Un gând de recunoștință

Sanziana Pop
În numele redacției revistei "Formula AS" și al meu personal, în calitatea pe care o am de realizator și di­rec­tor, le mul­țu­mesc tutu­ror acelora dintre citi­torii publi­cației noastre care, mișcați sufletește de cazurile de să­răcie și boală, pu­blicate la rubrica SOS, și-au ofe­rit ajutorul, împărțind bucata de pâine cu sărmanii pămân­tu­lui.

Ceea ce îm­păr­țiți dvs. este, de fapt, sufletul. Iu­bi­rea care arde în el și care face ca aju­toa­­rele dvs. să schim­­be, adesea, vieți de om. Sunt sigură că fiecare în parte exersați un mo­del pentru un înger, mesageri ai milei și bi­nelui, cu locuri cum­părate, de pe acum, în rai. Ges­turile dvs. lasă dâre de aur. Iubi­rea se trans­mite, se simte, e gene­ra­toare de ela­nuri și ener­gii, ges­turile de caritate nu se numără doar în bani, ci și în extraordinara pre­zență în su­fe­­rință, cu atât mai mult cu cât vine din partea unor ne­cu­noscuți. Și noi vă sim­țim ocro­­ti­rea. Eu per­sonal. Nu e prea ele­gant să vor­besc despre mine într-un articol de pre­să, dar mă simt datoare să vă mărtu­ri­sesc că fără solidaritatea dvs. morală, fără umă­rul de sprijin pe care mi-l oferiți, fără scri­sorile dvs. "totale", de susți­nere și de apre­ciere și, mai ales, fără fide­li­tatea cu care ne cumpărați revista săp­tă­mână de săp­­tămână, făcând-o să reziste pe piață, în ciu­da fali­mentului presei scrise din Ro­mânia, pre­zența mea la con­­du­cerea acestei reviste ar înceta. Ce bi­zar, să vor­bim de iubire, într-un ziar! Și to­tuși, ce feri­cire! Oare nu este aceasta ma­rea lege a vieții, îndemnul pe care ni-l picu­ră în suflet, prin toate faptele sale, Domnul nos­tru Iisus? Nu e lumina pe care dacă o ur­mezi te duce la fericire? Ur­ma care te fe­rește de singură­tate și frig?
În numele meu și al colegilor mei de re­vistă, în pragul Crăciunului care vine, vreau să vă mul­țumesc pentru această iu­bire, cu care ne cre­ditați fără taxe și vămi. Ea anu­lează distanța, necunoscutul, trece prin zi­du­rile redacției noas­tre, dându-ne în­credere că suntem pe drumul cel bun. Vă mul­țu­mesc pentru darul acesta cu care ne um­pleți viața și umpleți și viețile altora, vie­­țile unor oameni aflați la marginea exis­tenței, lipsiți de nădejde și orizont. Lună de lună, aju­toa­rele dvs. îndepărtează buretele biblic înmuiat în oțet, înlo­cuindu-l cu apă vie. Apa vie a bu­­nătății, pen­tru care nu putem mulțumi în destule cuvinte, ci doar în strădania de a face aceas­tă revistă așa cum o așteptați. Și chiar dacă vre­murile în care trăim vor ab­so­lutiza sără­cia, făcând ca daniile dvs. să în­ghețe în vii­tor, inima dvs. și-a făcut da­to­ria și a umplut pământul cu îngeri.
Crăciun fericit!