Pentru românii minoritari din nordul Bucovinei, aflați acum în componența Ucrainei, Biserica Ortodoxă a reprezentat de-a lungul anilor singura speranță. Altarul a fost singurul loc în care românii aflați sub ocupație rusească au putut să-și verse amarul. Din 1940, bisericile românilor din regiunea Cernăuți au fost dărâmate. Unele au fost transformate în arhive, altora li s-au luat acoperișurile pentru a se construi colhozurile. Preoții români au fost deportați, împușcați, iar cei care au scăpat de prigoana comunistă s-au aciuat pe aiurea.
Însă, în pofida a tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul a 50 de ani, românii de dincolo au rămas cu credința lor nestrămutată. Din 1989, în regiunea Cernăuți au început să se înalțe biserici după biserici și mânăstiri. Oamenii, din toată sărăcia lor, au pus mână de la mână și și-au zidit biserici în care să se roage, să-și plângă bucuriile ori necazurile, să aibă unde-și încreștina copiii și unde preoții să poată binecuvânta căsătoriile tinerilor. În Boian, unul din cele mai mari sate de români din regiunea Cernăuți, există o mânăstire între ale cărei ziduri, în urmă cu patru ani, chiar în ajun de Moș Neculai, cu una din icoanele din catapeteasmă s-a petrecut o minune. Călugării și starețul mânăstirii au observat, la vecernie, cum din ochii Fecioarei Maria cu Pruncul în brațe au început să picure lacrimi mari, ca boabele de rouă. Obrajii Fecioarei au rămas de-a pururi plânși. O dâră maronie coboară din ochii blânzi și triști ai Fecioarei până înspre colțurile gurii. După ce s-a petrecut această minune, oamenii au început să vină puhoi la mânăstire. Lacrimile Fecioarei Maria au vindecat copii bolnavi, năpăstuiți de soartă. Copiii schilozi au prins a merge, cei orbi au început să vadă. Pentru ca toți cei nevoiași să poată atinge icoana făcătoare de minuni, preoții au hotărât ca aceasta să fie plimbată din biserică în biserică. Așa a ajuns icoana făcătoare de minuni în mânăstirea din Bănceni, unde am avut norocul s-o văd și eu. Așezată în fața altarului, protejată de un geam de sticlă, Fecioara Maria cu Pruncul lăcrima.
În biserică, îngenuncheate pe la colțuri, cu capetele acoperite și plecate până la pământ, cu spatele încovoiat de smerenie sau numai Dumnezeu știe de ce dureri ori necazuri, vreo câteva femei, cu câte un copil de mână, se rugau. Veniseră de departe. N-au vrut să spună câți kilometri au străbătut până să ajungă să atingă icoana. Ne-au spus cu glas molcom și chinuit, ușor rusificat, că "numai credința în Dumnezeu ne-a purtat pașii până aici. Am venit să vedem minunea, s-o rugăm pe Fecioara Maria să-i aibă în pază și pe pruncii noștri, că sunt bolnavi, iar doctorii nu le-au găsit leac".
Fruntea Fecioarei este străjuită de-o coroană de aur, la fel și cea a Pruncului. De-a latul icoanei sunt înșirate lănțișoare cu cruciulițe, lăsate de credincioși. Broșe din aur, cu pietre prețioase, au fost puse de credincioase la icoană, s-o împodobească și să le poarte noroc. Icoana făcătoare de minuni mai avea să rămână vreo 4-5 zile în mânăstirea din Bănceni, ca apoi să fie dusă într-o altă biserică, astfel încât toată suflarea românească din Bucovina să poată atinge și vedea minunea: lacrimile Fecioarei Maria cu Pruncul în brațe.
Laura Budai