Bogăția și prostia

Ciprian Rus
Bogățiile naturale au devenit, în ultima vreme, o temă gravă și plină de sens în lumea întregă, nu doar în România.

Nu poți vorbi despre resursele naturale fără să iei o mască preocupată, sprijinită atent în podul palmei. E criză globală, mari bănci s-au pră­bușit, America a pus la­cătul pe instituțiile admi­nis­trației federale, Gre­cia a fost la un pas de fali­ment, alte țări sunt la doi pași, așa că povestea cu re­sur­sele naturale e o ches­tiu­ne cât se poate de importantă. Marile com­panii extractoare de gaze de șist viermuiesc în întreaga Europă, promițând marea cu sarea, din România și Polonia până în Fran­ța, apele teritoriale sunt împânzite de plat­forme petroliere, noua febră a aurului e gata să dea în clocot dintr-o clipă în alta. Ni se spune că asta e salvarea, că nu ne mai per­mitem luxul unui ecologism obtuz, că tre­buie să repor­nim cumva economia glo­bală și că accesul la resurse e cea mai sigură soluție. Nici măcar nu e cea mai sigură, e, pur și simplu, cea mai facilă. Pentru că, de fapt, întreaga discuție despre valorificarea resurselor nu e decât un paravan pentru incompetența grosolană a guvernanților de la noi și de aiu­rea.
De peste 20 de ani de la prăbușirea sis­temului economic etatizat din România, la peste 10 ani de la falimentul marilor între­prinderi bugetofage și de la închiderea mi­nelor, nimeni nu a fost în stare să pună la punct un plan de redresare economică a unor zone precum Valea Jiului sau Munții Apu­seni. Nu tu atragere de investitori stră­ini, nu tu o proiecție sănătoasă de dez­vol­tare a turismului, nu tu încurajarea oa­me­nilor să revină la o agricultură com­petitivă. Nimic, doar promisiuni flu­turate prin cam­paniile electorale și lamentări peste lamen­tări, după. Și atunci, sigur că dacă vine o companie străină să-ți bage mură-n gură câteva sute de locuri de muncă, pe care tu te-ai dovedit incapabil să le creezi, bașca îți mai varsă și ceva bănuți la buget, ba mai picură niște șpăgi și niște comisioane prin buzunare, ba mai angajează vreo rudă pe o funcție călduță, atunci - cum să nu semnezi cu două mâini contracte nocive pentru oa­meni și umilitoare pentru orice stat care se respectă? Ce mai contează atunci că încalci Constituția, ce mai contează că expropriezi cu forța terenurile oamenilor, ce mai con­tează că razi niște munți sau că otrăvești cu cianuri unul dintre cele mai frumoase locuri din România?
Și proiectul Roșia Montană Gold Cor­poration, și planurile privind exploatarea gazelor de șist, și tăierile masive de păduri din munții noștri nu sunt altceva decât con­secințele cele mai vizibile ale inca­pa­cității statului de a veni cu soluții sănă­toase și viabile pentru România. Acestor in­compe­tenți care ne conduc po­veș­tile cu valo­rifi­carea resurselor naturale și cu inde­pedența energetică le-au venit mănușă, într-un moment în care investițiile străine directe au scăzut cu 36% în ultimele opt luni! Și a­tunci, la disperare, ce faci? Bagi povestea cu resursele naturale! Dacă tăierea pădurilor și a munților e singura soluție, hai s-o facem cum se cuvine, până la capăt, să radem toți munții Ardealului, până nu mai rămâne pia­tră pe piatră, și să cianurăm tot ce găsim pe acolo, până facem din Transilvania o a doua Panonie! Și-apoi ce facem, după ce se duc toți banii Gold-ului și ai altora ca ei?