mi-am găsit un nou loc de muncă, după o perioa­dă de șomaj. Dar mai im­por­tant de­cât asta este faptul că aju­to­rul ne­prețuit a venit când băiatul meu a fost vin­decat (prin ru­găciu­ne) și s-a în­să­nătoșit, "vă­zând cu ochii", după un acci­dent de ma­și­nă foarte grav. Operațiile au fost grele, dar toate reușite. M-am rugat ne­­încetat și am citit acatis­tele Sfântului Ierarh Nectarie și al Măi­cuței Domnului, iar ajutorul n-a întârziat să apară.
Dragi cititori ai revistei "Formula AS", toți cei care vă aflați în diverse necazuri și supărări, cereți ajutor prin rugăciune, și nimeni nu va pleca neajutat din fața Maicii Domnului.
Mulțumesc pe această cale și colectivului "Formula AS", care face posibilă lectura pe Internet a întregii reviste. Să vă dea Dumnezeu sănătate. Vă iubesc și vă respect din toată inima. Sunteți foarte necesari în această țară, iar noi, cei aflați departe de casă, avem nevoie de dvs., ca de aer! Sunteți minunați și unici!
MIHAELA - Dallas

Doctorul din Cer

De-a lungul anilor am citit în revista "Formula AS" despre vindecările unora dintre semenii noștri de diferite boli, uneori deosebit de grave, cu ajutorul rugăciunii. Ru­­­gă­ciune adresată Domnului Dumnezeu, direct sau prin intermediul diferiților sfinți. De multe ori am citit mărturisiri ale unor cititori în le­gă­tură cu vinde­cările pri­mite, ca ur­ma­re a rugăciu­nilor adresate Sfân­tului Necta­rie. Nu mai auzisem de acest sfânt. Am găsit la biserică Aca­­tistul Sfântului Nectarie, vinde­cătorul de cancer. Am cumpărat mai multe exemplare și le-am dă­ruit unora dintre cei bolnavi de această boală. Eu însămi am fost operată de tumori cance­roase, cu ani în urmă.
În primăvara anului 2011, m-am trezit cu o umflă­tură la subsuoara mâinii stângi. Se inflamaseră niște gan­glioni limfatici. Mi-am adus aminte de soțul unei vecine, care s-a operat dintr-o cau­ză asemănă­toare și, la aproxi­mativ un an de zile, a murit. Deosebit de speriată, m-am gândit să mă rog Sfântului Nectarie. Problema era că nu știam cum, pentru ca rugăciunea mea să fie auzită. Mul­te persoane au măr­tu­risit în revista "For­mula AS" că s-au vindecat de dife­rite boli ru­gându-se Sfântului Nec­tarie, dar nu au poves­tit despre modul în care s-au rugat. Am recitit în revistă di­verse mărturisiri și, în cele din urmă, m-am oprit la scrisoarea unei citi­toare, care spu­nea că pentru re­zol­va­rea problemelor pe care le avea, a citit Acatistul Sfântului Nec­tarie timp de 40 de zile. M-am agățat de această afirmație și mi-am zis: "Voi trece la regim ve­geta­rian timp de 40 de zile și voi citi, o dată pe zi, Aca­tistul Sfântului Nec­tarie". De asemenea, m-am gândit să țin post negru miercurea și vine­rea (mâncam numai seara), desigur, rugându-mă la Domnul Dumne­zeu și la Sfântul Nectarie.
Cu regim vegetarian, cu post ne­gru miercurea și vi­nerea, cu ci­tirea Acatistului Sfântului Necta­rie, în fie­care zi din cele 40 de zile, tim­pul a trecut pe nesimțite. La sfâr­­șitul celor 40 de zile, am constatat cu uimire că gan­glionii limfatici de la subsuoara stângă se dezumfla­seră. În toamna aceluiași an 2011, după o vară plină de pro­ble­me, m-am trezit cu o mare durere în partea infe­rioară a abdomenului. Din nou am intrat în panică, dar acum a­veam ceva experiență. Fără a mer­ge la doctor, am re­petat metoda ex­pusă mai sus. Până la sfârșitul celor 40 de zile, durerea din partea de jos a abdomenului mi-a dispărut.
În luna mai, 2012, m-am dus la București, la Mânăs­tirea Radu Vodă, unde se află o parte din moaștele Sfân­tului Nectarie. M-am rugat, am mulțumit pentru toate, am primit ulei sfințit din candela de lângă racla cu moaștele Sfântului Nectarie, am cumpărat o carte despre viața și minunile lui.
Și pentru ca să se bucure și alții de ajutorul acestui sfânt atât de puternic, m-am hotărât să-i mărturisesc pu­blic, minunile.
LILIA - Miercurea Ciuc, jud. Harghita