"Trageri", la început de an

Rodica Culcer
- Anul 2014 începe ca un film de război: Adrian Năs­tase, fostul prim-ministru al României, a fost condamnat la 4 ani de închisoare, după ce abia ispășise alți doi. PSD-ul strigă că e o condamnare politică. Mass-media pare și ea surprinsă: bagi la pușcărie un fost demnitar, pentru doar 400.000 de euro, când hoții de milioane își petrec revelionul în Caraibe? Oare opinia publică românească va înțelege decizia, sau Adrian Năstase va fi victimizat?

- De ce să fie victimizat Adrian Năstase? Pentru că a pus România pe harta corupției mondiale, desăvârșind, de altfel, ceea ce începuseră antecesorii săi din FSN/FDSN/ PDSR/PSD? Pentru presiunile pe care le-a exercitat asupra presei și a justiției atunci când a fost prim-ministru? Celor slabi de înger ar merita să le amintim că Adrian Năstase a fost de o cruzime și un cinism memora­bile atunci când a distrus cariera procurorului Alexandru Lele, care descope­rise matrapazlâcurile clanului Tarău, care finanța PDSR, sau când, în același scandal Tarău, s-a sinucis tânărul procu­ror Cristian Panait, coleg cu Victor Ponta. Și cine ar putea uita cum l-a ironizat Adrian Năsta­se pe ambasadorul SUA, Michael Guest, ca fiind unul care "plimbă corupția în gură". Dintre personajele politice pro­emi­nente ale României cred că Adrian Năstase merită cel mai puțin să fie victimizat, fiind unul dintre cei care a pus umărul din greu la compro­miterea României pe plan internațional, la promovarea corupției și subminarea statului de drept și a instituțiilor democratice.
În ceea ce privește suma imputată, ea nu contează, pentru că nu reprezintă decât ceea ce procurorii DNA au putut instrumenta, și este bine să ne amintim în acest con­text, că Parlamentul a respins cererile de perche­ziție la reșe­dințele lui Adrian Năstase, pe care le formulaseră procurorii DNA la începutul investigației. Importante sunt faptele pentru care a fost condamnat Adrian Năstase, și anume, luare de mită și șantaj, fapte extrem de grave pentru un premier. Justiția nu se face în funcție de sumele cerute ca mită, ci de natura infracțiunilor și delictelor. Argumen­tele legate de mărimea sumei dovedite sunt false și nu contează în nicio instanță dintr-un stat democratic.
Pe de altă parte, este limpede că Adrian Năstase nu tre­buie să fie singurul caz exemplar, în care justiția condamnă un fost demnitar corupt. Pentru ca oamenii să aibă încredere în justiție ar trebui ca toți corupții, mari și mici, să fie pedepsiți, ceea ce nu pare să se întâmple. De ce sunt tergi­versate atât de mult dosarele lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, printre alții, sau ale baronului de Vrancea, Marian Oprișan? Nici în cazul neregulilor din fotbal nu avem senzația că dreptatea s-a făcut până la capăt, și cu atât mai puțin în cazul lui Mihai Necolaiciuc, achitat în primă instanță de judecătoria sectorului 1. Să nu fim însă nedrepți, căci justiția a dat în ultimii ani și sentințe curajoase, cum ar fi cele în cazurile Remeș, Becali, Fenechiu și Voiculescu. Ultimii doi au făcut recurs și își așteaptă sentințele probabil cu multă teamă. La ora redactării acestor rânduri, nu cunosc verdictul, dar însuși faptul că există judecători care au îndrăznit să-l condamne pe unul din cei mai puternici și mai odioși politicieni ai României - l-am numit pe Dan Voicu­lescu - este un lucru care ar trebui să ne încurajeze să-i susținem pe reformiștii din justiție, în loc să ne lamentăm că lucrurile nu sunt perfecte. Condamnarea lui Adrian Năs­tase este un pas în direcția bună, pe care presa înregimentată de Victor Ponta, după modelul lui Năstase, încearcă să-l saboteze. Pentru binele țării, să sperăm că nu va reuși.

- Consiliul Superior al Magistraturii s-a primenit cu șefi noi: judecătorul Bordea și procurorul Muscalu, suspectați de mass-media că fac parte din "garda veche". Dacă este adevărat, cum vă explicați majoritatea de voturi cu care au fost validați?

- Tare mă tem că 2014 a debutat cu un pas în direcția contra-reformei în justiție. Este limpede că vântul s-a schim­bat în CSM și reformiștii au pierdut partida. A câști­gat în schimb, categoric, tandemul care propune reducerea trans­parenței și controlului public asupra justiției. Noul preșe­dinte, Adrian Bordea, dorește, de pildă, ca examenele și con­cur­surile pentru ocuparea posturilor de conducere din instanțe și parchete să fie susținute doar în fața secțiilor - de judecători sau procurori - și nu în fața plenului. Cum ob­serva firava presă independentă, este mai ușor să aranjezi un examen cu 5-6 oameni decât cu 19. În plus, domnul Bor­­dea dorește să implice mai mult asociațiile de magistrați în procesul decizional al CSM, ceea ce ridică multe semne de întrebare, căci nu toți magistrații sunt membri ai acestor asociații. Totodată, ne amintim că unele asociații ale ma­gis­traților au avut poziții vădit anti-reformiste, fiind deran­jate de arestarea și condamnarea ulterioară a unor magistrați de la instanțele superioare. Riscăm, deci, să revenim la o situație asemănătoare celei create de parlamentari, prin modificarea articolelor legate de conflictul de interese din Codul Penal.
În privința vicepreședintelui George Muscalu, lucrurile sunt la fel de triste, căci el a fost demis de Monica Macovei în 2005 pentru că, în calitate de procuror-șef al DIICOT, ar fi a fost implicat în sustragerea unor probe dintr-un dosar de trafic de droguri ("Cocaină pentru VIP-uri"). Revenirea sa într-o poziție importantă demonstrează că nicio reformă nu este ireversibilă în România.
Ceea ce s-a întâmplat în CSM la începutul acestui an nu este însă altceva decât victoria judecătorilor care au încercat anul trecut să-i revoce pe Alina Ghica și Cristian Danileț din calitatea de membri ai CSM. Cu o prestație inegală pe tărâmul reformei, cei doi se dovediseră totuși mai curajoși și mai principiali decât colegii lor. Instigați de fostul ministru Mona Pivniceru, judecătorii din mai multe județe s-au adunat și au contestat, fără a face publice și temeiurile contestării, prezența celor doi în CSM, ca și alegerea Oanei Schmitt Hăineală ca președinte. Colegii din CSM au votat revocarea, dar Alina Ghica și Cristian Danileț au atacat decizia în instanță și au câștigat. Am văzut, așadar, fața urâtă a corpului magistraților, adesea ascunsă opiniei pu­blice: aceea a unei profesii care se consideră o castă îndrep­tă­țită la privilegii și se apără de rigorile legii - deși aplicarea legii este tocmai obiectul activității sale!
Ne vom consola repetând la infinit că nu toți judecătorii sunt de acest calibru, dar vom ști că destui sunt. Ca să în­cheiem pe un ton optimist, ne vom exprima nădejdea că na­țiunea va găsi resursele să se împotrivească oribilei restaurații a unei justiții politizate, cum dorește USL. Nu mă îndrebați însă unde s-ar afla aceste resurse, pentru că nu știu să vă răspund.