Afecțiunile ficatului în abordare naturistă

Dr. Cristina Aosan
- Tema este extrem de amplă, iar materialul ce urmează e unul sumar. Dar provine din experiența practică de la cabinet, prin observarea evoluțiilor sub terapie pe care le-au avut pacienții mei, pe parcursul a nouăsprezece ani de practică medicală. Un argument important -

Steatozele hepatice

Steatoza hepatică este o noțiune destul de contro­versată, deși e cea mai simplă afectare hepatică, care este complet reversibilă, dacă se abordează corect. Se descoperă de obicei întâmplător, la examinări ecogra­fice ale unor persoane care de regulă nu au manifestări clini­ce hepatice, sau acestea sunt minore. I se mai spu­ne și "în­căr­care grasă" a ficatului, deși mulți dintre subiecți nu au o alimentație bogată în grăsimi, nici măcar afecțiuni meta­bolice ale lipidelor, iar unii nu consumă alcool. Dar o anam­neză mai detaliată relevă că alimentația lor include multe produse procesate, cu nume­roși aditivi alimentari, cu car­ne multă sau asocieri grele (exemplu: carne și brânzeturi la aceeași masă), mese neregulate - fie prea frecvente, fie rare, dar abundente și la ore târzii. Ca urmare, întreg aparatul digestiv este forțat să lucreze prea mult, greu, și cu substanțe nefo­lositoare, ce trebuie epurate. Cum ficatul este organ depurativ, iar prin el trec toate materiile absorbite din intestine, aici se vor depune toate E-urile și alte toxine ce nu pot fi vehiculate suficient de rapid în raport cu cantitățile ingerate. Atunci apare aspectul ecografic de steatoză. Am putea-o numi și hepatopatie cronică ali­mentară. Uneori se poate produce moartea unui mic număr de celule hepatice, mai ales dacă pacientul are parte și de stres, ceea ce determină o ușoară creștere a transaminazelor.

Remedii
În steatoză, trebuie în primul rând corectată ali­mentația, inclusiv lichidele nefavorabile consumate, adică alcool și sucuri artificiale. Spre a curăța ficatul, foarte eficient se arată ceaiul de Trei-frați-pătați împre­ună cu zeolit; ambele modulează și imunitatea. Ca să se degajeze și căile biliare, e bună pudra de Rostopască sublingual, eventual Anghinare. Iar baza terapiei de refacere o constituie troficele hepatice - polenul, armu­rariul; și regeneratoare - lăptișorul de matcă.

Hepatitele acute cu virus A

Tratamentul cel mai spectaculos s-a arătat a fi prin "tăierea sub limbă" sau pe frunte. Este o tehnică consi­derată simplă în Medicina Tradițională Chineză, dar "băbească" la noi. Cu adevărat, o practică doar câteva babe răzlețe și un terapeut cu veche experiență, din Pe­troșani. Dintre medicii noștri, numai câțiva acupunc­turiști o abordează. Deși medicina convențională nu recunoaște metoda, totuși, ea se învață la cursurile de acupunctură, unde am aflat și explicația. Atunci când ficatul este supraîncărcat printr-o inflamație, cum e cazul hepatitei acute cu virus A, dacă se face o incizie mică la nivelul venei, se scurge o anume cantitate de sân­ge, de obicei închis la culoare, cu miros neplăcut și coagulare rapidă. Este un sânge stagnant, încărcat toxic, a cărui eliminare descarcă ficatul. Rezultatul este dez­in­flamarea imediată a ficatului. Pacienții sunt îndem­nați să aibă un regim alimentar de cruțare (inclusiv fără alcool), timp de circa o săptămână. Capacitatea de efort revine spectaculos și pacienții sunt apți de muncă după o săptămână. În cazul tratamentelor convenționale, inflamația poate dura două-trei săptămâni, iar regi­mul de cruțare este recomandat timp de un an. Ca­pa­citatea de efort revine mai lent, pacienții sunt apți de muncă după aproximativ 30-45 de zile.
Conform descrierii chineze, metoda incizării venei sublinguale se poate aplica și în alte situații de supraîncărcare hepatică, cu condiția ca para­metrii coagulării sângelui să fie în limite normale.
Remedii
Cu sau fără această procedură, terapia cu pro­duse apicole, plante medicinale și dietă poate să fie foarte eficientă. În acest caz, pe primul loc sunt propo­lisul și lăptișorul de matcă, cu puternice efecte anti-virale și anti-inflamatoare; apoi polen și ceaiuri de Trei frați pătați, Pufuliță cu flori mici, Sulfină, coajă de Salcie.

