Copiii mărturisesc: Descrierea lui Moș Crăciun

Redactia
- L-ați văzut? V-a vorbit? De unde vine și cum arată? -

La bunica

De Crăciun, cel mai bine e la bunica din Dra­gomirești. De câte ori vin la ea, mă așteaptă cu bom­boane în bu­zunar, cu bani, plă­cinte, sau cartofi fripți pe plită. Iarna e ge­roasă și lungă. Vecinii sunt ti­neri, au case mari, au multe ani­­male și-s buni gospodari. Bu­nica îmi face turte, scovergi, iar când se încinge soba, ia furca și toar­ce, și eu stau cu capul în poala ei și-o pri­­vesc cât e ea de fru­moa­să și de deșteaptă. Îmi spune poezii și povești. Într-o zi, mă învățase o co­lindă cu nu­mele tatii: "Măi bă­diță Ne­­culai,/ ce frumoasă nevas­tă ai/ Dă-mi-o mie dacă vrai,/ Să mă duc cu ea în rai".
Câteodată, bunica îmi fa­ce botoși sau vestă de lână. Eu îi zic să facă una și pentru Moș Crăciun, că poate îi place și-mi lasă mai multe daruri sub pom, deși nu l-am văzut ni­cio­dată. Eu cred că el este un înger mare, care în loc de aripi zboară cu sania. Bunica spune că în­gerii îm­bătrânesc la fel ca și oamenii, doar că ei nu mor.
Afară, iarna e rece. Gerul a înghețat ferestrele și le-a umplut cu flori de frig. Mâțele nu se mai dau duse de sub cuptor. Eu cred că și ele îl așteaptă pe Moș Crăciun. Nu l-au văzut niciodată, dar știu că există. Au și ele suflet de om.

MARICICA POP, 6 ani

Sania zburătoare

E seară. Stau cu nasul lipit de geam. Privesc steluțele albe ce zboară ca niște fluturași și se așează ca o plapumă pufoasă pe pământ. Casele poartă deja blană strălu­ci­toare, copacii par de vată și dinți de gheață atârnă la streșini.
Deodată, îmi amintesc de Moș Cră­ciun. Prima oară l-am văzut la gră­di­niță, când aveam trei ani. Era bătrân, purta un costum roșu, avea barbă lungă, stufoasă și ochii îi zâmbeau sclipitori. Dar îl văzusem și mai înainte, când eram mic, cum a zburat cu sania lui peste casa ma­maiei. Eram pe-acolo, prin curte, făceam un om de zăpadă, când... zvârrr, a trecut ca o vijelie peste aco­periș. Ultima oară când l-am văzut m-a așezat pe picior, i-am spus o po­ezie și mi-a dat un cadou. Purta costum de dinamovist, roșu-alb. Dinamo este echipa mea preferată. Am fost foarte bucu­ros, deși nu am avut curaj să-l întreb dacă ține minte când a zburat cu sania peste casa ma­maiei.
Cel mai mult, de Crăciun îmi pla­ce cum miroase în casă a sar­male și toată fa­mi­lia împo­dobește bradul. Sper ca anul ăs­ta să vină la noi, aca­să, ca să-l văd mai dea­­proape. Tot anul am fost ascultător, res­pectuos, mi-am făcut toate temele. Cel mai mult îmi doresc să-mi aducă o pe­re­che de patine cu roate și o sanie zburătoare, așa, mai mi­cuță, ca pentru copii. Aș zbura di­rect la ma­maie, peste aco­periș.

