Pr. Nifon de la Mânăstirea Prislop - "Românii să se oprească de la păcat și să înceapă o viață după voia lui Dumnezeu"

Claudiu Tarziu
Îndemnuri de An Nou

Părintele Nifon Boboia (n. 1935), de la Mâ­năstirea Prislop, te impresionează de cum îl vezi, cu statura sa înaltă și dreaptă, cu vocea baritonală și vorba directă. Dar nu are nimic de stăpân în atitudine, ci se arată ca o veritabilă călăuză spi­ri­tuală. Dincolo de prima impresie, te învăluie cu bunătatea sa, care îl face să ofere mereu ajutor duhov­nicesc miilor de pelerini care intră în mânăstire. Părintele Nifon îl are ca model de preot și duhovnic pe părintele Arsenie Boca, Sfântul Ar­dealului, pe care l-a cunoscut per­sonal și pentru care are un adevărat cult. Fost preot de mir, părintele Nifon s-a călugărit la bătrânețe, după ce i-a murit soția, și slujește la Prislop, pe urmele părintelui Arse­nie, de aproape nouă ani. Cum pronia cerească ne-a învrednicit și pe noi să începem noul an cu o rugăciune la mormântul părintelui Arsenie Boca, ne-am gândit că și pentru cititorii noștri ar fi potrivit, în primul număr al revistei din 2014, un cuvânt de la Mânăstirea Prislop. Iar părintele Nifon ni l-a dat.

"Sfântul Arsenie este unul dintre cei mai mari sfinți din lume"

- Preacuvioase părinte Nifon, în ultimul an ne-a îngăduit Dumnezeu să venim des la Prislop, și de fiecare dată am găsit aici mulțime mare de pelerini. Am mai văzut și în alte mânăstiri lume multă, în zile obișnuite, dar nicăieri ca aici. Ce îi atrage pe credin­cioși la Prislop? Un duh special al locului, sau doar faima părintelui Arsenie Boca, care e înmormântat în mânăstire?

- Oamenii care vin la Prislop mărturisesc că simt un duh dumnezeiesc, care se revarsă peste ei prin pute­rea celor patru mari sfinți ocrotitori ai locului. Cine vine aici cu credință simte duhul. Iar cei care vin numai din curiozitate se transformă și ei.
Mânăstirea este închinată Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul, cel mai iubit ucenic al Mântuitorului, care i-a descoperit, acum șase sute de ani, Sfântului Nico­dim de la Tismana unde să pună altarul bisericii. Sfân­tul Nicodim fusese chemat de Dumnezeu să înte­meieze pe aceste dealuri o mânăstire, dar nu știa unde e mai bine să o facă. Ajuns noaptea târziu, împreună cu alți trei călugări, Sf. Nicodim s-a retras undeva mai sus și s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate unde să așeze alta­rul. Atunci i-a apărut Sf. Ioan Evanghelistul, care și-a înfipt toiagul pe locul unde se află și astăzi altarul bise­ricii. De aceea, hramul bisericii este Sf. Ioan Evan­ghelistul.
Al doilea sfânt care protejează mânăstirea Prislop și dă ajutor celor care i se roagă este însuși ctitorul mânăs­tirii, Sf. Nicodim de la Tismana. Al treilea este Cuviosul Ioan de la Prislop, originar din Silvașu de Sus, care a viețuit la mânăstire prin secolul XVIII și a cărui peșteră, în care s-a nevoit în ultima parte a vieții, este și azi în muntele de deasupra mânăstirii. Al patrulea este marele sfânt Arsenie de la Prislop, pe care l-am cunos­cut 47 de ani, la Schitul Maicilor din București, unde era cu domiciliu forțat. Sfântul Arsenie este unul dintre cei mai mari sfinți din lume...

- I-ați fost ucenic părintelui Arsenie Boca?

- Nu, nu mă pot lăuda cu asta. Atunci mă pregăteam să mă căsă­toresc cu o domnișoară din Sebeșul de Sus. Și am mers împreună să-l întrebăm dacă ne potrivim, sau mai bine ne vedem fiecare de drumul lui. L-am întâlnit pe părintele Arsenie în bisericuța de la Schitul Maicilor, din București. A stat de vorbă cu noi exact 55 de minute. Atunci am vorbit cel mai mult. Pe urmă, am mai fost pe la dânsul, dar n-am mai schimbat decât câteva cuvinte, căci vorbea pentru toată lumea care venea să-l vadă. Și ne-a zis atunci: "Da, mă, vă potriviți. Dumnezeu să vă binecu­vânteze!". Apoi ne-a spus multe lucruri extraordinare.

