Găurile din cașcavalul puterii

Rodica Culcer
- Deși guvernul se laudă cu o creștere economică, șomajul e mai mare față de anul trecut, se anunță spo­ruri și extinderi de taxe, se iau de­cizii controversate, cum ar fi mărirea vârstei de pen­sionare pentru femei. Dacă economia crește, unde sunt banii? De ce e con­strâns guvernul să mărească povara fis­cală, aplicată populației și sectorului privat?

- De la început trebuie precizat că optimismul gu­vernamental nu a fost nicio clipă confirmat de profe­sio­niștii din domeniul economic. Dimpotrivă, în plină vară, Consiliul Fiscal a desființat previziunile optimiste ale guvernului, atrăgând atenția că economia stagnează, iar consumul populației a scăzut. Dacă populația nu consu­mă, producția și comerțul stau și ele pe loc și nu gene­rează venituri. Dar nici întreprinderile private nu-și per­mit să cheltuiască; sectorul privat stag­nează, firmele se închid în ritm alert, iar investițiile străine au scăzut cu 25%.
Multă lume tinde să creadă că taxele și impozitele sunt o datorie cetățenească și că ele sunt echi­tabile. Realitatea economică ne învață altfel, că nu are niciun rost să plătești tot mai mult, într-un sistem în care banii se pierd, din cauza ineficienței și a corupției. Dacă gu­ver­nul ar fi capabil să colecteze eficient dările aplicate persoanelor și companiilor, nu ar fi nevoie să mărească fiscalitatea. Dar guvernul colectează cu 10% mai puțin decât media UE, iar aceste 10 procente, spunea demult președintele Consiliului Fiscal, reprezintă bani negri, vărsați în pușculițele de partid. Mai mult, guver­nul ar putea obține bani din executarea marilor datornici, care sunt companii de stat și private, iertate tot timpul de datorii, pentru că deturnează banii spre partide și poli­ticieni. Ar mai putea obține bani din privatizări organi­zate judicios, nu în bătaie de joc, ca la Oltchim și la CFR Marfă. În sfârșit, ar putea absorbi mai multe fonduri euro­pene - dar nu reușește să absoarbă decât un lamen­tabil sfert din suma pusă la dispoziție de UE. Iar atunci când guvernul anunță, în sfârșit, că pune la dispoziția IMM 100 de milioane de euro, sub forma ajutorului de minimis, suspiciunea de fraudă în beneficiul firmelor de partid este atât de mare, încât scandalul provocat obligă să și anuleze procedura! Incapabil să-și depășească amatorismul și structura clientelară, guvernul taxează, în schimb, populația, inclusiv pe cei care își mai rotun­jesc veniturile dintr-o chirie de altfel modică, pentru că piața imobiliară este proastă. Și astfel, cetățenii rămân cu mai puțini bani în buzunare, cheltuiesc mai puțin, consumul scade, și iar intrăm într-un cerc vicios prin care, încet dar sigur, țara sărăcește. Economiștii serioși o spun demult: guvernele care măresc taxele sunt gu­ver­ne slabe, pentru că se dovedesc incapabile să refor­meze statul și să asigure colectarea și cheltuirea corectă a banului public. Acest eșec asigură prelungirea mizeriei și agoniei care marchează această tristă etapă din istoria țării. Cu atât mai tristă cu cât dezbaterea publică ignoră cu desăvârșire problemele fundamentale, iar partidele de opoziție trăiesc într-o lume paralelă, a luptelor pentru mize mici.

- Sezonul politic de toamnă e dominat de luptele pentru alegerile prezidențiale de anul viitor. Deo­cam­­dată, un singur candidat este sigur: Crin Anto­nes­cu. Ar putea avea, oare, liderul liberal un contra­can­didat cu șanse de succes?

- Poate că niciodată mai mult decât acum nu a fost ne­voie de o competiție reală pentru președinție. Un even­tual succes al lui Crin Antonescu în cursa preziden­țială de anul viitor ne va arunca la periferia Europei și a propriei noastre istorii, deschizând ușa larg coaliției de politicieni corupți, venali și penali, pe care nu-i va mai opri nimeni. Desigur, pe culoarele politicii nu i se dau șanse prea mari liderului PNL, căci PSD afirmă, deo­cam­dată pe surse, că nu-l va susține decât retoric și că va pregăti, în taină, cel puțin un candidat independent, cu care psd-iștii vor primi consemn să voteze. Este un sce­nariu plauzibil, având în vedere precedentul cu Sorin Oprescu, dar el nu rezolvă problema țarii, căci nu de încă o marionetă a USL are nevoie România. Speranțele ar trebui să se îndrepte deci spre opoziție, dar acolo avem doar multe veleități și puține argumente.
În PDL, procesul de selecție pentru candidatul la președinție începe în luna noiembrie, dar știm deja că prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu are prima șansă. Un personaj nou, neatins de scandal, cu declarații co­recte și decente până acum, și cu bune performanțe în reformarea justiției, atât cât i-a stat în putință. Toate sunt necesare, dar departe de a fi suficiente. Care este crezul politic al domnului Predoiu?, ne întrebăm. Ce șanse are să declanșeze o reformă a vieții politice, să țină piept zdro­bitoarei mașinării electorale a USL, să câștige încre­derea electoratului în doar un an de zile? În plus, este sabotat din interiorul PDL de oameni precum Cristian Preda, cu propriile ambiții politice, dar lipsiți de curajul de a părăsi partidul în care nu se mai regăsesc. De pe flancuri, Elena Udrea nutrește și ea ambiții prezi­den­țiale, ce nu trebuie ignorate.
Decizia PDL, de a nu mai face cadouri unor parti­dulețe fără electorat, anunțată în luna iulie de Vasile Blaga, spulberă speranțele unor personaje ca Mihai Răzvan Ungureanu, de a candida cu șanse la președinție, în fruntea unei ample coaliții a Dreptei politice româ­nești. Incapacitatea Mișcării Populare de a crea un partid viabil subminează, și ea, această perspectivă. Forța unui candidat al opoziției, dacă va veni, se va datora atragerii electoratului care a refuzat să cauționeze alegerile din decembrie 2012. Pentru ca acest electorat exigent, de­za­măgit și sceptic să fie convins, este nevoie, însă, de o per­sonalitate de excepție, cu convingeri ferme, capaci­tate de comu­nicare și putere de muncă. Nu știm încă dacă domnul Predoiu este această personalitate - și de aceea nu ne vine în minte decât o tristă parafrază a în­trebării re­to­ri­ce, lansată de Traian Băsescu în ultima dez­batere te­le­vizată cu Adrian Năstase, din decembrie 2004: "Cu ce a greșit poporul acesta ca, la 24 de ani de la că­derea comunismului, să nu aibă pe cine să alea­gă?".