Imunostimulentul nr. 1 al toamnei: VARZA ROȘIE

Ilie Tudor
- Face parte din aceeași specie ca și binecunoscuta varză albă, dar are un "ceva" în plus. Nu este vorba doar de culoarea sa, ci și de uimitorul său potențial vindecător. Varza roșie conține de câteva ori mai multe vitamine decât surata sa verde-alburie, iar pigmenții care îi dau culoarea roșie-violacee sunt un adevărat inamic al infecțiilor, dar și al afecțiunilor tumorale sau al bolilor degenerative. Cum se dozează, cum se administrează și care sunt indicațiile acestui fenomenal aliment-medicament vom afla în continuare -

Carte de vizită

Originile verzei roșii sunt o enigmă totală pentru istorici. Dacă strămoșii verzei albe sunt foarte bine cunoscuți, sub forma unor specii mediteraneene, des­pre strămoșul legumei cu frunze de culoarea ame­tis­tului nu se știe absolut nimic. Se pare că varza roșie a apărut în cultură doar de câteva secole (față de 4-5 mi­lenii, de când este cultivată varza albă!), exis­tența ei fiind consemnată abia în secolul al XVI-lea, într-o scrie­re descoperită în Anglia. Și nu doar istoricii sunt intrigați de această plan­tă: nutrițio­niștii care au studiat varza roșie, în comparație nu doar cu varza albă, ci și cu alte legume celebre pen­tru efectele lor asupra sănătății, au ră­mas uimiți de bogăția de vitamine și minerale din frunzele acestui medi­ca­ment vegetal. Ca să ne facem o idee: vitamina A, necesară pentru vedere și sistemul nervos, este de 10 ori (!) mai abundentă în varza roșie decât în cea albă, în timp ce vitamina C, esențială pentru imuni­tate, este de opt ori mai multă, iar fierul, de două ori. Apoi, varza roșie este extrem de bogată în sulforafani, niște substanțe care pe termen lung au efecte de prevenire și de tratare a cancerului excepțio­nale. Însă arma­mentul greu al aces­tei legume este constituit de bo­găția de pigmenți care îi dau culoa­rea purpurie-violacee și care au un efect de stimulare al imu­nității, antitumoral și antioxi­dant extrem de puter­nic. La un asemenea arse­nal terapeu­tic, ne putem da sea­ma cu ușurință că și efectele vinde­cătoare sunt pe măsură, cu o singură condiție: să știm cum să utilizăm acest aliment-medicament.

Cum administrăm varza roșie

Dacă în cazul verzei albe este admisă și prepararea termică blândă, în cazul suratei roșii gătirea la foc este total contraindicată, bogăția de substanțe terapeutic active, care o fac unică, fiind extrem de sensibilă nu doar la temperaturi înalte, dar și la depozitarea impro­prie, la oxidarea cu aer atmosferic atunci când este mă­runțită etc. Așadar, dacă vrem să beneficiem de uimi­toa­rele proprietăți terapeutice ale verzei roșii, trebuie să ținem cont de două îndemnuri: 1. Cât mai proas­pătă! și 2. Întotdeauna crudă! Cunoscând aceste lu­cruri, să vedem în continuare modalitățile concrete de administrare.

Sucul de varză roșie

Se obține foarte simplu, cu ajutorul storcătorului centrifugal. Varza se spală, se îndepărtează eventualele porțiuni stricate, apoi se taie în bucăți suficient de mici, pentru a intra pe orificiul de admisie al storcă­to­rului, care le va mărunți și apoi le va centri­fuga. Su­cul de varză va fi consumat imediat după pre­parare, pen­tru a nu avea timp să se oxideze. De regulă, se beau câte 300-600 ml de suc de varză pe zi, în cure de 21-60 de zile, cu pauze de 2-4 săptămâni.

