De ce e "bun pentru România" un Lac Otrăvit, mai mare decât Monaco?

Redactia
Scrisoare deschisă către Consiliul Național al Audiovizualului

- Textul EUGENIEI VODĂ, foarte apreciata realizatoare a emisiunii "Profesioniștii", de la TVR, a fost preluat de pe internet. Prezența personalităților culturale în lupta pentru salvarea Roșiei Montane e dătătoare de demnitate și optimism -

"Stopați acest dezmăț publicitar!"

Am citit că pe marginea subiectului Roșia Mon­tană s-au strâns la CNA, în ultimele luni, în jur de 2000 (do­uă mii!) de "sesizări, plângeri, reclamații". Și totuși, in­credibil, acest subiect major, de interes național, nu a în­căput până acum pe ordinea de zi a nici unei ședințe a dumneavoastră. Prin prezenta scrisoare deschisă - pe care o puteți înregistra și ca pe o "plângere deschisă" - solicit membrilor CNA sto­parea imediată și totală a reclamelor legate de Ro­șia Montană, care au invadat audiovizualul românesc.
Aceste reclame contravin dispozițiilor legale pri­vind informarea corectă a publicului. Până și la re­cla­mele unor medicamente care se eliberează fără rețetă, pri­vitorul e avertizat obligatoriu: "Citiți cu atenție pros­pec­tul". Pe când la reclamele așa-zisului "mi­nerit mo­dern", nu! El e "BUN PENTRU ROMÂNIA", se repetă în diverse feluri, pe mai toate canalele, în ne­știre, însoțit de somația "Spune Da mineritului!", ca în­tr-un fel de referendum privat, al unui stat în stat! Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai căuta - un film, un autor, un bilet de avion, o rețetă de bucătărie, orice, ți se înfige în ochi, zbang!, "Spune Da mineritului!"... Într-un fel, e de înțeles: pe seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Și totuși, când e vor­ba de un su­biect care a răvășit România și care e încă în dezbatere na­țională, nu credeți că ați putea găsi modalitatea legală de a stopa tot acest veritabil dezmăț publicitar, generator de confuzie? Aceste re­cla­me contravin Codului de prac­tică în publicitate (art. 1.3, potrivit căruia "comunicarea trebuie să evite orice afirmație sau reprezentare care ar putea înșela consu­matorii, inclusiv prin omisiune, suge­rare, ambiguitate ori exagerare"; sau art. 5.1, potrivit căruia "anunțatorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmațiilor folosite în comunicare"). Toată această campanie încalcă și art.114 din Decizia nr. 187 privind Codul de regle­men­tare a con­ținutului audio­vizual (nu mai invoc și alte articole, pen­tru că, desigur, CNA-ul ar putea găsi rapid argu­men­tația juridică pen­tru o hotărâre dreaptă, cu condiția să vrea!). Și, pentru credibilitatea instituției dumneavoastră în ochii opiniei publice, ar fi bine să vrea! Cred că CNA-ul ar tre­bui să merite să fie per­ceput nu ca o sumă de func­­ționari care distribuie li­cen­țe și sancțiuni, mereu atenți la recoman­dările celor care i-au recomandat aco­lo, și cu atât mai puțin ca un spațiu al unor sinecuri, ci ca un for inte­lectual, al unor conștiințe independente, arse de dorul sănătății audio­vizualului românesc...
Se știe, un bun mercenar al publicității poate face credibil absolut orice mesaj; el poate să ne convingă și de raportul dintre fericire și soda caustică, și de efectul razelor de lună asupra galoșilor de gumă!... "Bun pentru România"? De ce am crede niș­te oameni de pe stradă, culeși din toată țara, cu ora­șul scris pe ecran, care ne spun, implicit și explicit, că proiectul "e bun", și nu am crede, în schimb, PRO­FE­SIONIȘTII acestei țări (geo­logi, chimiști, econo­miști, arhitecți) care ne spun - e drept că mult mai rar și nu în spațiile publicitare - că NU e deloc bun?! Prin­tre altele, toată această lungă po­ves­te, "Roșia Mon­tană", e un exemplu de umilire publi­că a profesio­niș­tilor care nu au un cuvânt hotărâtor și lim­pede de spus, aco­periți fiind de hărmălaia politi­cie­nilor și de tra­diționalele cozi de topor.

