Nu poți vorbi despre resursele naturale fără să iei o mască preocupată, sprijinită atent în podul palmei. E criză globală, mari bănci s-au prăbușit, America a pus lacătul pe instituțiile administrației federale, Grecia a fost la un pas de faliment, alte țări sunt la doi pași, așa că povestea cu resursele naturale e o chestiune cât se poate de importantă. Marile companii extractoare de gaze de șist viermuiesc în întreaga Europă, promițând marea cu sarea, din România și Polonia până în Franța, apele teritoriale sunt împânzite de platforme petroliere, noua febră a aurului e gata să dea în clocot dintr-o clipă în alta. Ni se spune că asta e salvarea, că nu ne mai permitem luxul unui ecologism obtuz, că trebuie să repornim cumva economia globală și că accesul la resurse e cea mai sigură soluție. Nici măcar nu e cea mai sigură, e, pur și simplu, cea mai facilă. Pentru că, de fapt, întreaga discuție despre valorificarea resurselor nu e decât un paravan pentru incompetența grosolană a guvernanților de la noi și de aiurea.
De peste 20 de ani de la prăbușirea sistemului economic etatizat din România, la peste 10 ani de la falimentul marilor întreprinderi bugetofage și de la închiderea minelor, nimeni nu a fost în stare să pună la punct un plan de redresare economică a unor zone precum Valea Jiului sau Munții Apuseni. Nu tu atragere de investitori străini, nu tu o proiecție sănătoasă de dezvoltare a turismului, nu tu încurajarea oamenilor să revină la o agricultură competitivă. Nimic, doar promisiuni fluturate prin campaniile electorale și lamentări peste lamentări, după. Și atunci, sigur că dacă vine o companie străină să-ți bage mură-n gură câteva sute de locuri de muncă, pe care tu te-ai dovedit incapabil să le creezi, bașca îți mai varsă și ceva bănuți la buget, ba mai picură niște șpăgi și niște comisioane prin buzunare, ba mai angajează vreo rudă pe o funcție călduță, atunci - cum să nu semnezi cu două mâini contracte nocive pentru oameni și umilitoare pentru orice stat care se respectă? Ce mai contează atunci că încalci Constituția, ce mai contează că expropriezi cu forța terenurile oamenilor, ce mai contează că razi niște munți sau că otrăvești cu cianuri unul dintre cele mai frumoase locuri din România?
Și proiectul Roșia Montană Gold Corporation, și planurile privind exploatarea gazelor de șist, și tăierile masive de păduri din munții noștri nu sunt altceva decât consecințele cele mai vizibile ale incapacității statului de a veni cu soluții sănătoase și viabile pentru România. Acestor incompetenți care ne conduc poveștile cu valorificarea resurselor naturale și cu indepedența energetică le-au venit mănușă, într-un moment în care investițiile străine directe au scăzut cu 36% în ultimele opt luni! Și atunci, la disperare, ce faci? Bagi povestea cu resursele naturale! Dacă tăierea pădurilor și a munților e singura soluție, hai s-o facem cum se cuvine, până la capăt, să radem toți munții Ardealului, până nu mai rămâne piatră pe piatră, și să cianurăm tot ce găsim pe acolo, până facem din Transilvania o a doua Panonie! Și-apoi ce facem, după ce se duc toți banii Gold-ului și ai altora ca ei?