Hepatitele B, C și D

Sunt cu mult mai greu de tratat decât hepatita A, aproape imposibil de abordat corect medical, îndrăz­nesc să spun. Și asta, nu pentru că nu am avea mijloa­cele naturale eficiente de luptă împotriva agenților aces­tor suferințe, ci din cauza unui complex de factori exteriori sferei terapeutice curative. În primul rând, în sistemul medical se face la modul general mai puțină prevenție decât ar fi necesar. Deficiențe de igienă și de educație în igienă la nivel școlar, educație sexuală deficitară, malpraxis prin transfuzii de sânge infestat, folosirea de instrumentar incorect sterilizat (se pare că stomato­logia ar fi pe primul loc), sunt câteva cauze ale tabloului morbidității virale hepatice. Așa s-a ajuns ca în România să se raporteze 1.000.000 de cazuri de hepatită cronică B și tot atâtea cu virus C (în 2010). Incidența bolii este enormă, suntem campioni europeni la hepatita C.
În plus, în medicina oficială, necu­noașterea și, mai grav, nerecu­noașterea medicinei naturiste și a rezultatelor ei în tratarea bolilor cronice conduc la utili­zarea strictă a unor medicații cu valențe curative limitate, dar pentru care atât raportul beneficiu/risc, cât și costurile nu sunt în favoarea bolnavilor. Ca să dăm un singur exemplu, Interferonul a fost și este folosit pe scară largă în tratarea hepatitelor B și C. Producătorii anunță cu seni­nătate de la început că rata de succes este mică, de apro­xi­mativ 20%, după părerea noastră inaccep­tabilă pen­tru un medicament. În plus, ce nu se declară este că, după circa un an, la pa­cienții tratați apar recăderi. Adică virusul, care inițial dis­păruse, reapare. Dar efectele adverse sunt teribile; sunt ex­cepții cei care nu au urmări nefavorabile.
În ceea ce privește preven­ția prin vaccinuri, eu personal, din ceea ce cunosc, nu o reco­mand. O să re­curg la un simplu exemplu. În Franța, în urmă cu mai mulți ani, când s-a administrat un vaccin împotriva hepatitei B, s-a constatat că la un interval de 3-4 săptă­mâni după vaccinare, mulți dintre oameni au dezvoltat simptome ale unei boli neuro-degene­rative severe, sclero­za multiplă. Numă­rul bolnavilor s-a ridi­cat la aproximativ 15.000, care s-au și constituit într-o asociație ce a intentat proces producă­torului de vacci­nuri.
O altă piedică pentru o terapie fi­delă constă în lipsa posibilității de a ur­mări corect medical evoluția prin pris­ma încărcăturii virale. Adică, în primul rând detec­tarea în laboratoare a vire­miei. Pacientul, speriat de prezența viru­sului, dorește mai mult decât orice să vadă în analizele medicale cum aces­ta dispare sau măcar scade cantitativ. Omul bolnav este ușor impresionabil, iar noțiunea de laborator și halatele albe impun ab initio premisa unui rezultat de încredere. Totuși, în timp, am constatat necorelații bizare între parametrii urmăriți. Am văzut numeroase situații în care, clinic, pacienții evoluau bine, ecografic erau staționari, sau cu o anume evoluție în bine, transaminazele în descreștere, dar graficul vire­miilor făcute lunar era un zig-zag cu varia­ții inexpli­cabil de mari. De aceea, am solicitat unor pacienți care și-au permis financiar realizarea viremiei în două orașe diferite, cu prelevare de sânge în aceeași zi. Caz con­cret, la Timișoara - rezultatul s-a dat în câte­va zile, 19 milioane unități virale, iar la Sze­ged, în Ungaria, rezul­tat după 3 săptămâni, 11 milioane. Dife­rența vorbește de la sine.
Din păcate, imprecizia și nesiguranța s-au extins astăzi și la alte analize uzuale, care pot varia de la anor­mal la normal sau invers, dacă sunt făcute în diverse laboratoare. Am înțeles mai târziu care sunt motivele, după ce am aflat despre metodele variate de lucru folo­site, aparatura și finețea necesară la programarea ei, kiturile care din rațiuni comerciale se folosesc adesea după depășirea termenului de valabilitate... Poate și din aceste motive, dacă vă uitați dedesubtul rezultatelor analizelor dvs., cele mai multe laboratoare se declară proprietarele acestor investigații, deși plătite de dvs. sau stat, și interzic copierea sau transmiterea acestora în orice mod, fără acordul lor.
Problema cea mare este că, în acest fel, nu se poate urmări fidel eficiența nici unui tip de tratament; adesea, și diagnosticarea e dificilă. În plus, schemele de trata­ment, remediile prescrise și terapeuții pot fi puși într-o lumină proastă din pricina erorii altora. Toate se întorc împotriva pacienților, care nu de puține ori, prin rezul­tatele de neînțeles, ajung depresivi. Prinși într-un cerc vicios, aceste depresii aduc mani­fes­tări clinice patolo­gice și căderi ale sistemului imunitar. Așa se face că tra­tarea hepatitelor cronice virale devine o aventură.