"Ce altceva decât o tumoră pe fața României ar fi acel lac otrăvit, rămas în Apuseni, în urma exploatării?"

În economie, ca și în medicină, primul principiu care ar trebui să funcționeze ar fi: în primul rând să nu faci rău. Dacă românul neinformat ar citi "prospectul" s-ar îngrozi: cine ar mai lua un medicament dacă ar afla că, la capătul unui tratament paliativ, s-ar trezi, în pro­porție de 100%, cu o uriașă tumoră malignă pe față? Și ce alt­ceva decât o tumoră pe fața României ar fi acel lac otră­vit uriaș, mai mare decât Monaco, rămas în Apu­seni în urma exploatării? Cu siguranță că nu poți fi decât solidar cu minerii din Roșia Montană și cu pro­ble­ma de fond: ei au dreptul la muncă și dreptul la dem­­nitate, la fel cum au - sau ar trebui să aibă - și oa­menii din Delta Dunării, și din Bucovina, și de oriunde din România. Dar acești "roșieni", aflați în epicentrul unei situații conflictuale, sunt azi în situația de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă ar citi cu atenție "prospectul" și dacă l-ar înțelege la di­men­siu­nile lui de perspectivă, acești oameni ar res­pinge, ei înșiși, mutilarea țării lor. "Țara moților", așa se chema im­presionantul documentar despre Apuseni, al lui Paul Călinescu, premiat, în 1939, la Veneția... Dacă vrei să sal­vezi ce e frumos în țara ta, nu înseamnă că ești pă­șu­nist, nu înseamnă că ești eco-anarhist, nu înseamnă că vrei să vezi Apusenii plini de "Fefelegi" și de cio­bani Ghiță care caută o rețea de socializare în pustie, nu înseamnă nici că vrei să reduci România la o "gră­dină botanică" (deși, la rigoare, e de preferat să fii să­rac într-o grădină botanică, decât sărac într-un mediu toxic)! Nu înseamnă că nu ți-ai dori o țară civilizată, cu industrii puternice, nu înseamnă că nu în­torci capul de câte ori treci, de pildă, prin Drumul Ta­berei, pe lângă un maidan de pe care tot niște "in­vestitori" au ras Tri­co­dava, cândva o fabrică faimoasă, sau că nu ți se strân­ge inima când vezi, la televizor, di­na­mitarea unui furnal de uzină părăsită... Pentru că toate au însemnat oameni, ani, viață, sacrificii, pe altarul unei false in­dus­trializări; toate sunt ca un spec­tru al Eșecului care nu ne dă pace...
Să compari Roșia Montană, acest proiect industrial faraonic, care riscă să ne urâțească și să ne îmbol­nă­vească Transilvania, cu succesul autohton al unei cele­bre uzine de automobile, e aberant! Să spui că un refuz al acestei investiții e un semnal negativ pentru in­ves­titori e la fel de aberant. Investitorii nu sunt niște spe­rioase domnișoare de pension; Dumnezeul lor e unul sin­gur: Profitul. Faptul că România refuză să-și desfi­gureze o zonă istorică cu cea mai veche atestare docu­mentară, faptul că refuză să înlocuiască un paradis na­tural cu acea baltă cianurată mai mare decât Monaco nu ar pune pe nimeni pe fugă, dimpotrivă! Ceea ce con­­tează mai mult pentru investitori e să fim o țară co­rectă, fără șpagă, fără loc fruntaș în topul comisioa­ne­lor ili­cite și cu o legislație coerentă. Iar uneori, pentru "ima­ginea României", e mult mai important un rest de dem­nitate, decât gramele de aur pe cap de locuitor!
Am auzit și văzut la televizor reprezentanți RMGC, ca niște mutanți ai patriotismului, cu figuri ino­cente și cu un discurs obsesiv, gen "bun pentru România"; dar când vine vorba de slalomul printre ile­galități, cu care a început ceea ce s-ar putea chema "lun­gul drum al Ro­șiei către moarte", "șeful" îl ia în bra­țe pe "eu sunt mic nu știu nimic", eu sunt "nou", eu sunt venit "după"!
