Retrospectiva Iosif Berman la Biblioteca Națională
"București - Vatra Dornei" scrie pe vagonul de tren. Probabil e miezul unei zile toride. Două fetițe se apleacă pe geamul compartimentului, iar mama lor coboară cât de mult poate mâna pentru a prinde paharul cu apă întins de o copilă desculță, îmbrăcată țărănește, cu o ulcică în cealaltă mână. Pare greu de crezut acum, în 2013, când imaginile din presa românească au atât de puțin în comun cu arta fotografică, faptul că această fotografie fabuloasă a apărut pe coperta unei reviste din 1928! Peste tot în jur, într-o sală ultramodernă, cu o lumină blândă și cu panouri nou-nouțe, fotografii mari, care impresionează, care au de spus povești. Ele spun nu doar povestea anilor interbelici, ci și povestea lui Iosif Berman, unul din marile nume ale istoriei fotografiei românești. S-a născut în ianuarie 1890, în comunitatea evreiască din Burdujeni Târg, lângă Botoșani. Tatăl său, David, a primit cetățenia română prin decret regal, după participarea sa la Războiul de Independență. Iosif și-a făcut ucenicia la Suceava, printre fotografii austrieci și bucovineni, apoi a venit la București, după ce a câștigat un concurs fotografic. A început să publice frecvent în diverse reviste ale vremii. A plecat pe front, în Primul Război Mondial, ca fotograf, alături de un regiment românesc, apoi spiritul său de aventură l-a purtat mai departe, de unul singur, cărând aparatele și plăcile de sticlă. A ajuns până în Rusia, a fost arestat de numeroase ori, i s-au confiscat toate clișeele făcute, a fost chiar legat la ochi și pus în fața plutonului de execuție. În 1921, a pornit pe drumul spre casă, împreună cu soția sa, rusoaică, și cu cele două fetițe. După doi ani petrecuți la Constantinopol, se întoarce la București, unde experiența și puterea sa de muncă îi aduc roadele cuvenite. Cariera sa este înfloritoare, devine fotograf al Casei Regale, fotograf principal al campaniilor etnografice conduse de Dimitrie Gusti, reviste întregi sunt ilustrate aproape în totalitate cu imaginile sale. Este apreciat și căutat de mari personalități ale lumii culturale și politice. Face echipă cu marii reporteri ai vremii, Geo Bogza și Brunea-Fox, cu care cutreieră întreaga țară, în căutare de subiecte. În 1934, a publicat 15 fotografii în articolul despre România, apărut în prestigioasa revistă americană National Geographic. Din păcate, evenimentele politice au pus capăt carierei și vieții sale. Interzis de regimul legionar, fotograful, dependent de munca sa, se stinge, în septembrie 1941. Fotografiile sale au fost mai apoi lăsate în umbră de comuniști, pentru ca abia după 1990, prin eforturile uneia dintre fiicele sale, să ajungă să fie din nou cunoscute. "S-au țesut multe legende despre viața lui Berman, iar ceea ce trebuie făcut acum este să cercetăm, să mergem în arhive, să aflăm datele reale", ne spune bibliotecara Adriana Dumitran. "Cum se face că, atunci când a venit la București, avea deja un stil format, pe care și l-a păstrat toată cariera, de la cine a învățat? Cum de a ajuns la Constantinopol, ce s-a întâmplat cu plăcile de sticlă?" Doamnei Dumitran i se datorează această expoziție, acest eveniment cultural major. Dânsa este cea care a descoperit aceste fotografii și multe, multe altele, în arhiva Bibliotecii Naționale, cea care a mers la Suceava pentru a afla din acte data exactă a nașterii lui Berman și a se documenta asupra începuturilor sale, cea care a demarat această expoziție. "Când am găsit fotografiile, am simțit forța lor, am înțeles ce impact au avut la publicare și mi-a fost clar că trebuie făcut mult mai mult pentru ele și pentru Berman. Am ales aceste fotografii încercând să justific titlul expoziției: Maestrul fotoreportajului interbelic".
Selecția fotografiilor este foarte izbutită, reușește să mențină un echilibru între subiectele lui Berman. Apar mari personalități istorice, Nicolae Titulescu, abandonat în lectură, regele Carol al II-lea, în caleașcă, la o paradă militară, Nicolae Iorga la un târg de vară, Dimitrie Gusti, naș la o nuntă țărănească, dar și țigani ursari sau vagabonzi din adăposturi. Evenimente sociale, precum mitingul viticultorilor ( "Jos spirtul!", scrie pe câteva pancarte), protestul patronilor de autobuze, congresul invalizilor sau tumultul pestriț al târgurilor de Moși, obiceiuri de iarnă sau imagini simple, dar atât de bine surprinse, ale vieții cotidiene din București. Valoarea fotografiilor, dincolo de aspectul lor istoric, face ca orice mare sală sau galerie din lume să fie onorată să găzduiască o astfel de expoziție. Iar sala aceasta, de la Biblioteca Națională, este superbă și pune în lumina meritată fotografiile lui Berman. Un portret al autorului te însoțește cu privirea, în timp ce îi privești fotografiile. Alături, câteva cuvinte ale fiicei sale, Luiza Berman. "Era un aventurier. Nu îi stăteau picioarele. Fotografia orice, dar nu îi plăcea fotografia de studio. Făcea reportaje prin locuri în care alții nici nu se gândeau să calce".
