SCRISORI DE LA CITITORI

Cititor Formula AS
O întâlnire ciudată

Nu mai plânge din pricina mea. Ai grijă de copilul tău"
Mama pretinde că ar fi sim­țit-o pe bunica ei, în­da­tă după ce a murit. Ca pe un suflu de aer rece, care a străbătut brusc încăperea. Ca pe un spirit care își lua ră­mas-bun. Mama mi-a istorisit toate astea la o ceașcă de cafea, iar eu am zâmbit, gândin­du-mă că mor­ții nu mai au nimic de spus, cu atât mai puțin nouă, celor vii. Soarele ne privea ve­sel prin fereastră, păsă­re­lele cântau viața și eu aveam toc­mai atunci niște zile bu­ne, chiar foarte bune. Zile din acelea, când ești imun la tristețe, când nu găsești timp pentru moar­te și poveștile ei. Dar mai târziu, mi-a fost dat să trăiesc și altfel de clipe, când inima mi-a de­ve­nit vulnera­bilă și nu s-a putut apăra de durere. Într-o ase­menea zi mi-a bătut la ușă moartea însăși: femeia în grija căreia mă lăsa mama când trebuia să plece la muncă, femeia care mă înconjurase cu dragoste vreme de zece ani, ca pe propriul ei copil, murise... Margareta, locții­toarea mea de mamă, cum s-ar zice. Cea care îmi ștergea lacrimile și mă îmbrățișa, ori de câte ori veneam la ea în fugă, cu genunchii juliți, după ce mă cățărasem pe undeva și căzusem, cea care îmi croia din resturi de stofă rochițe elegante pen­tru păpuși și le cosea la mașina ei veche îmi băga pe furiș în ghiozdan o pungă cu fursecuri și bom­boane, îmi dăruia cu generozitate din timpul ei oricât aveam nevoie, iar după ce m-am măritat, a venit să mă viziteze în micuțul aparta­ment unde mă mutasem cu soțul meu. Ne-a adus un borcănel cu miere și ne­sfârșita căldură a inimii ei iubitoare.
Iar acum, căzuse fulgerată în baie. Pur și simplu. Un cheag de sânge în creier, mi-a spus nepoata ei. A mai trăit o oră-două, la spital, apoi s-a dus. Cu o săptămână îna­inte, încă vorbisem cu ea la telefon. O anunțasem că sunt însăr­cinată și i-am simțit în voce fericirea. Sarcina mea trebuie să i se fi părut o mică victorie. Singurul ei copil murise la naștere - și iată că, acum, avea șansa de a deveni, totuși, bunică. Sau locțiitoa­re de bunică. "S-a bucurat așa de mult", mi-a adeverit și nepoata. "M-a su­nat ime­diat, ca să-mi spună". Iar acum, tot acel entu­ziasm se spulberase. Ea nu mai exista.
Bineînțeles că am plâns. Lacrimile îmi picurau în ceaș­ca de cafea, dimi­neața. Se porneau să curgă seara, când mă așezam într-un fotoliu, să mă odih­nesc. Nicio­dată în via­ța mea nu sim­țisem moartea a­tât de aproape.
Copilului as­cuns în pântecele meu care nu apu­case încă să se rotunjească îi po­vesteam în gând despre Mar­­­gareta, iar Margaretei îi povesteam în gând despre copil. Un fel de jocuri ale minții. Iar câteodată, m-am surprins discutând cu mine însămi. Chiar m-am întrebat dacă ea mă poate vedea. Dacă e fericită acolo sus, unde s-o afla. Dar la o adiere de vânt nu m-am gândit niciun moment. La un suflet care ar dori să-și ia rămas-bun. La faptul că morții continuă să ne înso­țeas­că, o bucățică de drum măcar. Nu m-am gândit, până într-o seară târzie, când mă întorceam de la birou, la sfâr­șitul uneia din acele zile înlăcrimate. Vân­tul de toam­nă mătura frunzele maronii și lipsi­te de viață, căzute pe asfalt, ploaia mă silea să grăbesc pașii. Vreo două sute de metri mă mai despăr­țeau de stația de au­to­buz. Deodată, am zărit-o mergând în fața mea, pe stradă. Silueta ei firavă, înfășurată într-un mantou, așa cum poar­tă femeile bătrâne. Scundă și puțin înco­voiată de povara anilor, cu geanta legă­nân­du-i-se pe braț. Exact cum o știam. Nu e ea, doar seamănă, îmi șoptea rațiu­nea. Însă eu aveam un sentiment straniu, acela că în mintea mea s-au ivit gânduri ce nu-mi aparțin. Gândurile ei, tot ce dorea ea să-mi spună. "Nu mai plân­ge din pricina mea". Și: "Ai grijă de copi­lul tău". Fe­me­ia a trecut pe lângă mine și i-am văzut chipul: era al unei străine. Am zâmbit. Dar inima mi se încălzise, inun­dată de fericire. Aerul avea mireas­ma vieții, asfaltul strălucea și, în curând, copilul meu va începe să miște. Nu pri­misem un semn, ci o mângâiere. "Nu plânge. Ai gri­jă de copilul tău". Mulțu­mesc, Margareta!

ANDREIA TOFAN - Alba Iulia