Salata de varză roșie

Spălată și curățată de frunzele stricate sau îmbătrâ­nite, varza se taie mărunt, cu ajutorul unui cuțit cu lamă de inox sau, și mai bine, de ceramică (pentru a reduce la minimum procesul de oxidare a enzimelor și a vitaminelor). Imediat după tăiere, se amestecă bine cu sare, cu puțin cimbru (pentru efect carminativ), cu ulei presat la rece și cu oțet sau lămâie, după gust. Se consumă cât de proaspătă posibil. Doza minimă, indicată pentru a beneficia pe deplin de efectele tera­peutice ale verzei roșii este de 300 de grame pe zi. O cură cu salată de varză roșie poate dura oricât de mult, dar nu mai puțin de patru săptămâni.

Varza roșie murată

Preparată în această formă, păs­trea­ză doar parțial vitaminele și cele­lalte substanțe vindecătoare ale legu­mei proaspete, în schimb, are conți­nu­tul de minerale, de fibre alimentare intact și, important, are pigmenți și substanțe care ajută la îmbunătățirea digestiei, mai ales a digestiei grăsi­milor și a pro­teinelor. Aceasta este și explicația pentru care varza murată (mai ales cea roșie) este nelipsită de la mesele cu mâncăruri grele, pentru că simțim instinctiv că ne ajută digestia și meta­bo­lismul. Studii statistice re­cen­te mai arată că la popu­lațiile care consumă multă varză murată, precum și moare de varză roșie (în Polonia, în anumite regiuni ale Germaniei și ale Olandei), rata anumitor forme de cancer este mult redusă, ceea ce sugerează faptul că o parte din vita­minele și antioxidanții din varză se păstrează într-un procent semnifi­cativ, în urma mu­rării.

Cataplasma cu varză roșie

Este foarte simplu de aplicat: foile de varză se zdro­besc pe o plan­șetă de lemn și apoi se pun direct pe locul afectat, unde vor fi înfășurate cu un tifon subțire, așa încât să nu cadă. În general, o aplicație externă cu varză se face vreme de 2-4 ore pe zi, după care zona tratată se lasă să se usuce la aer. De regulă, varza roșie folosită extern are efecte antiinflamatoare și antialer­gice mai puternice decât surata sa albă.

Varza roșie și imunitatea

Fiind de câteva ori mai bogată în vitamina C decât portocalele, având puține calorii și multe substanțe cu efect antioxidant, varza roșie este un adevărat medica­ment imunostimulent. Cu ajutorul său sunt prevenite răcelile, infecțiie bronșice, pulmonare și urinare reci­divante, dar sunt tratate și infecțiile deja instalate. Pig­menții pe care îi conține blochează replicarea viruși­lor gripali, dar și a celor care produc hepatita sau her­pesul. Se administrează proaspătă, sub formă de salată, câte 300-400 g pe zi, la bolnavii cu infecții respiratorii, pentru a susține și a grăbi procesul vindecării. Persoa­nelor care iau antibiotice de sinteză li se recomandă și varza roșie murată, pentru restabilirea florei tubului digestiv și pentru contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente. În caz de febră se administrează sucul de varză roșie, câte 200 mililitri, băuți de 2-3 ori pe zi. Conținutul ridicat de vitamina C al acestei legume ajută inima și sistemul cardiovas­cular să reziste cu succes temperaturii ridicate, cata­lizează acțiunea sistemului imunitar, care este princi­palul "beneficiar" al acceselor de febră.