Expoziția Berman poate fi vizitată până pe 31 ianuarie 2014, la sediul Bibliotecii Naționale din B-dul Unirii 22.
Invazie Praga '68
Venirea lui Josef Koudelka la București, unul dintre marile nume ale fotografiei contemporane, reprezintă un mare eveniment. El și-a vernisat expoziția "Invazie Praga '68" și a lansat albumul cu același titlu, publicat de Editura Art.
În vara lui 1968, Koudelka era deja un fotograf apreciat la Praga. Începuse în studenție și, după câțiva ani în care a lucrat ca inginer în domeniul aeronauticii, a renunțat, pentru a se dedica fotografiei. Subiectele sale preferate erau spectacolele de teatru și comunitățile de țigani. Tocmai ce se întorsese cu o zi înainte dintr-o călătorie în România, pe această temă, când, în plină noapte, a sunat telefonul: "Rușii sunt aici!" A crezut că prietena care-l sunase exagerase cu băutura în acea seară sau că făcea o glumă proastă. La al treilea apel, aceasta i-a spus "dacă nu mă crezi, uită-te pe geam!" Atunci a auzit avioanele. Sovieticii invadau orașul, pentru a înăbuși reformele și valul de libertate al primăverii de la Praga. Avea o rezervă de vreo 200 de filme, și-a luat aparatul și a pornit pe străzi, fotografiind frenetic, zile întregi, printre tancuri, printre cocteiluri Molotov și șuierături de gloanțe. Șase luni mai târziu, aflat la Londra, ca fotograf al unei companii pragheze de teatru invitate la un festival, Koudelka își descoperea uluit fotografiile într-un mare săptămânal, semnate "fotograf ceh anonim". Un prieten izbutise să scoată filmele din țară și să le trimită celei mai celebre agenții din istoria fotografiei, Magnum. Atunci a înțeles că mai devreme sau mai târziu se va afla cine este fotograful anonim și atât el, cât și familia sa, sunt în pericol. A cerut ajutorul agenției Magnum, care i-a oferit o bursă pentru a-și finaliza proiectul "Gypsies". A început să-i fotografieze pe vremea în care erau un subiect tabu în societatea comunistă, și a preluat de la ei sau a regăsit în ei propriul spirit rebel și nomad. Ajuns în Occident, a continuat să colinde, fără vreo atracție spre confort și posesiuni materiale. Dormea sub un birou al agenției Magnum, prin parcuri sau pe la prieteni, mânca pe unde apuca, asta în ciuda numeroaselor expoziții, premii importante și fotografii publicate în presă. Timp de 17 ani, nu a avut o adresă stabilă, până când a primit cetățenia franceză și s-a mutat la Paris. Abia în 1990 s-a întors, pentru prima oară după douăzeci de ani, la Praga. Are trei copii, două fete și un băiat. "Eu doar privesc și fotografiez, nu sunt vreun filosof și nici măcar un fotograf intelectual. Mi s-a spus fotograf de teatru, apoi fotograf de țigani, însă pe mine nu mă interesează cum îmi spune lumea. Mă interesează să aflu cine sunt și să fac ceea ce vreau. Nu vreau să mă repet. Cred că vine un moment în care trebuie să distrugi ceea ce ai construit până atunci, pentru a merge mai departe."
De ani buni, Koudelka fotografiază preponderent peisaje dezolante, lipsite de prezența umană. Cel mai nou subiect al său este zidul ce separă Israelul de Palestina. Înainte de a începe lucrul, el a făcut nu mai puțin de patru călătorii în Israel, numai pentru a discuta despre proiect și a vedea dacă îi convin toate amănuntele sale! De altfel, obsesia lui Koudelka pentru detalii a devenit binecunoscută în lumea fotografiei. A fost dintotdeauna un nonconformist, un fotograf care a refuzat facilul și calea bătătorită, rețetele de succes. Își alege temele urmându-și instinctul, impulsul primar și, singurul lucru care îl interesează și acum, la 75 de ani, este să își păstreze plăcerea de a fotografia. Fascinant este că la București a declarat că, timp de zece ani, începând cu 1995, a călătorit la pas și fotografiat prin toată România. I s-a părut că țara este pe punctul de a se schimba radical. Încă nu a printat acele fotografii, dar a simțit nevoia să le facă. Chiar dacă urăște să se repete în fotografia pe care o face, el continuă să culeagă, pe diferite meridiane, laurii gloriei avute cu subiectele din anii '60-'70. Anul trecut a avut o nouă expoziție cu "Gypsies" la Milano, iar acum se pregătește de o retrospectivă la Muzeul Național de Artă Modernă din Tokyo. Expoziția de la București marchează 45 de ani de la invazia forțelor aliate ale Uniunii Sovietice. România a fost atunci singura țară a tratatului de la Varșovia care a refuzat să ia parte la operațiunile militare ce au adus 5000 de tancuri și sute de mii de soldați în Cehoslovacia! Fotografiile lui Koudelka nu sunt cele ale unui fotoreporter profesionist, care acoperă o misiune într-o zonă de conflict. Sunt fotografiile unui om căruia îi este invadată țara, suferă și se revoltă. Ele cuprind dramatismul acelor zile, disperarea din ochii oamenilor, solidaritatea lor, speranțele, euforia celor care credeau că îi pot alunga pe sovietici.
Expoziția poate fi vizitată până pe 2 februarie 2014, la sediul din Calea Moșilor 62-68 al Muzeului Național de Artă Contemporană.