DARIUS CONSTANTIN, 9 ani

2234 de spiriduși

Bună! Mă numesc Alexandru, dar mi se mai spu­ne și Alex sau Andu. O să vă arăt cum mi-l imaginez eu pe Moș Crăciun.
Cred că el stă la Polul Nord, unde zăpada este de un metru și jumătate, ninge aproape încon­tinuu și sunt -19 grade. Dar Mo­șului nu îi e frig, el se în­călzește la soba lui din sufragerie sau cu un ceai fierbinte. Casa lui nu are decât o sufra­ge­rie mare și o baie. Mai are un garaj și un grajd. În su­fragerie se află: o sobă, un pat, un fo­toliu, o ma­să, un brad, câ­te­va cadouri și un te­levizor. Lângă sobă are trei perechi de cizme îm­blă­nite. Moșul stă pe fotoliu, îmbrăcat în hai­nele lui de stofă roșie, cu șosete groase în picioare și așteaptă. Când se plictisește, se uită pe facebook, la conversațiile din­tre co­pii. Așa vede cine vor­bește urât, cine nu e cu­minte și știe cui să-i ducă nuielușe și cui să-i ducă multe jucării. În garaj aș­teaptă sa­nia, iar grajdul as­cunde șapte reni. La subsolul casei lui Moș Crăciun se află fabrica de jucării pentru co­piii cuminți. Ele sunt făcute de spi­riduși. 2234 de spiriduși îmbrăcați în verde pregătesc cu grijă jucă­riile copiilor. Numai liderul lor, unul pe nume Crino, e îmbrăcat și el în roșu și le face aces­tora pro­gram. Uneori, când nu au timp sau nu au materiale să cons­truiască o jucărie, spiridușii se deghi­zează în oameni și se duc la magazin și le cumpără. Fie­care spiriduș are propria lui sanie cu care poate merge până la magazinul de jucării aflat cam la vreo 10 kilometri de casa Moșului. Și, bineîn­țeles că fiecare spiriduș are pro­priul lui pat în dormitorul de sub fabrica de jucării.
Moș Crăciun nu are nume. El are 2014 ani și este fon­datorul companiei JPC (jucării pentru copii). Împreună cu fiul său, Moș Niculae, le dă spiridușilor idei noi de jucării pentru fabrică.
În preajma Crăciunului, Moșul în­­hamă renii la sanie, umple sacul cu ju­căriile făcute de spiriduși, pune sacul în spate și pornește spre casele copiilor cu­minți, cu jucăriile și cu dulciurile cerute. În seara dinainte de Crăciun, când copiii dorm, Moșul pune cado­urile sub bradul lor deco­rat, pentru ca ei să se bucure când se trezesc și le gă­sesc deja acolo. Cam asta cred eu des­pre Moș Crăciun. Pa! Crăciun fericit!

ALEXANDRU APOSTOL, 11 ani

Sania cu GPS

Bună! Eu sunt Teo! Am să vă spun ce cred eu des­pre Moș Crăciun. Eu cred că Moș Crăciun locuiește în La­po­nia, unde sunt -43 de grade Celsius. Moș Crăciun este ne­muritor. El are o casă foar­te mare, cu zece etaje. Elfii, (servitorii Mo­șu­lui) au târ­nă­coape de un metru și jumă­ta­te, foarte rezis­tente, de dia­mant. Toți cei 3843 de elfi merg într-o mină de 1837 de ki­­lometri, unde sparg sta­lag­mite și stalac­tite, pe care le trans­formă în ju­cării pentru co­piii cu­minți.
Eu cred că Moșului nu îi e frig pentru că este îmbrăcat foar­te gros și pentru că bar­ba sa lungă îi ține de cald. El mai are o sobă foarte mare, cu care se în­călzește. Mai cred că Moș Crăciun îi vede pe copiii cuminți sau răi prin niște mici ro­boți. Acești roboței sunt construiți cu mare răbdare și grijă de către el­ful de știință, Copernicus Elfstein. El a construit milioane de roboței de o jumătate de milimetru. Fiecare robo­țel e plantat în câte o curea de ceas, pe care îl poar­tă un pă­rinte. Moș Cră­ciun comu­nică cu părinții și vede tot.
Eu mai cred că Moșu aduce cadouri co­piilor cuminți cu sania lui mare, trasă de ze­ce reni: Rudolf, Ribo, Cubi, Cibi, Fiti, Fito, Bito, Biti, Tici, Toco. Acei reni plutesc în aer și lasă fulgi de zăpadă în urmă. Moș Crăciun are un GPS în față la sanie, să nu se rătă­cească. El mai are și un sac plin de ju­­cării, care pare mic în exterior, dar e foarte mare în inte­rior. Moșul, pen­tru că a fost că­pitanul echi­pei de baschet, arun­că ju­căriile la casele cu horn, prin horn, iar la cele fără horn sau la blocuri, le lasă la ușă.
Asta cred eu despre Moș Crăciun. Pa! Crăciun fericit!