Remedii
Cu toate acestea, medicina naturistă dispune de mijloace antivirale eficiente, ce sunt și probate științific în multe la­boratoare din lume. Propolisul este poate cel mai puternic, alături de lăptișorul de matcă. Totodată, ele reglează și imuni­tatea. În aceste hepatite, este nevoie de doze mari de antivirale, imu­nostimulatoare și imuno­modu­latoare. Recomandăm comple­men­tar produse cu Echinacea.
În ceea ce privește propo­lisul, noi am folosit cel mai mult o tinctură cu concentrație de 30% propolis, în alcool de 70 de grade, în amestec cu miere, dar și alte tipuri de ex­tracte. Dozele au mers de la de două ori câte 2 mililitri, până la de trei, patru ori, câte 3-4 ml/zi, de la caz la caz, în funcție de starea generală a bolnavului, vârstă și greutate. Aș vrea să nu vă mirați prea tare de administrarea tincturii de propolis. Chiar dacă aceasta conține o anume cantitate de alcool, mierea cu care o amestecăm are un efect de tamponare. Iar efectele benefice ale principiilor active din propolis, care sunt puternic biodisponibile în acest tip de extract, sporite fiind prin amestecarea cu miere, întrec cu mult incon­venientele unei mici cantități de alcool. Practica înde­lungată ne-a arătat că mixtura ac­țio­nează bine. Uneori, indicăm pentru fiecare mililitru câte o linguriță de mie­re. Adesea, sunt întrebată cum măsurăm un mililitru. Simplu, cu seringa. La orice far­macie găsiți seringi mici de 5 ml. Este foarte utilă mas­ticarea îndelungă înainte de înghițire, pentru că așa cum am mai mențio­nat, la nivelul cavității bucale se petrece o absorbție promptă și eficientă.
Lăptișorul de matcă este un alt remediu care are un cert efect antiviral, cât și de refacere a structurii hepa­tice degradate. Am obținut foarte bune rezultate în tratarea hepatitelor cronice, utilizând lăptișor de matcă în doze mari, de 4 ml pe zi.
Polenul crud este de nelipsit pentru ficat, pentru că are un cert efect hepatotrofic, prin aport de proteină de cea mai bună calitate, ușor biodisponibilă, minerale care acoperă întreg spectrul organismului uman, ca și vitamine numeroase și enzime. Este esențial pentru întreținerea și regenerarea celulelor.
Mierea este și ea un foarte bun energizant și trofic hepatic. Am putut să văd muncitori agricoli, învederați consumatori de alcool, cu ficatul afectat, cât și mari fu­mători, a căror stare generală, aspect al feței și al pielii s-au schimbat după un consum serios de miere. Oricând se poate face o limonadă îndulcită cu miere. Orice de­sert pentru un bolnav de ficat ar trebui să includă și mie­re sau produse cu miere. Oricare tip de miere este eficient, dar la rigoare ar fi mai bună mierea de mană, mai bogată în minerale, mai întăritoare pentru un orga­nism tarat și pentru imunitate. De asemenea, mierea de cimbrișor, cu efecte antimicrobiene.
De menționat cazul particular al diabeticilor. La aceștia, tinctura de propolis are și un efect hipogli­ce­miant, ca și lăptișorul de matcă, de altminteri. Însă ames­­tecul cu prea multă miere poate conduce la creș­terea glicemiilor. Ei pot pune tinctura de propolis pe tărâțe sau pâine. Unele persoane preferă în apă sau ceai, dar nu recomandăm, căci precipită rezinele.
Mierea este permisă la diabetici în cantitate de numai 2-3 lingurițe pe zi, despre care studiile și practica au arătat că poate chiar ajuta la controlul glicemiilor. Este preferabilă mierea de salcâm, care conține mai mul­tă fructoză și mai puțină glucoză. La fel, cea de castan.
Apilarnilul este un produs care singur, sau în com­binație cu mierea și polenul, ridică vizibil vitalitatea ori­cărui pacient hepatic. În plus, aportul său excep­țio­nal de nutrienți îl recomandă pentru regenerarea celu­le­lor hepatice. Îndrăznesc să spun, prin prisma cunoș­tințelor dobândite în ultimii ani, că utilitatea acestui produs în tratarea hepatopatiilor și patologiei conexe lor este certă, iar efectele - spectaculare, uneori.
Dintre plante, experiența ne-a arătat că Armurariul este între cele mai bune, cu efect hepato-protector. Expli­cația se află în complexul fito-chimic al acestei plante, care conține principiul activ numit silimarină. Silimarina în forma sa naturală acționează sinergic cu celelalte componente cunoscute ale plantei, iar efectele sunt mult superioare extractelor disponibile în pastile. Dar biodisponibilitatea și eficiența ei maximă se obțin printr-un mod particular de administrare. Adică, nu ca ceai, nici tinctură, ci pulbere ca atare, realizată din achenele plantei. Dvs. veți găsi pe rafturile magazinelor "Ceai de armurariu" (un produs de bună calitate oferă firma Larix), care conține aceste achene, numite și fructe de armurariu. Nu faceți ceai, ci măcinați-le în mașina de cafea, încât să obțineți o pulbere. Măcinați doar cantități mici, pe care le păstrați la frigider, în borcan de sticlă cu capac înfiletat. Altminteri, princi­piile active se pot oxida. În continuare, trebuie ținut cont că absobția principiilor active (silimarina) se face optim pe stomacul gol, în prezența anumitor uleiuri. Așadar, puteți lua pulberea împreună cu nucă sau alune măcinate, de 1-2 ori/zi. O masticație bună favorizează absorbția principiilor active în stomac, dar și absorbția esențelor produsului la nivelul cavității bucale. Apoi se poate bea puțină apă, caldă de preferință. Timp de minim 30 de minute nu luați nimic altceva!
Parte integrantă din terapie este dieta. După cum au spus egiptenii, mâncarea este sursa tuturor relelor. Pentru pacienții hepatici, regimul alimentar trebuie să fie de cruțare, foarte ușor și atent constituit. E indicat să fie bazat pe vegetale (cereale, legume, leguminoase, se­mințoase, fructe), cu mese regulate, la inter­vale de timp care să permită digerarea com­pletă înainte de o nouă ingestie. Carne și brânzeturi cât mai puține, fiind greu dige­rabile. În schimb, supa de carne e hrăni­toare și digestă.