Tratamente interne

* Adjuvant contra cancerului gastric - stu­diile făcute arată că o cură cu suc proaspăt de varză ro­șie, din care se bea câte un litru pe zi, contribuie la stoparea și chiar intrarea în remisie a diferitelor forme de cancer care afectează stomacul, dar și cavitatea bu­cală. Această acțiune antitumorală se datorează pig­men­ților și sulforafanilor din varza roșie. Însă mai exis­tă o substanță, un aminoacid conținut de varza ro­șie, numit glutamină, care stimulează refacerea, crește­rea și dezvoltarea normală a celulelor ce alcătuiesc țe­su­tul protector care "căptușește" stomacul și intestinul subțire.
* Adjuvant contra cancerului uterin - un mi­ni­experiment la care au participat 30 de femei cu can­cer uterin în stadiul unu a presupus consumul unui ex­tract de varză, care conține o substanță denumită I3C (prescurtarea de la indol-3-carbinol). După 12 săptă­mâni de administrare, analizele au arătat că, la 47,5% dintre femeile care au beneficiat de experiment, celu­lele maligne au dispărut, neoplasmul înregistrând re­misie completă. Prin comparație, la niciuna dintre pa­cientele din grupul de control, care au luat un remediu placebo (fals), nu s-a înregistrat remisia cancerului. Contra acestei afecțiuni, se recomandă o cură de 3-4 luni, timp în care se consumă suc foarte proaspăt de varză, din care se beau 600-800 ml pe zi.
* Adjuvant contra cancerului la sân ­ - mai mul­te studii de medicină experimentală arată că trata­mentele cu compușii pe bază de sulf și pigmenți pre­zenți în varza roșie determină remisia tumorilor malig­ne mamare, într-un procentaj de cel puțin 40%. Ca ad­juvant contra acestei afecțiuni, se recomandă consu­mul zilnic de salată proaspătă de varză, la măcar o masă. Suplimentar, se țin cure de câte 4 săptămâni, în care se consumă câte un pahar (200 ml) de suc de var­ză, dimineața și seara.
* Adjuvant contra cancerului intestinal și al polipilor intestinali - studii făcute în Statele Unite arată că sulforafanul conținut de varză inhibă dez­voltarea polipilor intestinali, dar și a tumorilor ma­ligne, provocând remisia acestora. Se recomandă varza roșie sub formă de salată, din care se consumă câte 300 g zilnic, în cure de 3 luni, urmate de o lună de pauză.
* Valori ridicate ale colesterolului, atero­scle­roză - cercetătorii de la Universitatea de Medi­cină din Hawaii, Statele Unite, au evidențiat faptul că unii compuși din varza roșie împiedică transportul coleste­rolului cu densitate redusă (forma periculoasă a aces­tuia), către vasele de sânge și către țesuturi. De asemenea, varza roșie, prin conținutul său de vitamina C și alți antioxidanți, împiedică oxidarea colesterolului pe artere și formarea plăcilor de aterom. Se recomandă consumul de varză roșie sub formă de salată, câte 300 g zilnic, vreme de măcar trei zile pe săptămână.
* Obezitate - consumul zilnic, la prânz și la cină, a câte 200-300 g de salată de varză roșie crudă face minuni în reglarea ponderală. Ce-i drept, efectele apar pe termene medii și lungi, adică de ordinul lunilor. Însă vorbim de un slăbit natural, cât se poate de sănătos, fă­cut cu ajutorul verzei roșii, care este bogată în fibre alimentare, are puține calorii și multe, foarte multe vitamine și minerale, ajutându-ne astfel să ne menți­nem sănătatea trupească și tonusul psihic. Obiceiul de a consuma timp de 3-4 zile pe săptămână această sa­lată, în cantități mari, are și alte avantaje: reduce can­tita­tea de hrană consumată la fiecare masă, curăță organismul de toxine, ne ajută în regimurile disociate. Mai mult, consumul acestei salate este un important pas pentru schimbarea obiceiurilor alimentare și a sti­lului de viață, cheia reglării greutății corporale.
* Constipația - cel mai simplu tratament este con­sumul de varză roșie murată, măcar 200 g pe zi. În varza murată se găsesc așa-numitele "bacterii priete­noase", care combat constipația, prin reglarea florei intestinale. Apoi, varza murată este bogată în fibre ali­mentare, de unde și efectul ei de "mătură" a colo­nului, din care extrage prin absorbție toate reziduurile și apoi ajută la eliminarea lor promptă.
* Surmenaj fizic și intelectual - consumul de varză roșie sub formă de salată este un tratament tonic extraordinar pentru sistemul muscular și pentru siste­mul nervos. Bogată în vitamine și în minerale, conți­nând substanțe cu efecte stimulatoare pentru sistemul nervos central, fitohormoni care intensifică procesele de regenerare din organism, varza roșie are efect adap­togen și anti-oboseală. Se țin cure de 3 săptămâni, timp în care se consumă la prânz și la masa de seară câte 125 g de salată de varză roșie. Acest tra­ta­ment este foarte bun adjuvant și contra depresiei psihice.
* Menopauză - studiile făcute arată că un con­sum săptămânal de varză roșie crudă (200 g pe zi, vre­me de măcar 4 săptămâni) îmbunătățește secreția hor­mo­nului estrogen și, important, reglează răspunsul re­cep­to­rilor acestor hormoni din organism. Rezultatul este instalarea mai târzie a menopauzei, atenuarea simp­to­melor de început ale acesteia (bufeuri, transpirație, nervozitate etc.), prevenirea și combaterea unor afec­țiuni specifice menopauzei, cum ar fi osteoporoza, pro­lapsul uterin, cancerul ovarian și uterin.
* Alzheimer - antocianii, adică pigmenții roșii din această varietate de varză, fac adevărate miracole în prevenirea și în combaterea degenerării celulelor din sistemul nervos central. Se administrează salată proas­pătă, câte 300 g pe zi, în cure de 60 de zile, urma­te de alte 15 zile de pauză, după care tratamentul se poate relua. Încă nu se știu foarte multe lucruri despre capa­citatea tratamentului cu varză roșie de a restabili funcțiile cerebrale alterate de Alzheimer, însă efectul de prevenire și de încetinire sau chiar de blocare a evoluției bolii cu ajutorul verzei roșii este cert.
* Alergia - este prevenită de o cură cu salată de varză roșie crudă (ori chiar murată) pe timpul iernii. Se consumă 200-300 g zilnic, pe o perioadă de timp de 3 luni, urmată de alte 3 săptămâni de pauză, după care se poate relua. Bogăția de vitamina C și de anti­oxi­­danți din această legumă ajută la reglarea reacției sistemului imunitar, la interacțiunea cu factorii externi.