TEODOR APOSTOL, 11 ani

Cine este Mesia?

În urmă cu 15-16 ani, copil fiind, mă bucuram de venirea iernii. Nu aveam de unde să știu că "Luna ca­dourilor" era un simulacru profan al sfintelor sărbători de Crăciun, iar Moș Gerilă era un impostor care îmbrăcase haina roșie a moșului cel bun, Crăciun. Așteptam zăpada pentru că pășeam în Țara Minunilor și a bucuriilor simple de copil.
Cea mai veche amintire a Cră­ciunului este legată de ritualul pe care orice creștin l-a păstrat și l-a respectat în sufletul său, sfidând opreliștile dic­taturii: cozonaci abu­rind - doar pe jumătate crescuți, pen­tru că drojdia se dădea la "negru", șirurile in­terminabile de covrigi, aromele cârna­ților de casă și bucuria cântecelor de stea din Ajunul Crăciunului. Simțeam că în ver­surile simple, cântate de voci inegale de copil, grăbite să-și primească răsplata, se în­chidea o taină mare, asemenea stelei nu­­mită Speranță, ce atunci răsărea pentru fiecare dintre noi.
Cine este Mesia? Mă întrebam la 8-9 ani, cu acea curiozitate scotocitoare a co­pilului dornic de răspunsuri exacte, care să-i liniștească setea de a ști. Orgolioasă și încăpățânată, nu-mi întrebam părinții, iar la școală educația se oprea la cifre și la scrisul frumos pe caietul de caligrafie. La televizor auzeam despre depășiri de plan sau despre copiii care-și dedicau vacanța cercurilor tehnico-aplicative sau taberelor la munte. Nici un cuvânt despre Mesia. În zadar l-am căutat în paginile dicționarului meu enciclopedic, la litera M, capitolul personalități. Nu era, dar ar fi trebuit să fie. În basme îl întâlnisem pe Făt-Frumos din lacrimă, pe Prâslea cel voinic, dar ni­cio­dată pe Mesia. Mi-am spus că numai co­lindând îl voi cunoaște. Zis și făcut. Fe­linarul cu chip de stea îmi lumina sin­gur emoția, dar taina tot nu am aflat-o. Nu am cunoscut decât bucuria tristă de a strân­ge la piept bocceluța cu biscuiți și nuci (cea mai mică din grup), iar în palma bine în­chisă păstram moneda mult prea mare pentru mâna de copil - banul ar­gintiu și ușor de cinci lei.
Mi-am jurat că voi afla singură po­ves­tea - eram sigură că trebuie să fie o po­veste. Și Fiul Domnului m-a așteptat să cresc.
L-am reîntâlnit în decembrie 1989, când a coborât în fiecare casă. Prezența al­tă­dată simțită, intuită doar, devenea acum concretă, iradiind bunătate și armo­nie universală. Și copilul de mai ieri a rămas undeva pe spirala timpului, cu nasul lipit de geamul înghețat, întrebându-se când va veni oare și la el Mesia.
Acum știu că este suficient să-I gân­dești prezența pentru a-I simți izbăvirea.
De aceea, cu fiecare Crăciun, simt mi­racolul Nașterii Sale tot mai aproape și, cu ochii pe cer, urmăresc semnul pro­fetic al unei stele. Nu se poate ca Istoria să nu se repete, măcar de dragul unui copil "co­rigent" la religie.

NICULESCU DANIELA - Alexandria, jud. Teleorman