Cirozele hepatice

Ciroza hepatică este o suferință provo­cată de moar­tea unei părți a celulelor, aso­cia­tă cu o sclerozare a țe­su­tului hepatic. Se dezvoltă o rețea fibroasă care restric­ționează celulele normale rămase și alterează circui­tele funcționale normale. Este una din prin­cipalele cauze de mortalitate din țările con­siderate dezvoltate, iar consu­mul de alcool este principala ei cauză. Sunt numeroase alte situații care conduc la ciroză, între care mai frec­vente toxicitatea cronică (inclusiv medi­camentoasă) și hepatitele cu virusuri B, C și D. În stadiile ultime de gra­vitate, ciroza poa­te genera ascită, varice esofagiene și chiar afecta funcționarea creierului (encefalopatie he­pa­tică). Ascita, adică acumularea de lichid în pe­rito­neu, jenează respirația când ajunge la volum mare, uneori atât de mult, încât necesită inter­venție evacua­torie micro-chirurgicală de urgență. Varicele esofagiene mari și fragile pot sângera, cu scurgerea inițială a sân­gelui în stomac, unde se digeră, apoi se elimină prin văr­sătura "în zaț de cafea". Ence­falopatia hepatică se datorează toxi­cității ajunse în sânge, care afectează funcțio­narea creierului, de la confuzie până la comă. Dacă, sub terapie, asemenea incidente se reduc și înce­tează, e primul semn de eficiență și răspuns bun din partea organismului pacientului. Trata­mentul cirozei și al complicațiilor ei este practic tratamentul cauzei care le-a provocat.