- Despre ce înseamnă familia în ortodoxie, despre ce aveți de făcut ca să vă mântuiți, împreună, ca soți...?

- Despre noi înșine, căci noi nu ne cunoșteam fiecare pe sine. Mult mai târ­ziu ne-am dat seama că tot ce ne spusese părintele era pre­cis. A avut câteva cuvinte după care ne-am gospodărit ca familie: "Fii atentă, că ăsta e mână spartă - și a arătat spre mine. Tu ești mai zgârcită, dar așa trebuie să fie femeia, că ea pune pe ma­să și, ca să aibă ce pune pe masă, adună". Ei, ne-am că­sătorit, am avut doi băieți și două fete. Băiatul cel mare, care poartă numele pe care îl aveam și eu ca mi­rean, Nicolae, este preot la Hunedoara, unde recent a pus te­melia unei noi bise­rici; băiatul mai mic este călugăr la Jacul Românesc, în Mureș; fata cea mai mare este călugăriță la Tisa Sil­vestri, în Bacău, iar fata cea mai mică s-a dus la Domnul acum douăzeci și ceva de ani, după un cancer galopant. E îngropată la Mânăstirea Râmeț, alături de mamă-sa, care a murit tot acolo. După ce a trecut la cele veșnice și soția, m-am călugărit la Mânăstirea Hodoș-Bodrog. Cred că i-am ascultat sfaturile părintelui Arsenie, de la acea primă și ultimă discuție.

"Părintele Arsenie a făcut minuni din timpul vieții"

- Mulți creștini vin să se roage la mormântul pă­rin­telui Arsenie, având tot felul de necazuri. Deja sunt publice o serie de mărturii despre vindecări mira­cu­loase făcute aici. Sfinția Voastră ați asistat la vreo minune?

- Nu, dar mi s-au povestit multe, chiar de către cei care le-au trăit. Acum câțiva ani, o familie octogenară mi-a istorisit în biserică ce minune a făcut Dumnezeu prin părintele Arsenie. În urmă cu cincizeci de ani, i-a fost depistat femeii un cancer la sân cu metastaze. Me­dicii i-au zis să meargă acasă și să se pregătească de înmormântare. S-a luat de mânuță cu soțul ei și s-au dus la părintele Arsenie, care atunci era stareț la Mânăstirea Sâmbăta. Și cum au intrat pe poarta mânăstirii, l-au văzut pe părintele Arsenie. Parcă îi aștepta. S-au îndrep­tat ață către dânsul și, înainte să spună ei ceva, părintele i-a întâmpinat: "Mă, ce necazuri vă aduc pe aici?". Avea vorba aceasta apropiată, "mă". I-au spus că medi­cii nu-i mai dau nici o șansă de vindecare femeii și că sunt disperați. Părintele a ridicat mâna dreaptă asupra capului femeii și i-a spus pe nume, deși nu se prezen­tase: "Mă, Vitorio, să le arătăm medicilor că exită un doctor care tămăduiește și în ultima fază de cancer". A făcut semnul sfintei cruci asupra ei și i-a spus să mear­gă acasă că e sănă­toasă. Și așa s-a dovedit. După 50 de ani, oamenii aceștia veneau să se închine la mormântul Sfântului Ar­senie și mi-au povestit a­ceas­ta.
Mai sunt și alte cazuri de tămăduire de cancer fă­cute de părintele Arsenie. Cum e acela al mamei unui părinte care slujește la Timișoara și pe care îl cunosc. Acum 40 de ani, mama lui s-a îmbolnăvit de cancer. A dus-o la cei mai buni oncologi de la București, care le-au spus că trebuie să o opereze. Atunci au mers la Drăgănescu, lângă București, un­de părintele Arsenie picta. Și când au intrat în biserică, părintele Arsenie, aflat pe o schelă, i-a spus părintelui Vasile, fără să se întoarcă și fără să-i fi cunoscut vreodată: "Părinte Va­sile, du-te cu mama acasă, că n-are nimic". Și medicii au constatat apoi că s-a vindecat. Această minune mi-a povestit-o părintele Vasile însuși la mormântul părintelui Arsenie. Mai cunosc multe astfel de minuni, căci părintele vindecă și după mutarea sa la Domnul, după cum știți.

- Sfinția voastră i-ați cerut vreo­dată ajutorul părintelui Arsenie? I-ați simțit duhul și intervenția de când slujiți aici?