Tratamente externe

* Eczeme infecțioase, eczeme alergice - frunzele de varză roșie proaspăt zdrobite cu ciocanul pentru șnițele se pun pe zona afectată, apoi se aplică deasupra un nailon, care se fixează cu bandaj sau cu leu­coplast. Se lasă să acționeze vreme de 4 ore pe zi, după care zona tratată se lasă să se zvânte la aer, măcar 45 de minute. Aplicația se face până la vindecare. Compușii pe bază de sulf din frunzele de varză roșie au o puternică acțiune antiseptică asupra bacteriilor și a ciupercilor parazite, în timp ce pigmenții au efect antiinflamator.
* Cancer de piele - este un tratament sim­plu, dar care dă rezultate cu adevărat extraordina­re: se pune zilnic și se ține vreme de 4-6 ore, pe zona afecta­tă, o cataplas­mă din frunze de varză roșie. Foarte multe persoane cu epite­liom bazocelular și spi­nocelular au beneficiat de uimitoarele efecte ale acestui tratament sim­plu, dar care dă rezultate acolo unde cele mai savante și invazive metode de tratament dau greș.
* Arsuri de gravitate mică și medie - se fac spălă­turi și se pun comprese vreme de 15 mi­nu­te, câte 2-3 pe zi, cu suc proas­păt de varză roșie. Are efect an­tiin­fec­țios și an­ti­inflamator, aju­tă la o vindecare mai ra­­pidă și es­tetică, previne forma­rea cicatricelor cheloide.
* Răni care se vindecă greu - se pun zilnic com­prese cu suc de varză roșie, care se țin vreme de o oră, după care se lasă zona tratată să se usuce la aer încă o oră. Studiile arată că prin mecanisme încă prea puțin cunoscute (se presupune că varza conține sub­stanțe stimulatoare ale creșterii anumitor țesuturi), pro­cesul de vindecare a rănilor este mult accelerat, scade riscul de infecție, semnele care rămân după vindecare sunt mult mai puțin vizibile.

Precauții și contraindicații

Toate studiile făcute până în prezent ara­tă că efec­tele adverse ale tratamentului cu varză, fie ea albă sau roșie, sunt foarte rare și reduse ca intensitate și se referă cel mai adesea la deranjamente digestive: balonare, ușoare colici abdominale, în cazuri foarte rare, diaree. Celor care au un sistem di­ges­tiv sensibil la varză li se recomandă con­su­mul de condimente, cum ar fi chimenul, ana­sonul, feniculul, care sunt un adevărat anti­dot la astfel de probleme.