Remedii
În terapie, se utilizează remediile mai înainte des­crise. Tinctura de propolis o dăm de 2 ori/zi câte 2-3 ml. Pentru o mai bună regenerare hepa­tică, lăptișorul de matcă se poate da în doze mai mari, 6-10 ml pe zi. Armurariul, de două ori/zi. Se adaugă zeolit, cu bune efecte detoxifiante și care ajută la eliminarea ascitei, dacă e cazul. Se alternează ceaiuri de Trei-frați-pătați, Sulfină, Pufuliță cu flori mici, Gălbenele, Urzici, Cim­brișor. Bineînțeles, după nevoile particulare ale fiecărui pacient, se pot adăuga alte plante autoh­tone sau descrise în medi­cinele orientale.
Am să dau câteva exemple concrete cu referire la ciroza hepatică, care răstoarnă preconcepția des­pre imposibilitatea tratării acestei afecțiuni.
Primul este un bărbat de 50 de ani, tatăl unei cunoș­tinte, locuitor la sat. Ne-a solicitat ajutorul pentru trata­rea unei ciroze hepatice considerate în fază terminală. Me­dicii au refuzat să-i extragă a treia oară ascita, în cantitate mare, care se refăcuse. Omul stătea acasă, abia respira și nu se mai putea deplasa, așa că i-am indicat o terapie inițială simplă, inspirată de la cursurile de Ayur­veda. Ca alimentație, i-am spus să bea doar lapte dulce (de la capră sau vacă), oricât dorește, pe parcursul zilei, dar luat la interval de minimum 3 ore. Fără nici un alt fel de aliment. Ca remedii: zeolit 3x1 lingurițe/zi, și pulbere de pelin, 3x1 linguriță rasă/zi, ambele pe sto­macul gol, timp de 2 săptămâni inițial, urmând ca apoi să stabilim continuarea în funcție de evoluție. În acest interval, lichidul de ascită s-a resorbit. Exista, în mod evident, o speranță, cu un trata­ment bine continuat. Dar în mintea pacientului, cu o prea puțină înțelegere a mecanismelor vieții, vindecarea era deja produsă. A părăsit tratamentul, s-a întors la lucru și a revenit la pof­tele sale anterioare: grătarul și vinul. Aproape peste noapte, după spusele familiei, ascita s-a refăcut, cam la jumătate din volumul inițial. A intrat în depresie și în ur­mătoarele două săptămâni s-a stins din viață.
Consider util să fac aici o paranteză. Laptele proas­păt muls, încă nerăcit, este considerat în Ayurveda un elixir. Subliniez, când spun lapte, și când Ayurveda - cel mai vechi și mai coerent sistem medical din lume - spune lapte, înțelegem produsul glandelor mamare ale vacii, caprei, bivoliței, oii etc. Scuzați-mi ironia, dar între laptele adevărat și lichidul alb pe care îl vând supermarketurile, sub numele comercial de "Lapte", este o diferență ca de la cer la pământ. Laptele este considerat de nutriționiști ca fiind un aliment complet. Și este corect. Dacă nu ar fi așa, copiii alăptați nu s-ar dezvolta. Oricum, există sensibile deosebiri, în ceea ce privește vitalitatea și dezvoltarea în general, între copiii alăptați la sân și cei hrăniți cu lapte praf. La fel, sunt severe diferențe între efectele "Laptelui" de vacă vân­dut în cutii, pe rafturile magazinelor, și ale celui inte­gral, produs și vândut de țărani. Din păcate, degradarea morală din societatea modernă face ca și unii dintre țărani, cu gândul de a obține mai mulți bani, să extragă grăsimea, cu mașini casnice de făcut smântână, apoi să le vândă separat, smântana și laptele degresat. Ori adaugă apă etc. Dar acest lapte, deși falsificat parțial, cel puțin nu