- Chiar venirea mea la Prislop o consider ca pe o chemare a părin­telui Arsenie. Și am văzut o lucrare a părintelui aici, dar nu vreau să ispi­tesc pe nimeni. Dar mai înainte de a viețui aici, am venit la Prislop la înmormântarea părintelui Arsenie. Pe drum simțeam că o să văd o mi­nune, și am văzut. Trupul părintelui era uscat, translucid, avea aspect de sfinte moaște. După părerea mea, de atunci putea fi pus în raclă și să fie cinstit de credincioși. M-am uitat mai bine însă la palmele lui și erau roz, cum sunt ale mele. Erau vii! Palmele care au dezlegat pe atâția de blesteme și de păcate și care au binecuvântat pe atâția oameni erau vii.
Eu îi simt duhul părintelui Arsenie tot timpul. Iar o dată, mi s-a arătat în vis. A intrat în chilia mea, s-a apropiat de pat, mi-a luat capul în mâna stângă și mi l-a ridicat puțin, iar cu dreapta m-a binecuvântat. Nu știu dacă e doar un vis, sau ar trebui să descifrez un mesaj. Dar n-am grijă, că nu mă lasă părintele nelămurit.

"Sfinte părinte Arsenie, mijlocește la Dumnezeu, căci tu știi mai bine decât mine de ce am nevoie"

- Este un fel anume în care îi sfătuiți pe creștini să se roage părintelui Arsenie, ca să-i ajute?

- E de ajuns să se închine la mormântul său, căci sfântul știe de ce au venit. Dar oamenii își spun toți pă­surile. Eu îi sfătuiesc să spună cam așa, în gândul lor: "Sfinte părinte Arsenie, mijlocește la Dumnezeu, căci tu știi mai bine decât mine de ce am nevoie". Condiția ca rugăciunea să-ți fie ascultată este însă ca de aici încolo să fii mai bun. N-ai postit, să postești. Nu te-ai rugat, să te rogi. N-ai mers la biserică, să mergi, să te spovedești, să te împărtășești în cele patru mari posturi de peste an. Să duci o viață curată: cel care nu e căsă­torit să nu trăiască în desfrâu, cei care sunt căsătoriți să nu facă adulter. Pentru că, până la urmă, trebuie să plă­tim toate păcatele. Sf. Ignatie Teoforul spune: "Pentru păcat, nu e de ajuns să plângi, să postești și să te rogi, ci trebuie să-l plătești".

- De ce trebuie să plătești, dacă Dumnezeu e bun și te iartă când te pocăiești?

- Ca să te faci asemeni lui Dumnezeu, să te cureți de tot păcatul. Căci păcatul iertat nu dispare, dar cel plătit cu jertfă, cu facere de bine, cu rezistență la în­cercările pe care viața ni le dă tuturor, se șterge. Dum­nezeu îngă­duie sufe­rin­ța, căci omul se curăță de păcate prin suferințe, cum se curăță aurul prin foc. Să nu fugim de suferință, pentru că, așa cum spunea PF Pa­triarh Justinian undeva, "ferice de cei care trag păcatele pe pământ și vai de cei care le vor trage dincolo".

"Se va întări credința în lume"

- Prislopul e un loc special, care atrage multă lume. Vin oamenii la mânăstire din credință sau din disperare?

- Când am venit aici, acum nouă ani, nu era așa multă lume care să ne calce pragul. De vreo trei, patru ani încoace, e plin însă permanent, nu doar de marile sărbători sau de hram. Cred că o să se înmulțească și mai mult cei care vin la Prislop, ca și la alte mânăstiri. Se va întări credința în lume. Greutățile economice din ultimii ani, dar și încercările date fiecăruia i-au apropiat pe mulți de biserică. Dumnezeu are pedagogia lui, nu vrea să piardă pe nimeni, ci să ne câștige pe toți. De aceea, îngăduie și încercările astea.
Am convingerea că România e Grădina Maicii Dom­nului, că nu degeaba a dat neamul ăsta atâtea jertfe. Cei din morminte vor striga să iasă adevărul la lumină și atunci cu toții se vor întoarce la Hristos și la credința cea adevărată, Ortodoxia. România va fi al doilea Ierusalim. Dar mai avem de plătit păcate, cum sunt cele 50 de milioane de avorturi făcute după 1989.
Amprenta ateistă s-a pus în multe inimi, dar până la urmă se vor trezi. Căci nu se poate să nu își dea seama că sufletul e tot ce avem mai scump pe lume, pentru că e scânteie di­vină și e veșnic. Iar dacă vom conștientiza aceasta, ne vom strădui să ne câștigăm mân­tuirea, adică fericirea veșnică.

- La final, vă rugăm să le transmiteți un cuvânt cititori­lor noștri la început de an.

- Să se oprească de la păcat și să în­cea­pă o viață după voia lui Dumne­zeu.