Un impact economic minor și tranzitoriu nu jus­tifică, în nici un fel, desfigurarea feței României, cu gra­­ve consecințe asupra "subconștientului nostru co­lectiv". Pentru că una e să știi că ai o țară cu frumoșii Apu­seni care ascund o comoară, la care poate vei ajun­ge odată (va veni și timpul să o accesăm, dar nu așa și nu acum, ci mai inteligent, mai sofisticat, mai puțin invaziv și mai profitabil pentru economia națională), și alta e să știi că avem acolo, vorba lui Daneliuc, într-un interviu, O BALTĂ! Doar că, spre deosebire de Dane­liuc și în ciuda tuturor aparențelor, eu nu cred că "preo­cuparea principală a românului e grătarul cu mici"! Și cred că toți acești politicieni, parcă ieșiți din mantaua unui Ed Wood al marilor dezastre, se joacă, de fapt, cu focul; din inconștiență sau respectând sa­van­te strategii de manipulare a mulțimii, ei subesti­mează ceea ce se cheamă iubirea pentru Transilvania!
Am făcut ocolul lumii, dar nicăieri n-am văzut să se laude cineva cu vreun lac cianurat, nici cu gropi de gunoi performante! (pentru asta ar fi trebuit să fac excursia organizată pentru anumiți ziariști, de RMGC, în Noua Zeelandă!). Oricât de modernă sau de cochetă ar fi o exploatare industrială, rezultatul e unul singur: urât! Își poate imagina cineva un aseme­nea proiect industrial devastator pe Valea Loirei sau în Toscana? "Apusenii sunt mai frumoși decât Toscana", am citit într-un articol al unui turist britanic, șocat că o exploa­tare industrială vrea să-i distrugă (dacă n-o fi fost un agent sorosian, plătit gras ca să ne împiedice să pros­pe­răm!). Am văzut și că există avocați ai diavo­lului, care se dau de ceasul morții, cum o să plătim noi sume uriașe RMGC-ului! Nicio instanță de pe glob nu ar putea acu­za o țară pentru că își apără identitatea și avu­ția națio­nală. Dimpotrivă, populația României ar putea cere da­une morale, pentru că a fost dezinformată și tocată pu­blicitar agresiv, în tot acest timp! Posi­bi­lelor "presiuni politice transoceanice", în favoarea acestui proiect eco­nomic de proporții monstruoase, dar deo­sebit de intere­sant pentru conturile unora, li s-ar putea răspunde, "Va­de retro!", în afaceri se mai și pier­de! Ar putea fi invocat și scandalul recent, pornit de la Washing­ton, dar cu ecouri în întreaga Americă, percu­tat și la Casa Albă, le­gat de o serie de morminte de eroi, găsite în neregulă, în Cimitirul Arlington! Or, proiectul RMGC ne dărâmă biserici și ne distruge cimitire, lă­sând în urmă un Lac Mort mai mare și decât Central Park! (Vorba unui umorist, ne-eco-anarhist, "Munții noștri aur poartă, să nu-i facem Mare Moartă!")... Apro­­po, Central Park e vi­zitat, anual, de 25 de milioane de turiști. Câți turiști ar mai fi amatori să viziteze Apusenii, cu o zonă toxică, se­cătuită, și cu un Lac Mort băltind amenințător, apărat, ni se spune, de "cel mai sigur baraj din lume", care "zice mamă, zice tată, zice țară adorată"? Am mai auzit și varianta vitează că, în cazul exploatării, statul nostru va controla atent tot ce se va găsi acolo... În orice afacere, patronul, cel care dă banii, e cel care deține controlul, restul e pură fan­tezie; e greu de imaginat cum un stat care n-a reușit să controleze nici măcar legalitatea unor contracte va reuși să controleze compoziția fină a unor mi­nereuri. Am mai auzit și varianta că "aurul va rămâne acasă": deci le asigurăm investitorilor și vânzarea măr­fii, iar noi ne cumpărăm propriul aur - asta da afacere! Am mai auzit și asigurări politicianiste, că proiectul actual e unul nou, care nu seamănă cu cel vechi, și am auzit mai ales că "vom renegocia"! Domnilor și doam­nelor, nu mai negociați și renegociați degeaba! Inima Româ­niei nu e negociabilă!