este denaturat sau aditivat chimic. Final­mente, dacă aveți o sursă de lapte adevărat, beneficiați de un aliment integral, de bună calitate. Evident, nu dis­cutăm aici de cazuri particulare, cum e intoleranța la lactoză a unor persoane. În orice caz, merită precizat că laptele natural, corect consumat, în cadrul unei ali­mentații variate și echilibrate, nu poate fi responsabil de producerea sau progresul cancerului. Materiale exage­rate produse și difuzate prin Internet influențează în mod greșit opinia publică. Dacă ar fi fost așa, dacă lap­tele ar fi responsabil de producerea cancerului, India sau Mongolia ar fi fost acum depopulate. Iar noi, care trăim într-o țară de agricultori și păstori, denumită pe vremuri țara laptelui și a mierii, ar fi trebuit să nu mai existăm de mult. Să ne mai reamintim că sacerdoții daci, cei ce conduceau destinele poporului, se hrăneau o viață întreagă cu vegetale, lapte și miere.
Al doilea exemplu: soacra mea, trăitoare la Baia Mare, a fost diagnosticată, în anul 2001, la vârsta de 70 de ani, cu ciroză hepatică. Sub terapia indicată la spital (strict medicamentoasă, Essentiale forte), ajunsese în jumătate de an cu ascită de volum foarte mare. Arăta ca o gravidă în luna VIII-IX și dobândise varice esofa­giene, care au generat "vome în zaț de cafea". Speranța de viață - șase luni. Am adus-o la noi și am început tratamentul. În primul rând, o mâncare de calitate, pen­tru că după decesul soțului se neglijase. Am administrat dimineața și seara o linguriță de pulbere de armurariu, în locul pastilelor de Essentiale. De două ori pe zi, am dat argilă. La vremea respectivă, nu cunoșteam zeolitul, pe care acum îl considerăm mai eficient, după expe­riența acumulată din 2006 încoace. Dar, în mod evi­dent, și argila este un produs deosebit de bun, cu valoa­re detoxifiantă. Dacă zeolitul se poate administra sim­plu, ca pulbere, bând apă spre a-l înghiți, în cazul argilei trebuie procedat altfel. Se pune la înmuiat în apă timp de 12 ore. Înainte de administrare se agită spre a intra în suspensie și se bea întreg conținutul vasului, argila și apa respectivă.
Dimineața, am administrat polen și lăptișor de matcă. De două ori pe zi, tinctură de propolis, ameste­cată cu miere. Iar pe parcursul zilei, ceai de Urzică si Sulfină (care acționează bine pe epiteliul renal, pentru eliminarea ascitei, dar ca decoct), trei căni pe zi. Ca ultim ingredient, bună dispoziție și viață în aer liber. În următoarele două luni, lichidul de ascită a scăzut trep­tat, până s-a redus complet. Au dispărut pentru tot­deauna vărsăturile "în zaț de cafea". Bănuim că și varicele esofagie­ne, deși nu a mai mers să facă analize. După încă câteva luni, s-a întors la Baia Mare, unde trăiește în continuare. Iar la zile mari, mai gus­tă câte un lichior cu prietenele din generația ei (1928).
Demn de reținut este că ficatul e organul din corp care are cea mai mare capacitate de regenerare. Însă pentru aceasta, organismul are nevoie de bune remedii cu rol nutritiv, rege­nera­tor, protector și depurativ, aso­ciate cu un regim alimentar și de viață adecvat. Expe­riența practică ne arată că organismul are o capa­citate deosebită de refacere, însă oamenii în­șiși, prin propriile decizii și acțiuni, fac ca acest lucru să fie, arareori, po­sibil.