Pentru cei mai mulți observatori ai jocului politic românesc a devenit astfel clar că liderul PSD-ist vizează, pentru el și ai săi, câștigarea acestei ultime lupte, menită să asigure dominația monocoloră a țării. Ponta vizează o reîntoarcere la situația de la începutul mileniului, când, cu Iliescu președinte și Năstase prim-ministru, PSD-ul devenise Partidul-Stat. Pentru baroni, acea epocă a fost "de aur". Justiția era strict controlată, mediile nu mișcau, de frica pierderii contractelor publicitare, sistemul întreg duduia în ticăloșia sa, impunând un respect dur pentru ierarhiile patroni-clienți stabilite. Fidelizarea "baronilor"- nostalgici după vremea aceea - este, așadar, necesară, pentru că numai prin mobilizarea lor exemplară poate Ponta să câștige Președinția. Anul și jumătate de când conduce executivul a dezvăluit totul despre "calitățile și capacitățile" sale. Ponta s-a vădit un administrator diletant și un circar pe măsură. Diletantismul său este cauza eșecului măsurilor economice ale guvernului, în ciuda creșterii - timide, dar reale - a ansamblului economiei. O creștere care este, mai degrabă, efectul târziu al măsurilor dure împotriva crizei, luate de guvernul Boc - și care nu justifică avalanșa de taxe și impozite cu care Ponta a coafat Bugetul pe 2014. Guvernarea "la televizor", pe care premierul a practicat-o cu asiduitate (demonstrându-și apetitul pentru circul mediatic), nu poate ascunde "sub preș" viitoarele consecințe ale acestor suprataxări și supraimpozitări. Ponta preferă ca, atunci când ele vor fi efectiv resimțite de naivul electorat român, să se afle deja în fotoliul de la Cotroceni.
Descentralizarea, ca substituit al regionalizării vizate de UE, a fost concepută de vicepremierul PSD-ist Liviu Dragnea, "artizanul" falsificării referendumului din 2012, pentru a permite baronilor partidului - ce domină majoritatea actualelor județe ale țării - dirijarea discreționară a fondurilor de dezvoltare și colectarea arbitrară a taxelor stoarse din resursele locale, îndeosebi din utilizarea lor privată, prin activismul IMM-urilor. El însuși baron local, cunoscător al mecanismelor de deturnare și evaziune fiscală, Dragnea sprijină eforturile premierului cu speranța promovării personale în fruntea administrației și a partidului. Mai discret decât Ponta, care adoră să fie "în lumina reflectoarelor", el știe foarte bine că revenirea la Partidul-Stat i-ar asigura nu numai ascensiunea în vârful ierarhiei politico-economice, ci și imunitatea în fața Justiției, una din primele măsuri pe care "noua ordine" stabilită după "prezidențiale" le va lua fiind "castrarea" DNA, ANI și DIICOT. Sprijinit puternic de "maeștrii combinatori" ai PSD-ului, Dragnea a lucrat tăcut, pentru pregătirea noii majorități parlamentare, prin racolarea masivă a deputaților și senatorilor PPDD, sprijinul parlamentarilor UDMR și ai minorităților fiind aproape cert. PNL-ul, redus oricum la postura de vioara a doua și, în mare măsură, alienat prin pesedizarea indusă, va fi obligat să accepte - pentru a rămâne la "masa bogaților" - aranjamentul (liderul său putând, eventual, să-și mențină președinția Senatului) sau să se retragă, spășit, în opoziție. În ambele situații, Crin Antonescu nu va fi președinte al țării.
Realizarea "planului" presupune însă eliminarea lui Traian Băsescu (prin suspendare sau inculpare penală), singurul opozant real la instaurarea arbitrariului baronial PSD-ist, după înfrângerea catastrofală la trecutele "parlamentare" a PDL-ului. Băsescu nu numai că nu a acceptat repolitizarea Justiției sau nu a promulgat legi (vicioase) propuse de majoritatea USL-istă, dar a fost și extrem de vocal în amendarea derapajelor, mai mult sau mai puțin discrete, ale oamenilor puterii, în marșul lor spre cucerirea absolută a țării (până în 2020 sau 2024, vorba lui Dragnea). Președintele Băsescu a folosit cu abilitate angajamentele și relațiile externe ale țării, pentru a stopa cursul imprevizibil pe care gașca de "puciști" din USL se pregătea să i-l imprime. Nicio țară din UE sau NATO nu a provocat atâtea probleme - reflectate, prin ricoșeu, în MCV - ca România USL-istă. Traian Băsescu a devenit, inevitabil, ținta tuturor atacurilor, mai mult sau mai puțin murdare, ale mediilor arondate puterii executive și legislative. USL-ul ar fi acceptat coabitarea, dacă președintele ar fi renunțat la rolul de "jucător", retrăgându-se în liniștea protocolară a Cotrocenilor. Pactul de coabitare, semnat cu premierul Ponta, nu a însemnat însă pentru Băsescu abandonarea tuturor atribuțiilor constituționale, așa cum sperau liderii USL-iști. De aceea, după ce Antonescu, prezidențiabilul formal al alianței socialisto-liberale, a început să realizeze că a căzut în capcana întinsă de PSD-iști, devenind purtătorul stindardului lor antioccidental, sarcina stopării acțiunilor palatului Cotroceni a fost preluată direct de adevăratul aspirant la fotoliul suprem, Victor Ponta. Atacul lui Sorin Roșca Stănescu, agent PSD-ist deghizat în liberal, cu falsele facturi de sponsorizare ilicită a alianței DA (din care PDL-ul prezidențial făcea parte) și, succesiv, atacul în problema creditului obținut de fiica președintelui, Ioana Băsescu, pentru cumpărarea de pământuri, au fost dirijate - pe față - de premier, cu sprijinul asurzitor al mediilor penalului "Felix" D. Voiculescu. O suspendare, eventual o trimitere în judecată a președintelui, concomitent cu o rupere programată a USL și, în consecință, cu alegerea rapidă a altui președinte al Senatului, ar lăsa total deschisă calea candidaturii lui Victor Ponta și a rocadei, în fruntea executivului, cu Liviu Dragnea.
Băsescu este, totuși, "greu de ucis". Chiar dacă implicarea în afacerea cu pământuri a fiicei lui - afacere perfect legală, deși greu de realizat de muritorii de rând - nu a fost tocmai oportună, el rămâne, deocamdată, alături de Justiția independentă, reprezentantul unei instituții ce nu s-a gripat de endemica maladie PSD-istă a arbitrariului și minciunii. Traian Băsescu ar trebui însă să înțeleagă că, într-o asemenea bătălie, în care adversarii dispun de forța executivului și a legislativului, acțiunea solitară are puține șanse. O reconciliere cu PDL-ul, cel mai organizat și mai puternic partid al dreptei, și o deschidere nuanțată spre PNL-ul slăbit de colaboraționismul și corupția induse de PSD, devin - mai mult ca oricând - necesare.