"O temă care s-ar putea discuta: crimă împotriva umanității"

Într-adevăr, trebuie să ai o inimă de plumb și un nu­me predestinat, PLUMB, ca să poți vorbi, și încă în ca­litate de "ministru al Mediului", (e drept, cu o limbă de lemn), despre "maximizarea beneficiilor de mediu adu­se de proiectul RMGC"!!! Principalul beneficiu fiind, de­sigur, acel imens iaz (nu iad?) de decantare, "reeco­lo­gizat", care va aduna tot gunoiul (gestiunea reziduurilor mi­niere, dacă preferați). Tot prin absurd: dacă acel gunoi nu e toxic, așa cum ni se spune, atunci el ar putea fi de­versat în Marea Neagră? Sau, tot prin absurd, dacă ar fi încărcat în sute de mii de containere, ar exista un loc de pe lumea asta care ar primi acel gunoi prietenos? Și dacă da, cât ar costa ca să-l primească? Nu cumva ar fi mult mai mult decât firfi­ricii-mizilic câștigați din toată afa­cerea?
Stu­pefiant e că, de azi-mâine două decenii, această "cor­porație", investind masiv în publicitate și în teatrul de amatori local, miluind în dreapta și-n stânga, avan­sează ca un tanc pus pe pilot automat, implacabil, centi­metru cu centimetru, în ciuda întregii agitații și a tuturor "plângerilor" din jur! Cred că așa au venit multe ca­tas­trofe în istorie. O temă care s-ar putea discuta ar fi adap­tarea la actualitate a conceptului de "crimă împo­triva umanității"... Natura înseamnă Viață, natura nu are glas ca să se apere singură, natura are, și în secolul nostru, mis­terul și imprevizibilul ei. Există situații în care natura a fost distrusă, dar în beneficiul oamenilor, pentru mii de ani. În cazul Roșia Montană e vorba de o agresiune vio­lentă și masivă, pe termen scurt, și care ne lasă, pentru mii de ani, cu un lac cianurat, stresant pentru o întreagă populație civilă din zonă, care e pusă în pericol, în urma unor acte fie inițiate, fie încurajate, fie doar tolerate de autorități...
Un mare scriitor, Camus, spunea: "Singura solida­ri­tate umană indiscutabilă e solidaritatea în fața mor­ții". Ca o solidaritate în fața morții se explică și faptul că pro­testele împotriva distrugerii Apusenilor au reunit români și unguri, tineri și bătrâni, hipsteri și preoți, de toate confesiunile, fotbaliști și academicieni... Toți nu pot decât să spere că votul din Parlament va fi unul deschis, la vedere, nominal; corect ar fi ca fiecare vo­tant să-și asume, în fața națiunii și a istoriei, responsa­bilitatea opțiu­nii sale, ca să nu existe sentimentul difuz și apă­sător că "toată lumea e de vină".
Oricum, în momentul votului, fiecare parlamentar să-și imagineze cum s-ar simți dacă, în viitor, ar fi obli­gat de viață (sau pe viață) să-și ducă zilele în loca­li­ta­tea numită Piatra Albă (creație RMGC), pe malul La­cului-Mort-mai-mare-decât Monaco, și să respire pra­ful ridicat de vânt de pe întinderile de piatră gola­șă... Și totul, străjuit de o pancartă, pe care să fie scris, ne­gru pe alb sau gri pe gri: "AICI A FOST AURUL DUM­NEA­VOASTRĂ! NOROC BUN!"
Cu tristețe și cu speranță,
EUGENIA VODĂ